Lumea ca o puşcărie. Gates şi Rockefeller ne-au "profeţit" pandemia, Pentagonul anarhia urbană. Obiectivul ambelor: dictatura globală!

 
Despre ceea ce se întâmplă acum în SUA, de mai mult timp în Europa (cu o pauză provocată de pandemie, dar cu o curândă reluare mult mai în forţă pe fundalul căderii economice masive), în curând în întreaga lume,  se discută de ceva vreme. 
De asemenea, există voci care susţin, cu argumente foarte serioase şi cu suportul fără dubii al modului în care au acţionat concertat mai toate statele lumii în recenta "pandemie", că toate aceste mişcări de ameninţare biologică, de anarhie şi terorism, de prăbuşire economică - resimţite doar de mase, nu şi de bogaţii care, în mod paradoxal, îşi multiplică averile după ce dau faliment - toată această desfăşurare de scenarii şi evenimente generatoare de incertitudine, panică, teroare, nesiguranţă, dezorientare, sunt parte a unui război total al guvernelor, sub conducerea mafiei bancare globaliste, împotriva propriilor popoare pentru a netezi drumul către statul autoritar mondial în noua ordine mondială.
Un al treilea lucru pe care vrerau să-l semnalez este acela al straniei combinaţii dintre "prezicerile" acestor lanţuri de efecte şi evenimente, uneori cu mult timp înainte, venite chiar din zona Puterii, şi nepregătirea totală a structurilor de stat pentru a le face faţă, atunci când previziunile se împlinesc. 
Ceea ce ne duce cu gândul la două înţelesuri: fie ele au menirea de a ne obişnui cu ideea unui viitor tot mai neguros al lumii actuale, din care se va putea naşte, dacă urmăm drumul indicat de ei, un viitor sigur, luminos, prosper; sau de semnalizare a ceea ce va urma şi de diseminare a scenariilor de aplicat în momentele în care se va ajunge, prin iniţierea intenţionată sau aleatorie a unor evenimente declanşatoare, la configuraţii de acel tip. Probabil ambele şi chiar mai multe.

Astăzi am să vă prezint aici, foarte pe scurt, urmând să revin într-o analiză mai amplă a situaţiei pe care am şi o voi descrie, la două astfel de discuţii/dezbateri/previziuni.

Prima este un raport extrem de relevant, publicat fix cu un deceniu în urmă de Fundația Rockefeller, unul dintre principalii finanțatori ai eugeniei, educaţiei sexuale, ideologiei genului, şi creatori de OMG-uri (organisme modificate genetic), printre altele.

Raportul în cauză are titlul „Scenarii pentru viitorul tehnologiei și al dezvoltării internaționale” şi a fost publicat în mai 2010 în cooperare cu Global Business Network a futurologului Peter Schwartz. Raportul contine 4 diferite scenarii de viitor al omenirii afectate de o pandemie, dezvoltate de Schwartz şi compania. Primul scenariu poartă titlul şocant, LOCK STEP (BLOCADA/DICTATURA): O lume cu un control guvernamental mai strict și cu o conducere mai autoritară, cu inovare limitată și o tot mai mare împotrivire din partea cetățenilor. Interesant şi cunoscut, nu?

Scenariul Schwartz afirmă: În 2012, pandemia pe care lumea o anticipase de ani de zile a lovit în sfârșit. Spre deosebire de H1N1 din 2009, această nouă tulpină de gripă – provenind de la gâștele sălbatice – a fost extrem de virulentă și mortală. Chiar și naţiunile cel mai bine pregătite pentru o pandemie au fost rapid copleșite atunci când virusul s-a răspândit în întreaga lume, infectând aproape 20% din populația mondială și ucigând 8 milioane în doar șapte luni… El continuă: Pandemia a avut, de asemenea, un efect mortal asupra economiilor: Mobilitatea internațională atât a persoanelor, cât și a bunurilor s-a blocat, afectând grav industrii precum turismul și întrerupând lanțurile de aprovizionare globale. Chiar și la nivel local, clădirile de magazine şi de birouri,în mod normal pline de freamăt sunt goale luni de zile, fără angajați și clienți. 

...... Cu toate acestea, câteva țări s-au descurcat mult mai bine – în special China. Impunerea și aplicarea rapidă de către guvernul chinez a carantinei obligatorii pentru toți cetățenii, precum și închiderea imediată și aproape ermetică a tuturor granițelor au salvat milioane de vieți, stopând răspândirea virusului mult mai devreme decât în alte țări și permițând o redresare mai rapidă după pandemie.

Guvernul Chinei nu a fost singurul care a luat măsuri extreme pentru a-și proteja cetățenii de riscuri și expunere. În timpul pandemiei, liderii naționali din întreaga lume și-au impus autoritatea și au impus reguli și restricții, de la purtarea obligatorie a măștilor de față la verificarea temperaturii corpului la intrările în spații comune, cum ar fi gări și supermarketuri. Chiar și după ce pandemia s-a estompat, controlul și supravegherea mai autoritară a cetățenilor și activităților acestora au rămas în vigoare și chiar s-au intensificat. Pentru a se proteja de răspândirea problemelor din ce în ce mai globale – de la pandemii și terorism transnațional la crize de mediu și la creșterea sărăciei – liderii din întreaga lume au trecut la o conducere autoritară.”

A doua discuţie/profeţie/dezbatere este  un film al Pentagonului, produs pentru acesta în 2014 de o entitate care se doreşte anonimă, parte a unui curs de “Advanced Special Operations Combating Terrorism” oferit de  "Joint Special Operations University" (JSOU), pentru o lecție despre  “The Emerging Terrorism Threat.” JSOU funcţionează sub conducerea  "U.S. Special Operations Command", organizaţia umbrelă pentru cele mai multe trupe de elită ale SUA. 

Filmul se numeşte  “Megacities: Urban Future, the Emerging Complexity”, are 5 minute şi ne prezintă un posibil viitor la nivelul anului 2030, în care principala provocare de securitate sunt mega-oraşele, spaţii pentru care, se spune în el, armata nu este pregătită să faţă faţă unei serii lungi de ameninţări: „rețele criminale”, „infrastructură care nu corespunde standardelor”, „tensiuni religioase și etnice”, „sărăcire, mahalale”, „depozite de deșeuri deschise, canale de evacuare supraîncărcate” și „o masă tot mai mare de șomeri”. Lista, pe cât de sumbră, este însoţită de fotografii de străzi înfundate cu gunoaie, case îngriopate în deşeuri, aruncătoare de rocă mascate şi poliţişti anti-rebeliune, care se lupta cu protestatarii. Aceasta fiind realitatea prevăzută de producător, armata trebuie să ia măsuri pentru a-i face faţă. Iar realitatea pare că bate din nou ficţiunea şi scenariul şi vine, ca şi în cazul pandemiei lui Gates, mai repede decât era prevăzută. Asta dacă e chiar acea realitate sau doar o repetiţie generală cu spectatori.

Mai mult, filmul afirmă, fără ezitare, că „dezvoltarea va spori separarea tot mai mare dintre bogați și săraci”, că unii, puţini, se vor îmbogăţi tot mai mult, iar cei foarte mulţi vor sărăci. Şi nu e vorba numai despre state periferice, căci imaginile sunt şi din oraşe americane sau europene.
Interesant este că naratorul din spatele imaginilor ne anunţă că acesta este singurul viitor care ne aşteaptă - adică şi polarizarea şi ameninţările din megapolisuri, deci şi pregătirea armatei pentru a interveni decisiv în acestea, şi că nu este nicio posibilitate de a fi altfel.
 
Sunt tot mai multe elementele care conduc către ideea că ceea ce se întâmplă acum în oraşele americane este parte a unui scenariu complex de creare a anarhiei, divizare şi enclavizare, distrugere economică - blocarea oraşelor şi distrugeri ale revoltelor care urmează după blocarea şi distrugerile pandemiei - practic o permanentă blocare, din care să reiasă necesitatea unui regim autoritar care să folosească toate mijloacele tehnice noi ce-i stau la îndemână. 
Adică starea de urgenţă, de necesitate, de asediu, instituirea legii marţiale ca noul cadru zilnic al existenţei noastre
 

Eroi şi meduze

 

În finalul interviului său din The Telegraph (despre care puteţi citi pe ActiveNews sau pe care îl puteţi citi chiar la sursă), Michael Levitt, laureat Nobel în 2013, profesor la Stanford University,  întrebat dacă se așteaptă la o nouă izbucnire a pandemiei,  a răspuns: 

Cel mai mult mi-aș face griji în legatură cu China. Eu am 73 de ani și mă simt foarte tânăr. Nu-mi pasă deloc de acest risc. Pe măsură ce îmbătrânești, riscul de a muri de boală este atât de mare, încât acum e momentul să-ți cumperi o motocicletă sau să te duci la schi.

Asta după ce  în toată perioada blocadei sociale a insistat că direcţia de acţiune a guvernelor  - respectiv al celui britanic - este greşită, că victimele virusului vor fi mult mai puţine decât autorităţile guvernamentale şi cele medicale locale sau internaţionale, vehiculează, din motive, zice el încă "neclarificate". Iar estimarea lui este că victimele de tot felul ale acestei blocade anti-umane sunt deja mult mai multe decât ale covid 19 şi numărul lor va creşte. Declaraţii curajoase în lumea occidentală de azi, chiar şi pentru un nobelist, căci ştiu câţiva care, pentru nişte afirmaţii necontondente sau glume nevinovate, au fost daţi afară din universităţi.

 

Dar aş vrea să mă întorc la pasajul citat mai sus pentru că el conţine un adevăr extreaordinar, la care nu m-am gândit până acum în acest sens. Levitt are perfectă dreptate când spune că după o anumită vârstă pericolele exterioare se estompează în raport de cele interioare, numai că eu m-aş duce mai departe de motociclat sau schiat: vârstnicia poate fi perioada în care noi să dăm societăţii mai mult decât la tinereţe, dar, de data asta, mai ales calitativ.. Când ar trebui să ne implicăm, să ne dăruim, să ne luptăm pentru ceilalţi, să ne sacrificăm chiar.  

Moartea vine oricum pentru fiecare dintre noi şi, de asemenea, ea poate veni oricând. Dar, tot atât de adevărat este şi că probabilitatea de a muri, din cauza unor maladii, este mai mare la vârstele la care organismul este uzat şi fragilizat. Adică după 50, 60, 70 ... de ani. Şi atunci? De ce, într-o proporţie covârşitoare, să fim nişte moşi căcăcioşi (idem babe) când acum putem risca cu mai multă uşurinţă, cu mai puţine pierderi, când putem fi nişte viteji luptând pentru ceilalţi, ajutându-i? Când putem finaliza ca eroi, nu ca nişte zombi. Ne putem încheia vieţile pe baricade, cu steagul grijii pentru ceilalţi în mâini şi suflete, şi nu ascunşi îndărătul unor neputinţe mai mult sau mai puţin închipuite.

Un tânăr, în cazul implicării, de exemplu, în activităţi de contestare a unui regim abuziv, dictatorial, poate suferi diverse măsuri represive de la  pierderea locului de muncă, izolarea socială, aruncarea în stradă, blocarea carierei, la suprimarea lui de către agenţii autorităţilor.

Un pensionar nu rămâne fără mijloace de trai, are deja o carieră închegată, sau nu are căci nu l-a interesat, nu mai are nevoie de acelaşi tip de recunoaştere socială care să-i permită avansarea sa pe drumul profesional, sau vocaţional, iar în ceea ce priveşte pericolul suprimării, acesta se diluează în cocteilul de multe alte pericole medicale ce îl pândesc. Iar pericole, riscuri, pierderi, sacrificii sunt la implicarea în multe alte cauze care îi privesc pe cei din jurul nostru; chiar şi numai în cazul îngrijirii lor.

Şi totuşi, noi, mulţi dintre noi, continuăm a îmbătrâni ca nişte personaje triste, dezarmate, interesate doar de aspectul necesităţilor personale imediate, auto-eliminate din viaţa socială, din curentul care imprimă destinului colectiv un anume curs (mai puţin grija pentru mărirea pensiei), ca nişte muribunzi fără speranţă. 

Deşi, toţi ceilalţi, sunt alături de noi, în jurul nostru, au nevoie de noi, aşteaptă implicarea noastră, curajul nostru, vitejia noastră care capătă o altă forţă aşezate pe fundamentul unei înţelepciuni mai clar conturate, dublate de experianţă, noi ne purtăm ca nişte meduze eşuate pe o plajă pe care ne aşteptăm sfârşitul. Sau ca nişte bacterii flămânde, interesate doar de supravieţuire. Căci, aşa e, deşi ştim că murim, trăim ca şi cum nu am şti, ca şi cum am fi veşnic pe acest pământ şi acest lucru ar ţine doar de câtă pensie primim şi de cât de mult ne îngrijim fizic de noi înşine. Şi numai de noi înşine. Ceilalţi? Treaba lor!

Am ajuns astfel într-un punct în care cele de mai sus  se leagă cu o învăţătură fundamentală  a Bisericii: Trăieşte cu gândul la moarte!

Gândul la moarte este desăvârşita înţelepciune - ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Moartea ca reper, ca punct cardinal, funcţie de care să îţi înţelegi, ordonezi şi organizezi viaţa. Moartea ca călăuză către Viaţă, viaţa veşnică, pe care o dobândim prin mântuire. 

E acel reper care îţi arată repede şi clar ce e cu adevărat important în această existenţă, care te îndeamnă la o viaţă pământeană plină de frumos, de bucurie, de dragoste, toate prin şi pentru ceilalţi. La curaj, vitejie, dăruire, sacrificiu. 

Un tânăr poate ajunge la sacrificiu într-un mod nu tocmai chibzuit, urmând un model, un "trend", o modă, un impuls, prins într-o euforie trecătoare, deci, într-un fel, incomplet, în timp ce un vârstnic ar putea face acelaşi lucru în deplină cunoştinţă de cauză şi asumare sacrificială. 

Dacă tot murim, dacă tot ne sfârşim periplul prin această lume, vremelnică şi ea, să murim sub steagul lui Hristos pentru semenii noştri şi întâlnirea cu El!

În vremea pandemiei: Războiul biologic. Avantaje faţă de cel convenţional.

 

Povestea tot mai clar pusă în scenă a pandemiei a fost, colateral din păcate, şi un prilej pentru a discuta teme cu adevărat serioase, cum ar fi ameninţarea unui război biologic, adusă în discuţie parţial doar în disputa dintre SUA şi China privind sursa coronavirusului şi scopul presupus al răspândirii sale. O controversă la fel de butaforică ca şi restul campaniei orchestrate la nivel mondial pentru distrugerea psihologică şi fizică a populaţiilor, un război pe faţă împotriva acestora, bazat pe un şir nesfârşit de minciuni, începând chiar cu mortalitatea covid 19: aproape de zero, după cum demonstrează studiile echipei de specialişti italieni condusă de medicul legist Pasquale Mario Bacco - vezi aici pentru română şi aici pt articolul din Il Giornale.

 

În ceea ce priveşte războiul biologic, cel mai gălăgios stat, veşnicul "campion" al binelui (făcut, e adevărat, cu forţa, cu şantaj, sau/şi corupţie!), care se pretinde apărătorul omului/omenirii şi entitatea cea mai bine intenţionată, sunt SUA. Şi totuşi, în timp ce se prezintă ca cel mai înverşunat "demascator" al pretinsei utilizări a armelor chimice şi biologice de către personaje sau state care nu-i sunt pe plac (vezi de exemplu, războiul din Siria) SUA deţin cel mai formidabil arsenal de laboratoare biologice (peste 200 în întreaga lume, dintre care cele mai multe în jurul Rusiei şi Chinei) şi se opun creării unui mecanism de verificare a corespondenţei dintre ceea ce se pretinde şi ceea ce se face în acest tip de unităţi civilo-militare. 

 

Deşi pandemnia ar fi fost un prilej minunat pentru o largă dezbatere populară asupra acestui tip de cercetări şi limitelor care ar trebui să existe în ceea ce le priveşte, cât şi privind laboratoarele respective, acest lucru nu s-a întâmplat, populaţiile fiind înfricoşate, terorizate şi orientate spre a supravieţui (în faţa unui pericol inventat). Mai mult, s-a instituit o represiune masivă împotriva încercărilor de a pune întrebări, sau de a pune sub semnul întrebării activitatea autorităţilor. Dictaturile locale (din zona democratică!!!) au făcut un salt uriaş la nivel mondial, slugile mafiei bancare globaliste distrugând practic în doar câteva zile ce mai rămăsese din drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. 

Tema războiului biologic general sau local este însă o realitate care ne aşteaptă nu mai departe de următorul colţ - afirmă mulţi specialişti şi analişti militari. În cele câteva rânduri de mai jos vă prezint, în viziunea lui Doug Casey, avantajele unui astfel de conflict.

 

În primul rând, nu distruge materiale. Acesta este un plus uriaș. Care este şmecheria de a cuceri o țară dacă tot ce obţii este o ruină radioactivă fumegândă? Acesta a fost, desigur, principalul avantaj al bombei de neutroni, dar armele biologice vor face ca armele atomice să devină depăşite.

În al doilea rând, armele biologice pot fi structurate pentru a ataca doar anumite grupuri rasiale. Dacă SUA este în război cu China, ar putea considera acest lucru ca pe un avantaj. Desigur, amândoi pot juca acest joc. În orice caz, vă puteți imuniza propria populație sau cel puțin pe cei care luptă şi pe “esențiali”, astfel încât să nu vă faceți rău prea tare.

În al treilea rând, armele biologice sunt foarte ieftine și ușor de fabricat. Dacă cineva are acces la un laborator de chimie bun din liceu, respectivul este deja în biznis. Nu este nevoie de o U-235 costisitoare și delicată sau alte astfel  de orice jucării costisitoare pe care Pentagonul cheltuiește sute de miliarde.

În al patrulea rând, armele biologice nu au nevoie de sisteme sofisticate de livrare; nu este nevoie de B-2s, B-52s, rachete de croazieră sau oricare din acestea. Un turist bolnav sau doi, sau câteva pachete trimise prin posta vor face treaba.

În al cincilea rând, armele biologice, fie că sunt viruși sau bacterii, nu numai că oferă posibilitatea de negare plauzibilă a atacului, ci și posibilitatea de a învinovăți o terță parte. Puteți lansa un atac și nimeni nu poate fi sigur cine a făcut acest lucru şi nici măcar dacă, de fapt, a fost lansat un atac.

Din punctul de vedere al agresorului, există toate avantajele posibile pentru războiul biologic. Și agresorul nici măcar nu trebuie să fie un stat națiune, care este, desigur, o altă scuză pentru guverne de a pune  şi mai multă presiune pe populații — dar asta e o altă poveste.

 

Sursa:  https://internationalman.com/articles/how-tech-and-biological-warfare-will-impact-how-world-war-3-will-be-fought/

Vreţi să ne vaccinați ca să fim mai sănătoși, sau ca să umflați conturile companiilor? (I)

 
 Stimulaţi în perioada din urmă, în plus faţă de "stimulii" primiţi la partid sau, chiar direct de unii dintre politicieni, de la Companiile farmaceutice,  şi profitând de diversiunea planetară cu coronavirusul, partidele parlamentare au anunţat că îşi dau mâna pentru a vota vaccinarea obligatorie pentru întreaga populaţie; copii şi adulţi. Acest vot ar putea fi dat chiar săptămâna viitoare şi, evident, legea votată ar fi promulgată de urgenţă de majordomul pe România al mafiei globaliste, KW Iohannis. Pentru a-i face să se gândească de două ori (cel puţin pe unii dintre parlamentari), trebuie ca asupra lor să se exercite şi presiunea populaţiei, adică a voastră care: 

1. Aveţi dreptul de a decide ce faceţi cu corpul vostru. Breşa obligativităţii vaccinării, deschide calea pentru orice experimente de tip Mengele asupra voastră, adică asupra celei mai feroce dictaturi.

2. În ajutorul deciziei, este obligatoriu să fiţi informaţi în legătură cu efectele adverse ale oricărui vaccin.

3. Este obligatoriu ca vaccinarea să se facă personalizat, adică funcţie de specificul biologic al fiecăruie, de afecţiunile lui, de reacţiile negative la substanţele din vaccinuri şi tot restul, adică după consultarea fişei de sănătate şi efectuarea de analize.

şi care trebuie să trimiteţi mailuri, mess-uri, whatsappuri, să le daţi telefoane şi să-i interpelaţi pe politicieni la sediile de partid şi la birourile parlamentare.

Pentru a vă convinge să cereţi respectarea celor trei condiţii absolut logice de mai sus, care nu înseamnă refuzul vaccinurilor, ci a obligativităţii în condiţii obscure, reiau în cele de mai jos comentariile pe care le-am făcut, pe baza consultării a multe surse, în 2017 când am avut de înfruntat un alt val de presiune pro-vaccinare obligatorie. În următorul articol voi continua analiza asupra vaccinurilor ca modalitate de transformare a omului în vederea unui control total al acestuia, având în vedere şi noua generaţie care se vrea pusă în lucru, cea a vaccinurilor ADN - mai clar, a celor care ne modifică ADN-ul.

•  

„Mi-am vaccinat copilul împotriva rujeolei. Bravo! Da, dar a făcut un autism!”

Nimeni nu este împotriva vaccinurilor! Dimpotrivă, am fi cu toţii mulţumiţi ca să-şi îndeplinească rolul. Din păcate tot ele par a provoca alte maladii grave, sau chiar decesul. Şi tocmai tăcerea, poziţionarea arogantă şi obraznică a industriei farmaceutice şi a autorităţilor de pretutindeni, cazurile flagrante de îmbolnăvire, refuzul acceptării unei reale analize ştiinţifice non-partizane, impunerea lor dictatorială îndreptăţesc poziţiile de contestare şi refuz.

În Franţa, guvernul Macron a introdus 11 vaccinuri obligatorii în loc de 3, provocând o dezbatere „turbată” şi acuzaţii îndreptăţite de legiferare a intereselor sectorului farmaceutic, „Big Pharma”, cu atât mai mult cu cât, au dispărut brusc de pe piaţă dozele ieftine ale vaccinurilor neobligatorii (acum anunţate ca obligatorii) de care putea dispune populaţia după bunul plac.

În presa nomenclaturistă de pretutindeni sunt incriminaţi public cei care se opun vaccinurilor, degetul acuzator îi demască ca duşmani ai (sănătăţii) poporului, ca focare de boală şi moarte, dar acelaşi deget nu scoate o vorbă despre fundamentul ştiinţific pe care aceştia se bazează în refuzul lor şi despre lipsa unei clarificări publice, dincolo de orice îndoială. Fundament ştiinţific constituit din sute, poate mii de studii independente, care demască problemele grave ale vaccinurilor, de la introducerea lor până astăzi.

Cum tot la fel de ciudat, dacă nu, prin prisma studiilor amintite, criminală este şi poziţionarea făţişă a autorităţilor (din toată lumea, nu numai din România) de partea Big Pharma neimplicarea acestora, inclusiv a celor juridice, în elucidarea dezbaterii şi, eventual, pedepsirea exemplară a firmelor şi persoanelor vinovate, şi stoparea imediată a producţiei vaccinurilor criminale.

Care ar fi interesele companiilor şi deci cointeresarea autorităţilor? Simplu: gândiţi-vă că numai în România ar fi vorba de o piaţă de câteva milioane de persoane (şi vorbesc numai despre vaccinurile destinate copiilor). Iar dacă, de exemplu, un al doilea pas după impunerea prin lege a obligativităţii vaccinării copiilor ar urma cel al vaccinării întregii populaţiei împotriva gripei, de exemplu, înţelegeţi cam care ar fi miza? Atunci, nu avem dreptul să avem îndoieli şi să cerem, aşa cum o fac şi cei din Franţa sau SUA, analize independente?

Câteva întrebări legitime

Sunt vaccinurile necesare? Sunt ele indispensabile şi, mai ales, inofensive? Cercetarea medicală, din cadrul marilor concerne, sau finanţată de acestea, este corectă? Care sunt efectele lor adverse reale? Sunt motivate efectele de lăcomia firmelor, adică de folosirea unor ingrediente toxice ieftine? Pot fi eliminate „defectele” pentru ca vaccinurile să-şi îndeplinească scopul iniţial fără efecte negative?

Din păcate, de cele mai multe ori, şi pentru că aşa manevrează Big Pharma ceea ce apare în media, dezbaterea care răzbate în aceasta – atunci când reuşeşte, sau, mai bine zis, când este dorită de Big Pharma – este cea privind poziţia de refuz total al vaccinurilor. Presa „mare” (nomenclaturistă) este plină de reclamele produselor farmaceutice. Beneficiile vaccinurilor sunt prezentate populaţiei triumfalist, dar simplist, incomplet, chiar mincinos. Sunt menţionate numărul de cazuri ale maladiilor înainte şi după introducerea vaccinului. Dar nu se spune nimic despre mortalitatea specifică fiecărei maladii „vaccinate” şi mortalitatea sau efecte de altă natură induse de vaccinări.

În schimb, studiile şi cercetările care pun în evidenţă gravele pericole nu pătrund în aceasta şi, deci nici nu ajung la marea masă. (Robert F Kennedy, nepotul lui JFK, prezent în aprilie 2017 în emisiunea celebrului Tucker Carlson de la Fox News, a dezvăluit că este doar a doua oară când a primit acceptul de a prezenta  problemele vaccinurilor, evidenţiate de cercetări independente, pe o platfomă media de o asemenea importanţă.) Sunt însă lăsate să pătrundă, chiar împinse în mod strategic de aceeaşi Big Pharma doar poziţiile de respingere totală, atribuite unor retardaţi, înapoiaţi, fundamentalişti (eventual, şi cu atât mai bine, religioşi), dezaxaţi, fără a se menţiona motivele opoziţiei acestora. În felul acesta, sunt trimise în derizoriu toate criticile, chiar  rezultatele ştiinţifice, se pune capacul pe orice dezbatere publică serioasă şi banii curg mai departe pe conducta gigantică a Big Pharma.

Oportunitatea, calitatea și siguranța (adică, cât de inofensive, nedăunătoare sunt) vaccinurilor
Să coborâm în concret. Două dintre substanţele deosebit de toxice pentru organismele vii sunt mercurul şi aluminiul. Ele nu ar trebui să se găsească nici în hrana, nici în apa, nici în vaccinuri. Şi totuşi sunt prezente în acestea de aproape 100 de ani.

Dosarul lui Robert F Kernnedy se referă la prezenţa, în vaccinurile actuale, a mercurului, prezenţă pe care sute de studii au relevat-o ca un pericol semnificativ pentru dezvoltarea de boli neuro-degenerative. Într-o conferinţă de presă ţinută la National Press Club, el a oferit chiar o recompensă de 100.000 de dolari celui care va reuşi să demonstreze că injectarea mercurului la nou-născuţi este fără riscuri.

Mercurul copilăriei noastre

O mega-analiză publicată în  Bio Med Research International relevă pericolele grave ale Thimerosalului, un compus organic pe bază de mercur, folosit în multe vaccinuri pentru copii şi găsit ca dăunător de peste 165 de studii. Intre acestea 16 au fost direcţionate către efectele acestuia privind decesul, acrodinia (Sau extremităţi dureroase. Simptome: iritabilitate, fotofobie, decolorarea roz a mâinilor şi picioarelor, polineuritis. Afectează copii mici şi se datorează intoxicării cu mercur!!! De unde mercur în organisme de-abia sosite în lume?); otrăvirea, reacţiile alergice, malformaţiile, reacţiile auto-imune, sindromul Well, întârzierea dezvoltării, sindromul ADH şi autismul.

Chiar dacă inclusiv un studiu realizat de epidemiologi ai United States Centers for Disease Control and Prevention (CDC) a relevat creşterea de 7,6 ori a riscului de autism din cauza expunerii la Thimerosal în timpul copilăriei, poziţia instituţiei este „că nu există nicio legătură între vaccinurile care conţin Thimerosal şi autismul la copii”. Această poziţie este bazată pe alte şase studii epidemilogice realizate în comun cu centrul, sau sponsorizate de către acesta şi care spun că totul este ok.

Dar, în urmă cu doi ani, dr William Thompson, un om de ştiinţă de la CDC a dezvăluit public că centrul avea de mult timp cunoştinţă de legătura cu autismul a Thimerosalului şi a dat exemple de date importante ascunse publicului. Dr Thompson însuşi a fost autor sau co-autor la mai multe studii ale CDC, care respingeau legătura dintre vaccinuri şi autism  (vezi (Thompson, et al. 2007, Price, et al. 2010, Destefano, et al. 2004).
Conforma declaraţiilor, el şi colegii lui „au ascuns informaţii importante”, el „a fost complice şi a cauţionat acest lucru”, îi era ruşine şi regreta că a „făcut parte din această problemă”. (sursă) (sursă).

Un alt studiu, publicat în Translational Neurodegeneration, de dr Brian Hooker, a găsit o creştere a riscului de autism cu 340 % la copiii afro-americani care au primit un vaccin împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului. Şi ce să vezi: studiul a fost ulterior retras (şi nu mai poate fă găsit), iar dr Thompson a retractat şi el afirmaţiile sale.

În schimb, Dr. Jose G. Dorea, profesor la universitatea din Brasilia, departamentul ştiinţelor nutriţiei afirmă că: „Chiar dacă sunt utilizate de mult timp ca ingrediente active în medicamente şi fungicide, nivelul de inofensivitate a acestor substanţe nu a fost niciodată determinat, nici pentru animale, nici pentru oameni, ceea ce era obligatoriu pentru foetus, nou-născuţi, copii mici şi chiar copii mai mari.

Un studiu efectuat în Guinea Bissau de cercetători scandinavi, dat publicităţii în ianuarie 2017 şi semnalat într-un articol de acelaşi  RF Kennedy, arată că vaccinul pe cale orală contra difteriei-tusei convulsive-tetanosului-poliomelitei  multiplică mortalitatea infantilă de la cinci ori la zece ori.

Aluminiul cel de toate zilele

Similare sunt şi problemele provocate aluminiu conţinut de vaccinuri ca adjuvant de peste 90 de ani şi pentru care, nici până astăzi, Food and Drug Administration (FDA) şi producătorii de vaccinuri nu au reuşit să realieze studii şi teste care să prezinte inofensivitatea sa, deşi este utilizat pe scară largă. În Franţa, de exemplu, peste 60 % dintre vaccinuri conţin aluminiu.

Dr Christopher Shaw, profesor la universitatea din Columbia Britanică, la departamentul de neuroştiinţe, susţine că vaccinul împotriva infecţiilor cu papillomavirusul uman este un vaccin care a fost împins prin marketing, ale cărui beneficii sunt mult exagerate şi ale cărui pericole mult subestimate.
Poziţia lui este susţinută şi de personaje din BIG PHARMA, cum ar fi Dr Peter Rost, fost vice-preşedinte al Pfizer. Dezvăluirile sale sunt incluse în documentarul One More Girl despre vaccinul Gardasil Detalii despre scandalul Gardasil din SUA găsiţi la linkul anterior şi nu voi cita decât declaraţia lui Marica Angell, fostul redactor şef al The New England Journal of Medicine, una dintre cele mai prestigioase reviste medicale la nivel mondial:

„Nu mai este posibil să credem mare lucru din cercetarea clinică publicată, sau să ne bazăm pe judecata unor medici pe care ar trebui să ne bizuim sau pe liniile directoare medicale oficiale. Am ajuns cu neplăcere la această concluzie în cei 20 de ani ca eidtor al revistei”

Câteva întrebări finale

1. Acronidia, reacţiile alergice, malformaţiile, reacţiile auto-imune, sindromul Well, întârzierea dezvoltării, sindromul ADD şi autismul sunt maladii care pur şi simplu au explodat în ultima jumătate de secol, iar cauzele acestei explozii au fost puse pe seama mediului, hranei, radiaţiilor etc. Dar, după cum arată clar studiile menţionate în articol, nu ar fi mai logic ca o mare parte din ele să fie cauzate de vaccinuri?
2. Prospectul oricărui medicament conţine reacţiile adverse, adică efectele colaterale. Inofensiva aspirină are 21 de posibile reacţii adverse, dintre care unele serioase – de exemplu, la copii şi adolescenţi, sindromul Reye, adică afectarea gravă a ficatului şi creierului. Şi cu cât mai direcţionate sunt medicamentele, cu atât mai mare riscul de a trata ceva şi a provoca alte probleme grave. Şi atunci, nu este plauzibil ca vaccinurile, injectate în trupurile firave ale copiilor, chiar de la naştere, să aibă efecte secundare grave?
3. Oare nu ar trebui cunoscute efectele bune şi rele, iar decizia de vaccinare să aparţină părinţilor/adulţilor  pe deplin informaţi şi nu unei decizii administrative de obligativitate?
4. Oare nu sunt deja destule elemente pentru a acuza de genocid şi deteriorare în masă a condiţiei de sănătate a populaţiei firmele producătoare de vaccinuri?
5. Când ne va prezenta ministerul sănătăţii elementele componente ale vaccinurilor cu posibilele lor efecte şi poziţia sa – bazată de cercetări, analize, studii independente, nu finanaţate de sectorul Big Pharma – faţă de actualele vaccinuri, alta decât fugărirea celor care, din motive întemeiate, se opun vaccinării copiilor lor?
6. Înţeleg cei care vor să impună dictatorial vaccinarea obligatorie că pot răspunde, în cazuri concrete, în faţa justiţiei pe baza studiile independente, absolut acceptabile în faţa oricărei instanţe?

Pe măsură ce omul este restrâns spre neființă, Statul crește la dimensiuni supraumane. Liberul arbitru şi libertatea.

Într-unul dintre eseurile sale caracteristice, Sheldom Richman analizează câteva dintre argumentele la modă în favoarea ideii că oamenii sunt determinați implacabil în ceea ce fac. Suntem predispuși la obezitate, alcoolism și alte năpaste prin genele noastre, la cheremul cărora ne aflăm. Astfel de argumente implică ideea că nu avem o voință liberă și nu putem fi considerați responsabili pentru alegerile noastre. Conștiința și raționalitatea ar fi simple iluzii, epifenomene care nu au controlează, în realitate, deciziile noastre. Am fi doar niște produse ale unui univers fizic mecanic.

Aceste argumente, după cum notează Richman, sunt „pe placul dictatorului potențial”. Sunt în același timp evident false, deși apar constant noi variații ale lor odată cu progresul științific și tehnologic: ADN și computerul au moșit o nouă generație de asemenea argumente. Însă, după cum i-a mărturisit Samuel Johnson lui Boswell: „Sir, noi știm că voința este liberă și cu asta am încheiat discuția”. Suntem în mod direct conștienți de conștiința însăși, de rațiunea noastră și de libertatea noastră de a alege o anumită acțiune sau alta.

Eroarea determinismului a fost expusă de multe ori. Dacă este adevărat că gândirea însăși este produsul neajutorat al forțelor iraționale, cum poate deterministul însuși să pretindă că poziția sa este adevărată? Conform propriei logici, el nu poate să nu creadă în determinism mai mult decât adversarii săi cred în liberul arbitru. De ce ar fi epifenomenele sale preferabile celor ale altcuiva? Este el o excepție de la propria lege de fier a cauzalității?

(Este adevărat că oamenii au obiceiuri și ispite, unele idiosincratice, multe dintre ele comune cu alți oameni, ceea ce îi face predictibili individual și colectiv. Sociologii și cercetătorii de piață se uită după aceste modele de comportament. Dar modelele nu dezmint ceea ce știm din experiența imediată: persoana individuală este liberă. Într-un moment de criză , persoana decide dacă va fi un sfânt sau un păcătos, un martir sau un laș. Experiența morală ar fi lipsită de înțeles dacă toate alegerile ar fi reduse la decizii predeterminate. Nu ar mai fi nevoie nici de reflecție, nici de nehotărâre, nici de vină.)

Dar de ce ar fi acest stil de gândire atrăgător pentru dictatorul potențial? Pentru că face din subiecții săi niște pioni ai mediului, pe care el este foarte pregătit să-l modeleze pentru ei. Dar, din nou, orbirea specifică a dictatorului-determinist este aceea că el nu aplică niciodată legea universală la persoana sa.

Dacă toate ființele umane ar fi pasive în fața forțelor externe (inclusiv în faţa dorințelor nestăpânite de care ei nu sunt conștienți), nu ar trebui acest lucru să fie adevărat și pentru întreaga societate cu totul, inclusiv pentru conducătorii ei? De ce ar trebui să presupunem că ei sunt mai raționali și mai responsabili decât noi restul? Metafizicianule, vindecă-te pe tine!

Din punct de vedere abstract, determinismul este o filosofie. Dar în practică, el funcționează ca o ideologie a unei clase de oameni care caută să obțină puterea asupra celorlalți. Susținătorii săi, de regulă, au o credință straniu de tenace în Stat. Ei sugerează că statul este cumva înzestrat cu toate facultățile liberului arbitru, raționalității, responsabilității, auto-controlului și auto-înțelegerii, imparțialității, benevolenței și chiar eternității pe care o neagă individului. Pe măsură ce omul se restrânge spre neființă, Statul crește la dimensiuni supraumane.

În lumea reală, dictatorilor le place determinismul iar determiniștilor le place dictatura. Adesea, determinismul ia formă unei abnegații pasionale aproape religioase pentru un dictator carismatic – un Stalin, un Mao, un Castro, chiar un Franklin Roosevelt. Un cult al personalității care nu se împacă prea bine cu filosofia însăși. Sunt acești conducători mai raționali decât cei pe care îi conduc? Cum ar putea fi astfel?

(Cu cât știm mai multe despre conducătorii noștri actuali, cu atât mai ridicol pare să-i înzestrăm cu calități raționale la modul singular, ca să nu mai amintim de imparțialitate și bunăvoință. Sunt mânați de setea de putere, pe care o urmăresc și o satisfac prin orice mijloace. Iar această goană după putere, departe de a face societatea ca întreg mai rațional organizată, nu face decât să complice viața societății impunând poveri și obstacole asupra celor conduși. A susține Statul devine singura datorie a subiectului. Promițând urmărirea binelui comun, Statul devine nenorocirea comună.)

Sursa:  http://contramundum.ro/2020/01/20/liberul-arbitru-si-libertatea/

Dragi Români... Vă vor şterge şi din memoria omenirii!

Libia azi, România mâine

Textul care urmează îi aparţine lui Dan Diaconu, care l-a postat pe pagina sa de FB. L-am preluat în această formă pentru a-l putea transmite şi celor care nu au cont de FB. Căci este exact ceea ce ni se va întâmpla în următorii ani. Ce am putea face pentru a ne salva măcar viitorul de după? Voi reveni într-un text personal.
Înainte de a vă întreba într-un viitor foarte apropiat „de ce s-a ajuns aici?” vă voi spune câteva lucruri care-au fost date intenţionat uitării. Cu toate că evenimentele s-au petrecut sub ochii voştri, i-aţi închis ostentativ sau v-au fost închişi. Oricum, puţin contează asta. Important e rezultatul.
Îl mai ţineţi minte pe Gaddafi? Dacă sunteţi dintre cei mai tineri, probabil îl cunoaşteţi sub apelativul de „terorist”, „tiran”, „dictator” s.a.m.d. A fost preşedintele Libiei, apărut într-o perioadă tulbure. A fost omul care a reuşit ceea ce era considerat imposibilul într-o ţară africană şi musulmană. Oricare dintre teoreticienii fini de prin birourile capitonate, nu riscă să asocieze religia musulmană cu Africa deoarece se tem să nu cumva să le explodeze ceva prin birou. Aveţi idee cum arăta Libia lui Gaddafi?
În primul rând femeile aveau toată libertatea posibilă. Nu trebuiau să poarte nici văl, nici burka, nu trebuiau să se acopere sau să se descopere. Totul era la libera alegere a femeii. Apoi, în ceea ce priveşte învăţământul şi sănătatea, absolut totul era gratuit. Fără „fonduri ale clasei”, fără „cadouri pentru profesori sau doctori”, fără alte subterfugii. Totul era gratuit şi perfect funcţional. Mă rog, mai erau accidente, dar e normal la nivel de ţară. Oricum, cert e că atât profesorii cât şi medicii erau mândri de meseriile lor, fiind respectaţi atât de comunitate, cât şi de statul care gestiona ambele sisteme. Tinerii căsătoriţi primeau din partea statului echivalentul a 50 000$ pentru a-şi cumpăra o casă. De altfel, Libia a fost singura ţară din lume care a introdus dreptul de a avea o locuinţă între drepturile fundamentale ale cetăţenilor săi. Evident, în Libia nu existau boschetari. Întrucât era un producător de petrol, pentru cetăţenii săi preţul carburantului era blocat la 0.14$/litru. Fără variaţii determinate de preţul mondial al petrolului sau alte artificii. Întrucât petrolul se extrăgea de pe teritoriul libian, preţul său era blocat.
Mâncarea nu lipsea de pe masa niciunui libian. Probabil existau şi excepţii, însă, conform FAO, rata subnutriţiei era sub 5% în Libia. În ceea ce priveşte nivelul de viaţă, din punctul de vedere al Human Development Index(care oricum era manipulat de „băieţii buni”) ţara era deasupra a două treimi dintre naţiunile lumii. Ca să mai facem o paralelă, voi specifica încă un element: Libia nu avea datorii externe. Mai mult, Gaddafi făcuse un Fond Naţional de Rezervă care, la căderea sa, avea active de nu mai puţin de 150 mld. $. Şi, ca să înţelegeţi cât de rău era „tiranul”, acesta privatizase întreaga rezervă de petrol a Libiei. Dar nu către vreun investitor străin suspect, cum a fost cazul nostru, ci către cetăţenii ţării. Iniţial aceştia urmau să primească o sumă de 21 000$ fiecare, urmând ca, treptat, să-şi ia fiecare „dividendul” din exploatarea petrolului. O să mai amintesc încă un element: Gaddafi reuşise să facă cel mai mare proiect de irigaţii din istorie, GMR(Great Man-Made River) care a asigurat alimentarea cu apă a întregii ţări.
Pentru toate acestea, pentru că ştia câte ceva mai mult despre şpăgile învârtite de „partenerii europeni” şi pentru că, suplimentar, începuse să facă planurile pentru emiterea unei monede trans-africane acoperite integral în aur, Libia a fost atacată de NATO(în frunte cu Franţa al cărei preşedinte de-atunci luase şpagă de la Gaddafi) şi redusă la tăcere. Însă adevăratul criminal a fost propriul său popor. Nu doar că l-au omorât ca pe un câine, dar i-au mai şi expus cadavrul timp de o săptămână într-un mall, probabil cel mai grotesc spectacol oferit de lumea de azi.
Poate vă întrebaţi cum e acum în Libia, că doar a dat democraţia peste ei. În primul rând ţara e absolut devastată, se dau lupte ziua-n amiaza mare între diversele facţiuni tribale, iar foametea a devenit o realitate. Fondul de rezervă al lui Gaddafi e sub un control incert şi, încet şi sigur, e golit de profesioniştii din domeniu. Petrolul libian a ajuns sub controlul marilor câini internaţionali: francezi, englezi şi, desigur, americani. Preţul combustibilului a explodat, iar sistemul de sănătate - cel care mai există - e privat. N-ai bani, suferi! Despre învăţământ nu mai amintesc. Se face pe unde-apuci, dacă-ţi mai arde întrucât prima luptă care se să e cea cu foametea.
Probabil şi libienii se întreabă acum cu disperare, cum de au fost toate acestea posibile? Uite-aşa, luând de bun tot ce vine de la criminalii profesionişti. Naivitatea - ca să nu-i spun prostia - se plăteşte greu. Dacă faceţi paralele între noi şi ei, sunteţi tentaţi să staţi liniştiţi pe moment. La noi abia acum se creionează întreg genocidul asupra ţării. Ne îndatorăm fără nicio justificare, cumpărăm arme nefuncţionale şi depăşite tehnic plătind ca la curve, cu banii înainte, vedem toate aceste abuzuri, dar luăm poziţia ghiocelului. Tocmai ce s-a statutat că singurul serviciu medical pe care-l veţi primi gratuit este cel de urgenţă. Adică acolo unde-ţi fac un calmant şi-ţi dau o trimitere. Pentru restul va trebui să plătiţi. Petrolul nu vă mai aparţine, gazele din Marea Neagră au fosta date pe gratis. V-a mai rămas şi vouă ceva: lista infinită de taxe pe care trebuie să le plătiţi statului sau monopoliştilor cărora statul le-a dat liber la jaf(societăţi de asigurări, bănci, tutun, etc.). În timpul ăsta ardelenilor li se suflă dulce în urechi „gând de autonomie”. De ce? Ca să stârnească haosul, să declanşeze nebunia. Deoarece din nebunia popoarelor profită ei.
Ăsta e abia începutul. Nu vă culcaţi pe-o ureche: va fi şi mai rău. Vă vor introduce taxe insuportabile pe case, în timp ce „din raţiuni sociale” vor proteja marii proprietari de imobile. Vă vor zdrobi şi nu se vor opri nici atunci. Nici când veţi dispărea fizic nu le va fi îndeajuns. Se vor zbate să vă şteargă şi din memoria omenirii.
Vă reamintesc un lucru simplu: la 1 Decembrie doar un singur om a avut curajul să-i strige Plăvanului ce-a avut de strigat. Restul s-au limitat la a-l privi bovin. Dacă nu cumva l-or fi dat pe bietul om pe mâna securiştilor. Asta e atitudinea care vă inculpă, care vă va condamana până la urmă la fel ca pe libieni. Treziţi-vă până nu va fi prea târziu!

În România se pune la cale o „revoluţie franceză”

Generalul Westermann, unul dintre generalii armatei revoluţionare raporta Comitetului de Bunăstare: „Vendeea nu mai există, tovarăşi cetățeni republicani! A murit sub săbiile noastre împreună cu femeile și copiii săi. Tocmai i-am îngropat în mlaștinile și pădurile din Savenay. Potrivit ordinelor voastre, copiii au fost călcaţi pînă la moarte sub copitele cailor noştri; femeile au fost măcelărite astfel încât să nu mai poată aduce soldați pe lume. Străzile sînt pline de cadavre; în multe locuri, ele formează întregi piramide. În Savenay a fost nevoie de detaşamente suplimentare de execuţie deoarece trupele lor încă se predau. Noi nu luăm prizonieri. Cineva trebuie să le ofere pîinea libertăţii; totuși, mila nu are nimic de-a face cu spiritul revoluției”.

Un alt amuzament al „Albaştrilor”, care se autodenumeau „colonnes infernales” (coloanele infernale, n.t.), era arderea femeilor și a copiilor în cuptoare de pâine. Pentru obţinerea maximului de plăcere sadică din această practică, victimele erau aşezate în cuptoare reci care erau apoi încălzite.

În Vendeea, un sport deosebit de popular în rândul Albaştrilor era aruncarea copiilor de la ferestre și prinderea lor în baionete. La fel de populară era practica de căsăpire a femeilor gravide, în scopul de a scoate si măcelări copiii lor nenăscuți, după care mamele erau lăsate să sîngereze până la moarte. Alte femei gravide au fost strivite până la moarte în prese de vin și fructe. De asemenea, populară era şi arderea victimelor în case și biserici. Această poftă de sânge s-a dezlănţuit în aşa măsură încât comandantul Grignon a dat ordinul ca toată lumea întâlnită pe drum să fie ucisă pe loc, chiar dacă ar fi fost republicani. Un caz deosebit de înspăimîntător a implicat o fată care a fost legată goală între ramurile unui copac după ce a fost violată și a fost supusă unor încercări repetate de a fi tăiată în jumătate. Imaginaţia Albaştrilor nu mai avea limite.

În Revoluția Franceză drojdia Franței a cedat poftei de sînge şi a deschis uşa către rău.

·          

Pasajele de mai sus sunt extrase din textul lui Errik von Kuehnelt  Leddihn „Operaţiunea paricidul – Sade, Robespierre şi Revoluţia Franceză” şi sunt doar câteva „evenimente” zilnice normale din timpul Revoluţiei Franceze, faza războiului civil din Vandeea, regiune în care ţăranii se răsculaseră. Pentru a-i înfrânge, armatele republicane au omorât fără discriminare femei, copii, bărbaţi, răsculaţi şi civili şi au continuat să execute şi să ardă sate chiar după înfrângerea Armatei Catolice. În palmaresul revoluţiei, numai Vandeea aducea peste 170.000 de victime, dar reprimarea împotrivirii populaţiei la revoluţie a continuat în multe alte zone.  

Episoade ca acestea se vor întâlni în dictaturile tuturor celorlalte revoluţii care îi vor urma; să ne amintim de sălbăticia cu care au fost trataţi deţinuţii politici din România, devenită comunistă în prelungirea revoluţiei bolşevice. Ce ar putea motiva, cum s-ar putea explica o astfel de orgie a morţii, de beţie a masacrului, celebrată prin eliberarea celor mai întunecate dimensiuni ale fiinţei umane. Ce justifică dispreţul total şi respingerea ca semen al tău a cuiva care nu ţi-a făcut nimic, deliciul chinuirii şi al omorârii, savurarea sălbatică a negării prin măcelărire a fiinţei din faţa ta?

Am dat pasajele ca pe o atenţionare, un semnal despre ceea ce s-ar putea întâmpla în curând în România. Căci există o serie întreagă de asemănări între situaţia de atunci din Franţa şi cea de acum din Occident-România : agresiunea virulentă împotriva creştinismului, a familiei, a identităţii, a fiinţei umane însăşi, a proprietăţii; o impunere dictatorială a modelelor derivate din ideologiile stângii extreme (azi, neo-marxiste); o propagandă masivă susţinută cu fonduri uriaşe de mafia bancară globalistă; activişti/mercenari/actori civici şi politici plătiţi şi finanţaţi copios, inclusiv cu promisiuni de aşezare la putere;  minciună, manipulare, dihonie, separare pe falii ireparabile, pierderea raţiunii, o nebunie de natură demonică; şi, peste toate şi în toate URA. O URĂ anihilantă, nihilistă, desfiinţarea absolută a celuilalt. A celui care are o altă asumare, o altă opinie, o altă opţiune.

O ură totală, fără limite, ne-umană. O ură despre care, aminteam într-un text recent, Soljeniţîn spunea că stă la baza sistemului filozofic al lui Marx şi Lenin, dar care stă la baza întregului plan de putere al negustorilor de bani: ... ura împotriva lui Dumnezeu o forţă mai fundamentală decât toate pretenţiile lor politice şi economice. Doar o ură din afara omului şi îndreptată împotriva omului ca creaţie a lui Dumnezeu poate fi justificarea celor care au făcut atrocităţile de mai sus. Este ura care fusese abil, consecvent, pe scară largă aprinsă şi întreţinută într-un anumit segment eterogen de populaţie unit conjunctural prin această ură şi prin patima puterii şi a banilor. Este ura care vedem cum este hrănită şi se amplifică ceas de ceas, zi de zi în România, ca un val care creşte şi ameninţă să devină un ţunami atoate-distrugător. Este ura care anunţă deja că „trebuie să curgă sânge”, care ameninţă la grămadă pe adversari cu puşcăria fără judecată, sau o judecată a poporului (Ralph C. Hancock şi L. Gary Lambert în cartea “Moştenirea Revoluţiei Franceze” spun că poporul invocat de dictatorii revoluţionari nu erau masele ţărilor respective, ci oamenii aparţinând sistemului pe care doreau să-l creeze. De dragul făuririi acestor mase de oameni noi, nicio crimă nu era prea mare şi nicio atrocitate nu era suficient de oribilă.). Este ura care ameninţă cu moartea - ardere pe rug, răstignire, împuşcare, lapidare - a celor care au o opinie contrară.

Evident că în Franţa anului 1789 a existat o bază reală de nemulţumire cu potenţial incendiar; dar ea a fost transformată într-o explozie controlată cu nitroglicerină. Era, ca şi acum, o epocă de atac puternic împotriva creştinismului, atât dinspre ateiştii revoluţionari cât şi dinspre nenumărate cercuri, grupuri, secte ocultte care se răspândiseră ca ciupercile. Erau nemulţumiri faţă de aristocraţie, faţă de rege, faţă de administraţie. Dar, în primul rând şi peste toate, era dorinţa aprigă a burgheziei, în special a negustorimii bancare, planul îndelung gândit al acesteia de a prelua puterea întâi acasă, apoi în lume. Evident că erau multe şi mari nedreptăţi şi justificate supărări. Dar niciuna dintre ele, oricât de îndreptăţită ar fi fost, şi nici suma lor, nu puteau justifica sacrificarea a sute de mii de oameni nevinovaţi în abatorul revoluţiei.

William Jenkins scrie că în timpul Terorii, Robespierre şi colegii să revoluţionari au măcelărit o mulţime de ţărani francezi. Logica lui Robespierre, dacă se poate numi aşa, era simplă: „oamenii de aici nu văzuseră niciodată [o asemenea violenţă], oamenii de aici nu comiseseră niciodată o crimă, dar trebuiau să moară pentru ca Franţa să se transforme într-o societate socialistă” (Joshua Philipp – „Originile întunecate ale comunismului”).