Căci chiar dacă nu ne ducem cu gândul că o astfel de curăţenie tip promoţie de iarnă spre primăvară a fost montată împotriva lui - e prea groasă, zău aşa - nu putem să nu constatăm că ministrul miliţienilor supăraţi pe chipie este pe punctul de deveni victimă colaterală.
Și chiar dacă "regele" se va dovedi că este altcineva, o ceaţă năclăită tot va pluti pentru eternitate deasupra celui alintat "buldogul". Pentru că, după cum remarcă chiar şi mediile sau analiştii relativ neutri, toţi cei arestaţi au fost acolo pe timpul lui. Şi, aş mai adăuga eu, capii ministerului demişi de curând pentru fraude de angajare erau acolo de pe vremea lui, chiar şi prostănacul fudul de la Piatra Neamţ şi şefii lui erau acolo de pe vreamea lui. Ba mai mult, ne spun ştirile care vin avalanşă peste noi, diverse personaje implicate în mânării la Oradea dar şi pe frontiera cu sârbii erau chiar dintre foşti colegi -subordonaţi - prieteni, colaboratori.
Şi încă nu e totul. Sunt pe ţeavă mai multe alte întâmplări care îi vor durea rău pe mulţi şi, colateral, nu îi vor cădea de loc bine nici numitului fost ministru. Şi atunci, merită să mai mârâi în front şi să dai să muşti mâna care te-a îngrijit? Poţi să mai candidezi cu un aer de frondă la preşedinţia unui partid, când chiar dacă nu ai nicio legătură, sau nu se dovedeşte nimic, ca în vorba cu calomnia, tot rămâne ceva care îţi poate fi amintit oricând?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu