Pentru a rezolva criza ucraineană, începeţi cu finalul
autor: Henry Kissinger, fost secretar de stat 1973-1977
5 martie 2014
Discuția publică despre Ucraina se rezumă la confruntare. Dar știm oare încotro ne îndreptăm? În viața mea, am văzut patru războaie începute cu mare entuziasm și sprijin public, pe care nu am știut cum să le încheiem și din trei dintre ele ne-am retras unilateral. Testul politic este cum se termină, nu cum începe.
Mult prea des, problema ucraineană este prezentată ca o confruntare: dacă Ucraina se alătură Estului sau Vestului. Dar dacă Ucraina trebuie să supraviețuiască și să prospere, nu trebuie să fie avanpostul uneia dintre părți împotriva celeilalte - ar trebui să funcționeze ca o punte între ele.
Rusia trebuie să accepte faptul că încercarea de a forța Ucraina să aibă un statut de satelit și, prin aceasta, să mute din nou granițele Rusiei, ar condamna Moscova să repete istoria ciclurilor de presiuni reciproce cu Europa și Statele Unite care se împlinesc de la sine.
Occidentul trebuie să înțeleagă că, pentru Rusia, Ucraina nu poate fi niciodată doar o țară străină. Istoria Rusiei a început în ceea ce se numea Kievan-Rus. Religia rusă s-a răspândit de acolo. Ucraina a făcut parte din Rusia timp de secole, iar istoriile lor s-au împletit și înainte de asta. Unele dintre cele mai importante bătălii pentru libertatea Rusiei, începând cu Bătălia de la Poltava din 1709 , au fost purtate pe pământ ucrainean. Flota Mării Negre - mijlocul Rusiei de a-și proiecta puterea în Marea Mediterană - are baza, prin închiriere pe termen lung, la Sevastopol, în Crimeea. Chiar și disidenți renumiți precum Aleksandr Soljenițîn și Iosif Brodski au insistat asupra faptului că Ucraina face parte integrantă din istoria Rusiei și, de fapt, din Rusia.
Uniunea Europeană trebuie să recunoască faptul că tergiversarea birocratică și subordonarea elementului strategic față de politica internă în negocierea relației Ucrainei cu Europa au contribuit la transformarea unei negocieri într-o criză. Politica externă este arta de a stabili priorități.
Ucrainenii sunt elementul decisiv. Ei trăiesc într-o țară cu o istorie complexă și o compoziție poliglotă. Partea vestică a fost încorporată în Uniunea Sovietică în 1939 , când Stalin și Hitler și-au împărțit prada. Crimeea, a cărei populație este formată în proporție de 60% din ruși , a devenit parte a Ucrainei abia în 1954 , când Nikita Hrușciov, ucrainean prin naștere, a acordat-o ca parte a celebrării a 300 de ani de la un acord al Rusiei cu cazacii. Vestul este în mare parte catolic; estul este în mare parte ortodox rus. Vestul vorbește ucraineană; estul vorbește în mare parte rusă. Orice încercare a unei aripi a Ucrainei de a o domina pe cealaltă - așa cum s-a întâmplat până acum - ar duce în cele din urmă la război civil sau la dezmembrare. Tratarea Ucrainei ca parte a unei confruntări Est-Vest ar zădărnici pentru decenii orice perspectivă de a aduce Rusia și Vestul - în special Rusia și Europa - într-un sistem internațional cooperant.
Ucraina este independentă de numai 23 de ani; anterior, ea s-a aflat sub un fel de dominație străină încă din secolul al XIV-lea. Nu este surprinzător faptul că liderii săi nu au învățat arta compromisului și cu atât mai puțin a perspectivei istorice. Politica Ucrainei post-independență demonstrează în mod clar că rădăcina problemei constă în eforturile politicienilor ucraineni de a-și impune voința asupra unor părți recalcitrante ale țării, mai întâi de către o facțiune, apoi de către cealaltă. Aceasta este esența conflictului dintre Viktor Ianukovici și principalul său rival politic, Iulia Timoșenko. Ei reprezintă cele două aripi ale Ucrainei și nu au fost dispuși să împartă puterea. O politică americană înțeleaptă față de Ucraina ar căuta o modalitate prin care cele două părți ale țării să coopereze una cu cealaltă. Ar trebui să căutăm reconcilierea, nu dominația unei facțiuni.
Rusia și Occidentul, și, mai puțin, diversele facțiuni din Ucraina, nu au acționat pe baza acestui principiu. Fiecare a înrăutățit situația. Rusia nu ar putea impune o soluție militară fără să se izoleze, într-un moment în care multe dintre frontierele sale sunt deja precare. Pentru Occident, demonizarea lui Vladimir Putin nu este o politică, ci un alibi pentru absența uneia.
Putin ar trebui să ajungă să realizeze că, indiferent de nemulțumirile sale, o politică de impuneri militare ar produce un alt Război Rece. În ceea ce le privește, Statele Unite trebuie să evite să trateze Rusia ca pe un aberant căruia trebuie să i se predea cu răbdare regulile de conduită stabilite de Washington. Putin este un strateg serios - pornind de la premisele istoriei rusești. Înțelegerea valorilor și a psihologiei americane nu sunt punctele sale forte. Nici înțelegerea istoriei și psihologiei rusești nu a fost un punct forte al decidenților americani.
Liderii din toate părțile ar trebui să se întoarcă la examinarea rezultatelor, nu să concureze în postură. Iată noțiunea mea despre un rezultat compatibil cu valorile și interesele de securitate ale tuturor părților:
1. 1. Ucraina ar trebui să aibă dreptul de a-și alege liber asociațiile economice și politice, inclusiv cu Europa.
2. Ucraina nu ar trebui să adere la NATO, o poziție pe care am adoptat-o acum șapte ani, atunci când s-a pus ultima dată problema.
3. Ucraina ar trebui să fie liberă să creeze orice guvern compatibil cu voința exprimată de poporul său. Liderii ucraineni înțelepți ar opta atunci pentru o politică de reconciliere între diferitele părți ale țării lor. Pe plan internațional, ei ar trebui să adopte o poziție comparabilă cu cea a Finlandei. Această națiune nu lasă nicio îndoială cu privire la independența sa feroce și cooperează cu Occidentul în majoritatea domeniilor, dar evită cu grijă ostilitatea instituțională față de Rusia.
4. Este incompatibil cu regulile ordinii mondiale existente ca Rusia să anexeze Crimeea. Dar ar trebui să fie posibil să se pună relația Crimeei cu Ucraina pe o bază mai puțin tensionată. În acest scop, Rusia ar trebui să recunoască suveranitatea Ucrainei asupra Crimeei. Ucraina ar trebui să consolideze autonomia Crimeei în cadrul unor alegeri desfășurate în prezența observatorilor internaționali. Procesul ar include eliminarea oricăror ambiguități cu privire la statutul Flotei Mării Negre de la Sevastopol.
Acestea sunt principii, nu prescripții. Persoanele familiarizate cu regiunea vor ști că nu toate acestea vor fi pe placul tuturor părților. Testul nu este satisfacția absolută, ci nemulțumirea echilibrată. Dacă nu se ajunge la o soluție bazată pe aceste elemente sau pe elemente comparabile, deriva spre confruntare se va accelera. Momentul pentru aceasta va veni destul de curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu