Ceilalţi, seminţele fericirii noastre

       Oricât de rea ar fi viaţa omului - şi uneori ştie să fie cruntă, nimicitoare - chiar şi în cele mai atroce şi înspăimântătoare situaţii, ea are întotdeauna, pe lângă nenorocire, suferinţă, nemulţumire, griji, durere, întuneric şi ceva frumos, minunat, ceva ce rămâne în amintirea sufletului, după ce trece urgia, ca luminos şi cald, născător de zâmbet blând - întrebaţi-i pe, de exemplu, foştii deţinuţi politici. După ce trece urgia şi cerul se înseninează, trec şi lucrurile frumoase din conştiinţa sufletului în pământul amintirilor şi acolo prind să înflorească. 
       Acele seminţe ale frumuseţii şi, într-un fel ciudat, ale unei fericiri incredibile, pentru cei care o privesc din afară, trăite în chiar miezul celor mai teribile grozăvii, sunt cu toatele legate de momente petrecute alături de alţii, de întâmplări prin care am trecut nu de unul singur, ci împreună cu nişte mai mult sau mai puţin întâmplători tovarăşi de drum, fie că ele s-au situat la limita maximă a rezistenţei şi a şansei de a rămâne viu, fie că au fost mici necazuri sau mari şi mici bucurii.

         Aşa că, oricât am fi de supăraţi, de îngrijoraţi, de hărţuiţi, de îndureraţi, de chinuiţi, de dezmembraţi ... să nu uităm să trăim şi să privim şi în jurul nostru, acolo unde sunt ceilalţi, adevărata bucurie, antidotul nenorocirilor noastre. Căci, în orice situaţie, în orice nenorocire, în orice urgie, ceilalţi - existenţa lor, fie alături de noi, fie la distanţă - este lumina, căldura, bucuria. Cei pe care îi avem alături şi îi ajutăm sau ne ajută, cei care pe care aşteptăm să îi revedem sau să îi vedem, cei alături de care aşteptăm să trăim, adică să fim. Micile gesturi, zâmbetele, emoţiile, grijile, necazurile, bucuriile, vorbele, privirile, atingerile, mirosurile, linile, vibraţiile pe care le provoacă. 
          Adu-ţi aminte, întreabă-te pe tine!