Omul vrăjit (V): CRIZA ca bătaie de joc

          Diavolul, spuneam, ne arată lumea (fiecăruia acea lume care se potriveşte nivelului şi poftelor lui) şi ne spune: Uite, tot ceea ce vezi poate să fie al tău, să consumi, să stăpâneşti, să fii teribil.; ca un rege.
          Dar perioada dulce nu durează mult (pentru că nici viaţa nu prea durează; par uriaşi optzeci de ani în comparaţia cu secunda, dar cum par ei în comparaţia cu veşnicia?) şi omul vrăjit se trezeşte într-o zi fie că a devenit dependent fie de droguri, fie de sex, fie de putere, fie de burtă, fie, mai nou, de shopping, de clubbing, fie de atâtea altele. Şi mai descoperă el că ceea ce s-a substituit sângelui şi sufletului său şi care, până la acel moment, îi fusese livrat cu dărnicie, dispare brusc.
          De cele mai multe ori, omul vrăjit ajuns într-o stare atât de dărăpănată, ca o clădire fantomă gata să se prăbuşească, nu se trezeşte din vrajă, ci vrăjit în continuare fiind intră la şi mai mare batjocură: la chinuri, la suferinţă, la o mai aprigă degradare, chiar la violenţă şi crimă ori la propria-i moarte.
          Toate aceste se petrec atât individual, cu fiecare, dar şi într-un proces comun cu ceilalţi, într-un soi de turmă (Cer iertare animalelor pentru folosirea în acest text a unor  termeni zoologici pentru sub-oamenii cu care ele nici nu pot să fie comparate!) mânată de la spate către prăpastie de vrăjitorul-ciurdar de oameni. (Este relatată în Noul Testament eliberarea de către Hristos a unor îndrăciţi de sub stăpâniea unei legiuni de draci în ţinutul Gargasenilor. Ieşti din oameni, necuraţii îl roagă pe Iisus, să-i lase să intre într-o mare turmă de porci. Ceva pare aici în neregulă: adică au intrat în oameni fără să ceară voie şi pentru nişte porci au nevoie de încuviinţare? Da, pentru că oamenii le-au deschis uşa cu păcatele lor, pe când în animale, fiinţe fără păcate, ei nu pot intra. De aceea oamenii şi, mai ales, sub-oamenii nu pot fi comparaţi cu animalele.)
      
          Iată CRIZA! Un bun prilej, un socotit, un premeditat, aşteptat şi savurat moment pentru ca această a doua etapă a distrugerii noastre să fie aplicată nu unuia aici, altuia acolo, ci unor sute de milioane, miliarde chiar, de maimuţe fără păr trepanate pe raţiune. O omenire întreagă, devine în astfel de momente, victima râsului infernal al Batjocoritorului.
          Căci, după ce oamenii s-au învăţat să aibă aia şi aialaltă, să cumpere încă ceva şi încă ceva, chiar dacă nu aveau nevoie de 90% din cele cumpărate, după ce au ajuns să creadă că sunt asemenea puternicilor zilei doar pentru că privesc lumea prin rumegătura prezentată pe  acelaşi televizoare, sau socializează în aceleaşi grupuri, sau intră în acelaşi magazine (mă rog "aceleaşi" are un anume grad de relativitate, senzaţia lor însă asta este), iată că vine o zi a căderii în realitate: când nu-şi mai pot cumpăra , uneori, nici mâncarea necesară, când nu mai pot plăti întreţinerea casei, când rămân fără casă pentru că s-au împrumutat, când noii stăpâni cu care socializează sunt lipsurile, foamea, frigul, murdăria, dispreţul.
          Şi, dacă atunci când ai trăit greu, în lipsuri, modest, răul sau, mă rog, lipsa prea-plinului, este oarecum normală, cunoscută, şi suportabilă pentru că eşti antrenat şi vaccinat, atunci când cazi din puful celor 7 sau 77 de perne virtuale îngrămădite sub fundul tău prin minciuna magiei, pare că pentru tine s-a deschis iadul pe Pământ.
           Numai că în iad erai de mult; într-o cameră de intrare cu oglinzi şi geamuri mincinoase, în care vedeai ceea ce doreai să vezi şi prin care Vrăjitorul îţi arăta o lume plăsmuită din aceleaşi minciuni.
Va urma.