Afacerile din domeniul exploatărilor forestiere și prelucrării lemnului au
atins în 2019 cel mai ridicat nivel din istorie. Cele peste 6.000 de firme care
activează în domeniu au înregistrat afaceri estimate la peste 2,5 miliarde de
euro, cu peste 100 milioane de euro mai mult decât în 2018, arata o analiză
realizată de Frames.
O statistică dată publicității de Greenpeace estima că România pierde în
fiecare oră peste 3 hectare de pădure. În absența unei legislații care să
limiteze dispariția „aurului verde”, cu autorități preocupate doar la nivel
declarativ de starea pădurilor, defrișările masive, legale sau ilegale, s-au
accentuat în ultimii ani.
Cum business-ul este unul relativ simplu și insuficient reglementat,
pădurea a atras tot mai mulți investitori preocupați să taie cât mai repede și
cât mai mult, în căutarea unor profituri cu multe zerouri. Așa s-a ajuns ca
numărul firmelor active din domeniul exploatărilor forestiere și prelucrării
lemnului să crească semnificativ din 2010 și până în 2019, de la 3.937 la 6.189
de firme în 2018 (cod CAEN 220 și 1610).
Potrivit Frames, afacerile companiilor au atins, cumulat, în 2018, nivelul
de 11,43 miliarde de lei (2.4 mld.euro), în creștere cu 800 milioane de lei
față de aceeași perioadă a anului 2017 și la un nivel dublu față de 2010 (5,48
mld.lei). Și profitabilitatea sectorului a urmat aceeași tendință, crescând de
la 480,1 milioane lei în 2010 la 678,1 milioane lei în 2018. 2019 a adus o
creștere a business-ului la nivelul întregului sector, cu focus pe zonele
forestiere din Bucovina, Maramureș și Moldova.
Firmele au investit semnificativ în extinderea operațiunilor, de la utilaje
la forță de muncă, iar estimările merg către un nou nivel record al cifrei de
afaceri, de peste 2,5 miliarde de euro.
Potrivit datelor Frames, în 2018, în domeniul exploatării forestiere
activau 3.305 firme, cu 15.480 de angajați. Acestea au încheiat anul cu afaceri
de 3,68 miliarde lei și un profit cumulat de 320,8 milioane lei.
Pe de altă parte, sectorul prelucrării lemnului (tăierea și rindeluirea
lemnului) înregistra, în 2018, 2.884 companii active, cu 23.590 angajați.
Afacerile lor depășeau cifra de 7,74 miliarde lei, profitul înregistrat fiind
unul semnificativ, de 357,2 milioane lei.
„După 30 de ani de capitalism, România a ajuns o țară secătuită de resurse.
De la petrol la gaze, ape minerale, aur și păduri, autoritățile au vândut
resursele țării pe redevențe infime. Pădurea a devenit un business de succes,
într-o țară prea puțin preocupată de ecologie, de sustenabilitatea resurselor,
de aerul curat, de viitor” – Adrian Negrescu, managerul Frames.
HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER SRL, companie redenumită HS TIMBER PRODUCTIONS
SRL, reprezintă, de ani de zile, cel mai important jucător din piață.
Performanța ei economică spune, poate cel mai bine, povestea exploatării
pădurilor României.
Potrivit analizei Frames, compania austriacă, cu sediul în București, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 1,78 miliarde de lei (374 milioane euro) și un profit de 34,5 milioane de lei (7,23 milioane euro).
Potrivit analizei Frames, compania austriacă, cu sediul în București, a încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de 1,78 miliarde de lei (374 milioane euro) și un profit de 34,5 milioane de lei (7,23 milioane euro).
„Austriecii au înregistrat, în 2018, un profit redus în comparație cu cel
înregistrat în anii de glorie din perioada 2010-2016, când raportau profituri
constante de peste 200 milioane de lei, recordul fiind stabilit în 2013, de
431,4 milioane de lei. Însă, pe ansamblu, compania reprezintă cel mai mare și
puternic jucător din piață”. Compania austriacă angaja, în 2018, 1.779 de persoane,
nivel dublu față de 2008.
Pe locurile următoare în topul companiilor implicate în exploatarea
„aurului verde” al României în 2018 se află Kostamonu Romania SA, din Mureș, cu
afaceri de 705,2 milioane lei (160,3 milioane euro) și Karelia Upofloor SRL, din
Maramureș, cu o cifră de afaceri de 180,5 milioane de lei (41 milioane euro).
În cazul ambelor firme, creșterea afacerilor este una semnificativă în ultimii
10 ani. În 2010, de exemplu, Karelia Upofloor SRL raporta un business de
„numai” 50,4 milioane de lei, iar în 2015 de 84,5 milioane lei.
Kostamonu Romania SA a marcat o creștere de business și mai mare, de la
158,1 milioane lei în 2010 la 705,2 milioane de lei în 2018. Clasamentul este
completat, în ordinea cifrei de afaceri, de Barlinek România SA (Bacău) cu
afaceri de 156,1 milioane lei (35,5 milioane euro), Xilobaia SRL (Maramureș),
cu 119,9 milioane lei (27,2 milioane euro), Lacul Codrilor SRL (Alba) cu 92,2
milioane lei (21 milioane euro), Silvania International Prod SRL
(Bistrița-Năsăud) cu 89,7 milioane lei (20,4 milioane euro), Forestar SA din
Bacău (69,4 milioane lei/15,8 milioane euro), Cerasus Avium SRL din București
(63,4 milioane lei/14,4 milioane euro) și Virix Prod SRL din Dâmbovița (55,1
milioane lei/12,5 milioane euro).
Din punct de vedere regional, cele mai multe firme funcționează în Suceava
(758), Harghita (451), Argeș (382) Maramureș (334), Vrancea (332), Neamț (316),
Bistrița Năsud (275), Bacău (236) și Bihor (235). Potrivit analizei Frames,
media cifrei de afaceri era, în 2018, de 1,59 milioane de lei și un profit de
aproximativ 100.000 lei, în condițiile în care peste 90% dintre firme activau
în zona microîntreprinderilor. ,,Radiografia business-ului din acest sector
arată că piața este controlată, în mare parte, de câțiva jucători care
realizează peste 80 la sută din cifra totală de afaceri. Este un business care
crește de la an la an și în care investitorii străini, în special cei
austrieci, olandezi, britanici, ciprioți, polonezi și francezi, se află în
prim-plan” – Frames.
Dincolo de afacerile legale din sectorul exploatării lemnului, piața neagră
a lemnului a crescut spectaculos, reușind să depășească, ca volum, segmentul
monitorizat de stat. Potrivit datelor de la Inventarul Forestier Național, din
România sunt tăiați, anual, 38,6 de milioane de metri cubi de lemn. Din această
cantitate, doar 18,5 milioane de metri cubi reprezintă tăierile legale, pentru
care se plătesc taxe, restul de 20 de milioane de metri cubi fiind arbori
extrași fără nicio formă legală, în mare parte din pădurile proprietate
privată.
„Diferența de la 18,5 milioane de metri cubi la 38,6 milioane metri cubi
reprezintă tăieri neautorizate. Astăzi, cele mai mari probleme de tăieri
neautorizate le avem în pădurile proprietate privată, apoi în pădurile
autorităților publice locale și, pe locul trei, în pădurile administrate de RNP
Romsilva” – Costel Alexe, ministrul Mediului.
„Situația din zona exploatărilor forestiere și prelucrării lemnului tinde
să se agraveze de la an la an, pe măsură ce cererea de export de lemn din
România crește semnificativ, iar autoritățile întârzie să ia măsurile necesare
combaterii fenomenului tăierilor ilegale” – Frames.
Potrivit analiștilor, tăierile ilegale trebuie pusă în legătură directă și
cu situația firmelor din domeniu. „Cum majoritatea firmelor sunt din zona
microîntreprinderilor, iar media creanțelor este destul de ridicată, acestea nu
au destul capital să supraviețuiască condițiilor din piață și, posibil, ca
multe dintre acestea, având și un personal redus, să activeze la limita legii
în scopul de a-și păstra business-ul pe linia de plutire”
„Dincolo de cazurile prezentate de mass-media, de sesizările ONG-urilor
care au arătat că printre beneficiarii tăierilor ilegale s-ar afla inclusiv
fabrici cunoscute de cherestea și mobilă din România, nu am înregistrat, din
păcate, decât victime (un mort și alte 16 cazuri de agresiune asupra
personalului silvic al Romsilva în 2019) și prea puține acțiuni penale, măsuri
administrative îndreptate împotriva celor care taie ilegal pădurile”
Potrivit experților, trebuie făcută o diferență clară între cei care
exploatează legal pădurile din România și cei care o fac ilegal.
„Este esențial, pe de altă parte, ca noul Guvern să
vină cu măsuri concrete care să protejeze pădurile și să limiteze, la un nivel
drastic, tăierile de arbori. Interzicerea exporturilor de lemn, cel puțin
pentru o perioadă de câțiva ani, ar putea fi o soluție viabilă pentru mediu,
însă dezastruoasă pentru business-ul din acest sector. Astfel că trebuie găsită
o soluție de echilibru, care să stimuleze exploatarea sustenabilă a pădurilor.
O reglementare mai strictă a acestui domeniu, inclusiv prin creșterea
semnificativă a taxelor pentru exploatarea lemnului, similară cu cea practicată
în alte țări occidentale, pare a fi cea mai bună soluție” – Frames.Sursa: http://anonimus.ro/2020/01/taiere-paduri-roman-afacere-miliarde/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu