Pentru că am introdus în discuţie un termen-concept nou pentru dezbaterile de la noi – sub-omul – şi cum intenţionez să continui să scriu despre el şi să-l dezvălui în nume şi feţe ale celor care ne înconjoară, mă simt dator să-i fac şi o prezentare-descriere-caracterizare-fişă de personaj. Şi pentru că mulţi alţii au scris despre această fiinţă a tenebrelor contemporane voi da mai întâi cuvânt unora dintre aceştia.
"….prin opoziţie cu distincţiile operate în Evul Mediu şi în epocile care discutau la nesfârşit cazurile de posesiune, adică ale indivizilor particulari, care se lăsau pradă răului, aş vrea să scriu o carte despre posesiunea diabolică din timpurile moderne şi să arăt cum umanitatea care se dăruie diavolului în zilele noastre o face în masă. Pentru asta se strâng oamenii în turmă, pentru ca isteria naturală şi animală să-i poată cuprinde, pentru ca să se simtă stimulaţi, înflăcăraţi şi scoşi din ei inşişi. Scenele din Blocksberg sunt corespondentul exact al acestor plăceri demoniace care constau în a te pierde pe tine însuţi, a te lăsa să te volatilizezi într-o putere superioară, în care, pierzându-ţi eul, nu mai ştii ce eşti pe cale să faci sau să spui, nu mai ştim ce anume vorbeşte prin noi, pe când sângele ne curge mai repede prin trup şi ochii ne strălucesc, devin ficşi şi pasiunile fierb.”
.... şi Denis de Rougemont
.... şi Denis de Rougemont
"Kierkegaard a înţeles mai bine decât oricine şi înaintea tuturor principiul diabolic care creează masele: fuga de propria persoană, dorinţa de a nu mai fi răspunzător, deci vinovat şi de deveni deodată participant la puterea divinizată a Anonimului. Or Anonimul are multe şanse de a fi cel căruia îi place să spună: Eu nu sunt Nimeni…
Mulţimea este locul de întâlnire al oamenilor care fug de ei însişi, de ei şi de vocaţiile lor.
Astfel oamenii din vremea noastră, împinşi de „complexele lor de vinovăţie” şi fugind de mărturisirea greşelii lor, merg să se ascundă printre arbori, în mulţime. Adică în locul în care prin excelenţă pot spune că altul a fost vinovat! Şi locul unde sunt, e sigur, cel „mai departe de faţa Domnului Dumnezeu”.
Trebuie să mărturisim că aproape toate invenţiile noastre tehnice, cea mai mare parte a idealurilor noastre, evoluţia generală a timpului favorizează acest Plan în mii de feluri. Totul concură, în vieţile noastre, să ne priveze de sentimentul de a fi o persoană responsabilă. Noi trăim cu toţii, din ce în ce mai mult, într-o lume a transei colective….. La cinematograf, individul modern se obişnuieşte să trăiască, prin delegaţie, aventuri care lui personal nu i se întâmplă. Radioul, presa, mitingurile uriaşe îl invită să ia parte în mod sensibil – în imaginaţie – la marile evenimente care opun una alteia Naţiunile, abstracţiile acestea personificate şi Revoluţiile, întrupate prin şefii lor. Totul în acestea contribuie la a-l smulge din viaţa proprie în care nu i se va întâmpla niciodată ceva asemănător. Cât despre inconvenientele şi plictiseala acestei vieţi anume, altădată judecate ca fiind normale, ele par din ce în ce mai inacceptabile pe măsură ce se răspândesc noţiunile Progresului indefinit, confortului cu orice preţ, succesului rapid şi pe masură ce se risipeşte credinţa într-o lume de dincolo care, altădată, îi îngăduia să rabde relele cu răbdare. Pe de o parte, individul modern este îndemnat să-şi judece viaţa ca fiind meschină şi să fugă de ea; pe de altă parte, el este aspirat de marile emoţii colective. Aceasta repulsie şi această atracţie joacă în acelaşi sens. Ele îl împing pe om să caute prilejurile de a fi deposedat de sine însuşi. Ele fac din fiecare din noi un supus predispus hipnozei colective, o victimă virtuală a pasiunilor de masă. Pretutindeni unde un individ ajunge să se dezguste de viaţa sa personală, totalitarismul găseşte un candidat.
Mulţimea nu se află numai pe stradă. Ea este în gândirea oamenilor timpului acesta al nostru, ea îşi are sursele în cel mai intim motor al existenţelor individuale. Şi numai acolo poate fi ea demascată."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu