Confesiunea „legionarului” Octav Bjoza: „Tânăr fiind, intrând la 19 ani şi câteva luni în temniţă, eram avid în a lua, de la fiecare, dacă găseam, ce avea el mai bun. Şi am luat de la toţi...”

de Marian SULTĂNOIU

În urmă cu trei zile, reprezentanţii Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului criticau dur decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-l decora pe Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional Steaua României. „MCA Romania ia act, cu dezamăgire, de decizia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a acorda Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler unui deţinut politic care se afişează public cu un partid susţinator al Mişcării Legionare şi al neo-nazismului”, se arăta într-un comunicat al Centrului. Pentru o înţelegere cât mai exactă a situaţiei incriminate de Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, gândul.info a stat, ieri, de vorbă, în cadrul unui interviu, cu preşedintele AFDPR, Octav Bjoza.

Într-un interviu pentru gândul, Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, susţine că nu a fost, nu este şi nu va fi vreodată, legionar. Bjoza subliniază că nu a simpatizat mişcarea, nu a susţinut-o, şi că nu are prieteni foşti sau actuali legionari.

Domnule Bjoza, avem parte, de câteva zile, de o polemica susţinută vizavi de decorarea dumneavoastră de către preşedintele Iohannis. Spuneţi-mi, vă rog, vi se par justificate aceste acuze?
Eu gândesc că se intenţionează a se lovi în consilierul prezidenţial, Andrei Muraru, care a făcut propunerea, şi în preşedintele Klaus Iohannis, prin mine. Asta nu înseamnă, neapărat, că lucrurile stau chiar aşa. Pot greşi. Dar o astfel de acuză la adresa mea este lipsită de orice temei. Toată lumea care mă cunoaşte, din copilărie şi până astăzi, este revoltată. Toţi! Şi am primit zeci de telefoane. Niciodată nu au sesizat aceşti oameni, ca eu să am vreo legătură cu mişcarea legionară sau să am sentimente antisemite sau împotriva altor etnii. Nici vorbă de aşa ceva.
Eu am fost educat, şi de acasă şi din temniţă, să nu lucrez în viaţă cu etnii, culte sau politici, ci să caut să lucrez cu oamenii. Ce-i drept, i-am găsit foarte greu.

În aceste condiţii, ce vi se reproşează, în mod direct?
Dacă mă credeţi, nici n-am apucat să văd vreunul din materialele care mă acuză. Aproape că nu m-a interesat. Dar, totuşi, trebuie să fac o notă de protest, să dau o explicaţie. După care, voi ieşi, complet, din această polemică.
Iată ce se întâmplă... De 25 de ani încoace, noi, foştii supravieţuitori ai temniţelor, lagărelor şi deportărilor, ne adunăm, o dată pe an, în diferite locuri din ţară. Scopul este acela de a ne pomeni şi comemora, prin slujbe religioase, morţii. Iar acolo, ne strângem reprezentanţi ai tuturor culorilor politice, din România.
O să precizez aici doar cele mai importante astfel de locuri: de „Înălţare”, ne întâlnim, întotdeauna, la „Memorialul Sighet”; prima duminică după Sf. Ilie, ne întâlnim la Mănăstirea „Constantin Brâncoveanu”, de la Sâmbăta de Sus - Făgăraş; pe 14 septembrie, întotdeauna, ne întâlnim la mausoleul ridicat de noi, pe Râpa Robilor, de la Aiud; la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie, ne întâlnim la simpozionul de răsunet internaţional, intitulat „Experimentul Piteşti”, de la Piteşti.
Subliniez - ne întâlnim aici, oameni de toate culorile politice. Nu putem face, în stânga, o slujbă pentru ţărănişti, liberali sau oameni fără culoare politică, şi dincolo, o alta, pentru legionari. Toate astea se fac în comun, pentru că în comun am stat şi noi în temniţele comuniste. În comun am fost flămânziţi, bătuţi, umiliţi.
La aceste întâlniri, după slujbele religioase, se produc şi luări de cuvânt. S-a întâmplat, nu o dată, să fiu şi eu invitat să iau cuvântul. Dacă am observat prezenţa unor legionari, purtând uniforme sau, altădată, drapele, am făcut, mereu, precizarea: „Nu am fost, nu sunt şi este prea târziu să mai devin legionar!”. Şi m-am explicat, iar treaba asta o ştiu, în primul rând, legionarii, înaintea celorlalţi. Pentru că: nu am acceptat cultul personalităţii, nu am acceptat crima – că a fost una, că au fost zece, o sută sau mii. Din această cauză, eu nu am împărtăşit doctrina legionară. Sub nicio formă.
Singura politică pe care am făcut-o, în viaţa mea, şi acum regret, a fost politica PNŢCD. Singura persoană pe care n-am putut-o refuza, Corneliu Coposu, m-a rugat să-i ajut în campania electorală, întrucât eu eram cel care, datorită memoriei, îi mai ştiam încă pe foştii deţinuţi politici din Ţara Făgăraşului. Am devenit membru al acestui partid, preşedinte al senatului PNŢCD, pe judeţul Braşov, am fost în comitetul de conducere la nivel de judeţ. După moartea lui Corneliu Coposu, am refuzat să mai merg într-o altă campanie electorală – în anul 2000 -, şi i-am spus, pe româneşte, preşedintelui Diaconescu: „Domnule, eu nu mă mai duc să fac campanie pentru nişte lichele!”. Iar domnia sa a crezut lichelele, nu pe mine. În consecinţă, mi-am dat demisia, în zece puncte, între care, unul, cel mai dur, suna aşa: „Prin felul în care conduceţi partidul, îl veţi plasa la capitolul şi altele”. Şi aşa s-a întâmplat.

Mai mult la http://www.gandul.info/interviurile-gandul/confesiunea-legionarului-octav-bjoza-tanar-fiind-intrand-la-19-ani-si-cateva-luni-in-temnita-eram-avid-in-a-lua-de-la-fiecare-daca-gaseam-ce-avea-el-mai-bun-si-am-luat-de-la-toti-13742440