50 de ani de
destructurare a învăţământului au permis dezorientarea indivizilor, anihilarea
lor, producerea de fiinţe fără repere, fără cunoştinţe şi, mai ales, au permis
înlocuirea raţiunii cu slogane. Ceea ce este un eşec pentru om, este o reuşită
pentru acest sistem ideologic globalizat, care nu poate prospera decât cu acest
preţ. Un preţ pe care îl plătim cu noi înşine, în sensul cel mai direct al
termenului.
După cum afirmă cu litere
mari Organizaţia pentru cooperare şi dezvoltare economică - OCDE (ei da, aceasta este sursa
reformelor şcolii din ultimii zeci de ani din întreaga lume):
Direcţia educaţiei şi
competenţelor OCDE ajută indivizii şi naţiunile să identifice şi să
câştige cunoştinţele şi competenţele care să permită accesul la locuri de
muncă mai bune şi la vieţi mai bune, creând prosperitatea şi favorizând
incluziunea socială.
Este vorba despre decesul
educaţiei: nu se mai formează fiinţe umane care trebuie să se emancipeze şi
să-şi construiască viaţa, sunt ajutaţi indivizii să obţină
"competenţe" pentru ca să-şi găsească un loc de muncă, iar ţările să
nu se mai neliniştească, căci structurile internaţionale veghează. Deci, dacă
direcţia învăţământului nu mai este determinată de state, acestea nu mai
stăpânesc nici viziunea lumii care va fi, rezultatul fiind că: punctul de
echilibru, referinţa, nu va mai fi statul naţional, ci o viziune globalizată
deznaţionalizată.
Aruncând o privire rapidă
asupra anumitor practici dezvoltate în aceşi ani din urmă în şcoală, vom
remarca, în general, respingerea efortului şi întărirea ideologizării ei:
uitaţi memorarea cunoştinţelor, că aceasta necesită un efort şi astăzi
totul trebuie să fie joc, copilul, fără a avea cunoştinţele necesare, este pus
să realizaze "proiecte" pe teme fundamentale ale epocii:
ecologie, încălzirea climei, egalitatea bărbat-femeie devenită feminism,
migraţiile şi cultul ruşinii faţă de istoria naţională etc. La şcoală,
copilul nu mai învaţă, el îngurgitează reflexe condiţionate care îi permit să
integreze această societate globalizată.
Rezultatele sunt „impresionante”
şi media pare a se trezi brusc: ceva nu funcţionează! Ce surpriză, nici
nu ne îndoiam ... Observaţia unui profesor :
De 30 de ani, se vede
că nivelul elevilor scade, mai ales la elementele de bază. De exemplu, în ceea
ce priveşte operaţiile elementare, numai 37 % dintre elevi ştiu astăzi să facă
o împărţire. Înainte erau 74 %. În ceaa ce priveşte cunoştinţele fundamentale
avem, cu siguranţă, o scădere a nivelului.
Am putea spune: În
sfârşit, au înţeles, se vor pune pe treabă, îi vor învăţa din nou pe copii.
Ei bine, nu, pentru că nu ajunge, trebuie mers mai departe: e vina şcolii care
înfricoşează cu controalele sale:
O treime dintre elevii
care intră în clasă au dureri de stomac şi mă întreb cum să înveţi atunci când
te doare stomacul. Avem un sistem de evaluare care porneşte de la principiul că
elevul nu vrea să înveţe, deci trebuie să-l înspăimântăm cu controale, ceea ce
nu merge.
Logic, dacă nu mai sunt
controale, nu se va mai putea spune că nivelul copilului a scăzut şi vom
continua să egalizăm înspre în jos. Mai ales că, se pare, nu serveşte absolut
de loc să faci mai multe ore atunci când elevul nu înţelege (ceea ce este
normal). Atunci, cum să le combini pe cele două? Am putea reveni la cunoaşterea
spontană... Şi atunci vom putea închide şcolile, înlocuindu-le cu centre de
formare specializate, lăsând şi câteva şcoli adevărate - dar numai pentru elite
(ceea ce, în realitate, există deja).
Şi liniştiţi-vă, această
constatare nu are în vedere matematica. Se ajunge la aceeaşi concluzie cu engleza, ceea ce este
"dăunător" într-o perioadă de globalizare, mai puţini cei care nu
sunt chemaţi. A te îngrijora de nivelul francezei (la facultate, am ajuns să
fiu nevoită să citesc lucrările de la primul an cu voce tare pentru a înţelege
ce era scris în ele ... totuşi aceşti oameni au avut un bacalaureat!) este în
afara discuţiei, căci cine va mai citi altceva în afara câtorva exclamaţii şi
onomatopee de pe reţelele sociale? Rezultatul :
Franţa, care reuşea
să-şi păstreze rangul la nivel european în cadrul primei anchete din 2001
se găseşte astăzi la coada plutonului, mult în spatele unor naţiuni cu tradiţii
şcolare mai noi cum sunt Kazahstanul, Bulgaria sau Irlanda de Nord. Numai
belgienii (francofoni) reuşesc să se situeze mai prost, dar măcar ei au avut un
salt între 2006 şi 2011. În timp ce Franţa şi-a văzut nivelul scăzând continuu
în ultimii 15 ani.
Predarea istoriei şi
geografiei a avut aceeaşi soartă, în special pentru că aceste materii sunt
fundamentale pentru întărirea sentimentului naţional. Or, în epoca globalizării
şi a migraţiilor în masă, istoria nu mai poate fi naţională şi geografia devine
un concept cu dimensiune variabilă. Această furie ideologică a început în anii
70. Iată un text teribil:
În sistemul şcolar, o
disciplină nu este niciodată izolată, pentru că ea se înscrie în mod necesar
într-un context politic, social şi ştiinţific. Astfel, sistemul francez a
funcţionat timp îndelungat pe principiul emancipării individuale. Adică, al eliberării
spiritelor şi al întăririi raţiunii. În această perspectivă, geografia trebuia
să favorizeze crearea şi însuşirea creuzetului naţional şi republican.
Conţinutul acestui învăţământ era astfel fondat pe o cunoaştere pozitivistă şi,
ideologic, "naţional-centristă" în anii 1970.
Dar asta era înainte.
Cine mai are nevoie de raţiune sau de naţiune astăzi? În schimb avem nevoie de indivizi
fără legătură cu un loc anumit, deci predarea istoriei şi geografiei a fost
modificată:
De la centrată pe
naţiune, această lectură devenea mondializată şi europeană. Din acel moment,
mesajul geografic pe care sistemul şcolar trebuia să-l aducă elevilor a suferit
de o lipsă de claritate şi lizibilitate. În plus, principiul de predare care
viza emanciparea individuală s-a transformat într-un proces de socializare
generaţională şi intergeneraţională.
Dacă tot mai mulţi
tineri de astăzi nu mai ştiu ce înseamnă 5,2, tot mai mulţi liceeni trimit Ministerului educaţiei
naţionale propuneri minunate în ceea ce priveşte lupta împotriva încălzirii
climei. Ceea ce, nu-i aşa, este important. Căci aşa este posibil să produci
fanatici înfricoşaţi, cum este această sărmană Greta Thunberg, complet
instrumentalizată, după cum este revelat de această anchetă surprinzătoare:
Spre
deosebire de tinerii manifestanţi de la Bruxel, Greta nu a răspuns la nicio
întrebare. M-am găsit în faţa unei fetiţe stinse, fără pasiune, manipulată de
persoane dubioase, un copil terorizat. Este programată pentru discursuri
apocaliptice şi provocatoare de câteva minute în faţa mai marilor acestei lumi.
Dar
este adevărat că şi profesorii joacă jocul distructiv al acestei ideologii,
incitând copii, manipulabili, să se joace „de-a oamenii mari", fără a avea
nici depărtarea necesară, nici bazele. Este cunoscut totuşi că vârsta de aur a sistemului
de învăţământului (ca sistem – n.t.) se situează la nivelul anilor ... 20. Încă
o remarcă:
Spiritul
critic la care facem apel prin voinţa noastră este cu atât mai dificil de inculcat
la acest început de secol 21 când elevii sunt în acelaşi timp privaţi de o
memorie reală raţională şi îmbibaţi cu o memorie falsă.
Dar
cum să dezvolţi un spirit critic fără cunoaştere? Este imposibil. Şi am putea
spune că pică foarte bine. Căci cum am putea noi rescrie istoria funcţie de
nevoile noastre de moment, cum am putea arunca oamenii, ca pe nişte mici
soldaţi docili, în lupte ideologice, care nu sunt ale lor, cu un slogan pe buze
şi un deget pe ecran? Vanitatea şi vidul acestei lumi de consum şi de
comunicare stau pe degradarea interioară a omului şi pe zgomotul exterior. Dacă
majoritatea dintre noi nu are alt scop decât să cumpere, să se ghiftuiască,
adică, pe scurt, să consume tot şi orice cât mai mult posibil, dacă oamenii nu
mai pot să-şi măsoare reuşita vieţii lor decât prin puterea de cumpărare şi
cursurile de yoga pe post de compensare spirituală, revolta riscă să fie o
bombăneală. BigMac-ul ca măsură a existenţei, lasă un gust puţin cam scârbos
...
Karine Bechet-Golovko
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu