sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Celine Dion, "mare preoteasă" în ritualul siluirii sufletelor şi trupurilor copiilor. [Elitele demonice ne răpesc, abuzează, deformează şi ucid copii (2)]

What is Happening to Céline Dion?

    Analiza care urmează se adresează în primul rând părinţilor pentru a-i ajuta să înţeleagă de ce trebuie să-şi ferească copiii de construcţiile înşelătoare ale acestei lumi, de ofertele "generoase", de sugestiile, propunerile şi îndemnurile sosite pe mii de tot mai greu de evaluat canale; de ce trebuie să evite contactul cu televiziunea, să permită un acces direcţionat şi restricţionat la net şi să scoată smartfoanele din viaţa copiilor lor, acestea fiind principalele canale pe care vine către aceştia ceaţa otravită în care se doreşte să fie rătăciţi, debusolaţi, slăbiţi, vrăjiţi pentru a îi rupe de realitate şi a-i transforma într-o pradă uşoară. 
    În al doilea rând, ea li se adresează lor direct pentru a înţelege de ce trebuie ei înşişi să se ferească de efectele distructive ale televiziunii şi ale unui net neîndiguit de repere de apărare clare. 
    În al treilea rând, cu mai mici speranţe, ea se adresează tinerilor şi adolescenţilor pentru a-i ajuta să se apere de atacul monstruos, perfid şi multi-multi-direcţional îndreptat împotriva lor de la cele mai fragede vârste. 
    •  
    Educaţie sexuală, lgbtq...ism, transgenderism, ideologia genului, pedofilie, eutanasie, poligamie, zoofilie, vrăjitorie; satanism.
    Suntem atacaţi clipă de clipă de forţele mafiei bancare globaliste care vor să transforme omul în sclav. Ameninţările şi atacurile sunt unele vizibile, altele ascunse, ocultate. Unele cu biciul, altele cu zăhărelul. Prin reglementări, internaţionale şi naţionale, sau pe calea ispitirii slăbiciunilor noastre, poftelor necuvenite, patimilor ascunse în fiecare. Cu toatele oculte, manifestări ale Răului. Atunci când reacţionăm la o ameninţare care pare vizibilă, palpabilă - introducerea educaţiei sexuale în şcoală, de exemplu - şi denunţăm public pericolul de moarte al acesteia, suntem uimiţi, mai întotdeauna, de lipsa de reacţie a celor din jur, a populaţiei, cu precădere a celor tineri, care chiar ajung să susţină aceste demersuri distrugătoare. Şi procopsim populaţia cu cuvinte de reproş, judecată, catalogare. 
    Dar dacă oamenii nu sunt chiar atât de indiferenţi în adâncul lor? Dacă peste judecăţile, ideile, opiniile proprii s-a aşezat un strat de mâzgă densă, lipicioasă, tot mai groasă? Dacă sinele le-a fost acoperit, ascuns raţiunii printr-o ofensivă continuă, perfidă, insidioasă? Dacă prin scrieri, pictură, muzică, fotografie, imaginea dinamică pe peliculă sau digitală, mai nou cu internetul, dacă prin modă şi mode (şi nu numai de vestimentaţie), şi cu ajutorul tehnologiei ei au fost dresaţi, condiţionaţi să nu mai reacţioneze şi să considere normal anormalul? Dacă prin  nenumărate produse culturale şi materiale, prin mesajele ascunse sau provocatoare incluse în acestea li s-a implantat o raţiune străină, non-umană, anti-umană, o raţiune sinucigaşă? Dacă avem un proces uriaş de schizofrenizare, de bipolarizare a fiinţei umane? Dacă creierele lor au fost "hăcuite", "piratate" ?
    Da, acesta este adevăratul proces al transformării noastre, aşa s-a întâmplat şi acum se întâmplă mai repede, cu mai mare succes datorită tehnologiei. Dezvăluirea lui, punerea la vedere a autorilor, lucrătorilor, căilor şi mijloacelor acestui proces satanic este scopul, demersul meu către voi. Am început în primul episod şi voi continua şi în acesta cu domeniul "high fashion", al mărcilor de îmbrăcăminte care dau tonul pe piaţă, crează, adică moda. Căci îmbrăcămintea este, pentru mulţi, preocuparea noastră "cea de toate zilele". Voi folosi, în acest scop, analizele proprii şi, aşa cum o fac şi în cele de mai jos, cele disponibile din alte surse. 
    Episodul 1 la https://paulghitiu2009.blogspot.com/2019/11/elitele-sataniste-care-ne-rapesc.html

    Céline Dion este imaginea unui nou brand de modă “genderless” (fără gen) pentru bebeluși numit CELINUNUNU. Totul este greșit și sinistru. În cele ce urmează aveţi o scurtă analiză a simbolismului grotesc care îl înconjoară.

    Céline şi-a descoperit o nouă misiune: Să elibereze nou-născuții din binaritatea genului. Pentru că aceasta era principala nemulţumire a nou-născuților. În acest scop, a lansat CELINUNUNU, o linie de îmbrăcăminte „neutră din punct de vedere al genului” pentru bebeluși creată împreună cu marca de modă globală NUNUNU. 
    Unii ar putea considera ca aceasta stire este plictisitoare, deoarece CELINUNU nu este altceva decât inca o marca de moda nemeritat de scumpă, care foloseşte sprijinul unei celebrităţi pentru a genera vanzari. Şi totuşi e vorba de mai mult. NUNUNU este deja o marcă uriașă la Hollywood. Site-ul său conține o amplă galerie de imagini cu copiii celebrităților care își poartă creațiile, inclusiv Angelina Jolie, Kourtney Kardashian, Hilary Duff și multe altele. 
    După cum recunosc chiar ei, marca este mai mult decât o modă. Este o modalitate de a „modela copiii” pentru viitor. Să aruncăm mai întâi o privire asupra videoclipului promoției personificată de Céline Dion.


    Promo Video


    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
     Clipul începe cu Celine stând pe bancheta din spate a unui SUV. Ea ne anunţă că: "Copii noştri nu sunt cu adevărat copiii noştri". Deja e straniu. În acest moment este îmbrăcată într-o rochie sclipicioasă.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Când iese din maşină pentru a intra într-uun spital, ţinuta sa se schimbă; acum poartă un costum negru. Apoi Celine intră în maternitatea spitalului şi descoperă ceva de neacceptat.
    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
     Băieţii sunt îmbrăcaţi în albastru şi fetele în roz. Oroare. Celine este dezgustată. Apoi împrăştie o pulbere neagră (ca la vrăji) şi totul se schimbă. În rău, spunem noi.
    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
     Imaginile de băiat şi fată de pe pereţi sunt înlocuite cu logo-ul firmei. Totul este acum negru, alb şi sinistru.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line

    Acest copil poartă o pălărie cu cranii. Da, să sărbătorim o nouă viață, făcându-l să poarte simboluri care reprezintă moartea. Tricoul spune “Noua ordine”… Adică “New World Order?”.
    Apoi, paza o arestează pe Céline și o scoate din spital. Bine. Să ne asigurăm că acest lucru nu se va întâmpla din nou.

    Rezumând clipul video, ceva nu e în ordine. Desigur, Céline Dion este doar imaginea mărcii. Întreaga linie a fost creată de NUNUNU, o marcă de modă israeliană pentru copii care este deja un succes global

    Ceva e stricat la NUNUNU

    Când spun că ceva este în neregulă cu NUNUNU, nu vorbesc despre numele său ridicol, ci mai degrabă despre întreaga sa filozofie și despre simbolismul utilizat. Pagina “Despre” a mărcii spune:

    conduşi în întregime de intuiția lor, coproprietarii și designerii Iris Adler și Tali Milchberg au creat colecțiile de îmbrăcăminte pentru copii care au rupt stereotipurile și au refuzat normele acceptate. Nevoia lor de adn de bază și de o ofertă unisex în stilul copiilor, a creat o tendință globală, care este acum o sursă de inspirație în întreaga lume. Animaţi de o agendă care sfidează tradiționala dihotomie a vestimentației băiețel/fetiță, Iris și Tali au arătat că în lumea indivizilor reali nu totul este atât de negru și de alb.

    Da, citând propriile cuvinte, marca este într-adevăr „condusă de o agendă”.
     


    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Aceasta este imaginea din partea de sus a paginii "Despre" a mărcii: un copil a cărui faţă este prinsă de un schelet. unui dintre ochii copilului este ascuns - o confirmare că este vorba despre agenda elitei.
    Agenda NUNUNU nu este numai despre neutralitatea genului. Este despre ceva mult mai întunecat. O investigaţie rapidă a paginii de Instagram a firmei dă la iveală un material neliniştitor: Sexualizarea copiiloor, satanism şi Monarch mind control. Pe scurt, toate obsesile elitei oculte.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Aceasta este o piesă din colecţia "Vacanţă". Greu însă de crezut că ei nu ştiu că HO este şi prescurtarea de la prostituată (hoocker)

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Ştiu ei că cântecul Let's Get Physical este despre sex? Şi atunci de ce sunt copiii sub acea reclamă?

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Fata poartă un tricou cu un tatuaj de ochi atot-văzător - principalul simbol al elitei oculte. Pe pantalonii ei sunt cifrele 3 şi 6 ... adică de trei ori 6?

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    O fată cu antene. Altă rechizită pseudo-satanică.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Un copilaş cu o pălărie cu coarne de drac. Ce drăguţ!

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Sinistru. Şi sataniştii poartă măşti de animale în timpul liturghiei negre.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Aici se pare că o fiinţă ciudată şi-a pus mâna mare şi murdară pe pieptul fetei.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
     Acest puşti îşi acoperă un ochi în timp ce poartă un tricou pe care este imprimat un craniu cu un ochi acoperit. De asemenea, pe pantaloni are ochi atot-văzători.

    Contul de IG al mărcii conţine de asemenea diverse imagini care sunt etichetate ca #inspiraţie. Aproape toate sunt terifiante, neliniştitoare şi pline de simboluri care se referă la cele mai întunecate obiceiuri ale elitei oculte.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Aceasta este 100 % satanică. Şi da, este pe contul de IG al unei mărci de haine pentru copii extrem de populară la Hollywood.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line 
    Legenda acestei imagini este "Dorinţă ascunsă". Chiar aşa?

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Aceasta este intitulată "Am nevoie să-mi spăl creierul". Cotrolul minţii pe baza traumatizării este despre "spălarea creierului" sclavilor prin abuz.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
     Băieţi cu prosoape pe ei. Captele sunt înlocuite cu globuri oculare.

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    O ţeastă de animal folosită pentru a face un semn cu un singur ochi. Perfecta inspiraţie pentru îmbrăcămintea pentru copii!

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
     Totul în această imagine strigă: "copilărie distrusă".

    Something is Terribly Wrong With Céline Dion's "Genderless" Clothing Line
    Această imagine este Monarch Mind Control - un sclav al controlului minţii cu câteva alte persoane.
    Mai sunt multe alte imagini, dar am văzut deja destul. Depravarea elitei oculte şi abuzarea fără ruşine a copiilor. Toată această mizerie este "îmbrăcată" în vocabularul ipocrit al neutralităţii genului şi "eliberării copiilor".



    Sursa: https://vigilantcitizen.com/latestnews/something-is-terribly-wrong-with-celine-dions-genderless-clothing-line/

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu

    Ultima modă în regatul diabolic al "genului": îndepărtarea chirurgicală a organelor genitale! (Ştiri din anti-lume)

      „Nullo” sau „smoothie” este termenul pentru bărbații care suferă o intervenție chirurgicală voluntară pentru a-și îndepărta organele gen...