miercuri, 19 februarie 2014

PNL este dat afară de PSD, exact cum a dat el PDL-ul

            Ai grijă ce-i faci altuia, ca să nu ţi se facă ţie asemeni - cam asta ar fi traducerea în înţelepciune populară a ceea ce primesc astăzi liberalii. Este vorba despre propria formulă, pe care Tăriceanu a aplicat-o cu succes pdliştilor în 2007 cu complicitatea (încă) actualilor aliaţi, psdiştii. În plus, poate doar o coincidenţă, dar desigur interesantă pentru amatorii de paranormal: lovitura sorţii are loc după exact şapte ani (martie 2007) de când ei i-au gonit pe bieţii foşti parteneri de alianţă şi guvernare - câteva zile acolo nu mai contează şi, oricum, dramoleta mai are ceva resurse de a continua.
            Că şi liberalii îşi doresc, puţin-puţin da' uşor, catifelat, să fie şutuiţi (deşi nu s-ar da duşi de la ciolan, dar cum să faci să stai şi cu biberonul în gură şi cu sula în coasta aliatului) este însă un alt adevăr: aşa vor putea în curând să demaşte, după ce decuplaţi de la ugerele bugetului vor simţi aerul rece al nopţii sau uscăciunea caniculei de opoziţie,  dictatura roşie a psdului şi a sateliţilor săi. După cum ne amintim, pdleilor le-a folosit atunci recluziunea forţat-dorită, căci în 2008 au atins un scor electoral la care nu visaseră nicicând, devenind, după numărul de aleşi, cel mai important partid. E posibil ca şi pnlul lui Antonescu, sau Antonescul pnlului să ţintească ceva similar ceea ce nu e imposibil, dar pare, oricum, mult mai greu de atins în condiţiile în care pentru 2016 mai aleargă şi pdl-ul şi popularii mişcării lui Traian Băsescu. Şi vor mai fi şi alţii.
            Ce ar mai fi de remarcat este faptul că în politică, mai mult decât în altă parte, se aplică o altă vorbă poporană: pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Începută în 2005 şi oficiată în 2007 logodna pnl-psd i-a ajutat pe sugacii de profesie ai ambelor partide, dar, în termeni reali, a salvat psd-ul de la o intrare în mai adâncul apelor tulburi ale opoziţiei lipsite de, dacă nimeni nu te ajută, resurse şi soluţii. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Materialişti contra materiei - omul maşină, negarea femeii şi a bărbatului, veţi fi ca Dumnezeu...

    de Anthony Esolen Care este miza în controversele actuale legate de bărbat și femeie? Nimic altceva decât creația însăși. Una dintr...