După o perioadă de relativă
uitare şi puţină vizibilitate naţională, pregătit, probabil, ca o
lovitură/contralovitură pentru un moment tulbure din USL de genul celui cu
formarea USD (care arată intenţia clară a PSD-ului de a se debarasa de PNL prin
crearea categoriei de „parteneri pe care îi preferăm”, sau de nivelul 1,
respectiv PC şi UNPR, şi a categoriei „măi băieţi, da’ voi nu aveţi vreo treabă
pe acasă”, deci de nivelul 2 – PNL), Klaus Iohannis revine în forţă în prim planul
politicii „mari”. Nu ca propunere de premier, de data aceasta, ci de
vicepremier şi ministru de interne. Mişcare extrem de abilă, care îi asigură
PNL-ului, în disputa cu PSD-ul, varianta win-win. Adică, PSD-ul iese prost şi
dacă refuză şi dacă acceptă.
Dacă îl acceptă, pentru că un
Iohanis sobru, zgârcit în cuvinte şi dedicat ar accentua, prin contrast,
maimuţăreala premeierului, i-ar lua acestuia din caşcavalul încrederii şi,
deci, al viitoarelor voturi, şi ar fi un puternic factor de presiune în sprijinul
unor mişcări dorite de liberali, sau al opoziţiei faţă de cele ale socialiştilor
în virtutea zicalei „Dacă neamţu’ zice, aşa trebuie să fie. Că neamţu’ e om
serios.”
Dacă îl refuză, pentru îl face
erou refuzat, pune sub semnul întrebării toate „onorabilele” intenţii declarate
de Victor Ponta, „îl refuză pe neamţ de frică că nu-i mai lasă să fure, că
neamţu e om serios”, (semn pe care şi-l pune oricum şi singur prin ţopăiala tot
mai haotică printre tot mai fanteziste şi aiuritoare măsuri populiste, care cad
în ridicol din momentul anunţării, sau la scurtă vreme după trâmbiţarea lor) şi
altele asemenea.
Iată-l deci pe, încă, primarul
Sibiului pus în bloc-start, gata de a ataca orice funcţie în stat, eventual,
chiar şi pe aceea de preşedinte, pe care probabil ar câştiga-o surclasându-i şi
pe Viorel şi pe Crin. În această situaţie, pentru a nu ne mai gonfla încă o
dată speranţele în van, aşa cum am făcut-o cu Iliescu, cu Constantinescu şi,
parţial, cu Băsescu, urcându-i pe piedestaluri mult mai înalte decât
dimensiunea reală a personajelor respective, ar trebui să încercăm să aflăm
cine este cu adevărat Klaus Werner Iohannis.
Adică, este el:
1. Un neamţ corect, cinstit, hotărât,
organizat, responsabil, competent, adept al unor valori morale solide?, sau
2. Un oportunist de rând,
asemeni majorităţii covârşitoare a politicienilor români?
Las deoparte, problema lui cu
ANI, sau cele legate de partea de folclor negativ din Sibiu, care îl defineşte
ca implicat în mafia imobiliară. Sunt, şi unele şi celelalte, probleme care vor
trebui clarificate de către justiţie, drept care nu se pot constitui în dovezi
despre o faţă întunecată a lui Iohanis.
În schimb, pentru mişcările
sale politice nu e nevoie de sentinţa justiţiei. Şi aici poate uimi şi chiar ridica
unele întrebări apariţia sa în prim planul PNL-ului în vremurile tulburi ale loviturii
de stat ratate din 2012 şi continuarea existenţei sale într-un partid care:
1.
A
avut o poziţionare cel puţin ostilă, dacă nu chiar agresivă faţă de Occident,
în general, şi de SUA şi Germania, în special.
2. A arătat dispreţ faţă de lege, de adevăr,
de instituţiile statului şi de democraţie
3. Are în rândurile sale multe personaje
importante care au ajuns în puşcărie, sau sunt pe drum către ea, situaţie ce nu
pare a-l stingheri, având în vedere că nu s-a manifestat public în niciun fel
pe această temă, ba e chiar un vioi candidat al PNL-ului la posturi importante
în guvern.
Există două explicaţii la
aceste din urmă întrebări:
1.
Fie
este vorba, cum spuneam mai sus, de oportunism politic de cea mai „bună” şi
întâlnită calitate.
2.
Fie,
ceea ce este la fel de posibil, Klaus Iohannis are un proiect politic personal,
sau/şi susţinut de cercuri influente, posibil chiar şi din afara ţării, de
preluare şi reformulare pozitivă a PNL-ului. Or, o astfel de preluare şi
cotitură, după cum ne-o arată alte cazuri din istoria mai recentă, sau mai
îndepărtată a lumii, nu se pot face decât tăcând şi mergând cu cei de care mai
târziu de vei debarasa. Dar asta numai după ce, încredinţati de frumosul viitor
comun, ei te vor aduce pe prima poziţie.
Nu am răspunsuri la aceste
întrebări şi, deci, nici la cea care dă titlul acestui text. Iar singurul care
ne-ar putea lămuri, adică KJ, nu o poate face din motive lesne de înţeles. Tot
ce putem face este să fim foarte atenţi şi să analizăm cu inteligenţă dar şi
înţelepciune fiecare dintre mişcările şi vorbele acestui personaj, fie că este
vorba de politica şi administrarea Sibiului, fie de cea a României. Şi poate
vom reuşi să construim puzzle-ul înainte de a fi cu ştampila în mână în cabina
de vot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu