Conform planului, acest text trebuia să fie
continuarea celui precedent (http://www.evz.ro/iohannis-ponta-basescu-o-ecuatie-cu-multe-necunoscute-inca.html) şi să
se refere la posibilele traiectorii ale lui Traian Băsescu şi Victor Ponta în
anul 2015. Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din Matache, nu
pot rezista tentaţiei de a mă băga în vorbele despre „cine este pe mână cu
cine” pentru a încerca să desluşesc dacă este vorba de o „mânărie”, sau de
o amplă acţiune de intoxicare.
Deplinul acord al premierului cu preşedintele (e
adevărat, în chestiuni generale, nu de cea mai mare importanţă, oarecum neutre
politic şi deocamdată, din vorbe), pe de o parte şi laudele şi apărarea
persoanei prezidenţiale de nemernicii cârtitori puse în pagină de Antena 3, pe
de altă parte, au provocat de la nedumerire la acuzaţii de pactizare între cele
trei entităţi implicate în discuţie. Chiar şi eu îl avertizam pe preşedintele
Iohannis, în textul menţionat mai sus, despre pericolul apropierii de Antena 3
– indiferent de faptul că această apropiere are loc, deocamdată, numai dinspre
numita oficină de manipulare către preşedinte şi dinspre PNL către oficină, nu
şi dinspre subiectul în cauză. În cele ce urmează voi încerca să fac o
sistematizare a posibilelor variante privind posibila înţelegere amintită în
titlu urmând ca analiza să o facem, împreună: eu voi veni cu unele argumente
pentru susţinerea sau infirmarea ei, urmând ca dumneavoastră să le aprobaţi sau
contestaţi, sau să găsiţi şi altele, pro sau contra, iar concluziile să le
tragem împreună.
Avem, în mare, două posibilităţi:
1.
Sunt
înţeleşi.
1.1
Iohannis şi Ponta au un aranjament
pre-alegeri, care acum
este pus în pagină, iar cei de la Antena 3 joacă la comanda stăpânului lor,
sau în căutare de un nou stăpân. Cum ar fi posibil? De ce să dea PSD-ul
Preşedinţia din mână? De exemplu, pentru că Victor Ponta chiar nu-şi dorea să
ajungă la Cotroceni, dar nu se putea opune opiniei din partid (şi evidenţei
faptului) că era cel mai bine plasat în această competiţie. De ce nu dorea?
Pentru că la Cotroceni nu controlezi bugetul şi nu prea poţi face bani; şi,
efectiv, nu ai nici prea multă putere dacă partidul intră pe mâna altcuiva şi
tu nu eşti „tătuca Iliescu”, care, dacă pleca din PSD, lua şi simpatizanţii
partidului cu el. Adică, partidul avea nevoie de el şi mai puţin invers. Un
motiv suficient de puternic pentru un Victor Ponta la 42 de ani, care se
gândeşte că poate ajunge preşedinte şi la 45, 50, sau 55, dar că până atunci
trebuie să mai pună puţină osânză. Face, deci, un aranjament cu
contracandidatul său – neamţ, corect, care-şi ţine cuvântul dat – şi face în
aşa fel în campanie şi între cele două tururi, încât acesta să câştige şi se
ocupe fotoliul prezidenţial cu o aparenţă teutonă dar, de fapt, cu un fond de
paie. E posibil? Este. Dar puţin probabil: în final, victoria a fost adusă de
înghesuiala de afară şi protestele de afară şi din ţară, care e greu de crezut
că au fost prevăzute, calculate şi puse în pagină de Ponta. Asta numai aşa, ca
un prim motiv, dar sunt sigur că puteţi găsi încă multe altele aşa că nu
continui.
1.2
Iohannis
şi Ponta şi-au dat ulterior mâna, sau sunt pe cale să o facă. De ce?
Din
motive de opinii şi opţiuni similare (care i-au apropiat în formula mai
largă a USL-ului şi în trecut), din nevoia unuia de celălalt, din motive de
pragmatism politic şi carieristic, din comoditate, din cauza unor „prieteni”
comuni etc.
Posibil,
dar, iarăşi, puţin probabil. Klaus Iohannis a fost propulsat de un partid, acum
sus şi el în sondaje, în care se regăseşte şi prin unitatea de opinii şi
opţiuni, (care ar fi un motiv de a se apropia de Victor Ponta în varianta 1.2),
şi care poate ajunge în curând la guvernare. O înţelegere cu premierul din care
să fie eliminat PNL-ul, ar fi un act de lipsă de onoare şi mare nesimţire
politică, care nu ar putea trece neobservabil şi fără repercursiuni de imagine
imposibil de îndreptat. Pe de altă parte, cum nu avem relatări contrare în
ultimii 14 ani în care a fost persioană publică, Klaus Iohannis pare a fi mai
degrabă un om de onoare.
1.3
PNL ul
este şi el parte într-o înţelegere mai mare şi face, destul
de palid şi
neconvingător, ca şi în tot restul anului 2014, figură de opozant, dar, de
fapt, o înţelegere mai veche curge înainte neclintită. Da, am putea spune, dar
acum are procente multe, ce nevoie are de PSD? Las deoparte că, în cazul unei
înţelegeri pot exista nişte condiţii „dificile” care să o securizeze, însă alegerile
anticipate sunt clar o poveste fantasmagorică, atragerea aliaţilor PSD-ului şi
împărţirea cu aceştia a ciolanului nu este nici ea o treabă prea simplă, şi
atunci de ce nu am vedea peste câteva luni, pentru salvarea României, un guvern
PSD-PNL până spre alegeri, după care să urmeze o altă operetă a alegerilor şi
aşa mai departe?
Sună interesant şi aproape
fezabil. Pot pune însă împotriva acestei variante realitatea, atât de bine
documentată în aceşti 25 de ani, a prea multor „guri” de hrănit politic şi
bugetar, uneori chiar şi pentru un singur partid, darămite pentru două, sau mai
multe. De ce să nu iei totul singur, dacă este posibil.
2.
Nu sunt înţeleşi. Dar:
2.1 Johannis este şantajat. Cu ce? Ce eveniment din trecutul acestuia,
mai îndepărtat sau mai apropiat, s-ar putea constitui într-un material de
şantaj? În acest caz, mai simplu era ca şantajul să se exercite înaintea
alegerilor şi subiectul să abandoneze cumva lupta. Greu, deci, de crezut, o
variantă care, în principiu, cade.
2.2 Iohannis şi Ponta se înţeleg pe diverse
chestiuni, iar preşedintele nu are de ce să fie bătăios încă. Ponta are nevoie de
linişte şi de scurgerea timpului pentru a rămâne în fruntea guvernului şi
partidului, aşa că evită orice conflict şi, cum nici nu au fost teme grele, se
face că îi cântă în strună preşedintelui. La rândul său, preşedintele Iohannis,
îşi urmează firea, şi probabil agenda, aşa că nu iese să critice nici chiar pe
chestiuni care totuşi ar fi cerut o poziţie: cum este cea cu recenta nouă
modificare a legii educaţiei prin ordonanţă de guvern, modificare ce are şi
alte aspecte negative în afara celui, atât de mediatizat, al renunţării la
doctorat, şi care acţionează chiar în câmpul profesional al preşedintelui. Mai
ales că educaţia a fost (firesc) una dintre temele favorite ale campaniei sale.
2.3 Victor Ponta, PSDul, Antenele fac pe
lângă preşedintele Klaus Iohannis un dans complex de hipnotizare –
îmbălsămare –neutralizare a preşedintelui, în jurul căruia încearcă să ţeasă o
gogoaşă din firele colaborării, ascultării, lăudării de genul: eşti deştept,
eşti puternic, eşti frumos, eşti priceput, ce mai, eşti cel mai bun, suntem
într-un cuget şi o simţire. Subiectul ce să zică: Bă, nu mă mai lăudaţi? Nu mai
fiţi de acord cu mine? Nu poate, ar fi penibil, mai ales după ce a promis că
aduce un alt model de politică prezidenţială. Poate nu e tocmai fericit de
această situaţie, dar e mulţumit că îi ies lucrurile, e linişte, pare că îşi
poate face treaba. Cât e conştient căp zgomotul de fond este unul fals, făcut
din ariile unor sirene, e bine; problema este că, după o perioadă, poate să
ajungă să creadă cu adevărat că e cel mai tare. Numai că în acest timp şobolanii,
şoarecii, gândacii sapă, rod, strică, fură, fac ce ştiu ei mai bine. Şi când
vine momentul, vine şi cuţitul la carotidă şi somaţia: Faci ca noi, sau... Or
direct aruncarea peste bord, fără nicio somaţie. Iată şi la ce le-ar folosi un
astfel de joc:
2.3.1
Ceaţă
pentru a continua în linişte schemele financiare deja începute şi
pentru
dezvoltarea altele noi.
2.3.2
Ruperea preşedintelui
de PNL, de care ar avea tot mai puţină nevoie şi
care, la rândul
lui, în caz că îşi joacă cinstit opoziţia, s-ar vedea într-o situaţie penibilă
de vioara a doua, sau chiar de prisos.
2.3.3
Ruperea
de votanţii dedicaţi opoziţiei la PSD şi de votanţii internet,
primii sensibili
la pactizarea cu duşmanul, cei din urmă mobilizaţi pe ultimii metri ai alegerilor,
şi o categorie mult mai pretenţioasă şi capricioasă. De fapt şi cea care
reuneşte acum cele mai multe glasuri de dezamăgire.
2.3.4
Distrugerea
şanselor PNL de a deveni un partid cel puţin egal cu PSD-ul
şi refacerea procentelor
proprii, căci dacă este concordie între preşedinte şi guvern, ce nevoie mai
este să schimbăm guvernul. Mai ales că, în locul lui Klaus Iohannis, PNLul nu
are şi nici nu poate inventa în timp util (poate pentru multă vreme de acum
încolo) un alt candidat (o locomotivă) care să mai poată să polarizeze masa
critică necesară câştigării alegerilor.
Personal cred că Ponta&compania urmăresc toate
cele 4 direcţii de mai sus pentru că, de fapt, îngemănarea lor îi ajută să
obţină rezultatul maximal: menţinerea la guvernare, atenuarea respingerii
electorale, recuperarea procentelor şi acapararea într-un viitor nu foarte
îndepărtat a întregii puteri. Este evident că jocul pe care îl fac, şi care nu
ar fi reuşit cu Traian Băsescu (nu cred că înghiţea chestia cu ordonanţa, de
exemplu), în oricare dintre situaţiile de mai sus este, dincolo de recalibrarea
instinctuală a premierului disperat că poate ieşi complet din joc, şi
rezultatul unui studiu psihologic serios pe baza căruia s-a trecut la implementarea
acestei strategii.
În ceea ce îl priveşte pe domnul preşedinte, cred
că, dincolo de aparenţe, este un tip orientat, tenace, ambiţios, mai puţin naiv
şi controlabil decât îl cred unii, mai puţin încet la minte decât îl cred
alţii, organizat, construindu-şi planurile pe perioade mai lungi decât suntem obişnuiţi
cu majoritatea politicienilor. În politică, în urmărirea scopurilor, nu poţi
satisface toate gusturile, cerinţele, fanteziile; nu poţi fi un înger în toate
etapele activităţii tale, dar poţi fi unul în fundamentul activităţii tale.
Compromisurile, momentele neclare sau aparent negative, pot să fie necesare
pentru ca acest fundament bun să poată să fie realizat. Dar dacă Klaus Weber
Iohannis va fi un preşedinte bun sau rău, asta doar timpul ne-o va arăta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu