Diverşi politicieni unsuroşi, comentatori simbriaşi, analişti atotştiutori de la serviciile pe care le servesc şi televiziuni arondate eurasiatic ne tot reproşează că noi românii, sau mă rog, o parte dintre noi, oamenii răi avem ceva cu Rusia. Ne spun ce pierdem, cum nu înţelegem, cât de cârcotaşi suntem că nu am ajuns la iluminarea de a cădea cu toţii în genunchi aşteptând cu ochii în lacrimi mafioţii miliardari, kgb-iştii miliardari, fsbiştii umanitari şi toate lanţurile cu care să ne legăm singuri, fie cu picioarele în jos, fie cu picioarele în sus.
Am scris despre Rusia de mai multe ori. Am declarat public că îl iubesc pe Dostoievski şi pot oricând să produc o listă de scriitori, cineaşti, muzicieni, oameni de ştiinţă, artişti plastici, pe care îi respect, îi admir şi îi iubesc. Ascult cu mare bucurie limba rusă - spre deosebire de mulţi alţii care afirmă contrariul - şi îmi plac ruşii din popor, evident cei care nu încearcă să ne convingă ce mare bucurie ar fi pentru noi stăpânirea rusă. Dar, cum am mai spus-o, nu iubesc, nu accept, resping Rusia imperială, arogantă, asupritoare, dezanţionalizantă, lipitoare, criminală.
Şi, poate, având în vedere nu puţinele şi nu distractivele noastre aventuri cu "prietenul de la Răsărit" aş putea fi de acord că noi avem ceva cu Rusia. Poate chiar excesiv. Dar m-am dus eu peste ei? Am furat eu ţinuturi ruseşti? Am deportat eu ruşi? Am masacrat eu ofiţerii lor? Am distrus eu tradiţile, limba, amintirile lor?
Poate că avem un dinte împotriva lor. (Dar, să nu uităm că nu ne leagă nimic de ei. Nicio picătură de sânge - în afara celor transmise cu dragoste prin violurile soldaţilor armatei roşii. Nu suntem rude, nici măcar de departe. Ceea ce poate justifica, cel puţin reţinerea şi răceala noastră.) Poate că suntem noi, românii, pricinoşi, certăreţi, nerecunoscători, încuiaţi, lipsiţi de busolă, inculţi, proşti de-a binelea. Dar ucraineenii, fraţii lor slavi, sânge din sângele lor, ucraineenii ce au cu Rusia?
Am scris despre Rusia de mai multe ori. Am declarat public că îl iubesc pe Dostoievski şi pot oricând să produc o listă de scriitori, cineaşti, muzicieni, oameni de ştiinţă, artişti plastici, pe care îi respect, îi admir şi îi iubesc. Ascult cu mare bucurie limba rusă - spre deosebire de mulţi alţii care afirmă contrariul - şi îmi plac ruşii din popor, evident cei care nu încearcă să ne convingă ce mare bucurie ar fi pentru noi stăpânirea rusă. Dar, cum am mai spus-o, nu iubesc, nu accept, resping Rusia imperială, arogantă, asupritoare, dezanţionalizantă, lipitoare, criminală.
Şi, poate, având în vedere nu puţinele şi nu distractivele noastre aventuri cu "prietenul de la Răsărit" aş putea fi de acord că noi avem ceva cu Rusia. Poate chiar excesiv. Dar m-am dus eu peste ei? Am furat eu ţinuturi ruseşti? Am deportat eu ruşi? Am masacrat eu ofiţerii lor? Am distrus eu tradiţile, limba, amintirile lor?
Poate că avem un dinte împotriva lor. (Dar, să nu uităm că nu ne leagă nimic de ei. Nicio picătură de sânge - în afara celor transmise cu dragoste prin violurile soldaţilor armatei roşii. Nu suntem rude, nici măcar de departe. Ceea ce poate justifica, cel puţin reţinerea şi răceala noastră.) Poate că suntem noi, românii, pricinoşi, certăreţi, nerecunoscători, încuiaţi, lipsiţi de busolă, inculţi, proşti de-a binelea. Dar ucraineenii, fraţii lor slavi, sânge din sângele lor, ucraineenii ce au cu Rusia?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu