Cu ceva timp în urmă am avut un mic text - de fapt traducerea parţială a unui articol referitor la direcţia covârşitoare a planificării familiale în America - avortul - pe care l-am denumit "Avortul, politică de stat în SUA". Mi s-a reproşat că exagerez, că nu acesta este adevărul. (Am distribuit în acelaşi timp ştirea privind iniţiativa republicanilor de reducere a posibilităţii de avort doar pentru primele 20 de săptămâni). Poziţia exprimată de preşedintele Obama vine însă să întărească cele afirmate anterior. Căci simplificând oarecum (dar nu prea mult), statul, în acest moment, este Barack Obama. Mâine, poate, va fi altfel.
„Liderul lumii libere”, președintele american Barack Obama, se va opune prin veto legii care ar incrimina avortul după a 20-a săptămână de sarcină, a comunicat Casa Albă ieri, înaintea discursului anual privind starea națiunii.
Legea, a comunicat serviciul de presă al
Casei Albe, „ar restricționa în mod inacceptabil drepturile
reproductive și de sănătate ale femeii și este un asalt la dreptul
femeii de a alege”. Proiectul legii urmează să fie votat de Camera
Reprezentanților din Congresul SUA mâine.
Anunțul nu este o surpriză pentru nimeni. Obama este cel mai radical pro-avort șef de stat american din istorie.
El are, conform dosarului alcătuit de organizațiile civice
conservatoare din SUA care monitorizează activitatea politică, 0% voturi
prolife în carieră, înainte de a veni la Casa Albă, și numeroase acte
administrative de promovare și finanțare a avortului, din prima zi a
primului său mandat. Iată mai jos, rezumate, câteva date.
Așadar, Barack Obama:
Între 2001 și 2007, în calitate de congressman:
- a votat de 4 ori contra Born Alive Protection Act – o lege care obligă medicii să acorde îngrijiri copiilor avortați târziu, care prezintă semne vitale; aceștia sunt lăsați să moară, deși sunt viabili;
- a votat contra interzicerii avortului cu naștere parțială – procedură de avort în ultimul trimestru de sarcină, deosebit de barbară (legea de interzicere a fost promulgată în 2003 de președintele G.W. Bush, dar aplicabilitatea ei este extrem de limitată);
- în a treia zi a primului mandat a abrogat Mexico City Policy, decret al fostei administrații republicane, care interzicea finanțarea de la buget a organizațiilor care promovează avortul în afara SUA. Printre principalii beneficiari – Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Planned Parenthood, ambele implicate în politica de avorturi forțate din China;
- s-a opus interzicerii avortului selectiv motivat de sexul nedorit al copilului;
- a acordat anual, în medie, 400 milioane USD pentru Planned Parenthood, cea mai mare organizație de avort din lume (circa 50% din bugetul acestui adevărat business al morții) a cărei ramură românească este Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS);
- în timpul „crizei bugetului” din 2011, când guvernul a fost la un pas de a nu mai putea funcționa, a refuzat orice compromis, riscând colapsul instituțiilor centrale, până ce nu a obținut continuarea la același nivel a finanțării Planned Parenthood;
- a numit în Curtea Supremă doar judecători pro-avort – element-cheie în condițiile în care tabăra pro-life caută rejudecarea deciziei Curții prin care, în ianuarie 1973, s-a instituit „dreptul la avort”, Roe vs. Wade;
- a ales sau numit în posturi executive cheie persoane cu viziuni pro-avort declarate, precum vicepreședintele Biden, secretarul de stat H. Clinton, șeful cancelariei Rahm Emanuel sau ministrul sănătății Tom Daschle;
- autor și principal susținător al „Obamacare”, lege de reformă a sistemului sanitar care face avortul și contracepția și mai accesibile financiar, din bani publici;
- a abrogat decretul lui G.W. Bush care proteja spitalele care refuză să faciliteze proceduri avortive;
- a emis un decret care obligă spitalele confesionale să asigure anumite proceduri care violează convingerile religioase ale cultelor respective;
- a emis un decret prin care permite finanțarea publică pentru cercetarea distructivă pe embrion;
- și-a exprimat sprijinul oficial pentru politica antinatalistă a guvernului chinez, „O familie – un copil”, în ciuda practicii avorturilor forțate.
Legea cărei i se va opune vizează
„protejarea nenăscutului care poate simți durere” – un artificiu la care
au recurs congressmanii pro-life pentru a face o breșă în legislația
federală. Reamintim, odată cu decizia Curții Supreme a SUA în cauza Roe contra Wade
din ianuarie 1973, avortul este permis până la naștere, pentru orice
motiv, în toate statele. În cei peste 40 de ani care au trecut opinia
publică a devenit majoritar pro-life și au fost adoptate zeci de legi
statale pro-life, însă decizia federală Roe nu a putut fi răsturnată.
Opinia noastră rămâne aceeași ca
întotdeauna și nu ne ferim să o spunem, nici măcar în aceste vremuri
tensionate în care orice cuvânt „nepotrivit” te poate aduce pe o listă
neagră: ce autoritate morală poate avea un astfel de om pentru a se pretinde liderul lumii democratice?
Ce este democratic în avort, și mai ales ce este democratic în avortul
după 20 de săptămâni de sarcină? Din fericire, spre deosebire de alții,
putem face diferența între o națiune și conducătorii săi. Doar să nu fie
prea târziu pentru America…Sursa: culturavietii.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu