marți, 15 februarie 2011

Jurnal sentimental - Vântu, prim-ministru!

O variantă care încă nu a apărut pe piaţă. O lansăm noi. Ca să mai fie una între celelalte din toată gama: fanteziste, hazoase, ridicole, auto-mutilante, mai bine ăsta..., monstruoase, groteşti. Dar înainte de a o pune în pagină să mai vedem alte două discutate posibilităţi.

Isărescu, prim-ministru?

Varianta fantezistă.
Nu cred. Îmi amintesc cât de greu le-a fost ţărăniştilor şi lui Milică să-l convingă în 2000. Şi sincer, nici acum nu ştiu cu ce "l-au convins". Probabil că l-au păcălit cumva, l-au strigat în pragul uşii, Isărescu s-a întors, un gest firesc - a pus mâna pe tocul uşii şi atunci un ţărănist ascuns pe acolo, pac! a închis-o şi i-a prins degetele!?
Şi, oricum, nu ar putea face altceva decât să strângă mâini (în mâna sa, fireşte) pentru că majoritatea năbădăioasă de acum ar deveni cu adevărat turbulentă faţă de măsuri de normalizare a vieţii şi activităţii statului român.


Voiculescu, prim ministru!

Variantă monstruos-grotească.
Cea mai urât mirositoare, cea mai infectă şi infecţioasă, metastaza în toată înfiorătăciunea (!) ei.
Asta ar putea veni în secvenţa: Băsescu suspendat - cu tropăitul actual al unei părţi a pedeleului, n-ar fi de mirare; Geoană, preşedinte interimar (şi apoi - cu mari şanse, vă asigur - preşedinte pe bune) îl numeşte prim ministru pe Ponta? Poate mort, când cu pesedeu 3/4 la picioare mult mai bine i-ar veni cu unchiu voiculescu ca să aibă 4/4.
Da, veţi zice, apropo de Geoană preşedinte ales, da voiculescu este frate cu antonescu! Iar Geoană îl iubeşte pe Antonescu! Ei sunt deja o familie!
Adevărat! Numai că atunci când te vezi cu sacii în căruţă lucrurile se schimbă. Şi s-ar putea să-i placă mult mai mult cu prima iubire de care îl leagă şi nevăzute fire moscovite şi altele... şi să-l prefere pe Geoană preşedinte.

Şi acum decesul (fie cu Antonescu, fie cu Geoană):  
V-aţi închipuit, imaginat, coşmarizat etc. vreodată ca pelticul, sâsâitul, guşatul, turnătorul, securistul, tâlharul, anostul, ofticosul, infecţiosul, acest Varan de Komodo al României, să ajungă să aibă oficial toată puterea în mână? Să facă ce vor muşchii lui şi să şi apară la televizor ca să ne certe, să ne dea sfaturi, să ne deschidă şi să ne închidă emisiunea? 

Vântu, prim ministru!

Variantă grotească.
Cum s-ar ajunge la ea? Simplu: Geoană se duce la Vântu la Spa şi între masaje, duşuri scoţiene, sauna, creme întineritoare, tinere binefăcătoare, ar uita de voiculescu şi l-ar pune pe vântu, prim ministru. Că dacă a riscat el odată preşedinţia, poate risca şi prim-minsteriatul useleului!


Varanul de Komodo - Cu toate ca o atare specie de varan nu secreta venin, muscatura sa este mai temuta decat cea a serpilor veninosi. Pe langa faptul ca varanul de Komodo este cea mai mare soparla din lume, atat bastinasii cat si cercetatorii au motive serioase sa se teama de teribila reptila. Dieta acestor soparle uriase este compusa in principal din cadavre aflate deja in proces de descompunere. Prin urmare, saliva varanilor este, la propriu, un cocktail de bacterii mortale. Saliva reptilelor contine peste 50 de tipuri de bacterii dintre care 7 prezinta un potential septic foarte ridicat, iar pentru 4 astfel de bacterii nu exista antidot.       (Sursa: Agenda.ro)

3 comentarii:

  1. Sunt intradevar posibilitati.Una care nu se va face(Isarescu) alta monstruoasa cum zici (Voiculescu) si in sfarsit, cum ar zice Nichita, una de "rasu-plansu"(Vantu).
    Revenind la real, eu cred ca celor de la PDL le va veni mintea la cap astfel incat sa ramana cu acelasi prim ministru care este si presedinte de partid.
    O iau razna cei din PDL acum, dar cand au in fata masurile luate de un tehnocrat.Nu ca am ceva cu Boc dar am.... cu Romania.Orice schimbare va aduce dupa bunul obicei o perioada de cateva luni de schimbari pe orizontala,etc,etc....Timpul nu mai are rabdare.... vorba multora de la Preda citire.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Cam ce sa discut eu cu unul care
    l-a votat BASESCU si in 2009!
    N-avea nici un interes (stiu sigur), n e
    pupa-n curist(stiu sigur)dar poate ca e
    orb si surd la ce se intampla in jur (asta nu stiu sigur). Caut in continuare explicatii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iar eu, anonimule, stiu sigur cine esti. Si pentru ca stiu te invit sa citesti din arhivă cateva texte despre sau cu iliescu care iti vor produce mare placere. Poate găsesti si explicatii.

    RăspundețiȘtergere

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...