Pemierul Klaus Iohannis

            Ar fi una dintre variantele posibile care îi înnegurează lui Victor Ponta planurile vesele de a zburda cu tovarăşii săi roşii, cafenii şi negrii, sub forma unui nou guvern , prin Românica noastră cea de toate zilele. Este de fapt, una dintre piedicile, şi nu lipsită de loc de importanţă, pentru care unsul lui Voiculescu cu toate alifiile, ezită să rupă USL-ul. Căci, spune, mafiota prudenţă, dacă pică tot jocul? Dacă nu mai este EL preşedinte? Dacă nu mai pică pleaşca în curtea noastră?

            Departe de a fi o fantezie, posibilitatea, ca atare, există. Desfacerea Usl-ului înseamnă că Traian Băsescu nu mai este obligat de realitatea unor 70 %, de ridicolul unei împotriviri absurde  şi contraproductive şi de ameninţarea cu destituirea să numească un premier din PSD (conform înţelegerii interne din coaliţia uselistă). Ba chiar mai mult, poate să numească pe cine vrea (de exemplu, tot din PSD) pentru a testa (într-o primă fază) „prieteniile”, „tovaraşiile”, îmbârligăturile celor ce astăzi par de nezdruncit împreună. Ameninţarea cu suspendarea devine astfel o distracţie. Cu PNL în afara USL, şi pornit să ştirbească soclul pe care USD vreo să înlocuiască USL, marja de acţiune a preşedintelui devine mult mai mare. Mai ales că pot exista (poate chiar au existat) şi discuţii (mai mult sau mai puţin cunoscute) între Băsescu şi Antonescu. În plus, justificarea unei (unor) alte opţiuni poate fi imobilitatea, cel mai catifelat spus, nocivitatea, mai realist, guvernului de până acum în plan economic şi de aici pe toate celelalte afectate de lipsa banilor şi a viziunilor strategice şi beneficiare ale unui viitor mai sumbru decât prezentul. Căci, în afară de aranjamente dăunătoare, în economie USL-ului nu i-a ieşit până acum nimic. Ca să nu mai vorbim de eşecurile circăreşti ale unor aşa-zise încercări de privatizare strategică.

            Victor Ponta presează PNL-ul (fie să iasă afară, fie să devină un căţeluş cuminte pus chiar la coada PC-ului) pentru că PSD-ul şi gnomii săi consideră că au majoritatea sau aproape majoritatea în cele două camere – mai votează cu ei un independent doi, nişte trădători de ocazie, una-alta, ceva ciumpăreli. Dar e sigur că această schemă se păstrează în cazul în care un alt partid sau o altă formulă de adunătură conjuncturală primeşte cadoul premieratului? Poate fi Victoraş sigur că tot el va fi numit? De ce? În baza cărei majorităţi (să ne amintim ce repede au migrat în trecut aliaţii de astăzi către Băsescu, sau cum se schimbă şi opţiunile UDMR şi ale grupului minorităţilor atunci când vântul aduce mirosul de vânat din altă parte)? Ca fiind liderul cafeniu al partidului roşu cel mai mare? Ca să nu mai vorbim că Constituţia mai are surprize, mai are elasticităţi, mai poate prezenta capcane. Şi atunci când nu mai ai 70 % în parlament, când puterea şi opoziţia (chiar aşa fracturată) sunt undeva la egalitate, mai poţi da lovituri de stat? Mai poţi scoate instituţile statului pe şoseaua de centură ca să le faci tu lucruri obscene? Iată o întrebare la care acest asiduu client al cabinetelor TV de masaj erotic şi băi de mulţime, domnul Victor Viorel Ponta crede că are un răspuns, dar nu este sigur că este cel corect. Şi nici nu are de unde să copieze.

            Evident, aţi înţeles deja că referirea din titlu la primarul Sibiului este pur generică. Dar nu lipsită de sens şi de, un posibil, viitor.
            P.S. Roşu, cafeniu şi negru se referă la comunism, fascim, nazism. Autorul nu este responsabil pentru alte sensuri pe care cititorii vor dori să le aloce acestor cuvinte.