vineri, 10 iunie 2011

Singuri, nu putem iubi cu adevărat

Acum două milenii, înaintea Patimilor, Domnul a promis ucenicilor că nu îi va lăsa orfani, ci le va trimite lor un Mângâietor: Duhul Sfânt. De aceea, după ce au rămas singuri în urma Înălţării, ucenicii nu au deznădăjduit, ci „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune” aşteptând împlinirea promisiunii Sale.
       Aşa şi noi acum, după ce au trecut cele 40 de zile în care Domnul ne-a fost alături, dăruindu-ne roadele Învierii, să avem nădejde. Aşteptând pogorârea Duhului Sfânt, de ale cărui daruri dorim să ne împărtăşim cu toţii, să stăruim în rugăciune precum ucenicii şi mai ales precum Domnul înaintea sfintelor Sale pătimiri. „îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” au fost cuvintele Domnului înaintea rugăciunii din Grădina Ghetsimani. (Ioan 17). Să îndrăznim cu El. Să biruim împreună cu El.
Pentru unitatea în iubire S-a rugat Domnul atunci, în Getsimani, aceasta fiind unica soluţie pentru a birui cele ce ne despart în lume, construite pe temelia egoismului. Iubirea este singura cale pentru a cunoaşte pe Dumnezeu şi a dobândi viaţa veşnică. „şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis”. Nimic nu trece dincolo de mormânt: goi am venit în aceată lume şi goi vom pleca. Tot ceea ce păstrăm, ce ne amintim, ce rămâne veşnic viu şi poate trece de graniţele acestei vieţi este iubirea pe care o dăruim şi de care ne împărtăşim.
Suntem chip al lui Dumnezeu iar Dumnezeu este Iubire. Iubirea intratrinitară pe care o invocă Hristos în rugăciunea arhierească este temelia comuniunii între noi, oamenii: „ca toţi să fie una, după cum Tu Părinte întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una.” Primindu-L pe Hristos înlăuntrul nostru prin Sfânta împărtăşanie şi unindu-ne cu El, devenim una între noi şi mai mult decât atât, suntem una în iubirea Sfintei Treimi: „Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine
Cutremurător lucru este să afli că Dumnezeu te iubeşte aşa cum îl iubeşte pe Fiul Său.
Înţelegem, omeneşte, ce înseamnă iubirea, când ne gândim la îndrăgostiţii care sunt atraşi cu atâta putere unul către celălalt încât sunt gata să jertfească totul unul pentru altul, la părinţii care sunt gata să se jertfească pentru copii sau invers, la bărbaţii adevăraţi ai acestui neam care s-au jertfit pentru noi, la iubirea Bisericii care ne iartă toate scăderile şi ne primeşte păcatele noastre, luându-le asupra ei. înţelegem că iubirea înseamnă puterea extraordinară care te leagă de cel iubit până la a te face capabil de jertfa de sine, privind la Hristos care S-a dat pentru noi când eram păcătoşi şi strigam împreună cu ceilalţi „Răstigneşte-L!”
Înţelegem că iubirea este ceva care seamănă cu rugăciunea Maicii Domnului pentru noi, cei ce L-am ucis pe Fiul ei, în noi, cu păcatele noastre, milostivirea ei către fii risipitori ai Tatălui ceresc, prunci neştiutori ce se rănesc singuri sau între ei. Iubirea sfinţilor şi a lui Dumnezeu întrece orice ne-am putea închipui despre ea. De aceea, singuri, nu putem iubi cu adevărat şi nu putem înţelege cât de mare este iubirea lui Dumnezeu, cum este ea. Cum poate să iubească un om în asemenea fel? Nu poate. şi totuşi aceasta ne cere Dumnezeu. Dar tot El ne dă şi ajutorul ca să putem, în El, iubi aşa: Duhul Sfânt.
Prin harul Duhului Sfânt coborât în sufletele noastre primim Fericirea. Pentru că de câte ori iubind ne jertfim, ne dăruim cu totul pe noi înşine căutând fericirea celuilalt, o găsim, paradoxal, în sufletele noastre, în mulţumirea şi bucuria că am făcut pe cineva fericit.
Dezbinarea lumii a fost biruită în Hristos, prin a cărui Moarte şi Înviere s-a refăcut unitatea întregii creaţii. Dar intrarea în comuniunea de iubire cu semenii şi cu Dumnezeu nu se poate face altfel decât în Hristos, prin Duhul Sfânt, a cărui pogorâre o aşteptăm şi acum ca şi în urmă cu două milenii.
                                                                                                                Mihaela Ghiţiu

Coaliţia orientală (III) - Între mirul smereniei şi parfumul desfătărilor

Descopeream, nu mai ştiu cum, spre sfârşitul lui 2003, o mică carte, o cărţulie, aproape o broşură, pe care o aveam, nu ştiu de unde, de mai mult timp şi pe care nu o citisem; cred că mai ales din pricina titlului care suna, să mă ierte autorul, Alexandru Horia, oarecum ezotico-neserios-pretenţios: PREVESTIREA, o abordare hermeneutică a spaţiului spiritual răsăritean - ortodox şi islamic. Iarăşi nu-mi mai amintesc cum s-a făcut că într-o zi am început să o citesc; ceea ce-mi amintesc este că m-a prins, aproape m-a fermecat. 
Cum pe vremea aceea colaboram, din afara redacţiei, cu ziarul Ziua pentru a-i face pagina săptămânală de religie, mi s-a părut un text interesant şi incitant, suficent de sprinţar şi, în acelaşi timp, fără preţiozităţi, profund, pentru a-l publica în serial. L-am căutat pe Alexandru Horia, l-am cunoscut şi am obţinut permisiunea de a-l include în acea pagină săptămânală. Cum îl recitesc cu plăcere de câte ori frunzăresc colecţia din cei aproape doi ani fac acum un lucru la care m-am gândit mai demult: îl voi prezenta pe acest blog, supunându-l, mai mult decât în 2004, comentariilor dumneavoastră. Şi o voi face cu tot cu şapoul din pagina de sâmbătă 17 ianuarie 2004 a ziarului, pe atunci încă onorabil şi chiar cu o ţinută aparte, care se voia Ziua (şi din care onorabilitatea şi profesionalismul au rămas, după purificare, la ceea ce este azi eroica şi singulara poveste ziaristică, Ziua Veche)
  •  
Eseul pe care îl vom prezenta în serial sub acest nume a fost scris în 1995, tipărit într-o modalitate absolut originală şi oferit dezbaterii publice. Textul a trezit, din partea celor care l-au citit, reacţii diferite: într-o emisiune specială la TVR 1, Alina Mungiu l-a considerat o “absurditate”, ambasadorul Egiptului, invitat în respectiva emisiune, a fost de partea eseului. La numai câteva luni de la apariţie, eseul a fost solicitat de o editură din Turcia care l-a publicat într-o formulă completată cu opinii turceşti şi un consistent dicţionar de termeni religioşi creştini, termeni politici, referinţe culturale, istorice şi despre personajele citate în textul original. Propunem citirii şi dezbaterii acest text în primul rând pentru analiza şi desluşirile sale privind geospiritualitatea unei întinse regiuni, şi indirect privind identitatea noastră, dar şi pentru actualitatea provocării sale.


Între mirul smereniei şi parfumul desfătărilor

Mirul cu care Maria Magdalena a uns trupul Mântuitorului are parfumul sfinţeniei, păcătoasa din Betania nu vroia să-l ispitească pe Iisus ci să-l slăvească. Mirul creştin este o ofrandă, nu un instrument de ademenire. În schimb, Orientul islamic e seducător prin însăşi natura lui religioasă, prin “pactul” lui Mahomed cu plăcerile vieţii, cu bucuriile simţurilor. Dar, oare, nu are şi Ortodoxia un pact cu simţurile? Nu este şi ea, spre deosebire de ritul catolic, foarte senzorială? Ne amintim cuvintele lui Avva Isaia: “simţurile sunt ferestrele bisericii lui Dumnezeu”. Mirosul de tămâie, bogăţia vizuală a icoanelor, muzica liturgică, totul se armonizează într-o ceremonie seducătoare. Există deci în tradiţia islamică şi în cea ortodoxă acelaşi fond psihologic, aceeaşi aplecare spre senzorialitate. Diferenţa este însă în planul dogmatic. Şi acest lucru îl vom analiza într-un capitol viitor.
Să poposim o clipă în universul arab ajuns la maximă înflorire epicureică în perioada celor “O mie şi una de nopţi”. Capitala plăcerilor orientale era Bagdadul, “oraşul ce trăieşte la umbra trandafirilor, în văzduhul călduţ al primăverii, în mijlocul florilor şi al grădinilor, în şoapta dulce a izvoarelor” (A 34-a Noapte). Atmosfera vieţii e una de permanentă desfătare. E suficient să citeşti “Cartea alimentelor” (Kitab al-Agdiya) pentru a înţelege rafinamentul gastronomic al arabilor din acea vreme; mâncărurile conţineau cele mai variate mirodenii: scorţişoară, mosc, piper, nucşoară, ghimber, cuişoare, fistic, mentă etc. Cu cât o mâncare avea mai multe ingrediente şi pregătirea ei dura mai mult, cu atât era mai reuşită şi mai lăudată. Această fabuloasă experienţă culinară exprima arta seducţiei pe care a lăsat-o moştenire lumii islamice Mahomed “profetul născător de trandafiri înmiresmaţi”. Măiestria culinară ascundea un ezoterism, era adeseori un ritual de castă. Orientul de lângă noi, pe lângă vocaţia războinică, de care ne vorbesc manualele de sitorie, avea şi vocaţia plăcerilor rafinate, a delicateselor ispititoare. Islamul era patria dulciurilor şi zaharicalelor, populaţia lui se desfăta cu migdale, şerbeturi, uleiuri de susan, apă de trandafiri, siropuri, miere albă, baclavale care ademeneau simţurile. Interesant de remarcat este că această “dulceaţă” orientală există şi la creştinii răsăriteni dar transfigurată, sau, cu alte cuvinte, spiritualizată, în îndemnurile spre sfinţenie: “Bucuraţi-vă căci dulce e trupul Domnului nostru Iisus” – zic Sfinţii Părinţi. Zahărul “culinar” se transformă – în religia Bizanţului – în mierea cuvintelor duhovniceşti, delectarea sufletească a luat locul plăcerii concupiscente. Hedonismul tipic oriental se converteşte la ortodocşi în savoarea limbii mistice. Filocalia are un vocabular plin de arome şi parfumuri expresive. Acest stil înmiresmat îl întâlnim la Anton Pann, scriitorul ironic aparţinând culturii laice. Epicureismul său, altoit pe trunchiul credinţei creştine, trădează amprenta orientală specifică ortodoxiei sudice unde, precum spune un hâtru poet muntean, “din aceeaşi făină se face şi baclavaua şi sfânta prescură”. La noi, ortodoxia dunăreană prezintă cele mai evidente forme de contaminare islamică, în Muntenia existând biserici pe zidurile cărora sunt zugrăvite motive orientale. Această contaminare trădează de fapt o afinitate care se manifestă în ciuda separărilor dogmatice, am putea spune că e vorba de o simpatie de ordin estetic. Asemănările la nivel expresiv leagă cele două lumi şi, îndrăznesc să afirm, estompează conflictul religios. Ortodoxia şi Islamul colaborează “temperamental” ei sunt doi vecini care îşi împletesc tradiţiile. (Va urma)


luni, 6 iunie 2011

Coaliţia orientală (II)

Descopeream, nu mai ştiu cum, spre sfârşitul lui 2003, o mică carte, o cărţulie, aproape o broşură, pe care o aveam, nu ştiu de unde, de mai mult timp şi pe care nu o citisem; cred că mai ales din pricina titlului care suna, să mă ierte autorul, Alexandru Horia, oarecum ezotico-neserios-pretenţios: PREVESTIREA, o abordare hermeneutică a spaţiului spiritual răsăritean - ortodox şi islamic. Iarăşi nu-mi mai amintesc cum s-a făcut că într-o zi am început să o citesc; ceea ce-mi amintesc este că m-a prins, aproape m-a fermecat. 
Cum pe vremea aceea colaboram, din afara redacţiei, cu ziarul Ziua pentru a-i face pagina săptămânală de religie, mi s-a părut un text interesant şi incitant, suficent de sprinţar şi, în acelaşi timp, fără preţiozităţi, profund, pentru a-l publica în serial. L-am căutat pe Alexandru Horia, l-am cunoscut şi am obţinut permisiunea de a-l include în acea pagină săptămânală. Cum îl recitesc cu plăcere de câte ori frunzăresc colecţia din cei aproape doi ani fac acum un lucru la care m-am gândit mai demult: îl voi prezenta pe acest blog, supunându-l, mai mult decât în 2004, comentariilor dumneavoastră. Şi o voi face cu tot cu şapoul din pagina de sâmbătă 17 ianuarie 2004 a ziarului, pe atunci încă onorabil şi chiar cu o ţinută aparte, care se voia Ziua (şi din care onorabilitatea şi profesionalismul au rămas, după purificare, la ceea ce este azi eroica şi singulara poveste ziaristică, Ziua Veche)
  •  
Eseul pe care îl vom prezenta în serial sub acest nume a fost scris în 1995, tipărit într-o modalitate absolut originală şi oferit dezbaterii publice. Textul a trezit, din partea celor care l-au citit, reacţii diferite: într-o emisiune specială la TVR 1, Alina Mungiu l-a considerat o “absurditate”, ambasadorul Egiptului, invitat în respectiva emisiune, a fost de partea eseului. La numai câteva luni de la apariţie, eseul a fost solicitat de o editură din Turcia care l-a publicat într-o formulă completată cu opinii turceşti şi un consistent dicţionar de termeni religioşi creştini, termeni politici, referinţe culturale, istorice şi despre personajele citate în textul original. Propunem citirii şi dezbaterii acest text în primul rând pentru analiza şi desluşirile sale privind geospiritualitatea unei întinse regiuni, şi indirect privind identitatea noastră, dar şi pentru actualitatea provocării sale.



 Cupola de aur a Răsăritului

 Schisma de la 1054, petrecută în sânul creştinismului, a împărţit Europa în două formule istorice: paradigma răsăriteană şi paradigma occidentală. Îndrăznesc să spun că, de la această dată, Ortodoxia s-a orientat mai mult către vecinul oriental (accentuez acest joc de cuvinte) decât spre fratele catolic. Frăţia de religie cu apusul creştin devenise una rece şi convenţională, umbrită mereu de acea sentinţă de excomunicare împotriva patriarhului Mihai Cerularie pe care a semnat-o papa Leon IX. Din acest motiv, izbucneau conflicte paternaliste precum episodul binecunoscut care a avut loc în 1761 când armatele austro-ungare conduse de generalul Bukov au tras cu tunul în zidurile mânăstirilor ortodoxe din Ardeal. Interesant e că fraţii noştri catolici s-au comportat mult mai aspru cu noi decât cu invadatorii islamici. Armatele turceşti, surprinzător, au respectat credinţa noastră ortodoxă, precum şi noi, la rândul nostru, am respectat religia Coranului şi nu am organizat cruciade împotriva semilunei precum au făcut catolicii.
După cucerirea Constantinopolului de către turci, s-a dezvoltat “colaboraţionis -mul” între grecii Fanarului şi Poarta Otomană. Creştinii din Trapezunt se înrudeau cu suzeranii lor musulmani. “Au existat mulţi greci printre scribii şi arhitecţii sultanului, ba chiar şi printre generalii şi amiralii săi” afirmă Neagu Djuvara. Nu întâmplător, puterea otomană a autorizat reinstalarea patriarhului Constantinopolului chiar în oraş. Oare administratorii Romei catolice ar fi admis o astfel de vecinătate pe propriul teren? Cu siguranţă că nu. Se vede treaba că oamenii lui Allah nu erau de loc stânjeniţi de coabitarea cu mărturisitorii lui Iisus. Ba, se pare, că din contră. Găzduirea patriarhului ortodox în inima Islamului a însemnat nu numai o strategie politică, precum afirmă majoritatea istoricilor, ci şi un semn de preţuire spirituală, mai mult chiar, mi se pare că e un legământ bazat pe litera Coranului care recunoaşte sacralitatea lui Hristos.
Din păcare, s-a creat în noi un soi de stereotip în ce priveşte înţelegerea istoiriei, vedem curenţii de suprafaţă dar nu-i sesizăm pe cei de adâncime. Aceştia din urmă pot acţiona – paradoxal – în sens contrar. Istoria Constantinopolului este derutantă, sinuoasă, e o istorie care trebuie citită în subtext. Cupola Sfintei Sofii a slujit, de-a lungul veacurilor, pe creştini şi pe islamici, ea este paradigma orientală pe care aş denumi-o “cupola de aur” a Răsăritului. Mă bazez şi pe afirmaţia lui Baldowin Smith care spune, apelând la documente, că primele mari moschee din Siria au împrumutat cupola bisericilor bizantine. Trebuie să ne dea de gândit această similitudine.
Neamurile răsăritene au o tradiţie comună, un “weltanschaung”, există în această parte a lumii o predispoziţie, am spune cosmică, spre contemplare. În secolul IV, Basilus Magnus descria pacea metafizică a Orientului: “blândeţea nopţilor Asiei Minor, în care stelele, flori eterne ale cerului, înalţă spiritul oamenilor de la cele văzute la cele nevăzute”. Atunci cînd spui Orient simţi parcă un parfum enigmatic, persuasiv. Un parfum în care trebuie să deosebim mireasma sfinţeniei de mirosul plăcerilor. Balsamurile pe care Harun al Raşid le dăruia împăratului Nikefor aveau mirosul senzual al grădinilor orientale. În schimb, uleiurile sfinte folosite de creştini răspândeau parfumul vieţii monastice. Orientul este un teritoriu misterios a cărui compoziţie trebuie analizată şi “olfactiv” pentru că se află la confluenţa dinre două spiritualităţi puternic “odorizate”. Pe de o parte creştinismul răsăritean aduce aerul binemirositor al trăirii în Duh, pe de altă parte lumea lui Allah ne ademeneşte cu parfumul grădinilor înmiresmate căci, spune Coranul: “Dumnezeu a făcut pământul cu ierburi mirositoare”. Se zice că una din minunile săvârşite de profetul Mahomed a fost aceea că din sudoarea lui au răsărit trandafiri. Parfumul acestora are, în lumea arabă, o semnificaţie sacră dar şi senzuală totodată. Mahomed a instaurat o religie a senzualităţii supusă însă canoanelor. Legenda mai zice că profetul a avut multe concubine cu care a trăit voluptăţile iubirii. Iată ipostaza “licenţioasă” a misterului oriental, alternativa castităţii creştine pe care o propovăduieşte Hristos.
                                                                                  Va urma.

joi, 2 iunie 2011

BINECUVÂNTAREA ÎNĂLŢĂRII


Sfântul Evanghelist Luca, în relatarea despre Înălţarea la cer a Domnului Hristos, spune că Mântuitorul, mergând cu ucenicii spre Betania, deci pe Muntele Măslinilor, şi-a ridicat mâinile şi I-a binecuvântat; şi adaugă Sfântul Evanghelist Luca – cumva aşa ca să nu se uite lucrul acesta – şi pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer.
… E foarte încurajator lucrul acesta, să ştii că Domnul nostru Iisus Hristos S-a înălţat la cer binecuvântând lumea. Şi binecuvântarea aceasta este de fapt temelia tuturor binecuvântărilor pe care le dă Biserica noastră la sfintele slujbe, pe care de fapt Hristos le dă în Biserica noastră prin mijlocire preoţească. De exemplu, la Sfânta Liturghie: Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! E o binecuvântare pe temeiul acestei binecuvântări de la Înălţarea Domnului.
… De ce e important să ştim lucrurile acestea? E important pentru că darurile acestea ale Învierii sunt şi nişte daruri ale vieţii celei înnoite. O viaţă nouă, o viaţă înnoită, o viaţă în înviere, o viaţă întemeiată pe Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este o viaţă în care trebuie să fie prezent darul lui Dumnezeu în bucurie: bucuria sufletului, în pace: pacea sufletului cea din nepătimire, în iertarea păcatelor, în binecuvântarea pe care o dă Dumnezeu şi în netemere, în curaj. …
După ce Sf. Evanghelist Luca spune că Domnul Hristos S-a înălţat binecuvântând pe ucenicii Săi, spune şi ce au făcut ucenicii care au fost binecuvântaţi. Ce anume au făcut? S-au închinat lui. Deci binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului. …
S-au întors ucenicii cu bucurie mare. şi acum urmează iar ceva frumos: şi erau totdeauna în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Bucuria cea mare izvorâtă din binecuvântare şi din închinare aduce din partea omului laudă şi binecuvântare către Dumnezeu. E ceea ce spunem noi la Sfânta Liturghie când zicem: Pe tine Te lăudăm, pe Tine bine Te cuvântăm; Ţie îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru. Acestea nu sunt cuvinte de ritual, ci sunt cuvinte care trebuie să ne angajeze într-o viaţă duhovnicească autentică, care, de fapt, este o consecinţă reală a conştiinţei noastre că stăm în faţa Domnului Hristos înviat din morţi şi înălţat la cer, în faţa Domnului Hristos, Biruitorul morţii, Care stă de-a dreapta Tatălui, aşa cum îl cunoaştem noi din învăţătura Sfintei noastre Biserici.

Părintele Teofil PĂRĂIAN

miercuri, 1 iunie 2011

Tragedia Opoziţiei

          Tragedia Opoziţiei este amplă, este atât de mare şi diversă încât e şi greu de prins într-o analiză riguroasă. De aceea, poate, ea este mai uşor de exprimat pe bucăţele.
De exemplu:


           E condusă de două personaje dintre care unul este sosia unei statui care tace mai inteligent decât el, iar celălalt este atât de ridicol de supărat, încât pare un curcan ţâfnos că şi-a pierdut coada, mărgelele, penele şi alte atribute sexuale, pe care nu le-a avut niciodată.

Va urma.

marți, 31 mai 2011

Coaliţia orientală (I) - un text despre identitate

Descopeream, nu mai ştiu cum, spre sfârşitul lui 2003, o mică carte, o cărţulie, aproape o broşură, pe care o aveam, nu ştiu de unde, de mai mult timp şi pe care nu o citisem; cred că mai ales din pricina titlului care suna, să mă ierte autorul, Alexandru Horia, oarecum ezotico-neserios-pretenţios: PREVESTIREA, o abordare hermeneutică a spaţiului spiritual răsăritean - ortodox şi islamic. Iarăşi nu-mi mai amintesc cum s-a făcut că într-o zi am început să o citesc; ceea ce-mi amintesc este că m-a prins, aproape m-a fermecat. 
Cum pe vremea aceea colaboram, din afara redacţiei, cu ziarul Ziua pentru a-i face pagina săptămânală de religie, mi s-a părut un text interesant şi incitant, suficent de sprinţar şi, în acelaşi timp, fără preţiozităţi, profund, pentru a-l publica în serial. L-am căutat pe Alexandru Horia, l-am cunoscut şi am obţinut permisiunea de a-l include în acea pagină săptămânală. Cum îl recitesc cu plăcere de câte ori frunzăresc colecţia din cei aproape doi ani fac acum un lucru la care m-am gândit mai demult: îl voi prezenta pe acest blog, supunându-l, mai mult decât în 2004, comentariilor dumneavoastră. Şi o voi face cu tot cu şapoul din pagina de sâmbătă 17 ianuarie 2004 a ziarului, pe atunci încă onorabil şi chiar cu o ţinută aparte, care se voia Ziua (şi din care onorabilitatea şi profesionalismul au rămas, după purificare, la ceea ce este azi eroica şi singulara poveste ziaristică, Ziua Veche).

  •  

Eseul pe care îl vom prezenta în serial sub acest nume a fost scris în 1995, tipărit într-o modalitate absolut originală şi oferit dezbaterii publice. Textul a trezit, din partea celor care l-au citit, reacţii diferite: într-o emisiune specială la TVR 1, Alina Mungiu l-a considerat o “absurditate”, ambasadorul Egiptului, invitat în respectiva emisiune, a fost de partea eseului. La numai câteva luni de la apariţie, eseul a fost solicitat de o editură din Turcia care l-a publicat într-o formulă completată cu opinii turceşti şi un consistent dicţionar de termeni religioşi creştini, termeni politici, referinţe culturale, istorice şi despre personajele citate în textul original. Propunem citirii şi dezbaterii acest text în primul rând pentru analiza şi desluşirile sale privind geospiritualitatea unei întinse regiuni, şi indirect privind identitatea noastră, dar şi pentru actualitatea provocării sale.

            Între bizantini şi arabi există o atracţie reciprocă, un soi de miraj înflăcărat.  
                                                                                                                 Louis Massignon
           
            Cînd vorbim despre tradiţia ortodoxă o raportăm mai întotdeauna la creştinismul apusean. Aţintim privirea teologică spre Occident, spre fratele nostru “de dincolo” de care suntem legaţi prin religie, ignorând prezenţa rudei “de dincoace”, adică Orientul islamic din imediata apropiere. Există o relaţia de rudenie cu popoarele semilunei chiar dacă acest lucru trece neobservat. Lumea musulmană de lângă noi are o străveche tradiţie răsăriteană a cărei afinitate cu ortodoxia trebuie relevată în ciuda numeroaselor conflicte istorice. Între Ortodoxie şi Islam e o conivenţă secretă, astăzi aproape uitată, care s-a bazat pe un “habitus” comun. Mahomedanii sunt uniţi cu creştinii din Răsărit prin aşa numita formulă orientală, diferită de stilul Europei apusene.

            În general, privim lumea musulmană din jurul nostru cu un soi de aprehensiune amestecată cu ironie. Plasăm Orientul apropiat sub specia pitorescului. De acolo ne-au venit şalvarii, turbanele, caftanele, morala decadentă a Fanarului. Privim Islamul din perspectivă fanariotă sau, redeşteptând imagini mai vechi, prin prisma războaielor otomane care au însângerat o epocă din istoria noastră. Ambele puncte de vedere, care vizează lumea mahomedană în ansamblul ei, ignoră un lucru important şi anume acel “substratum” al Orientului. Fără îndoială că Răsăritul islamic are şi un aer pitoresc dar a sublinia numai acest aspect de suprafaţă este ca şi cum ai privi doar bazarele Istanbulului ignorând cupola Sfintei Sofii şi minaretele moscheilor musulmane. Dincolo de aspectul uneori pestriţ al Orientului, e cazul să-i cercetăm fundamentele, să-i dezvăluim spiritul sofianic pe care se bazează colaborarea neptunică a neamurilor răsăritene, fie ele supuse Coranului sau învăţăturilor lui Hristos. Dacă interesele istoriei i-au dezbinat deseori pe mahomedani şi ortodocşi, formula sofianică i-a apropiat, dar întotdeauna a fost o apropiere “clandestină”, greu sesizabilă. Islamicii şi bizantinii au cultivat o “prietenie secretă”, simţindu-se legaţi printr-o afinitate, am spune, ezoterică, în ciuda deosebirilor religioase. De pildă, în anumite împrejurări, suveranii arabi şi bizantini îşi ofereau unii altora daruri. Califul şi basileul îşi scriau epistole ceremonioase. Şi mai trebuie subliniat un amănunt semnificativ: Bizanţul acorda întotdeauna arabilor un soi de întâietate asupra occidentalilor. De exemplu, la masa imperială, protocolul bizantin îi aşeza pe “prietenii” sarazini pe locuri mai măgulitoare decât pe “prietenii” franci. Totodată, ambasadorii din Orient aveau prioritate asupra celor din Occident. Şi exemplele de acest tip pot continua. În timp ce luptele de suprafaţă dintre creştini şi arabi se intensificau, în lumea subterană a diplomaţiei Bizanţul şi Islamul colaborau empatic. Oare pe ce se baza această empatie? Rămâne să cercetăm cu atenţie şi să demonstrăm că putem vorbi de o “ coaliţie orientală” deosebit de subtilă în această zonă a lumii.

Va urma.

duminică, 29 mai 2011

Uzurparea libertăţii

Păcatul este folosirea de către om, în baza libertăţii ce i-a fost dată, a puterilor sale sufleteşti împotriva învăţăturii lui Dumnezeu care exprimă voia lui Dumnezeu. De aceea, păcatul poate fi făcut cu gândul (numai cu gândirea sau puterea raţională) cu cuvântul sau cu lucrul (adăugarea puterii vitale exercitate de trup), cu voie sau fără voie (implicarea sau nu a puterii volitive alături de iuţime, care stă la baza oricărei mişcări sufleteşti, cu ştiinţă (conştient) sau fără de ştiinţă. Puterea poftitoare întotdeauna este implicată, căci se are în vedere satrisfacerea unei pofte sau dorinţe.
Păcatul apare ca o proastă folosire a libertăţii. Libertatea a fost dată omului ca faptele sale, conforme cu voia lui Dumnezeu, făcute prin liberă alegere, să aibă valoarea de virtute, care să îi ridice chipul la asemănarea cu Dumnezeu. Păcatul este opus virtuţii. Dacă virtuţile îl fac pe om asemănător cu Dumnezeu, păcatul îi strică până şi chipul primit la facere. Asemănarea nu se dobândeşte prin fire, ci prin har, deci păcatul are şi consecinţa pierderii harului.
Puterile sufleteşti sunt întreţinute de har, iar pierderea lui înseamnă şi diminuarea puterilor sufleteşti de a lupta în viitor cu păcatul sau, cum se exprimă Sfinţii Părinţi, peste puterile sufleteşti păcatul pune o legătură. Această legătură este slabă la început (pierderea de har este mică) şi omul poate lucra relativ uşor împotriva ei. Cu fiecare repetare a păcatului se aşează noi legături, care se împletesc într-o funie ce limitează exercitarea puterilor sufleteşti.
În afara acestei legături puse deasupra puterilor sufleteşti, a doua consecinţă a păcatului este vina morală a păcătosului faţă de Dumnezeu, pentru că nu îi răspunde binelui cu bine, ci îl mâhneşte pe Dumnezeu după ce acesta îi arată o aşa mare iubire. Nu este vorba nici de vinovăţie juridică din partea omului şi nici de mânie din partea lui Dumnezeu, cum afirmă catolicii. Vinovăţia juridică necesită o judecată exterioară pentru aplicarea unei pedepse exploratorii, în urma căreia se redobândeşte îndreptăţirea. Vina morală din ortodoxie cere o autojudecată interioară, adică pocăinţă.
În sfârşit, păcatul aşează peste suflet şi peste trup o murdărie care îl transformă din templu al Sfântului Duh în vas plin de mizerie. Curăţirea lui, ne spune Mântuitorul, începe dinăuntru, adică de la suflet.
Păcatul este propriu-zis trăirea unei vieţi imorale, prin nerespectarea legilor fireşti care guvernează existenţa creaţiei văzute şi nevăzute şi care ne-au fost nouă descoperite de Dumnezeu atât la începuturile lumii cât şi în desfăşurarea istorică a omului, prin prooroci şi sfinţi, dar mai ales prin intervenţia personală a Domnului în lumea noastră. Iisus ne-a adus învăţătura şi modelul, totuna cu calea şi adevărul după care găsim viaţa.

Lumina lumii

                                                          Duminica a 6-a după Paști

Ultima duminică înainte de Înălţarea Domnului stă în continuare sub semnul victorios al Învierii. La Sf. Liturghie încă mai răsună cu putere imnul bucuriei: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”.
Învierea înseamnă lumina adusă în întunericul mormintelor, vederea lui Dumnezeu de către cei care erau sortiţi întunericului iadului. Biruinţa poartă hainele albe ale luminii. Vedem. Trupeşte vedem. Cei care vedem, asociem vederea şi lumina cu viaţa, cu bucuria, cu pacea. Simţul acesta minunat al vederii ni l-a dăruit Dumnezeu ca să putem admira frumuseţea creaţiei şi din aceasta să înţelegem măreţia Creatorului şi să ne dorim să-L cunoaştem, să-L vedem. Căutăm, adică, o altă vedere, vederea sufletească, vederea luminii taborice, acea vederea care ne umple sufletul cu prezenţa lui Dumnezeu.
Trăim. Simţim. Ne privim în ochi aproapele şi descoperim o nouă lume. Privirea comunică iubirea sau, dimpotrivă, duşmănia. Ne bucurăm de darul minunat al vederii şi prea puţin ne dăm seama cum ar fi lumea pentru noi dacă am fi complet lipsiţi de el. Dar nu numai această vedere este importantă, ci, mult mai mult, cealaltă, vederea tainică a sufletului.
Vindecarea orbului din naştere este ultimul îndemn pe care îl primim în această minunată perioadă a Penticostarului pentru a avea curaj. Mult curaj. Pentru că poate şi noi cei necăjiţi, cei orbiţi de patimi sau de grijile acestei lumi, cu care ne întâlnim de la naştere, vom avea fericirea ca Cel ce ne-a creat din ţărână, cu tină să ne deschidă ochii vreodată. Iar dacă lumina acestei lumi descoperă atâtea minunăţii, cu cât mai mult lumina lui Dumnezeu.
Primul semn că Domnul a căutat spre noi şi că a pus din lumina sa în ochii sufletelor noastre este limpezimea cu care ne vedem pe noi înşine, cu toate cele bune ale noastre dar şi cu toate scăderile şi păcatele pe care le avem. Dar trebuie să ştim şi că dacă nu vedem bine şi cu smerenie în propriul suflet, nu am primit lumina şi deci, nici în afara noastră nu putem vedea prea drept. De aceea trebuie să îndrăznim să cerem de la Domnul lumina Sa şi să avem curajul să acceptăm ce vedem prin ea în străfundurile sufletului nostru. Iar ca să putem, trebuie să credem că Fiul lui Dumnezeu există, că El este Cel care face toate acestea cu noi.
De aceea, curăţindu-ne de tot întunericul, dacă Domnul şi nouă ne va spune despre Fiul lui Dumnezeu „L-ai văzut, căci Cel care vorbeşte cu tine Acela este”, va trebui să avem îndrăzneala de a mărturisi în faţa celor ce au rămas farisei, orbi, care vor căuta în fel şi chip să ne tulbure cu întrebări menite să ne zdruncine înţelegerea şi bucuria, că Cineva ne-a deschis cu adevărat ochii.

sâmbătă, 28 mai 2011

Am primit de la Fundația Arsenie Boca - 28.05.2011

Hristos a înviat!
 
Dragi prieteni,
 
Pentru noi astăzi este o zi deosebită: se împlinesc doi ani de la înfiinţarea fundaţiei şi îl prăznuim pe Sfântul Ioan Rusul! Astfel, considerăm că avem doi mari ocrotitori: Părintele Arsenie Boca şi Sfântul Ioan Rusul! Pentru rugăciunile lor, să ne miluiască Domnul!
 
Ne pregătim pentru vizita de mâine la Valea Plopului-Valea Screzii şi suntem tare încântaţi că o să mergem în aşa număr mare (6 maşini x 22 persoane)! Şi de data acesta s-au strâns bani şi ajutoare, vă mulţumim!
 
Ataşat găsiţi tabelul pe care vi-l trimitem lunar, cu persoane bolnave ce au nevoie de rugăciunea noastră, iar mai jos transmitem articolele de săptămâna aceasta:
 
  1. Cum să ne rugăm cu adevărat lui Dumnezeu? – Sfântul Teofan Zăvorâtul;
  2. Ce vrea Dumnezeu de la noi? – înterviu cu Ierom. Teofan de la Mănăstirea Putna.
 
Cu prietenie,
 
Irina Coşoveanu


                                                        Tabel –probleme de sănătate
Nr.
crt.
Nume

Prenume

Problema  personală
1
Dobre

Maria

operată la şold, nu poate merge
2
Curtasu

Lucica Cătălin

handicap locomotor
3
Manta

Diana

epilepsie si diplegie hipotona, microcefalie scolioza ,intarziere psihomotorie severa
4
Pricop

Silviu

dizlocare de inele la coloana (sindrom bipiramidal
5
Ion

Mari

tumoare
6
Dominte

Darius

HTA esentiala , Insuficienta Mitrala , Sindrom Hiperkinetic Cardiovascular, Aritmie Sistolica Supraventriculara
7
Magyara

Rudolf Leonard

ciroza hepatica, ulcer, leucemie si   scolioza toracica
8
Huci

Rareş

paralizie cerebrală-tetrapareză spastică, strabism convergent şi retard psihomotor sever.
9
Staicu

Mona

diabet
10
Roman

Adrian

autism infantil
11
Tudor

Alexandra Mihaela

aplazie medulara
12

Andreea

cardiopatie dilativă
13

Adriana-nepotel

epilepsie
14

Nicolas

problema de sanatate cu picioarele
15

Marcela

oarbă-16 ani- diagnostic malign in evolutie
16

Rareş

cancer la creier
17
Rotaru

Denisa

tumora paraventriculara anterioara stanga
18
Meda

Andrada

cancer
19
 Saghin

Andrei

pentru salvarea vietii
20
Popa

Alin Catalin

tetrapareza spastica
21

Cristi

cancer
22
Ciocan

Aurelian-preot

cancer la gat
23

Mihai

infarct miocardic antero-septal
24

Andra

cancer
25
Culbeciu

Andreea

nevoie urgent de sânge B3 NEGATIV - este o fetită nou născută - mama a decedat săptămâna trecută -
26

Rambela

Andrei-Ilie

Limfom Hodgkin

27

Pasca

Daniela

leucemie

28

Tudor 

Alexandra Mihaela

aplazie medulara

29

Enculescu

Nicoleta

Pareză ;dicopatie lombară ;discartroză cervicală ;sindrom coadă de cal.
30

Colda

Alina Viorica

Copil leucemie
31

Vasile 

Marin

infarct miocardic,insuficienta cardiaca,cardiomiopatie dilatativa,diabet zaharat, guta, dislipidemie.
32

Rosu

Elena

prunc nou nascut donator de sange grupa B3 NEGATIV. mama a murit la nastere.
33

 

Eva Maria 

Leucemie acuta limfo blastica
34

 

Maria

cancer
35

Sofron

Aniela Laura

cancer limfatic
36

Fanea

Florin

neoplasm pulmonar cu metastaze
37

Gingiu

Robert

Paralizat 5 ani
38

Totorean

Alin

liposarcom mixoid de grad inalt
39

 

Pr. Onufrie

De la M. Sihastria Raraului- opreat de cancer
40

Joimir

Oana

hipoacuzica(
41

Tudor

Alexandra Mihaela

aplazie medulara 
42

Szabo

2 fetite

Are doua fetite care au probleme grave cu vederea si ar trebui operate
43

Dumitraciuc

Daniel 

Nevoie urgenta de sange B3 Negativ - fetita nou-nascuta, mama a decedat saptamana trecuta
44

 

Anca Sabina

12 ani –amputarea unui picior
45

Neacsu

Viorica

HANDICAP GRAV
46

Durac(Tarineanu)

Alina


47

 

Constanta

cu un baiat de 35 ani -bolnav de schizofrenie
48

Pasca

Daniela

leucemie
49

 

 

Nevoie urgenta de sange B3 Negativ - fetita nou-nascuta, mama a decedat saptamana trecuta
50

 

Marian-Iulian

cancer limfatic
51

Paraschiv

Maria

mama unui baietel in virsta de 8 ani cu handicap grav ,
52

 

Maria

paralizie cerebrala infantila- 6 ani
53

 

Dragos

Disparut 13 ani, inaltime 1.54, parul de culoare neagra, tenul deschis, semnalemente remarcabile: pistrui, ochi caprui.
54

Zaprea

Viorica 

probleme de sănătate
55

CIOPEICA

BIANCA 

cancer la maduva osoasa
56

 

Adelin Serban

Probleme de sanatate
57

 

Pavel Anton

piciorul stang mai scurt cu 5 centimetrii,are nevoie de o proteza ortopedica
58

Alexandrescu 

Radu

autism înalt funcţional
59

 

 





Tabel ajutor material

Nr.crt.
Nume

Prenume

Problema  personală
1
Bostin

Florin

student ; are nevoie de laptop
2
Curtasu

Denisa Andreeea

ajutor financiar pentru a continua să studieze pianul în Italia
3
Becheanu

Ioana-Roxana

doreşte să fie ajutată cu un serviciul
Facultatea de teologie romano-catolica, specializarea : teologie-litere, licentiata in Teologie – Limba si literatura romana didactica.
4
Pap

Felicia

Doreste ajutor material de orice fel
5
Radulescu

Toderita

Repatriere Spania corp neansufletit se roaga Radulescu Raluca
6
Caraiman

Ionela - Laura

invăţătoare la Şcoala cu clasele I-VIII, Izvoare, com. Bahna, jud. Neamţ. Avem un număr mare de elevi în şcoală, dar cei mai mulţi dintre ei au mare nevoie de hăinuţe, ca să poată veni la şcoală în sezonul rec
7
Postelnicescu

Parintele Marius

preot slujitor la Paraclisul "Sfantul Ioan Gura de Aur" din cadrul Academiei de Studii Economice, credit la banca BCR in valoare de 77.000 euro somatie cu executare silita pana la data de 02.04.2011,tel 0763. 84. 86. 82 sau e-mailpostelnicesu@yahoo.com  - parintele Marius Postelnicescu.
8
PărinteleLupu

Ioan

nu-i ajung banii să picteze paraclisul 
9
Gheorghe

Preda 

Preot- vă solicita sprijinul în numele enoriaşilor din Parohia Băduleşti în vederea realizării lucrării de reparaţie a acoperişului bisericii


 













Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...