miercuri, 11 decembrie 2019

REVOLUŢIA a început în Rai (I): "Codul iadului" al dlui de Mirabeau. De ce o revoluţie e o lovitură de stat mascată.


„Orice revoluţie este o lovitură de stat reuşită.” (Hegel)

Şi asta a fost şi în România în 1989, iar organizatorii ei sunt complotiştii; idioţii utili/profitorii de serviciu/oportuniştii fără scrupule sunt complicii acestora, iar participanţii naivi, perdanţii. Care sunt unii şi ceilalţi? Uitaţi-vă în imaginile din primele zile de la televiziune şi din balcon. Urmăriţi traseul lor şi al rudelor apropiate – cum ar fi, probabil din categoria a doua, Caramitru şi fiul - şi veţi avea nişte evaluări apropiate de certitudine. E adevărat, nu-i veţi putea şi judeca. Şi nici nu-i va judeca vreo instanţă, în afară de cea dumnezeiască, din moment ce ei, urmaşii lor, slujbaşii externi şi alţi mercenari ai mafiei bancare anticreştine au pus mâna pe toate pârghiile şi instituţile statului.

Au trecut 30 de ani şi în loc să ne limpezim şi să găsim direcţia, suntem tot mai în ceaţă, tot mai debusolaţi. De fapt suntem băgaţi tot mai în ceaţă, ni se fură busolele, se folosesc simulatoare de zgomote şi voci pentru a fi îndrumaţi pe cărări greşite către prăpastie. Să nu aflăm adevărul. Cum ar fi:

Ce e o revoluţie şi de ce e ea lovitură de stat

Trebuie să răsturnăm ordinea, să anulăm toate legile, întreaga putere şi să lăsăm poporul în anarhie.... Trebuie să le gâdilăm vanitatea, să le încurajăm speranţele, să le promitem fericirea până ce ne vom duce la bun sfîrşit opera; trebuie să ne ferim de capriciile lor şi de sistemele care le plac, pentru că oamenii din popor sunt foarte periculoși în calitate de legislatori, ei stabilesc legi care coincid cu pasiunile lor, în plus, dorința lor de cunoaștere nu ar face decât să dea naștere la abuzuri. Dar cum masele sunt o pârghie pe care legiuitorii o pot mișca după cum vor, este absolut necesar să le folosim ca un sprijin, și să le facem să urască tot ceea ce dorim să distrugem și să emănăm iluzii în calea lor; trebuie de asemenea să cumpărăm toate condeiele mercenare care să propage metodele noastre şi care îi vor instrui pe oamenii din popor în ceea ce îi priveşte pe duşmanii pe care îi atacăm. Clerul, fiind cel mai puternic în opinia publică, poate să fie distrus numai prin ridiculizarea religiei, prin caracterizarea preoţilor ca fiinţe odioase şi numai prin reprezentarea lor ca monştri de ipocrizie... Tipăriturilee trebuie să prezinte în orice moment cantităţi proapspete de ură împotriva clerului. Să le exagerăm averile, să facem ca păcatele unora să apară ca fiind comune pentru tot clerul, să le atribuim toate viciile; calomnie, crimă, lipsa credinţei, scrilegiu, totul este permis în timpul revoluţiei…

Să ne ferim mai presus de toate de a le da prea multă putere (maselor – n.aut.); despotismul lor este prea periculos, trebuie să flatăm masele printr-o justiţie arbitrară, să le promitem o mare diminuare a impozitelor şi o împărţire mai curând egală, o creştere a averii și mai puțină umilință. Aceste promisiuni fără susţinere vor fanatiza masele, care îşi vor reduce rezistența.  Ce contează victimele şi numărul lor? jafurile, distrugerile, incendierile și toate efectele necesare unei revoluții? Nimic nu trebuie să fie de nefolosit și putem spune împreună cu Machiavelli: "Ce contează mijloacele, atâta timp cât ne atingem ţelul?

Exact asta e orice revoluţie. Vă rog să recitiţi cele de mai sus: nu recunoaşteţi metode care s-au aplicat în aceşti ani şi se aplică accelerat în acest moment în România? Nu regăsim tacticile folosite pentru a ne dezbina, a ne întoarce pe unii împotriva celorlalţi, pentru a ne rupe de Biserică, adică de Dumnezeu? Ne găsim, după cum vom vedea mai târziu, în etapa radicală a revoluţiei din 89 care, de fapt, nu s-a încheiat.

Pasajele de mai sus aparţin Vicontelui de Mirabeau, unul dintre stâlpii Revoluţiei franceze, mason de vază, membru al Ordinului luminaţilor, şi provin din textul “Croquis ou Projet de Révolution de Monsieur de Mirabeau” publicat în 1791.

Pornind de la definiţiile din dicţionare şi analizând revoluţiile ultimelor cinci secole, în care am avut de-a face cu o permanentă ofensivă pentru distrugerea lumii oamenilor şi crearea unei lumi a sclavilor lobotomizaţi, putem fixa în pagină caracteristicile unei revoluţii. Iată-le pe cele mai importante:

1. Există o singură REVOLUŢIE: revoluţia mondială, „revoluţia perpetuă” (în formula dragă lui Troţki). Revoluţiile locale sunt manifestări ale acesteia într-un anumit stat sau regiune. REVOLUŢIA este lucrarea diavolului de negare şi distrugere a omului ca creaţie a lui Dumnezeu şi de recreare a lui sub forma unui produs standardizat cu caracteristici opuse celor date de Creator. Prima revoluţie locală/lovitură de stat (eşuată) a fost în Grădina Raiului, unde diavolul i-a convins pe Adam şi Eva să se revolte, să dea o „lovitură de Rai” şi să devină asemenea lui Dumnezeu. Ca în toate revoluţiile, la final, masele – cei doi -  s-au regăsit într-o situaţie mult mai proastă. Perpetuă până la Judecata de Apoi, când diavolul va fi trimis în întunericul cel mai afund, REVOLUŢIA are etape de expansiune în care reuşeşte în opera de vrăjire a lumii (păgânismul, care a cuprins cea mai mare parte a lumii după căderea din Rai, şi neopăgânismul actual) şi de retragere - dezvrăjirea prin naşterea şi învierea lui Hristos. Dar prima lovitură de stat (eşuată) a fost înaintea acestui moment, cea a îngerilor căzuţi ce s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu.

2. Mafia bancă globalistă anticreştină instigatoare şi beneficiară. Revoluţiile ultimilor 500 de ani, , servesc, la nivel lumesc, intereselor mafiei bancare anticreştine, braţul prin care diavolul îşi face lucrarea în etapa actuală a Revoluţiei. Aici sunt ele pregătite, iniţiate, organizate la nivel macro, de aici vine finanţarea, de aici sunt plătite trupele de mercenari activişti, de aici sunt plătiţi falşii profeţi, filosofii, ideologii care hăcuiesc creierele maselor.
3. Dimensiunea principală a REVOLUŢIEI este cea spirituală, adică războiul nevăzut şi văzut pentru schuimbarea omului creat de Dumnezeu în opusul său. Dimensiunea seundară este cea a loviturii de stat prin care o putere lumească este înlocuită cu o alta.

4. Un centru suprem şi centrele operaţionale. În organizarea şi desfăşurarea lor, revoluţiile au mai multe centre operaţionale, care coordonează activitatea revoluţionară a diverselor forţe implicate, şi forţe interne şi externe. Toate acestea sunt la rândul lor controlate şi coordonate de centrul suprem, real, difuz geografic (mafia anticreştină), care operează în spectrul social vizibil numai prin proiecţiile sale. Existenţa lui scapă cel mai adesea celorlalte centre, forţelor şi grupurilor/maselor populare implicate, căci între el şi organizatori-participanţi sunt mai multe niveluri de mascare.

5. Pregătire minuţioasă - revoluţiile nu sunt revolte spontane. Acestea din urmă însă pot fi folosite fie la declanşarea lor, fie pe parcurs pentru impunerea unora dintre obiective. Cea mai importantă parte a pregătirii este cea psihologică,  cu războiul cultural, ingineria socială, manipularea prin intermediul cărora sunt fanatizaţi cei mai puţin rezistenţi şi agitate masele. Înainte de a se declanşa revoluţia din stradă şi din palat, este câştigat războiul ideilor.

6. Revoluţiile au forţe aliate în chiar sistemul pe care îl atacă.

7. Revoluţiile locale au mai multe faze şi sunt coincidente cu respectiva etapă de expansiune a revoluţiei mondiale. După etapa de pregătire, de „fezandare” a maselor, despre care am vorbit, şi după declanşarea violentă, trec printr-o etapă moderată, apoi una radicală şi la final, cea mai lungă, cea de consolidare a noii puteri anticreştine.

8. Declanşarea.Terenul fiind pregătit cu mult timp înainte, declanşarea lor poate fi datorată unui eveniment întâmplător – de exemplu, o revoltă locală, scumpirea pâinii, biletului de metrou, sau whatsupului. De cele mai multe ori, declanşarea este controlată prin tensiunile induse de „abuzuri”, „crime”, „samavolnicii” ale regimului înscenate chiar de către revoluţionari, sau de acţiuni revoluţionare, implantate pe tensiunea deja pregătită.

9. Revoluţiile au dimensiuni naţionale. Spre deosebire de revolte, care sunt şi rămân, locale sau cel mult regionale ca implicare a populaţiei şi arie de desfăşurare.

10. Masele populare nu câştigă nimic, niciodată dintr-o revoluţie, ci pierd întotdeauna pe dimensiunea spirituală. Revoluţiile au nevoie de mase pentru a intimida forţele care ar trebui să asigure securitatea statului/regimului respectiv şi pentru a se legitima ca fiind populare. Odată atinse scopurile, după cum am văzut şi din textul lui Mirabeau şi din realitate, masele sunt abandonate într-o situaţie, în mod real, mai proastă.

11. Au nevoie de spectacol, sânge, moarte pentru a amplifica emoțiile, tensiunile și forța distructivă din fiecare persoană.

Tot de la Mirabeau avem şi următoarea declaraţie: Gloata asta merită să ne aibă ca legiuitori. Aceste profesiuni de credinta, după cum vedem, nu sunt deloc democratice; secta (Ordinul luminaţilor – n.aut.) foloseste plebea drept carne de tun pentru revoluţie, ca materie primă pentru pentru tâlhării, după care ea  (secta) pune mâna pe aur și o abandonează în decrepitudine . Este cu adevărat codul iadului!

Acest "cod al iadului" îl regăsim în toate revoluţiile ulterioare. Şi citind aceste instrucţiuni diabolice de acum aproape 300 de ani înţelegem că ceea ce definim ca statutul de colonie al ţării este de fapt faza preluării puterii de către adevăratul centru de putere. După cum am mai spus, revoluţia din 89 nu s-a terminat, ci a intrat în faza ei cea mai radicală, în care ura a cuprins aproape întregul  organism  social.
În episoadele următoare vom vorbi despre revoluţia mondială şi vom aplica cele 10 elemente de descriere pe revoluţia franceză şi pe cea din România.
 Va urma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Materialişti contra materiei - omul maşină, negarea femeii şi a bărbatului, veţi fi ca Dumnezeu...

    de Anthony Esolen Care este miza în controversele actuale legate de bărbat și femeie? Nimic altceva decât creația însăși. Una dintr...