Fractura sistemului imperial american (Ciocnirea ideologică mondială 4)

de

(Episodul anterior: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/01/terorismul-wahhabit-instrumentul.html)

de Youssef HINDI

Agresivitatea crescândă a statelor Unite din anii 1990 are ca origine un declin progresiv  economic, militar și moral. Un declin al puterii într-o lume din ce în ce mai dificil de dominat, în special de la revenirea Rusiei și a aliaților săi.

Ajunsă într-o faza avansata si alarmanta a regresiunii, in timpul alegerilor din 2016, America a avut de ales între două căi:  să-şi continue cursul de distrugere a lumii si de auto-distrugere, alegând reprezentantul imperialismului neoconservator, Hillary Clinton; sau, cu votul pentru Trump, să se reorienteze asupra sa, într-o logică izolaționistă pentru a se regenera, în special din punct de vedere economic, și pentru a renunța la imperiul global.

Indiferent de ce s-ar spune despre politica lui Donald Trump, victoria sa electorală, pe teme de protecționism economic și izolaționism geopolitic, a fost în sine un important punct istoric de cotitură.

Pe scurt, a simbolizat respingerea de către poporul american a globalizării în beneficiul națiunii și, prin urmare, a deschis o breşă în sistemului imperial, căci punerea la îndoială a ideologiei sale ar trebui să ducă la accelerarea slăbirii structurilor sale.

Imperialism războinic și globalizare împotriva izolaționismului geopolitic și a protecționismului. Aceasta a fost, în fond, diviziunea ideologică din centrul dezbaterii din statele Unite în timpul alegerilor prezidențiale din 2016.

În mijlocul campanii prezidențiale, comandantul statului Major al Armatei SUA, generalul Mark Milley, a amenințat în mod direct Rusia, China și aliații lor într-un discurs public la Întâlnirea Anuală a Asociației Armatei statelor Unite de la Washington, D.C., din 4 octombrie 2016.

Acest discurs războinic isteric – care maschează prost slăbiciunea și anxietatea imperialiștilor americani – a fost traducerea verbală a politicii propuse de Hillary Clinton.

În ceea ce privește imperialistul inteligent și subtil care era Zbigniew Brzezinski (1928-2017), acesta a înțeles (prea târziu) că trebuia să se renunţe la Imperiul global. El a publicat un text în The American Interest în 17 aprilie 2016, intitulat în mod explicit „Către o realiniere globală”. Obiectivul său a fost evitarea unei conflagrații globale, menținând în același timp influența americană în lume, precum și pozițiile sale strategice, prin negocierea și partajarea lumii cu Rusia și China. Un fel de Yalta 2 fara al treilea razboi mondial

Dacă greutatea istoriei, constrângerile materiale și slăbirea ideologiei globaliste sunt în favoarea izolaționistului Donald Trump, statul profund, imperialist și beligerant nu are intenția de a se sprijini.

În acest fel se explică dihotomia politicii externe americane de la intrarea lui Trump în Casa albă.

Imperiul american, după ce și-a pierdut soft power-ul, nu mai are are decât mașina sa de război pentru a se „legitima” ca putere dominantă asupra națiunilor.

Însă această mașină de război impresionează din ce în ce mai puţin odată cu re-emergența unor mari puteri capabile să concureze cu aceasta (Rusia și China) și a puterilor medii (precum Iranul) care se opun taberei atlantico-israeliană. Aceste națiuni au restabilit echilibrul forțelor geopolitice la scară mondială.

Rețelele pro-israeliene, care se presează întotdeauna către război, se agață de facțiunea imperialistă americană, o însoțesc, şi, astfel, îi dirijează puterea razboinică în directia intereselor israeliene.

De altfel, Zbigniew Brzezinski înțelesese perfect jocul israelian. Astfel, în ceea ce privește disponibilitatea statului ebraic de a ataca Iranul, a afirmat în 2012, în cadrul unei conferințe organizate de Consiliul Național Iranian din America:

Nu cred că există nici cea mai mică obligație implicită pentru Statele Unite de a urma ca niște măgari proști tot ce fac israelienii! Dacă israelienii decid să înceapă un război doar presupunând că noi (statele Unite) vom fi în mod automat târâți în acesta, cred că este de datoria noastră ca prieteni să le spunem: „Nu veți lua decizii pentru noi care sunt legate de interesul nostru național.” ^[24]

Şi această opinie este larg răspândită în aparatul american de stat, în special la Pentagon[25].

Fractura in lumea evreiasca, din timpurile biblice până în ziua de azi

Opoziția internă din lumea evreiască, după cum o vedem că a izbucnit astăzi  între liderii israelieni și diaspora evreiască, îşi are originea în antichitate. Din acest punct de vedere, istoria biblică oferă chei indispensabile înţelegerii sale[26].

Vechea opozitie intre diaspora evreiasca si iudei

După asediul Ierusalimului (în 597), babilonienii au decis deportarea evreilor pe scară largă care a afectat în principal orașul Ierusalim. Regele e exilat împreună cu elita curţii regale: înalţi funcţionari, clerici si mestesugari. În -587, babilonienii au distrus Templul, orașul și zidurile Ierusalimului și ale altor centre evreiești. Aceste evenimente au fost urmate de o a doua deportare, urmată de o a treia în -582.

Unele texte biblice dau impresia că Iudeea este o țară goală[27] în perioada exilului în Babilon, creându-se astfel mitul că toată populaţia a fost deportată:

„Astfel Iudeea a fost dusă departe de pământul său” (2 Kings 25:21)

În propaganda sionistă contemporană, mitul tarii goale a fost folosit ca argument pentru a justifica ocupatia si colonizarea Palestinei. Potrivit acestui mit, bine rezumat prin sloganul „un Pământ fără oameni pentru un popor fără pământ”, atunci când primii sioniști au sosit în Palestina, pământul era gol și necultivat, iar palestinienii nu existau ca populatie indigenă.

Exilații din Babilon au constituit elita iudeică care s-a considerat „adevăratul Israel”, disprețuind iudeii din popor care au rămas în Iudeea.

În textele biblice, cu câteva excepții, cea mai mare parte a ceea ce se relatează despre viață în Iuda este în perspectiva exililaţlor din Babilon; în special a celor din prima deportare, în 597. [28]

Astfel, după cum subliniază biblistulThomas Römer, se află, în special în cartea lui Ezechiel, polemici virulente împotriva persoanelor rămase în țară, care sunt considerate respinse de Yhwh (Yahweh), Care, potrivit autorilor cărții, și-ar fi părăsit țara pentru a-i însoți pe exilați la Babilon[29].

Babilonienii au permis ca această comunitate de elită, care a prosperat, să continue să existe[30]. Textele biblice menționează o serie de locuri locuite de iudeii deportaţi: Tel Aviv pe canalul Kebar (Ezechiel 3:15), probabil în centrul Babilonului, lângă Nippour; Tel Mèlah, Tel Harsha, Keroub-Addân, Immer (Ezra 2:59); Kasifya (Ezra 8:17).

O tabliţă cu cuneiforme din Babilon din colecția Mousaieff (dacă este autentică[31]), datând de la începutul erei persane, conține un contract de vânzare a animalelor în care sunt menționate persoane care poartă numele de yahwiste. În mod interesant, se pare că acest contract a fost încheiat într-un oraș numit „Al-Yahudu-” („Noua Iudea”), „anul 24 al lui Darius, regele Babilonului, regele țărilor[32]. Acest nume,Al-Yahûdu, corespunde celui găsit într-o cronic babilonianăa ca desemnând Ierusalimul. Prin urmare, este un „Ierusalim nou” fondat de iudei în Babilon. Aceasta dovedește importanța și bunăstarea economică a Golah-ului (termen folosit pentru exilaţii iudei în 

Babilon[33].

 Puterea economica si ideologica se afla in miinile acestui Golah, care, reîntors în Iudea, a controlat orașul restaurat Ierusalim[34].

Cum să nu facem atunci o paralelă cu situația statului contemporan al Israelului, a cărui putere și influență internațională sunt garantate, în cea mai mare parte, de diaspora evreiască din Occident[35], în special din statele Unite[36]și din Europa de Vest? [37]

Va urma.

   
Youssef Hindi este istoric al religiilor, politolog și geopolitolog. Specialist în mesianism și implicațiile sale istorice, politice și geopolitice, cercetările sale inovatoare au pus în lumină originile ideologiilor moderne, inclusiv asupra sionismului, socialismului și republicanismului francez. De asemenea, este autorul a numeroase articole prospective privind relațiile internaționale, dar și al mai multor cărți, inclusiv „Occident et Islam” și „La Mistique de la Laïcité”.
 
^[24] https://www.youtube.com/watch?v=ifEGiJ2ZxDM
[25] Sur le sujet, lire : Y. Hindi, Chroniques du sionisme, Kontre Kulture, 2019.
[26] Voir : Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome II : Le paradoxe théologique du judaïsme, 2018, Sigest.
[27] Sur le mythe du pays vide, voir Hans M. Barstad, The Myth of the Empty Land: A Study in the History and Archeology of Judah during the « Exilic » Pe- riod, Oslo, Scandinavian University Press, 1996.
[28] Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome II : Le paradoxe théologique du judaïsme, pp. 275-279.
[29] Thomas Römer, L’invention de Dieu, Seuil, 2014, p. 280.
[30] Sur la communauté judéenne à Babylone, voir aussi : Yehezkel Lévy, « L’exil de Babylone : les sources traditionnelles et la question de l’émancipation », dans Des Juifs contre l’émancipation, Hermann, 21/12/2007.
[31] Cette collection vient du « marché gris », c’est-à-dire de marchands d’antiquités.
[32] Francis Joannès et André Lemaire, « Trois tablettes cunéiformes d’onomastique ouest-sémitique (collection Sh. Moussaïeff) (Pls. I-II) », Transeuphratène, 17, 1999, p. 17-34, p. 17-27, 33.
[33] Sur l’importance de la communauté judéenne à Babylone, et l’influence qu’exercera sur elle la culture babylonienne, lire : Youssef Hindi, Occident & Islam – Tome II : Le paradoxe théologique du judaïsme, chapitre VII.
[34] Thomas Römer, op. cit. p. 313.
[35] Jacques Attali affirma à ce propos que « La diaspora est la condition de survie d’Israël », Tribune juive, 08/11/1994.
[36] Voir : S. Walt et J. Maersheimer, Le lobby pro-israélien et la politique étrangère américaine, traduction française : La Découverte, 2009.
[37] Sur l’influence du lobby pro-israélien en Europe, lire : David Cronin, Sarah Marusek, David Miller, The Israel Lobby and The European Union, Public Interest Investigations, 2016.

Domnul Guşoi, pardon Buşoi, a pus un manechin secretar de stat la Ministerul Sănătăţii

Ce repede s-au risipit florile optimismului şi promisiunile dulcege ale liberalilor! Viitorul ţării, generatia nouă de politicieni, copiii, infrastructura, instituţii curate, miniştri competenţi, toate s-au spulberat şi în locul lor a fost golită vidanja umorilor liberale. Ce mieros rostea boticul rozaliu al lui Rareş Bogdan promisiunea cu fondurile europene pe care liberalii le vor aduce de la Bruxelles!

Ce frumos sunau planurile care vor porni motoarele economiei româneşti! Ce frumos flutura batistuţa minciunilor din pieptul şi din scăfîrlia acestui trompet căcăcios şi agresiv! Ne zicea că el vor alimenta marile proiecte de dezvoltare şi de infrastructură! Ne promitea marea cu sarea şi dădea cu barosul vorbelor grele în capul pesedişitilor speriaţi de bombe. Ori cad de pe cracă ori îi îngroapă!

L-aţi mai auzit pe Gîdiliciul lui Klaus Iohannis pomenind ceva despre fondurile europene? Sincer vorbind, eu nu cred că personajul ajunge prea des la Bruxelles şi la Strasbourg. Și atunci, nu trece de coridoarele antifonate ale celor două centre europene de putere. Probabil se mai scaldă şi-n bancuri şi bîrfe prin restaurantele din jurul faimoasei pieţe din Bruxelles, Grand Place. Dar cu zero folos pentru ţară. Oricum,într-un timp scurt, Rareş Bogan a devenit unul dintre cei mai odioşi şi periculoşi politicieni. Susține cu elan şi gura mare orice aberaţie şi dă drumul la orice ameninţare la adresa oricui. Orice ar deveni în următorii ani, el ar reprezenta o nenorocire pentru ţara lui şi pentru instituţia în care se va strecura.

În Romania, Rareş Bogdan e un fel de buricul pămîntului cu gura mare. Un fel de trompetă de sacrificiu. Se bagă în seamă în fiecare zi şi propune ziariştilor fraieri tot felul de declaraţii pe care aceştia le înghit precum peştii pofticioşi disperaţi după rîme proaspete. Nu contează ce promite, ce ameninţă şi ce debitează! Dar tulbură apele şi lasă impresia că face politică!
Ce se întîmplă în spatele acestui spectacol de orăcăială şi culoare, de parfum şi gîndire liberală?

Pe neaşteptate, Primăria din Ocna Mureş şi Consiliul Judeţean Alba alocă 6-8 milioane de euro pentru construirea unui SPA pe terenul fostei Uzine de Produse Sodice Ocna Mureş. Trebuie precizat că UPSOM a fost falimentat sub conducerea tatălului lui Rareş Bogdan, fostul consilier local PSD Ion Bogdan care şi astăzi este directorul cadavrului economic din Ocna Mureş şi unde populaţia acestui orăşel necăjit, în criză de locuri de muncă, se va lăfăi într-un SPA de 8 milioane de euro. Masaje, frecţii, elongaţii şi salturi peste cal de la familia Bogdan. Gustarea de la Ludovic Orban şi Violeta Alexandru, iar excursiile, de la Klaus Iohannis. Ce mai colo-colo! Progres şi înflorire de tip liberal!

Tot de progres şi înflorire ţin şi alte afaceri. După ce au fost decorate turmele de generali, în frunte cu cei mai merituoşi în campania electorală, ţara a intrat în faza recompenselor economice. Altfel, pentru ce a fost trimis Vasile Blaga în Parlamentul European şi pentru ce a fost atribuită paza la cioturile de autostradă din Transilvania? Contractul a fost atribuit ca din întîmplare exact ginerelui lui Vasile Blaga, noua stea a politicii externe plantată de România pe butaforia cerului european. Nu de alta, dar socrul are nevoie de bani cînd bombăne pe la Bruxelles cîte două banalităţi în engleza lui de baltă.

Nu se poate să nu fi reţinut figura lui Cristian Buşoi, căruia timişorenii îi mai zic adeseori şi “domnul Guşoi! O privire de şoarece agitat se mişcă îndărătul unor ochelari cu ramă mare şi o voce din ce în ce mai băţoasă dă lecţii de poltician plin de idei. Domnul Guşoi, pardon, Bușoi, din ce în ce mai înţepat şi mai prezent prin televiziuni este una şi aceeaşi persoană cu liberalul care a condus organizaţia PNL Bucureşti, care conduce şi o asociaţie numită “SOS Drepturile pacienţilor”. În această instituţie care plăteşte publicitate pe unde se plimbă domnul Guşoi se învîrte şi Adrian Baciu. Este chiar director.

Cine este Adrian Baciu? Manechinul pe care Dacian Cioloş l-a refuzat la propunerea lui Buşoi pentru postul de ministru al Sănătăţii. Nu ştim dacă Dacian Cioloş l-a retras de jenă sau pentru că Adrian Baciu nu era nici măcar medic sepecialist, la acea dată Baciu nesusţinînd examenul de rezidenţiat. Sau, din alte motive necunoscute! De altfel, pe Baciu l-a interesat medicina mai puţin, el dedicîndu-se o bună perioadă de timp afacerilor în domeniu. Personalităţi medicale din diverse spitale spun că Adrian Baciu le-a bătut la uşi şi le-a popus să pună umărul la achiziţia unor echipamente extrem de scumpe. Și la fiecare achiziţie, profesorul, şeful de secţie sau decidentul intrat în cîrdăşie erau încurajaţi cu procentul care le era rezervat. Din preţ, nu din mortalitate! Ei bine, acest Adrian Baciu, despre a cărui specializare certificată printr-un examen de rezidenţiat nu avem date, este acum secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, în aceeaşi instituţie în care tot Cristian Buşoi l-a împins şi la formarea guvernului Cioloş. Care să fie explicaţia acestei insistente promovări la Sănătate? Și cu cîţi bani este dator PNL-ul către Cristian Buşoi de acceptă numirea unei asemenea nulităţi?
De ce domeniu credeţi că se ocupă Adrian Baciu, fostul reprezentant de aparatură bună de băgat pe gîtul directorilor de spitale? Doar nu de programe pentru eradicarea bolilor incurabile şi de protecţia pacienţilor!
Aceste sunt cîteva dintre surprizele aduse de venirea liberalilor la putere. Din păcate lista impostorilor care au năvălit după concertul de promisiuni dulcege este mult mai lungă!
Asupra ei vom reveni în comentariile următoare!

Autor: Cornel Nistorescu
Sursa:  https://www.cotidianul.ro/nemernicii-de-scoala-noua/

Terorismul wahhabit, instrumentul geostrategic al imperialismului anglo-american (Ciocnirea ideologică mondială 3)

FD Roosevelt şi Abdelaziz ibn Saud pe crucişătorul Quincy

Episodul anterior: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/01/potrivit-torei-poporul-edom-pe-care.html

 Youssef HINDI

America iudeo-protestantă

Aceasta viziune mesianica evreiasca originala, devenita protestanta, se va implanta in America colonizata de englezi, care se considerau noi oameni alesi, America noul Pământ promis, tara originilor lumii, iar în ceea ce-i privește pe indieni, o sub-rasă bună pentru exterminare, urmând modelul narațiunii biblice a cuceririi Țării promise de Josua:

„   Au pus mâna pe cetate şi au nimicit-o cu desăvârşire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari.” (Iosua 6:21)

„Iosua a bătut astfel toată ţara, muntele, partea de miazăzi, câmpia şi costişele şi a bătut pe toţi împăraţii; n-a lăsat să scape nimeni şi a nimicit cu desăvârşire tot ce avea suflare, cum poruncise* Domnul Dumnezeul lui Israel.”(Iosua 10:40)

Or, această concepție rasistă și genocidare este cea a protestanților englezi (ca buni moștenitori ai iudaismului), dar din punctul de vedere catolic lucrurile stau altfel. Într-adevăr, problema umanității indienilor dă motive de dezbatere renascentismului. Controversa din Valladolid (Spania), din 1550-1551, a permis dominicanului Las Casas să reafirme datoria misionarilor creștinilor față de indigeni ^[15].

Întrebarea reapare în secolul următor când calvinul Isaac de la Peyrère (1594-1676) avansează ipoteza că primii locuitori ai Americii ar fi descendenții unei omeniri dinaintea de Adam ^[16].

John Lock, în al doilea din cele Două tratate de guvernare ale sale (1690), a acordat Americii statutul său și funcția sa filosofică: La început, a scris el, lumea era America. 17]

Din pământ de origine al lumii, America a devenit, in secolul al XVIII-lea, un anunt profetic al viitorului. În conștiința unei anumite elite europene și engleze, America a fost legată de speranța mesianică de răscumpărare, în mare parte sub presiunea mișcării evanghelice care face ca fostul pământ de misiune un cămin misionar.

În secolul al XIX-lea, Alexis de Tocqueville a perceput în mod clar această transformare: „Mi se pare că văd întregul destin al Americii închis în primul puritan care a ajuns pe țărmurile sale, la fel ca întreaga rasă umană din primul om.” [18]

Încă din 1781, abatele Guillaume-Thomas Reynal a anunțat posibilitatea colonizării Europei în sens invers de către America: Ne temem că într-o zi Europa va găsi stăpâni în chiar copii săi.” 19]

În același timp, în Anglia secolelor 18 și 19, mișcarea protestantă proto-sionistă, numită și restauraţionism, este extinsă și este reprezentată de personaje precum Thomas Newton (1704-1782), episcopul de Bristol şi Anthony Ashley Cooper (1801-1885), conte de Shaftesbury.

În final, restauraţionismul (proto-sionismul) și mesianismul american, două mișcări protestante care derivă din mesianismul evreiesc, vor converge și vor ghida politica externă americană, în beneficiul Israelului.

Alianța iudeo-protestanților și saudito-wahhabiţilor

Între 1744 și 1745, tatăl wahhabismului – o doctrină eretică în ceea ce privește Islamul și învăţaţii săi [20] – Muhammad ibn Abd al-Wahhab a încheiat un pact de alianță (pactul Nadjd) cu liderul tribului Saud. Acest pact a făcut din saudiţi purtătorii de stindard ai wahhabismului și din Ibn Abd al-Wahhab și descendenții săi, liderii religioși ai dinastiei saudite; aceasta din urmă a folosit apoi doctrina wahhabită ca mijloc de cucerire și de luare în stăpânire a Arabiei – din a cărei cucerire vor rezulta trei regate saudite succesive.

Ibn Saud și Ibn Abd al-Wahhab se vor angaja într-o serie de distrugeri și masacre ale musulmanilor, similar celor comise împotriva catolicilor irlandezi și scoțieni de protestantul puritan Olivier Cromwell (1599-1658).
De exemplu, wahhabiţii au ucis între 2,000 și 5,000 de persoane la Kerbala în 1801, au masacrat bărbați, femei și copii și chiar au eviscerat femei însărcinate ^[21]. 

Este exact metoda de teroare care a fost aplicată de teroriști în perioada contemporană din Siria, Libia, Irak ... Toate finanțate de Arabia Saudită și Qatar, armate și sprijinite în mod deschis de Statele Unite și aliații lor. Ceea ce a recunoscut în cele din urmă New York Times într-un articol la 23 ianuarie 2016 ^[22].

Saudo-wahhabiţii au fost sprijinit de britanici de la primul război mondial și, fără sprijinul acestora, actualul regat saudit, fondat în 1932, nu ar fi văzut niciodată lumina zilei. Iar din 1945, americanii au preluat ştafeta de la Imperiul britanic. Pe 14 februarie 1945, Regele Abdelaziz ibn Saud și președintele american Franklin Delano Roosevelt s-au întâlnit pe crucisator Quincy; s-a ajuns la un pact: În schimbul petrolului din Arabia, Regatul Saud se va afla acum sub protecția statelor Unite.

Prin cuplarea petrolului saudit și a dolarului american, începe faza de expansiune a doctrinei wahhabiste – sponsorizată de petrodolari – în afara Arabiei. Wahhabismul s-a hotărât apoi să cucerească Islamul, în special prin numeroase instituții precum Congresul islamic mondial (1949-1952), Congresul islamic din Ierusalim (1953), Înaltul Consiliu pentru afaceri musulmane (1960), Organizația Frăției Islamice (1969), Liga Mondială musulmană (1962), Adunarea Mondială a Tineretului musulman (1972).

Saudo-wahhabiți finanțează de asemenea posturi universitare la Harvard, California, Santa Barbara, Londra și Moscova. În plus, Arabia Saudită deține, din punct de vedere financiar, 30% din pachetul satelitar arab, 50 de canale de televiziune și tot atâtea titluri în presa scrisă.

Terorismul wahhabit a devenit apoi instrumentul geostrategic al imperialismului anglo-american. Zbigniew Brzezinski (1928-2017), consilierul pentru probleme de securitate nationala al Statelor Unite (20 ianuarie 1977 - 20 ianuarie 1981), sub presedintia lui Jimmy Carter, a fost, la sfarsitul anilor '70, principalul contractant al unei manevre de coordonare CIA cu serviciile pakistaneze si Saudite, cu scopul de a finanţa şi de a înarma viitorii terorişti, inclusiv Bin Laden. Obiectivul lui Brzezinski a fost acela de a atrage Uniunea Sovietică către cimitirul afgan. Această strategie a fost folosită din nou la sfârșitul anilor '90 în Cecenia pentru a provoca implozia Federației Ruse, şi din nou după războiul din 2003, în Irak și din 2011 în Libia, Siria, Yemen și în alte părți…


Într-un interviu pentru Nouvel Observateur, în 15 ianuarie 1998, Brzezinski va explica "cum și de ce l-a finanțat pe Bin Laden în Afganistan" ^[23].

La întrebarea: "Nu regretaţi că a favorizat integrismul islamist, că a dat arme, sfaturi viitorilor teroristi?" , Brzezinski a răspuns: Ce este mai important din punctul de vedere al istoriei lumii? Talibanii sau prăbuşirea imperiului sovietic? Câţiva islamiști excitaţi sau eliberarea Europei Centrale și sfârșitul Războiului Rece?”

De fapt, Brzezinski, care a rămas unul dintre cei mai influenți geostrategi din Statele Unite, ne explică că acest terorism este o creație artificială și că amploarea sa depinde de politica occidentală, şi mai ales de politica anglo-americană.

Terorismul wahhabo-takfirist, al cărui prim dușman este lumea musulmană (unde ucide cel mai mult), este un instrument în geopolitică globală, după cum armata americană servește în principal interesele Israelului. Un instrument multifuncțional, care distruge vecinii Israelului, exacerbează tensiunile dintre Edom (Occident) și Ismael (lumea musulmană), pentru a provoca în sfârșit o conflagrație globală.

Un risc de razboi mondial cu atât mai mare cu cât imperiul american se află într-o stare de agitaţie care se înrăutățeste pe măsură ce puterea lui scade. Iar această agitaţie  este instrumentat de israelieni si de ulii americani ai războiului care se găsesc sub comanda lor.

^[15] J. Dumont, La Vraie Controverse de Valladolid, Paris, Critérion, 1995.
^[16] Isaac de La Peyrère, Preadamitae, sl, 1655.
^[17] Bernard Cottret, Histoire de la réforme protestante xvi^e-xviii^e siècle, Perrin, 2001, p. 209.
^[18] Alexis de Tocqueville, De la démocratie en Amérique, Paris, Gallimard, 1986, I, p. 414.
^[19] G. Esquier, L’anticolonialisme au xviii^e siècle, Paris, PUF, 1951, p. 290.
[20] https://youssefhindi.fr/2015/12/09/la-verite-sur-le-wahhabisme-des-saoud-a-daech/
^[21] Faits rapportés par diverses sources arabes et étrangères : Hamadi Redissi, Le pacte de Nadjd, ou comment l’islam sectaire est devenu l’islam, Seuil, 2007, pp. 52-53.
^[22] https://www.nytimes.com/2016/01/24/world/middleeast/us-relies-heavily-on-saudi-money-to-support-syrian-rebels.html
^[23] https://www.investigaction.net/fr/034-Pourquoi-et-comment-j-039-ai/

Va urma.

   
Youssef Hindi este istoric al religiilor, politolog și geopolitolog. Specialist în mesianism și implicațiile sale istorice, politice și geopolitice, cercetările sale inovatoare au pus în lumină originile ideologiilor moderne, inclusiv asupra sionismului, socialismului și republicanismului francez. De asemenea, este autorul a numeroase articole prospective privind relațiile internaționale, dar și al mai multor cărți, inclusiv „Occident et Islam” și „La Mistique de la Laïcité”.

Biserica catolică din Franța s-a predat diavolului. Argumente penibile pentru a accepta ideologia de gen la formularele de botez: fără fiu, fiică, mamă, tată!

O mica revoluţie în Biserica franceza ar putea vedea lumina zilei. Dornică să se adapteze la evoluțiile din societate, Conferința Episcopilor din Franța a recomandat noi formulare de botez, dezvăluie Le Figaro. Formulare în care dispar cuvintele „mamă”, „tată”, „fiu” sau „fiică”. Acte care sunt departe de a fi unanime conform cotidianului, care precizează că multe dioceze nu sunt dispuse să accepte aceste formulare «fără gen».

Într-o scrisoare trimisă în urmă cu un an, dar dezvăluită recent, bilunarul catolic "L'Homme nouveau" descrie problemele cu care se confrunta cancelariile eparhiale in elaborarea acestor acte. "Copiii nu pot fi considerați responsabili pentru situația părinților lor" subliniază episcopul Joseph de Metz-Noblat, episcopul de Langres, în scrisoarea sa. El a adăugat că noua formă propusă este o „declarație simplă a statutului familiei, nu o judecată morală”.

In scrisoarea sa, episcopul se justifica în faţa îngrijorării. “A nu marca “fiul sau fiica” nu va înlătura filiația”, dar are grijă de a spune că este “doar o propunere”. De asemenea, menționează că nemenționarea „tatălui și mamei” nu împiedică adăugarea lor mai tîrziu. "E mai bine să adaugi decât să ştergi! Nu este vorba numai de a ne adapta la cazul cuplurilor de acelaşi sex: putem avea, de exemplu, cazul unei tutore..."

 

În ton cu epoca sa, sau prea reformist? Părerile sunt împărţite. Asociaţiile de homosexuali au salutat acest pas înainte, dar în anumite dioceze, în care a fost dezbătută problema, s-a decis păstrarea vechilor formulare.

Sursa:  https://www.valeursactuelles.com/societe/ni-pere-ni-mere-les-actes-de-bapteme-font-peau-neuve-114979

Pe măsură ce omul este restrâns spre neființă, Statul crește la dimensiuni supraumane. Liberul arbitru şi libertatea.

Într-unul dintre eseurile sale caracteristice, Sheldom Richman analizează câteva dintre argumentele la modă în favoarea ideii că oamenii sunt determinați implacabil în ceea ce fac. Suntem predispuși la obezitate, alcoolism și alte năpaste prin genele noastre, la cheremul cărora ne aflăm. Astfel de argumente implică ideea că nu avem o voință liberă și nu putem fi considerați responsabili pentru alegerile noastre. Conștiința și raționalitatea ar fi simple iluzii, epifenomene care nu au controlează, în realitate, deciziile noastre. Am fi doar niște produse ale unui univers fizic mecanic.

Aceste argumente, după cum notează Richman, sunt „pe placul dictatorului potențial”. Sunt în același timp evident false, deși apar constant noi variații ale lor odată cu progresul științific și tehnologic: ADN și computerul au moșit o nouă generație de asemenea argumente. Însă, după cum i-a mărturisit Samuel Johnson lui Boswell: „Sir, noi știm că voința este liberă și cu asta am încheiat discuția”. Suntem în mod direct conștienți de conștiința însăși, de rațiunea noastră și de libertatea noastră de a alege o anumită acțiune sau alta.

Eroarea determinismului a fost expusă de multe ori. Dacă este adevărat că gândirea însăși este produsul neajutorat al forțelor iraționale, cum poate deterministul însuși să pretindă că poziția sa este adevărată? Conform propriei logici, el nu poate să nu creadă în determinism mai mult decât adversarii săi cred în liberul arbitru. De ce ar fi epifenomenele sale preferabile celor ale altcuiva? Este el o excepție de la propria lege de fier a cauzalității?

(Este adevărat că oamenii au obiceiuri și ispite, unele idiosincratice, multe dintre ele comune cu alți oameni, ceea ce îi face predictibili individual și colectiv. Sociologii și cercetătorii de piață se uită după aceste modele de comportament. Dar modelele nu dezmint ceea ce știm din experiența imediată: persoana individuală este liberă. Într-un moment de criză , persoana decide dacă va fi un sfânt sau un păcătos, un martir sau un laș. Experiența morală ar fi lipsită de înțeles dacă toate alegerile ar fi reduse la decizii predeterminate. Nu ar mai fi nevoie nici de reflecție, nici de nehotărâre, nici de vină.)

Dar de ce ar fi acest stil de gândire atrăgător pentru dictatorul potențial? Pentru că face din subiecții săi niște pioni ai mediului, pe care el este foarte pregătit să-l modeleze pentru ei. Dar, din nou, orbirea specifică a dictatorului-determinist este aceea că el nu aplică niciodată legea universală la persoana sa.

Dacă toate ființele umane ar fi pasive în fața forțelor externe (inclusiv în faţa dorințelor nestăpânite de care ei nu sunt conștienți), nu ar trebui acest lucru să fie adevărat și pentru întreaga societate cu totul, inclusiv pentru conducătorii ei? De ce ar trebui să presupunem că ei sunt mai raționali și mai responsabili decât noi restul? Metafizicianule, vindecă-te pe tine!

Din punct de vedere abstract, determinismul este o filosofie. Dar în practică, el funcționează ca o ideologie a unei clase de oameni care caută să obțină puterea asupra celorlalți. Susținătorii săi, de regulă, au o credință straniu de tenace în Stat. Ei sugerează că statul este cumva înzestrat cu toate facultățile liberului arbitru, raționalității, responsabilității, auto-controlului și auto-înțelegerii, imparțialității, benevolenței și chiar eternității pe care o neagă individului. Pe măsură ce omul se restrânge spre neființă, Statul crește la dimensiuni supraumane.

În lumea reală, dictatorilor le place determinismul iar determiniștilor le place dictatura. Adesea, determinismul ia formă unei abnegații pasionale aproape religioase pentru un dictator carismatic – un Stalin, un Mao, un Castro, chiar un Franklin Roosevelt. Un cult al personalității care nu se împacă prea bine cu filosofia însăși. Sunt acești conducători mai raționali decât cei pe care îi conduc? Cum ar putea fi astfel?

(Cu cât știm mai multe despre conducătorii noștri actuali, cu atât mai ridicol pare să-i înzestrăm cu calități raționale la modul singular, ca să nu mai amintim de imparțialitate și bunăvoință. Sunt mânați de setea de putere, pe care o urmăresc și o satisfac prin orice mijloace. Iar această goană după putere, departe de a face societatea ca întreg mai rațional organizată, nu face decât să complice viața societății impunând poveri și obstacole asupra celor conduși. A susține Statul devine singura datorie a subiectului. Promițând urmărirea binelui comun, Statul devine nenorocirea comună.)

Sursa:  http://contramundum.ro/2020/01/20/liberul-arbitru-si-libertatea/