 |
| FD Roosevelt şi Abdelaziz ibn Saud pe crucişătorul Quincy |
Youssef HINDI
America iudeo-protestantă
Aceasta viziune mesianica evreiasca originala, devenita protestanta, se va implanta in America colonizata de englezi, care se considerau noi oameni alesi, America noul Pământ promis, tara originilor lumii, iar în ceea ce-i privește pe indieni, o sub-rasă bună pentru exterminare, urmând modelul narațiunii biblice a cuceririi Țării promise de Josua:
„ Au pus mâna pe cetate şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari.” (Iosua 6:21)
„Iosua a bătut astfel toată ţara, muntele, partea de miazăzi, câmpia şi costişele şi a bătut pe toţi împăraţii; n-a lăsat să scape nimeni şi a nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare, cum poruncise* Domnul Dumnezeul lui Israel.”(Iosua 10:40)
Aceasta viziune mesianica evreiasca originala, devenita protestanta, se va implanta in America colonizata de englezi, care se considerau noi oameni alesi, America noul Pământ promis, tara originilor lumii, iar în ceea ce-i privește pe indieni, o sub-rasă bună pentru exterminare, urmând modelul narațiunii biblice a cuceririi Țării promise de Josua:
„ Au pus mâna pe cetate şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari.” (Iosua 6:21)
„Iosua a bătut astfel toată ţara, muntele, partea de miazăzi, câmpia şi costişele şi a bătut pe toţi împăraţii; n-a lăsat să scape nimeni şi a nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare, cum poruncise* Domnul Dumnezeul lui Israel.”(Iosua 10:40)
Or,
această
concepție rasistă și genocidare este cea a protestanților englezi (ca buni moștenitori
ai iudaismului), dar din punctul de vedere catolic lucrurile stau altfel. Într-adevăr,
problema umanității indienilor dă motive de dezbatere renascentismului. Controversa
din Valladolid (Spania), din 1550-1551, a permis dominicanului Las Casas să
reafirme datoria misionarilor creștinilor față de indigeni [15].
Întrebarea reapare în secolul următor când calvinul Isaac de la Peyrère (1594-1676) avansează ipoteza că primii locuitori ai Americii ar fi descendenții unei omeniri dinaintea de Adam [16].
John Lock, în al doilea din cele Două tratate de guvernare ale sale (1690), a acordat Americii statutul său și funcția sa filosofică: La început, a scris el, lumea era America. 17]
Întrebarea reapare în secolul următor când calvinul Isaac de la Peyrère (1594-1676) avansează ipoteza că primii locuitori ai Americii ar fi descendenții unei omeniri dinaintea de Adam [16].
John Lock, în al doilea din cele Două tratate de guvernare ale sale (1690), a acordat Americii statutul său și funcția sa filosofică: La început, a scris el, lumea era America. 17]
Din pământ de origine al lumii, America a devenit, in secolul al XVIII-lea,
un anunt profetic al viitorului. În conștiința unei anumite elite europene și
engleze, America a fost legată de speranța mesianică de răscumpărare, în mare
parte sub presiunea mișcării evanghelice care face ca fostul pământ de misiune un
cămin misionar.
În secolul al XIX-lea, Alexis de Tocqueville a perceput în mod clar această transformare: „Mi se pare că văd întregul destin al Americii închis în primul puritan care a ajuns pe țărmurile sale, la fel ca întreaga rasă umană din primul om.” [18]
Încă din 1781, abatele Guillaume-Thomas Reynal a anunțat posibilitatea colonizării Europei în sens invers de către America: Ne temem că într-o zi Europa va găsi stăpâni în chiar copii săi.” 19]
În secolul al XIX-lea, Alexis de Tocqueville a perceput în mod clar această transformare: „Mi se pare că văd întregul destin al Americii închis în primul puritan care a ajuns pe țărmurile sale, la fel ca întreaga rasă umană din primul om.” [18]
Încă din 1781, abatele Guillaume-Thomas Reynal a anunțat posibilitatea colonizării Europei în sens invers de către America: Ne temem că într-o zi Europa va găsi stăpâni în chiar copii săi.” 19]
În același timp, în Anglia secolelor 18 și 19, mișcarea protestantă
proto-sionistă, numită și restauraţionism, este extinsă și este reprezentată de
personaje precum Thomas Newton (1704-1782), episcopul de Bristol şi Anthony
Ashley Cooper (1801-1885), conte de Shaftesbury.
În final, restauraţionismul (proto-sionismul) și mesianismul american, două mișcări protestante care derivă din mesianismul evreiesc, vor converge și vor ghida politica externă americană, în beneficiul Israelului.
În final, restauraţionismul (proto-sionismul) și mesianismul american, două mișcări protestante care derivă din mesianismul evreiesc, vor converge și vor ghida politica externă americană, în beneficiul Israelului.
Alianța
iudeo-protestanților și saudito-wahhabiţilor
Între 1744 și 1745, tatăl wahhabismului – o doctrină eretică în ceea ce privește Islamul și învăţaţii săi [20] – Muhammad ibn Abd al-Wahhab a încheiat un pact de alianță (pactul Nadjd) cu liderul tribului Saud. Acest pact a făcut din saudiţi purtătorii de stindard ai wahhabismului și din Ibn Abd al-Wahhab și descendenții săi, liderii religioși ai dinastiei saudite; aceasta din urmă a folosit apoi doctrina wahhabită ca mijloc de cucerire și de luare în stăpânire a Arabiei – din a cărei cucerire vor rezulta trei regate saudite succesive.
Ibn Saud și Ibn Abd al-Wahhab se vor angaja într-o serie de distrugeri și masacre ale musulmanilor, similar celor comise împotriva catolicilor irlandezi și scoțieni de protestantul puritan Olivier Cromwell (1599-1658).
De exemplu, wahhabiţii au ucis între 2,000 și 5,000 de persoane la Kerbala în 1801, au masacrat bărbați, femei și copii și chiar au eviscerat femei însărcinate [21].
Este exact metoda de teroare care a fost aplicată de teroriști în perioada contemporană din Siria, Libia, Irak ... Toate finanțate de Arabia Saudită și Qatar, armate și sprijinite în mod deschis de Statele Unite și aliații lor. Ceea ce a recunoscut în cele din urmă New York Times într-un articol la 23 ianuarie 2016 [22].
Saudo-wahhabiţii au fost sprijinit de britanici de la primul război mondial și, fără sprijinul acestora, actualul regat saudit, fondat în 1932, nu ar fi văzut niciodată lumina zilei. Iar din 1945, americanii au preluat ştafeta de la Imperiul britanic. Pe 14 februarie 1945, Regele Abdelaziz ibn Saud și președintele american Franklin Delano Roosevelt s-au întâlnit pe crucisator Quincy; s-a ajuns la un pact: În schimbul petrolului din Arabia, Regatul Saud se va afla acum sub protecția statelor Unite.
Prin cuplarea petrolului saudit și a dolarului american, începe faza de expansiune a doctrinei wahhabiste – sponsorizată de petrodolari – în afara Arabiei. Wahhabismul s-a hotărât apoi să cucerească Islamul, în special prin numeroase instituții precum Congresul islamic mondial (1949-1952), Congresul islamic din Ierusalim (1953), Înaltul Consiliu pentru afaceri musulmane (1960), Organizația Frăției Islamice (1969), Liga Mondială musulmană (1962), Adunarea Mondială a Tineretului musulman (1972).
Între 1744 și 1745, tatăl wahhabismului – o doctrină eretică în ceea ce privește Islamul și învăţaţii săi [20] – Muhammad ibn Abd al-Wahhab a încheiat un pact de alianță (pactul Nadjd) cu liderul tribului Saud. Acest pact a făcut din saudiţi purtătorii de stindard ai wahhabismului și din Ibn Abd al-Wahhab și descendenții săi, liderii religioși ai dinastiei saudite; aceasta din urmă a folosit apoi doctrina wahhabită ca mijloc de cucerire și de luare în stăpânire a Arabiei – din a cărei cucerire vor rezulta trei regate saudite succesive.
Ibn Saud și Ibn Abd al-Wahhab se vor angaja într-o serie de distrugeri și masacre ale musulmanilor, similar celor comise împotriva catolicilor irlandezi și scoțieni de protestantul puritan Olivier Cromwell (1599-1658).
De exemplu, wahhabiţii au ucis între 2,000 și 5,000 de persoane la Kerbala în 1801, au masacrat bărbați, femei și copii și chiar au eviscerat femei însărcinate [21].
Este exact metoda de teroare care a fost aplicată de teroriști în perioada contemporană din Siria, Libia, Irak ... Toate finanțate de Arabia Saudită și Qatar, armate și sprijinite în mod deschis de Statele Unite și aliații lor. Ceea ce a recunoscut în cele din urmă New York Times într-un articol la 23 ianuarie 2016 [22].
Saudo-wahhabiţii au fost sprijinit de britanici de la primul război mondial și, fără sprijinul acestora, actualul regat saudit, fondat în 1932, nu ar fi văzut niciodată lumina zilei. Iar din 1945, americanii au preluat ştafeta de la Imperiul britanic. Pe 14 februarie 1945, Regele Abdelaziz ibn Saud și președintele american Franklin Delano Roosevelt s-au întâlnit pe crucisator Quincy; s-a ajuns la un pact: În schimbul petrolului din Arabia, Regatul Saud se va afla acum sub protecția statelor Unite.
Prin cuplarea petrolului saudit și a dolarului american, începe faza de expansiune a doctrinei wahhabiste – sponsorizată de petrodolari – în afara Arabiei. Wahhabismul s-a hotărât apoi să cucerească Islamul, în special prin numeroase instituții precum Congresul islamic mondial (1949-1952), Congresul islamic din Ierusalim (1953), Înaltul Consiliu pentru afaceri musulmane (1960), Organizația Frăției Islamice (1969), Liga Mondială musulmană (1962), Adunarea Mondială a Tineretului musulman (1972).
Saudo-wahhabiți finanțează de asemenea posturi universitare la Harvard,
California, Santa Barbara, Londra și Moscova. În plus, Arabia Saudită deține,
din punct de vedere financiar, 30% din pachetul satelitar arab, 50 de canale de
televiziune și tot atâtea titluri în presa scrisă.
Terorismul wahhabit a devenit apoi instrumentul geostrategic al imperialismului anglo-american. Zbigniew Brzezinski (1928-2017), consilierul pentru probleme de securitate nationala al Statelor Unite (20 ianuarie 1977 - 20 ianuarie 1981), sub presedintia lui Jimmy Carter, a fost, la sfarsitul anilor '70, principalul contractant al unei manevre de coordonare CIA cu serviciile pakistaneze si Saudite, cu scopul de a finanţa şi de a înarma viitorii terorişti, inclusiv Bin Laden. Obiectivul lui Brzezinski a fost acela de a atrage Uniunea Sovietică către cimitirul afgan. Această strategie a fost folosită din nou la sfârșitul anilor '90 în Cecenia pentru a provoca implozia Federației Ruse, şi din nou după războiul din 2003, în Irak și din 2011 în Libia, Siria, Yemen și în alte părți…
Într-un interviu pentru Nouvel Observateur, în 15 ianuarie 1998, Brzezinski va explica "cum și de ce l-a finanțat pe Bin Laden în Afganistan" [23].
La întrebarea: "Nu regretaţi că a favorizat integrismul islamist, că a dat arme, sfaturi viitorilor teroristi?" , Brzezinski a răspuns: Ce este mai important din punctul de vedere al istoriei lumii? Talibanii sau prăbuşirea imperiului sovietic? Câţiva islamiști excitaţi sau eliberarea Europei Centrale și sfârșitul Războiului Rece?”
De fapt, Brzezinski, care a rămas unul dintre cei mai influenți geostrategi din Statele Unite, ne explică că acest terorism este o creație artificială și că amploarea sa depinde de politica occidentală, şi mai ales de politica anglo-americană.
Terorismul wahhabo-takfirist, al cărui prim dușman este lumea musulmană (unde ucide cel mai mult), este un instrument în geopolitică globală, după cum armata americană servește în principal interesele Israelului. Un instrument multifuncțional, care distruge vecinii Israelului, exacerbează tensiunile dintre Edom (Occident) și Ismael (lumea musulmană), pentru a provoca în sfârșit o conflagrație globală.
Un risc de razboi mondial cu atât mai mare cu cât imperiul american se află într-o stare de agitaţie care se înrăutățeste pe măsură ce puterea lui scade. Iar această agitaţie este instrumentat de israelieni si de ulii americani ai războiului care se găsesc sub comanda lor.
Terorismul wahhabit a devenit apoi instrumentul geostrategic al imperialismului anglo-american. Zbigniew Brzezinski (1928-2017), consilierul pentru probleme de securitate nationala al Statelor Unite (20 ianuarie 1977 - 20 ianuarie 1981), sub presedintia lui Jimmy Carter, a fost, la sfarsitul anilor '70, principalul contractant al unei manevre de coordonare CIA cu serviciile pakistaneze si Saudite, cu scopul de a finanţa şi de a înarma viitorii terorişti, inclusiv Bin Laden. Obiectivul lui Brzezinski a fost acela de a atrage Uniunea Sovietică către cimitirul afgan. Această strategie a fost folosită din nou la sfârșitul anilor '90 în Cecenia pentru a provoca implozia Federației Ruse, şi din nou după războiul din 2003, în Irak și din 2011 în Libia, Siria, Yemen și în alte părți…
Într-un interviu pentru Nouvel Observateur, în 15 ianuarie 1998, Brzezinski va explica "cum și de ce l-a finanțat pe Bin Laden în Afganistan" [23].
La întrebarea: "Nu regretaţi că a favorizat integrismul islamist, că a dat arme, sfaturi viitorilor teroristi?" , Brzezinski a răspuns: Ce este mai important din punctul de vedere al istoriei lumii? Talibanii sau prăbuşirea imperiului sovietic? Câţiva islamiști excitaţi sau eliberarea Europei Centrale și sfârșitul Războiului Rece?”
De fapt, Brzezinski, care a rămas unul dintre cei mai influenți geostrategi din Statele Unite, ne explică că acest terorism este o creație artificială și că amploarea sa depinde de politica occidentală, şi mai ales de politica anglo-americană.
Terorismul wahhabo-takfirist, al cărui prim dușman este lumea musulmană (unde ucide cel mai mult), este un instrument în geopolitică globală, după cum armata americană servește în principal interesele Israelului. Un instrument multifuncțional, care distruge vecinii Israelului, exacerbează tensiunile dintre Edom (Occident) și Ismael (lumea musulmană), pentru a provoca în sfârșit o conflagrație globală.
Un risc de razboi mondial cu atât mai mare cu cât imperiul american se află într-o stare de agitaţie care se înrăutățeste pe măsură ce puterea lui scade. Iar această agitaţie este instrumentat de israelieni si de ulii americani ai războiului care se găsesc sub comanda lor.
[15] J. Dumont, La Vraie Controverse de Valladolid,
Paris, Critérion, 1995.
[16] Isaac de La Peyrère, Preadamitae, sl, 1655.
[17] Bernard Cottret, Histoire de la réforme protestante xvie-xviiie siècle, Perrin, 2001, p. 209.
[18] Alexis de Tocqueville, De la démocratie en Amérique, Paris, Gallimard, 1986, I, p. 414.
[19] G. Esquier, L’anticolonialisme au xviiie siècle, Paris, PUF, 1951, p. 290.
[20] https://youssefhindi.fr/2015/12/09/la-verite-sur-le-wahhabisme-des-saoud-a-daech/
[21] Faits rapportés par diverses sources arabes et étrangères : Hamadi Redissi, Le pacte de Nadjd, ou comment l’islam sectaire est devenu l’islam, Seuil, 2007, pp. 52-53.
[22] https://www.nytimes.com/2016/01/24/world/middleeast/us-relies-heavily-on-saudi-money-to-support-syrian-rebels.html
[23] https://www.investigaction.net/fr/034-Pourquoi-et-comment-j-039-ai/
[16] Isaac de La Peyrère, Preadamitae, sl, 1655.
[17] Bernard Cottret, Histoire de la réforme protestante xvie-xviiie siècle, Perrin, 2001, p. 209.
[18] Alexis de Tocqueville, De la démocratie en Amérique, Paris, Gallimard, 1986, I, p. 414.
[19] G. Esquier, L’anticolonialisme au xviiie siècle, Paris, PUF, 1951, p. 290.
[20] https://youssefhindi.fr/2015/12/09/la-verite-sur-le-wahhabisme-des-saoud-a-daech/
[21] Faits rapportés par diverses sources arabes et étrangères : Hamadi Redissi, Le pacte de Nadjd, ou comment l’islam sectaire est devenu l’islam, Seuil, 2007, pp. 52-53.
[22] https://www.nytimes.com/2016/01/24/world/middleeast/us-relies-heavily-on-saudi-money-to-support-syrian-rebels.html
[23] https://www.investigaction.net/fr/034-Pourquoi-et-comment-j-039-ai/
Va urma.
Youssef Hindi este istoric al religiilor, politolog și geopolitolog. Specialist în mesianism și implicațiile sale istorice, politice și geopolitice, cercetările sale inovatoare au pus în lumină originile ideologiilor moderne, inclusiv asupra sionismului, socialismului și republicanismului francez. De asemenea, este autorul a numeroase articole prospective privind relațiile internaționale, dar și al mai multor cărți, inclusiv „Occident et Islam” și „La Mistique de la Laïcité”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu