Jurnal sentimental - Jeffrey Franks, prim-ministru!

Un vechi prieten, care bloguieşte la Braşov, şi al cărui blog îl găsiţi în blog roll, Ioan Avram, are astăzi un text despre cum a ajuns Jeffrey Franks - de fapt, FMI-ul - prim-ministru, şi chiar guvern al României. Un lucru, dacă nu bun, măcar necesar până la un moment dat - reducerea risipei -, prost în continuare - lipsa unei viziuni a relansării. (Pentru cine nu a citit, şi sunt sigur ca sunt destui, recomand minunata carte a lui Michael Ende, MOMO, în care veţi regăsi o imagine extraordinară a FMI-ului şi a zonei pe care acesta o reprezintă - nu, nu este o carte de economie, ci o poveste despre zilele noastre). M-am apucat să comentez si în loc de câteva rânduri au ieşit mai multe. Şi în loc să vorbesc despre dl. Franks, am vorbit despre noi. Nu sunt noutăţi dar poate foloseşte să ni le amintim. Mereu. Iată comentariul (s-ar putea să-l mai împănez):

Problema, cu adevarăt, nu este la dl. cenușiu, ci la noi care nu reuşim de atât amar de ani să avem o viziune către unde să meargă ţara asta. De ce nu o avem: pentru că nu ne interesează, pentru că e prea complicat, pentru că nu avem atâta minte, pentru că chiar dacă o avem, e ocupată cu bunăstarea personală, pentru ca suntem mici, mici de tot, răi si urâţi. Nişte lighioane scârboase şi dizgraţioase, asta a populat, majoritar, spaţiul politic românesc. 

Este tot atât de adevărat ca ei s-au extras dintre ceilalţi, adică din ceilalţi 99,9999%. Nu vreau să zic ca suntem aşa cu toţii, dar vreo 75-80% cred că tot suntem. De aceea, în nişte texte mai vechi de pe blog am şi scris despre posibila "dispariţie a românilor ca neam, ca popor". 
Cred ca aceasta teribilă situaţie se trage în primul rând de la descreştinarea noastră, de la îndepărtarea de Dumnezeu. 
Şi nu numai o cred, sunt sigur - o ştiu de la mine, de la schimbările pe care le-am suferit pe măsură ce încercam sa păşesc pe acest drum: nu mai poţi face ce vrei tu cel pornit pe "să-mi fie mie bine, aici şi acum", sau numai ce vrei tu, începi, încet-încet, să faci ceea ce trebuie pentru a trăi, a "funcţiona", a exista armonios alături şi faţă de ceilalţi. Ceea ce a lipsit şi lipseşte de la politicienii noştri.
Din nefericire,  aceasta transformare e rar peste noapte; de fapt e lungă, e continuă, e grea, e cu suişuri şi coborâşuri.
Şi tot din nefericire, cei mai mulţi nu au nicio apetenţă pentru această cale, chiar daca se declară creştini.
Din fericire, văd mult mai mulţi tineri care au plecat cu hotărâre pe acest drum, cu o deschidere adevarată - nu mimată, nu superstiţioasă şi de fapt, tot egoistă, cum e adesea la cei mai în vârstă, sau în vârstă - cu sete de adevăr, cu prea plin de dragoste şi cu o simplitate fireascsă, nu jucată.

Am încredere în ei, nu că vor ajunge în guverne viitoare - sunt încă prea puţini, nu vor putea de ceilalţi -, ci că vor reuşi să păstreze legătura cu trecutul şi că vor duce mai departe o "marcă originală" românească. De fapt singura care merită branduită în toată această lume.
Şi poate că într-o zi vor constitui şi o masă critică care să aducă cu adevărat schimbarea. O schimbare mult mai profundă.

Iar în ceea ce-l priveşte pe domnul din titlu şi instituţia cămătăreasco-politică pe care o reprezintă, ei nu fac decât ceea ce noi le permitem să facă: am putea să le alegem doar pe cele bune, dar e greu, e atât de greu să ştii şi să ai voinţă politică să faci pentru ceilalţi!