Cum se explică
faptul că bugetul pe acest an, impus de PNL prin siluirea Constituției, nu
prevede sume cât de cât semnificative destinate dezvoltării? Cum se explică în
același timp că, în materie de colectare, Guvernul PNL nu țintește acolo unde
se produce marea evaziune, ci întoarce pur și simplu capul în altă parte, spre
cetățeanul simplu și spre micile afaceri pe care le mai pot învârti românii? În
2020 și mai ales în 2021, răspunsurile la întrebările de mai sus vor defini un
stat asistat. Sau, mai bine spus, captiv.
Era până acum o
trăsătură definitorie a politicilor de tip liberal accelerarea dezvoltării în
domenii aducătoare de valoare adăugată. Astfel încât, într-un viitor
previzibil, câștigurile realizate astfel să poată fi redistribuite în
beneficiul societății. Vremurile când în laboratoarele de strategie ale PNL se elaborau
politici care porneau de la această premiză au trecut de mult. Din această
perspectivă și nu numai, PNL și-a pierdut atât substanța liberală cât și
substanța națională. Ce se întâmplă dacă nu pompezi bani în dezvoltare și mai
ales în acele domenii care îți întorc înapoi investițiile cu profit maxim?
Creșterea economică stagnează pur și simplu. România a reușit câțiva ani să se
situeze pe poziții fruntașe în Uniunea Europeană din perspectiva creșterii
economice. O creștere despre care permanent Klaus Iohannis și consilierii săi
de la Cotroceni au afirmat că nu este durabilă. Că nu este sustenabilă. Că nu
este realistă. Iar acum și în acest an mai ales ei vor justifica oprirea
creșterii arătând cu degetul spre greaua moștenire. Numai că bugetul le aparține.
În totalitate. Iar la baza lui a stat o filozofie economică. Care este
găunoasă. Cel puțin din aceasă perspectivă. Nu sunt acolo prevăzuți bani pentru
investiții, nici măcar în sensul salvării aparențelor. Dacă nu investești, n-ai
creștere. Și tot ce-ți mai rămâne de făcut este să te uiți înapoi cu mânie. Și
să dai vina pe „ciuma roșie”. Uitând că și „ciuma roșie” a procedat, în felul
ei, atipic. De fapt s-a produs o inversare de politici. În sensul că PSD a
făcut eforturi mai mari pentru dezvoltarea României deși după opinia mea
insuficente, dar oricum mai mari în comparație cu PNL, care merge înainte și cu
frâna de picior apăsată la maximum și cu cea de mână trasă cât se poate de sus.
În același timp,
uitându-ne la bugetul promovat prin asumara răspunderii și fiind atenți la
declarațiile publice ale liderilor PNL, descoperim cea de-a doua hibă care
transformă România în stat captiv. Încasările. Se vorbește insistent despre
reformarea ANAF, în vedera creșterii gradului de încasare. Despre reformare, în
sensul digitalizării la maximum a operațiilor. Dar nu se spune nimic despre
vreo schimbare a filozofiei care stă la baza acestui proces de colectare. De
fapt, PNL încearcă să mascheze o întreagă operațiune făcută la scală națională,
care vizează protejarea la maximum a multinaționalelor. Dacă întreaga economie
bazată pe capitalul autohton, reprezentând maximum jumătate, în cele mai
optimiste statistici, din economia națională, pompează la buget circa 80% din
totalul veniturilor, iar economia rezultând din investițiile străine doar 20%,
trebuie să ai orbul găinii pentru a ajunge la concluzia stupidă că
digitalizarea și perfecționarea sistemelor informatice sunt de natură să
crească încasările la buget. Fără ca această modernizare să fie însoțită și de
o schimbare fundamentală a strategiei de colectare.
Din perspectiva
de mai sus, nici PSD la guvernare nu a făcut prea mult. Pentru că pur și simplu
s-a temut să se confrunte cu marii evazioniști. Când PSD a revenit la guvernare
după „tehnocratul” Dacian Cioloș, s-a făcut mult timp că nu vede faptul că în
ANAF fuseseră detașați și lucrau la greu circa 100 de ofițeri SRI. Evident că
această operațiune tipică pentru un stat subteran avusese drept pretext lupta
principalului serviciu secret al țării împotriva evaziunii fiscale și
criminalității din domeniul economic. În realitate, SRI făcea astfel ceea ce
face și acum. Protejează interesele concernelor străine. Care, la rândul lor,
se află sub protecția statelor de origine. Într-un târziu, sub presiunea presei
în special, pe măsura aparentei destructurări a binomului SRI-DNA, o bună parte
din ofițerii SRI au fost retrași de la ANAF. Dar experiența lor a fost între
timp implementată și preluată de cei care au rămas. Și nici sub guvernările PSD
nu a putut fi oprită marea evaziune fiscală pe care multinaționalele o fac
utilizând sofisticate inginerii financiare, prin care își externalizează
profiturile. În special prin așa-zisele achiziționări de servicii la un cost
mult mai mare decât cel real. Liviu Dragnea, sub presiunea opiniei publice, a
avut la ultimul Congres organizat de el în PSD o tresărire de demnitate și de
patriotism. Atunci când a semnalat această realitate și s-a gândit că cel mai
simplu instrument pentru eficientizarea colectării ar fi impozitarea cu 1% a cifrei
de afaceri. Odată încasat acest impozit, societatea evazionistă putea să facă
câte jonglerii dorea cu banii câștigați în România, fără a mai afecta bugetul
statului. Această declarație a echivalat cu semnarea unei sentințe la moarte.
Dragnea nici măcar nu și-a mai putut duce acest plan până la capăt, pentru că
între timp a fost atacat concentric și în forță de reprezentanții statelor de
origine ale multinaționalelor evazioniste. Tot ce a mai putut face PSD, o
nimica toată, a fost să impoziteze strict doar cifra de afaceri a societăților
din domeniul energetic. A durat foarte puțin. Pentru că una dintre primele
măsuri luate de Guvernul Orban, tot prin asumarea răspunderii, a fost revenirea
din această perspectivă la situația anterioară.
Prin urmare,
Guvernul sau Guvernele liberale, câte vor fi, nu își propun o accelerare a
dezvoltării în 2020, după cum reiese clar din datele bugetului de stat, și nu
își propun nici vreo strategie coerentă de creștere a veniturilor statului prin
creșterea colectării. Pentru că Guvernul nu se uită unde sunt banii, ci
întoarce ostentativ capul acolo unde nu mai e nimic de stors. Sau, ca să fiu
mai exact, nu mai e mai nimic de stors.
Aceasta este
situația din acest an. La capătul acestui an vom constata deci că ritmul de
dezvoltare a încetinit iar volumul banilor colectați la buget nu a crescut.
Anul viitor, în 2021, vom culege ce nu am semănat în 2020. Și, dacă așa stau
lucrurile, trebuie să dăm în fine un răspuns la întrebările puse la începutul
acestei analize. În folosul cui PNL adoptă cele două politici păguboase? Am
văzut că în niciun caz nu în folosul României. Atunci, dat fiind faptul că ne
aflăm și în interiorul Uniunii Europene și dacă ne referim la piața
extraeuropeană, într-o competiție cu alte state, rezultă că de pe urma
tâmpeniilor guvernamentale inițiate de oameni care încă își mai spun liberali,
vor avea de câștigat companii economice din terțe state, care își desfășoară
activitatea în România. Prin urmare, PNL duce o politică antinațională. Și este
pentru prima dată în întreaga istorie a acestui partid când a predat total
armele capitalului străin, atât în materie de investiții aducătoare de valoare
adăugată, cât și în materie de colectare a veniturilor. Se mai poate numi un
asemenea partid „liberal”? Se mai poate el numi și „național”?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu