Domnule Preşedinte Klaus Iohannis nu vă lăsaţi conştiinţa încărcată cu sânge, suferinţă şi distrugeri

Grijiţi să lăsaţi în memoria acestui popor, cât va mai dăinui el, amintirea unui om de stat care şi-a îndeplinit misiunea de a-l apăra, de a-l creşte în educaţie şi bunăstare, de a-l ajuta să fie un model pentru alte popoare, de a-l ajuta să-şi continue parcursul prin istorie.

Când vorbesc despre sânge şi suferinţă mă gândesc atât la români cât şi la ceilalţi. La aşa-zişii „refugiaţi”. Pentru că morţii şi răniţii, după cum vă voi explica, ar fi de ambele părţi. Distrugerile ar fi însă exclusiv ale României. Iar dispariţia poporului român ar fi vina celor care au pus-o în aplicare, sau au ajutat la punerea ei în pagină.

Am aflat pe ocolite – adică nu de la autorităţile române - despre două, neanunţate localităţi din România unde „refugiaţii” ar fi trebuit să fie aduşi: Ardud şi Tăşnad. Şi unde nu vor mai fi aduşi datorită revoltei localnicilor.

Vă scriu pentru că nu am înţeles până acum foarte clar care este poziţia dumneavoastră asupra problemei primirii de „refugiaţi”. Aţi avut la început o poziţie fermă, care s-a transformat peste noapte în opusul ei, la fel de fermă, apoi o revenire ambiguă.

Vă scriu pentru că nu am văzut un raport dat publicităţii cu ceea ce intenţionează să facă statul român pe acestă direcţie: câţi migratori să accepte în final, conform cărui grafic, de unde să fie relocaţi, ce vârste, sex, naţionalităţi, religie au aceştia, unde să fie amplasaţi în România. Am aflat cu suprindere că pentru primirea acestora se lucrează „la negru” fără informarea populaţiei, fără consultarea ei.

Vă scriu şi pentru că după cum Preşedintele României este preşedintele fiecărui român, consider de datoria fiecărui român să fie consilierul preşedintelui său. (Nu ştiu ce vă spun consilierii dumneavoastră, dacă ei vă spun ceva. Nu ştiu dacă aveţi timp să vă informaţi.) Am decis deci, ca în această problemă, care mă preocupă de mai mult timp şi în care am parcurs mii de pagini de documente, articole, analize, informaţii să fiu un consilier al dumneavoastră voluntar. Sper să vă fiu de folos.

Domnule Preşedinte,

Dacă după ce veţi citi puţinele argumente din această scrisoare, nu veţi fi încă lămurit, vă propun să vă faceţi timp şi să căutaţi personal informaţii despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în Europa. E simplu, internetul vă stă la dispoziţie şi cred că aveţi viteze mari de navigare la palat. Evitaţi însă presa aşa-zisă mainstream, presa mare, oficială, care, s-a dovedit (au fost silite să o recunoască atât ziare cât şi televiziuni)  că  omite, minte, deformează, manipulează, se „trezeşte” mai târziu să informeze, apoi îşi prezintă scuzele. Ea este astăzi etichetată, de exemplu în Germania de peste 60 % din populaţie, ca „presa mincinoasă” (lügenpresse).

Căutaţi sursele independente care vă vor ajuta să aveţi o imagine mai apropiată de realitate despre islamizarea deliberată, premeditată, organizată, coordonată a Europei, la desfăşurată de la nivelul ONU, EU şi al majorităţii elitelor financiare-politice-civice-academice-media ale state occidentale.

Minciuna, dezinformarea, manipularea, suspendarea dreptului la opinie, la libera exprimare şi la informare, represiunea, chiar violentă, a opozanţilor actualei politici socialiste de dezintegrare a identităţilor naţionale şi de islamizare forţată şi rapidă, suspendarea şi încălcarea flagrantă a legilor şi a constituţiilor, fac ca atmosfera din actualele state ale Vestului să ne amintească mai curând de cea din regimurile comuniste, fasciste şi naziste decât de una de esenţă democratică. De aceea, consultarea surselor oficiale, a declaraţiilor liderilor politici, sau a mediei partenere cu guvernele nu este de niciun folos.

Voi încerca ca în rândurile de mai jos să vă aduc câteva argumente împotriva acceptării în România a unui contigent, sub-contigent, sau pluton de „refugiaţi”, nici măcar a unui refugiat primit oficial în ideea unei strategii de repatriere ulterioară, de integrare a celor cu statut real de refugiat etc. Toate aceste aşa-zise rezolvări încep şi se termină la fel: pentru puţin timp devine permanent, iar puţini migratori devin foarte mulţi.

Să ne oprim împreună asupra câtorva mituri despre necesitatea primirii „refugiaţilor”.

1. Umanitarism, solidaritate, generozitate etc. sau islamizare?

Primirea migratorilor nu are nicio legătură cu generozitatea, umanitarismul, solidaritatea. Dacă acestea toate existau cu advărat în intenţie, statele occidentale nu ar fi răvăşit Africa de Nord şi Orientul Mijlociu în perspectiva unei iluzorii democratizări, care, în realitate,  se doveşte o cruntă şi catastrofică formulă a terorii, bunului plac, a genocidului.

Dacă erau îngrijorate de soarta popoarelor respective, occidentalii ar fi încercat să rezolve situaţia acolo, unde este normal şi posibil, nu aici, unde această strategie va duce la  confruntări inter-rasiale, la genocid de ambele părţi şi la o catastrofă civilizaţională. În loc să-i democratizăm şi să-i ajutăm pe ei să se dezvolte, ce facem? Importăm aici toate conflictele locale şi pregătim terenul pentru un conflict de amploare între europeni şi migratori.

2. Rezolvarea problemelor necesarul de forţă de muncă şi ratei demografice scăzute.

Importul de imigraţie nu este o soluţie pentru niciuna dintre cele două. El este o soluţie pentru cucerirea continentului şi pentru pentru înlocuirea şi trecerea în sclavie a populaţiei autohtone, adică pentru islamizare.

În ceea ce priveşte forţa de muncă, realitatea fierbinte, recunoscută chiar şi la nivel oficial în Germania, arată că circa 80 % dintre migratori sunt aproape analfabeţi, necalificaţi şi, oricum, fără chef de muncă. Adică cu un comportament de cuceritor. Datele Budesbank prevăd niveluri de peste 70 % al şomajului în rândul „refugiaţilor” şi uriaşe cheltuieli sociale şi pentru posibila calificare a refugiaţilor. Plus condiţia ca să vrea şi Grivei să fie calificat.

În ceea ce priveşte demografia, nu m-aş duce în altă parte, pentru a vă da un exemplu, decât în Japonia, ţara care refuză să se deschidă imigranţilor, dincolo de un procent infim şi bine controlat de 1 % din populaţia ei de 127 milioane, 1% în care musulmanii sunt doar câteva zeci de mii. Japonia preferă politicii europene şi nord-americane, de influx masiv de imigranţi, cu deosebire musulmani, investiţia în propria populaţie: aproape o treime din bugetul actual va fi alocat pentru protecția și întărirea familiei, pentru combaterea deficitului de natalitate și a îmbătrânirii populației.

În Europa şi America s-a procedat şi se procedează invers: s-a stimulat avortul, este incriminată familia tradiţională, se oficializează căsătoria homosexuală, se torpilează identitatea sexuală naturală, se rup relaţile dintre copii şi părinţi, se promovează cariera şi nu procearea. După care suntem certaţi că nu mai avem un spor demografic pozitiv şi, ca prin minune, apare şi soluţia – gândită cu aprope 100 de ani în urmă, vezi proiectul Kalergi - a importului de populaţie şi al metisajului între rase.
3. Beneficiul creşterii consumului?

O minciună puerilă. Veniţi aici pentru a se înfrupta din El Dorado-ul Europa, structuraţi într-o cultură total diferită, necalificaţi şi cu o ofertă de angajare redusă, pe de o parte, şi nedoritori să muncească, ci doar să primească, pe de altă parte, migratorii vor încărca până la epuizare bugetele naţionale. Iar de cheltuit de unde vor cheltui? Din banii primiţi de la stat, nu din producţia de bunuri. Nu din plusvaloarea muncii lor.

Cheltuielile pentru găzduirea acestora sunt semnificative. Germania a cheltuit în câteva luni 600 milioane euro numai pentru găzduirea a 10.000 de migratori în hoteluri. Dar pentru restul de peste un milion? Dar pentru milioanele ce stau să vină? Are România fonduri pentru clădirile, personalul, hrana, obiectele personale, igiena, sănătatea a 6300 de persoane, când ea nu are bani pentru bolnavii din spitale, pentru medicamente vitale bolnavilor de cancer, diabet sau alte boli grave, sau penru alte nevoi vechi şi mereu presante ale cetăţenilor săi?

4. Nu constituie un pericol; noi vom primi extrem de puţin migratori raportat la populaţie.

Se spune că 6300 (un prim contigent, de fapt, alocat de UE) nu înseamnă mare lucru. Ştiţi însă cu cât se multiplică, în termen de 10-15 ani, un bărbat de 20 -35 de ani sosit singur (şi circa 80 % dintre migratorii actuali îndeplinesc aceste două condiţii)? Cu rudele pe care dreptul la azil îi permite să şi le aducă – părinţi, fraţi surori, soţiile şi soţii acestora, copiii acestora, soţiile personale şi copii pe care îi vor face cu acestea? (În Germania mulţi bărbaţi musulmani au mai multe soţii, cu care au copii. Femeile respective sunt în evidenţa statului german ca mame singure cu copii şi primesc casă, ajutoare substanţiale ca să nu trebuie să muncească şi să-şi crească copiii, adiccă tot ceea ce este necesar pentru a face şi a creşte şi mai mulţi copii.) În medie un astfel de adult mascul atrage după sine alte 60 -75 de persoane, dar poate trece şi de  100. Să facem un calcul: 6300 x 60 = 378.000. Şi dacă mai vin şi alte contigente şi dacă mai vin şi alţii de capul lor, peste graniţă, cum au început şi vor continua să vină, facem milionul mai repede de zece ani. Cum va fi atunci?

Nu vă gândiţi la comunitatea musulmană din România. Cei de aici au trăit sute de ani într-o altă cultură, împreună cu românii, au învăţat să se cunoască, să se accepte, s-au împrietenit, au învăţat, au muncit, au trăit împreună. E altceva. Mai mult, prin aducerea migratorilor riscăm ca, la nivelul tinerilor din această comunitate, să provocăm confuzii, radicalizări şi implicări în activităţi teroriste.

După cum au arătat autorităţile poloneze, maghiare, slovace, cehe şi croate, niciuna din ţările lor nu este pregătită, nu are o economie suficient de puternică pentru a suplini nevoile unui astfel de segment suplimentar al societăţii şi nici nu cred în posibilitatea convieţuirii a două culturi atât de diferite. Cu atât mai puţin România, aflată economic în urma, sau mult în urma acestora.

5. Mai mulţi sau mai puţini bani pentru asistenţa socială?

Autorităţile europeneafirmă că vor munci mai mulţi şi vor fi în încasări mai mari la buget, inclusiv pentru asigurările sociale. Dar vor munci mai mulţi, sau vor fi mai multe, mult mai multe persoane fără venituri în întreţinerea statului? Făceam trimitere mai sus la analiza Bundesbank. Există multe alte studii şi simulări extrem de detaliate şi aplicate care vorbesc despre transferuri astronomice de fonduri de la protecţia cetăţenilor autohtoni, producători de venituri pentru buget, către cei nou-sosiţi. Cum cele mai multe guverne europene sunt deja puternic îndatorate, unele trecând de 100 % din PIB, o supraîncărcare excesivă poate duce la prăbuşirea sistemelor de asigurări sociale. Mai mult chiar şi mai dramatic: prin primirea unui mare număr de migratori din culturi ne-europene, riscul e dublu: pe de o parte prăbuşirea sistemelor de asigurări interne, pe de altă parte dispariţia ajutorului pentru ţările ne-dezvoltate.

5. Islamul o religie a păcii?

Dacă veţi studia dinamica comunităţilor musulmane din întreaga lume – Africa de Nord, Africa Centrală, Orientul Mijlociu, Indonezia, Filipine, India, Europa etc. – veţi constata că există mai multe faze în care acestea trec, pe măsura creşterii lor,  de la tăcere şi bună-aparentă integrare, atunci când numărul membrilor lor este scăzut, la solicitări de drepturi tot mai extinse, odată cu creşterea numărului, până la faza în care, devenind majoritari, ceilalţi trebuie să se islamizeze, să plece, să moară sau să devină sclavii lor. Contestarea violentă a celorlalţi şi încercarea de intimidare şi impunere începe undeva după un procent de 5-6 % şi devine deja o problemă la 10 %, situaţie în care se află aproape toate statele vest europene.

6. Diversitate culturală şi socială binefăcătoare, sau conflicte sociale şi explozie a infracţionalităţii ?

Studii laborioase, efectuate pe perioade de 50 de ani, măsurând 109 variabile care contribuie la violenţa colectivă – gherilă, terorism, războiae civile - au arătat că 20 % din variaţia violenţei colective a fost cauzată de o singură variabilă: numărul de grupuri etnice din societate. Conflictele au fost mult mai intense atunci când părţile în conflict au avut religii diferite. Un alt studiu făcut pe 176 de societăţi a arătat că, la nivelul anului 2010 două treimi din variaţia globală a conflictului etnic a fost explicată prin diversitatea etnică. Cercetări ample şi îndelungate privind amestecul culturilor asupra etnocentrismului şi xenofobiei au arătat că amestecul pe scală largă al diverselor etnicităţi reduce stabilitatea şi pune în pericol pacea din societate.

Pe măsură ce diversitatea şi eterogenitatea creşte, scade cooperarea socială, participarea la acţiuni voluntare, oamenii devin mai izolaţi şi mai puţin încrezători, creşte ghetoizarea, separarea în şcoli, cluburi, baruri, restaurante, locuri de divertisment, canale de televiziune etc.

În ceea ce priveşte infracţionalitatea nu vă amintesc decât faptul că Suedia a ajuns pe locul doi în lume la violuri pe cap de locuitor, marea majoritate a acestora fiind făcute de migratori, deşi aceştia reprezintă doar 16 % din populaţie, sau că în Danemarca infracţiunile de toate soiurile înfăptuite de migratori şi în special de către cei din Orientul Mijlociu şi Africa, depăşesc pe segmentul de vârstă 15 -39 de ani, cu până la 135 % numărul infracţiunilor danezilor majoritari.
7. Societăţi înfloritoare sau războaie civile, o Europă multidimensională sau una islamică?

Perspectiva Europei este cea de islamizare: fie demografic, în circa 30 de ani, fie combinat, adică demografic, prin continuarea migrării, prin trădarea elitelor actuale şi prin forţă, în mult mai puţini ani; în unele cazuri, chiar zece. Singura şansă de a scăpa de islamizare, adică de o transformare completă a Europei într-o societate islamică radicală (acesta este trendul islamului la nivel global) cu toate caracteristicile ei, o reprezintă rezistenţa armată a populaţiei.

În acest moment, conform multor analişti şi multor studii din domeniul sociologiei, etologiei, antropologiei şi al securităţii, Europa este în pragul unor războaie civile. Ce vor însemna acestea? Pierderi masive de vieţi omenşti de ambele părţi, răniţi, mutilaţi, deplasări de populaţii, distrugeri masive, pierderi economice incalculabile, economii dărâmate. Şi totul se poate întinde pe mai mult de zece de ani. Poate chiar pe zeci de ani. Vrem oare, să avem aceleaşi tragedii, aceeaşi catastrofă umană şi economică în România?

În sensul tuturor celor de mai sus – şi a multor altora care nu au încăput în această scrisoare – cred că ar trebui să vă alăturaţi de urgenţă conducătorilor de stat din statele central şi est-europene amintite mai sus, să stabiliţi o strategie comună şi să contracaraţi orice încercare de intimidare din partea celor care îşi distrug cu bună-ştiinţă popoarele. Să nu acceptaţi primirea niciunui migrator, cel mult, aşa cum au anunţat şi alţii că e posibil, a unora creştini verificaţi minuţios în ceea ce priveşte adevărul declaraţiei lor, victime reale al unui genocid actual.

În acelaşi timp e necesar să acţionaţi pentru ca la nivelul partidelor, parlamentului, guvernului să fie conştientizată situaţia în care se află Europa şi să se pregătească din timp măsurile necesare pentru marile probleme economice care se vor abate, prin ricoşeu, şi asupra României.

UE şi şefii de stat ai Germaniei şi Franţei ne-au cerut solidaritate. E cazul să o arătăm. Dar nu urmându-i pe aceştia în acţiunea criminală pusă în acţiune sub acoperirea unor regimuri deja totalitare, ci prin solidaritatea cu popoarele vestului. Solidaritate care începe cu restabilirea adevărului şi refuzul minciunii, cu rostirea acestuia cu glas tare, cu opoziţia faţă de o politică care poate conduce la un genocid similar cu cele ale războaielor mondiale şi al comunismului.

Aş vrea să închei cu un citat de îmbărbătare de la o personalitate cunoscută, dar cum nu găsesc niciunul prin memorie în acest moment nu am a vă spune nimic mai mult decât:
Fiţi brav, domnule Preşedinte!

Proteste anti-islamizare în notă tragi-comică la Carnavalul din Germania

După strigătul de uşurare al poliţiei şi al autorităţilor din Koln faţă de cele numai 22 de agresiuni sexuale din prima zi a festivalului, iată în desfăşurare satira participanţilor la festival faţă de evenimentele devenite posibile prin politica autorităţilor de islamizare forţată 
În oraşul Wasungen Erfurt, Thuringia, un car alegoric a fost inscripţionat pe laterală BALKAN EXPRESS, iar în faţă avea scris "Soseşte ciuma (năpasta)"





 Trenul era însoţit de personaje care întruchipau un stol de lăcuste.
În Ilmtal, districtul Weimarer Land, tot în Thuringia, a stârnit senzaţie un car alegorit sub forma unui tanc Tiger cu sloganul "Apărarea din Ilmtal împotriva solicitatorilor de azil" pe o laterală, iar pe cealaltă "Pachetul de azil III", o referire la ultimele planuri ale cancelarului Merkel denumite de presa controlată de guvern "Pachetul de azil II".

În Solingen, un oraş din North Rhine-Westphalia, un car alegoric întruchipa un submarin german U-boat cu următorul mesaj: "Ar trebui să lupte pentru ţara lor, în loc să pipăie".
În fine, un alt car alegoric purta trei molahi, în posturi asemănătoare cu vestitele maimuţe chinezeşti,  cu turbane pe cap pe care stătea scris: "Teroarea nu are nimic de-a face cu religia"

O femeie normală din Australia de la marşul Pegida de duminică

Hei, feministelor! Acum, că tot aveţi dreptul de a vota, de ce nu vă folosiţi votul pentru a apăra femeile şi fetele de căsătoriile cu copile din islam, de poligamie, de viol, de scalavagismul sexual, de omorurile în numele onoarei şi de subjugare?

Val de infracţiuni ale migratorilor în Austria - Solidaritate cu popoarele oprimate ale Europei de Vest

 O uriaşă şi nebănuită schimbare de soartă face ca popoarele Ruropei de vest să trăiască astăzi ceea ce au trăit cele din centrul şi din estul Europei începând din 1945. Minciună, o realitate prefabricată, ascunderea adevărului, terorizarea oponenţilor, arestarea lor (vezi chiar astăzi în Franţa, la Calais), suprimarea dreptului la opinie şi le exprimare. Voi încerca, până la construirea unui site dedicat acestui lucru, să postez pe blogul personal cât mai multe informaţii despre atmosfera de coşmar, orwelliană, care domneşte peste Occident, pentru o monitorizare cât mai rapidă şi amplă.

Austria - 38 de infracţiuni pe zi în 2015, după datele dintre 1 ianuarie şi 31 august, faţă de 26 cu un an înainte, săvârşite de migratori - spune un raport al kinistrului de interne ca urmare a unei interpelări din parlament.
poliţia a primit ordine politice pentru a evita, amâna, nu raporta datele reale. De exemplu, cazul unui băiat de zece ani violat într-un vestiar de un irakian de 22 de ani a fost ţinut secret până când cazul a fost mediatizat pe internet. Mai multe pe


http://newobserveronline.com/austria-invaders-commit-38-crimes-a-day/

Pe Drumul Disprețului Față de Femei al islamului

Pe Drumul Disprețului oricum există multe alte lucruri. Și pentru a ți le demonstra, te port acum prin Afganistan grație unui documentar realizat recent de o excelentă jurnalistă anglo-afgană. Un documentar care, tehnic vorbind, nu este fără cusur, dar e atât de atroce, încât m-a luat prin surprindere, nepregătită fiind, chiar dacă genericul m-a avertizat. „We warn our spectators. Îi avertizăm pe specatorii noștri. This program contains very disturbing images. Acest program conține imagini șocante”. L-au dat în Italia? Ei, fie că l-au dat sau nu, îți spun eu care sunt imaginile cele mai șocante. Sunt cele care prezintă execuția a trei femei vinovate de nu știu ce lucru.

L-au dat în Italia? Ei, fie că l-au dat sau nu, îți spun eu care sunt imaginile cele mai șocante. Sunt cele care prezintă execuția a trei femei vinovate de nu știu ce lucru.

Execuția se desfășoară în piața centrală din Kabul. Pentru mai multă precizie, o parcare pustie. Și în această parcare pustie sosește deodată o camionetă din care coboară trei femei acoperite cu giulgiul cu găurele la nivelul ochilor, așadar burca. Blestemata burca; în comparație cu aceasta, chadorul pare un costum de baie sumar. Cea a primei femei e maro, a celei de-a doua e albă, a celei de-a treia e gri.

Femeia cu burca maro e într-adevăr îngrozită. Se clatină, nu se ține pe picioare. Femeia cu burca albă înaintează cu pași prudenți, ca și cum s-ar teme să nu se împiedice, să cadă și să se lovească. Femeia cu burca gri, foarte scundă și foarte delicată, merge în schimb cu o atitudine sigură și la un moment dat se oprește. Face gestul de a le susține pe cele două tovarășe, de a le încuraja, dar un bărbos cu tunică și turban intervine brusc și le separă. Cu îmbrânceli, le obligă să îngenuncheze pe pavaj.

Totul are loc în timp ce trecătorii traversează piața, mănâncă indiferenți curmale și își bagă degetele în nas, ca și cum acest lucru nu i-ar privi pe ei. Doar unul, în spate, privește curios.

Execuția se desfășoară rapid. Fără citiri de sentințe, fără tobe, fără pluton de militari, adică fără ceremonii sau pretenții de solemnitate. Cele trei femei abia au îngenunchiat pe asfalt că un alt bărbos cu tunică și turban, călăul, țâșnește nu se știe de unde cu o mitralieră în mâna dreaptă. O ține ca și cum ar fi o plasă de cumpărături. Pășind domol și plictisit, mișcându-se ca unul care respectă gesturi obișnuite și poate cotidiene, se îndreaptă spre ele, care așteaptă nemișcate și, așa nemișcate, nu par să fie ființe omenești. Par niște bocceluțe puse pe jos.

Ajunge în spatele lor și, pe neașteptat, trage de aproape cu arma în ceafa femeii cu burca maro, care cade imediat, ucisă pe loc. Apoi, tot domol și plictisit, se deplasează un metru și trage în ceafa femeii cu burca albă, care cade în același mod. Se deplasează apoi încă un metru, se oprește o clipă. Se scarpină între picioare, apoi trage în ceafa femeii cu burca gri, care în loc să cădă în față, rămâne un minut îngenuncheată și cu bustul drept. Drept și mândru. În fine, se prăbușește pe partea dreaptă și, într-un ultim fest de revoltă, își ridică poala rochiei pentru a-și arăta picioarele. Dar, imperturbabil, călăul i le acoperă, cheamă groparii, care apucă repede cele trei cadavre de picioare.

Lasă pe asfalt trei dâre lungi de sânge, le trag de acolo ca pe niște saci de gunoi și, pe ecan, apare ministrul afacerilor externe și al justiției, domnul Wakil Motawakil (Da, i-am reținut numele. Nu se știe niciodată ce ocazii îți oferă viața. Într-o zi aș putea să-l întâlnesc pe un drum pustiu și, pentru a-l ucide, aș avea nevoie să mă asigur de identitatea sa. „Are you, dumneavăstră sunteți, Mister Wakil Motawakil?”).

E o bucată mare de slănină, la vreo treizeci sau patruzeci de ani, Mister Wakil Motawakil. Foarte gras, cu turban, foarte bărbos, foarte mustăcios și cu o voce ascuțită de castrat. Vorbind despre cele trei femei, se bucură, tare mulțumit, tremură ca o piftie și chițăie: „This is a very joyful day, aceasta e o zi de mare bucurie. Today we gave back peace and security to our city. Astăzi am redat orașului nostru pacea și siguranța.” Dar nu spune în ce fel cele trei femei i-au luat orașului pacea și siguranța, pentru ce vină sau delict au fost condamnate și executate.

Și-au scos poate burca? Și-au descoperit poate fața pentru a bea un pahar cu apă? Sau au sfidat interdicția de a cânta și a intona vreun cântec de leagăn copiilor lor? Sau să se fi făcut vinovate de delictul cel mai grav dintre toate: să râdă. (Da, domnilor, să râdă. Am spus să râdă. Nu știați că în Afganistan, la talibani, femeile nu pot să râdă, că le este interzis până și să râdă?)

Șirul de întrebări mă sufoca, până când, după dispariția lui Wakil Motawakil, pe ecranul TV văd o sală mică, plină cu fete fără burca. Fete cu fața descoperită, brațele goale, rochii decoltate. Și una își face bucle, alta își machiază ochii, una se rujează, alta își lăcuiește unghiile cu roșu. Câteva râd, bucuroase, provcatoare. De unde deduc că nu mai suntem în Afganistan, că excelenta jurnalistă s-a întors la Londra, de unde vrea să ne consoleze cu un final plin de speranță. Eroare. Suntem încă la Kabul și sărmana este pradă unei asemenea spaime, încât vocea sa catifelată sună răgușit, chiar înăbușit.

„Pentru a filma ceea ce vedeți, eu și echipa mea ne-am asumat un mare risc. Ne găsim, de fapt, într-unul din locurile cele mai interzise ale orașului: un salon clandestin, un loc foarte periculos, un simbol al rezistenței la regimul talibanilor. Un salon de coafură.”

Și cu un fior, îmi amintesc răul pe care, fără să-mi dau seama (interviul cu Khomeini), l-am făcut în 1980 unui coafor din Teheran, al cărui salon, Chez Bashir – Coiffeur pour Dames, fusese închis de armată pentru că era un loc al pierzaniei și al păcatului. Pentru că, neluând lucrurile în serios și, profitând de faptul că Bashir avea toate cărțile mele traduse în farsi, prin urmare mă citea, l-am convins să deschidă o oră pentru mine.

Fiți amabil, Bashir. Doar o oră, am – nevoie – să – mă – spăl – pe – cap – și – în – camera – mea – apa – caldă – nu – curge.

A scos sigiliile puse de soldați și, lăsându-mă să intru în salonul pustiu, tremura ca un câine ud, sărmanul Bashir. Spunea: „Dumneavoastră nu înțelegeți la ce mă expuneți și la ce vă expuneți! Dacă ne descoperă sau află cineva, eu sfârșesc în pușcărie și dumneavoastră la fel”. Nu ne-a descoperit nimeni în ziua aceea. Dar opt luni după aceea, când m-am întors la Teheran (o altă istorie urâtă, despre care nu am vorbit niciodată), l-am căutat și mi s-a spus: „Nu știți? Cineva a observat ce-a făcut, așa că, imediat după ce ați plecat, a ciripit. L-au arestat și e încă la închisoare”.

Îmi amintesc și înțeleg că cele trei femei au fost ucise pentru că se duseseră la coafor. Înțeleg, în concluzie, că era vorba de trei femei combatante, de trei eroine. Spune-mi: aceasta este cultura la care te referi când vorbești despre două culturi?!?

Oriana Fallaci - Mânie și orgoliu (Ed. Corint - 2011) 

Rezistenţa europeană anti-islamică între internet şi batalioane ale morţii (Apocalipsa Europei VII)*

A treia forţă din gigantica înfruntare în derulare, cea atacată de primele două (socialismul internaţional şi islamul) aflate într-o alianţă trasparentă, chiar dacă nu declarată ca atare, este cea a indentitarilor. Unii îi numesc naţionalişti, eu prefer însă termenul de identitar pentru că el înglobează tot ceea ce defineşte identitatea persoanei, în primul rând identitatea spirituală – creştină, în cazul nostru - inclusiv apartenenţa la un neam, o limbă, un teritoriu. Este forţa care contestă sistemul şi guvernările statelor europene pentru deriva lor antiumană, pentru corectitudinea politică, multiculturalismul, aberaţiile ideologice ale căsătoriilor homosexuale, politicii de gen, feminismului antifemeie, pentru terorismul de stat faţă de familie, religia creştină, devenite toate literă de lege. Tot această tabără contestă puternic UE ca formulă globalizatoare pentru impunerea aberaţiilor de mai sus.

Această a treia forţă este cea mai slabă şi cea mai în pericol de a fi învinsă. Şantajul confortului, al recunoaşterii sociale, frica de a nu le pierde, de a nu fi pus la colţ ca un nemernic fascist, rasist, xenofob sau nazist, laşitatea, lipsa de viziune, îi împiedică (sau încă îi împiedică), pe o mare parte dintre cei care simt că lucrurile nu merg de loc cum trebuie, să se manifeste. E adevărat, îngrijorarea, teama lor au un suport extrem de real. Ceea ce se întâmplă acum în Occident începe să amintească până la detaliu de comunismul pe care l-am trăit în Est şi Centru: orice părere critică, orice opoziţie la politica oficială, orice tentativă de protest sunt taxate imediat ca extremism de dreapta, fanatism, rasism, xenofobie, fascism, nazism, islamofobie, discurs al urii. Etichetarea aduce după sine avertismentele poliţiei de a nu-ţi mai exprima nici pe internet criticile, pierderea locului de muncă, arestarea, pierderea proprietăţii, condamnarea, ţintuirea la stâlpul infamiei, respingerea din societatea sănătoasă.

 Primul lucru care trebuie spus este acela că în acest moment forţa identitară nu este organizată, nu are o osatură şi nici o evaluare credibilă, sondajele, care o estimează în jos, fiind atât de uşor de falsificat şi folosind mai ales pentru dezinformare şi propagandă falsă. Mai multe sondaje efectuate în decembrie 2014 arătau că majoritatea populaţiei germane este critică faţă de politica oficială. Unul dintre ele, făcut pentru Der Spiegel în decembrie 2014 arăta că 65 % dintre cetăţeni consideră că guvernul nu ia în seamă îngrijorarea lor privind politica de imigraţie şi de azilare, 28 nu sunt de loc de acord cu ea, iar 34 observau o islamizare crescândă a Germaniei. Un raport al Fundaţiei Bertelsmann completat de o cercetare a TNS Emnid din noiembrie 2014 arăta că 57 % dintre repondenţi considerau islamul un pericol, 40 % se simţeau străini în propria ţară, 24 afirmau că ar dori să împiedice viitoare imigrări muslmane. Vă imaginaţi cum au evoluat aceste cifre după anul 2015 şi începutul lui 2016. Realitatea arată că, în cofnormitate cu standardele socialiste la zi, majoritatea populaţiei germaniei este rasistă, xenofobă, nazistă. Oare aşa să fie? Sau e doar îngrijorată, critică, dezamăgită, supărată?

Forţa identitară se găseşte, mai ales zona reacţiilor populare, la începutul implicării sale active fie pe internet, fie prin mitinguri şi marşuri, fie prin acţiuni de organizare a unor gărzi civile/formaţiuni paramilitare, sau la nivelul unor acţiuni agresive anarhice împotriva sistemului şi a migratorilor. După cum este şi firesc, numai unele dintre aceste forme de organizare sunt transparente, declarate, vizibile. O bună parte, care estimăm că va creşte, din cauza poziţionării autorităţilor în mod deschis de partea islamiştilor, va rămâne ascunsă, ilegală, clandestină. La 70 de ani după începerea celui de-al doilea război mondial, în Europa începe să se ţeasă o reţea densă de organizaţii de partizani. Cei mai mulţi dintre protestatari se autodenumesc patrioţi. În continuarea textului voi folosi această denumire.

Internetul este, deocamdată, principalul loc de confruntare, pe care îl stăpânesc identitarii şi datorită căruia au obţinut primele victorii. Aici se adună şi se răspândesc informaţiile, cetăţenii nemulţumiţi îşi spun of-ul, se comunică, se mobilizează, se organizează. Datorită lui s-a aflat de agresiunile de la Koln şi din celelalte oraşe germane, de multe alte acte de agresiune ale migratorilor, sau de actele de revoltă ale indigenilor. Aici este principala tribună a partidelor şi organizaţiilor care nu trec de bariera „mediei mincinoase” cum este catalogată media principală de către protestatari.

Cu toţii, şi cei de pe internet, şi cei de la mitingurile paşnice şi cei din formulele organizate sunt calificaţi de propaganda politico-civico-mediatică la putere, ca nazişti deşi criticile, cererile, propunerile, obiectivele lor sunt la ani lumină de ceea ce a caracterizat nazismul. Citiţi aici „tezele de la Dresda”. Veţi descoperi nişte revendicări de bun simţ şi întru nimic rasiste sau naziste. Despre multe dintre formulele clandestine, probabil, nu vom şti nimic mai mult timp, până când va veni vremea ieşirii la suprafaţă pentru înfruntarea deschisă. Unele deja acţionează. Evident este multă naivitate, entuziasm momentan, lipsă de pregătire, chiar prostie, greşeli, renunţări, dezertări, suişuri şi coborâşuri. Pe ansamblu însă asistăm la o multiplicare substanţială a manifestărilor de opoziţie la politica de islamizare a Europei de Vest.

În cele ce urmează voi semnala principalele planuri de dezvoltare a rezistenţei europene, cu nominalizări şi cu exemple de formule de organizare şi tipuri de acţiuni.

Pe nivelul politic, în ultimii ani şi, mai ales în ultimele luni, partidele identitare, etichetate şi ca eurofobe, islamofobe, au înregistrat avansuri considerabile situîndu-se în multe state vest-europene în primele trei poziţii. Frontul Naţional (Franţa), Partidul pentru Libertate (Olanda), Alternativa pentru Germania (ajunsă acum cîteva zile pe locul 3), Partidul Poporului (Danemarca), Partidul Poporului (Elveţia), Partidul Libertăţii (Austria), Noua Alianţă Flamandă (belgia), Partidul Finlandezilor, Partidul Progresului (Norvegia), Partidul Democrat (Suedia); Partidul pentru Independenţă (Marea Britanie) sunt cu toatele partide de peste 15 %, în creştere, prezente în parlamentele statelor respective şi uneori chiar în coaliţii de guvernare. Ele sunt din ce în ce mai populare în rândul bărbaţilor cu vârsta sub 30 de ani, comunică un studiu publicat la Bruxelles de centrul britanic de reflecţie Demos, extinderea islamismului fiind percepută ca o ameninţare şi unind tot mai multe persoane în Europa. Studiul poate fi citit aici: http://www.demos.co.uk/project/populism-and-its-moral-siblings/.

Aceste partide plus altele mai mici sau din Europa Centrală şi de Sud-Est s-au reunit săptămâna trecută la Milano, într-o primă mare întâlnire pan-europeană după formarea în iunie 2015 a unui grup parlamentar european “Europa Naţiunilor şi a Libertăţii”.

Pe un alt nivel avem zona civică, formată din mii de organizaţii civice cu o asumare identitară mai largă, sau nişate doar pe un anumit segment al problematicii, cât şi formule înscrise ca ong dar considerate grupuri sau mişcări politice, date fiind revendicările lor cu referire exclusive la politică.

Cea mai cunoscută dintre acestea este PEGIDA (Patrioţii europeni împotriva islamizării Vestului), născută în octombrie 2014 la Dresda, care a reuşit să scoată în stradă, la marşurile din seara zilelor de luni, mii şi zeci de mii de oameni – de la câteva zeci la înfiinţare, la 7.500 în peste numai două luni, în decembrie 2014. O cercetare a institutului Emnid din decembrie 2014 arăta că 53 % dintre germanii din estul Germaniei şi 47 % dintre cei din vest manifestau simpatie pentru demonstraţiile Pegida. La comemorarea recentă a atacurilor de la Charlie Hebdo au participat  40.000 de manifestanţi, după evaluarea Pegida, 25.000 după cea a politţiei. Pegida are mai multe surori în Germania cu nume adaptatee după localităţile în cre activează: Fragida (Frankfurt), Bogida (Bonn), Legida (Leipzig), Dugida (Dusseldorf), Dagida (Darmstadt) etc. Modelul Pegida a fost preluat de grupuri din alte state, recent anunţându-se lansarea Pegida Irlanda, al 15-lea din afara Germaniei.  Mişcarea are 200000 de simpatizanţi pe pagina de Facebook.

Cam în aceeaşi perioadă în care partidele se întâlneau la Milano, la Roztoky, în apropiere de Praga (Cehia) se întălneau reprezentanţii Pegida Germania şi ai altor 13 mişcări similare din Europa, unele filiale locale ale Pegida din alte state, pentru a pune bazele coaliţiei “Fortăreaţa Europa”. S-a semnat declaraţia de la Praga în care se afirmă că “istoria civilizaţiei vestice poate să ia sfârşit în curând prin cucerirea Europei de către islam” şi s-a anunţat organizarea de marşuri de protest în 6 februarie în 14 ţări printre care Elveția, Italia, Estonia, Franţa, Finlanda, Germania, Austria, Polonia, Republica Cehă și Slovacia.

În faţa indiferenţei poliţiei, cetăţenii europeni se organizează în gărzi civile/formaţiuni paramilitare (vigilante groups) care îşi propun patrularea pe străzi pentru protecţia localităţilor adică a cetăţenilor şi a locuinţelor. Contestate de autorităţile centrale şi locale şi de către poliţie, respectivele initiative funcţionează deja în oraşe din Germania, Finlanda, Suedia, Belgia, Olanda, Danemarca.

Primul grup lansat în Gernania a fost în 7 ianuarie 2016 cel din Dusseldorf denumit “Dusseldorf veghează”, asumat ca o ligă pentru protecţia cetăţenilor. În numai o zi de la lansare avea deja 2300 de membri. Ca răspuns la citici, fondatorul grupului a accentuat faptul că acesta nu-şi propune acţiuni de justiţie sau de violenţă, ci numai să fie “prezent şi atent” la evenimentele publice importante, în serile din weekend şi în jurul punctelor nevralgice, cum ar fi unităţile de învăţământ. În opt zile grupul avea deja 13.000 de membri şi patrule pe străzi.

Un grup similar „Kassel veghează” s-a format în Kassel în 26 ianuarie şi avea deja în 29 circa 2000 de membri, patrulele fiind organizate prin mesageria WhatsApp şi Facebook. Populaţia poate sesiza infracţiunile de pe mobil, iar membrii grupului, ca şi în toate celelalte cazuri de astfel de patrule, încearcă să oprească agresiunea şi să reţină agresorii până al sosirea poliţiei.

Printre oraşele în care s-au organizat astfel de gărzi civile sunt cele cu filiale Pegida dar şi altele, cum ar fi hamburg, sau Flensburg la graniţa cu Danemarca. Nu e nicio supriză că în timp ce nu reuşesc să prindă, sau eliberează migratori, care au săvârşit agresiuni sexuale, distrugeri, atacuri, jafuri, poliţia s-a dovedit deosebit de vioaie atunci când a fost vorba de membrii patrulelor civile, arestându-l chiar şi pe Ivan Jurevic, eorul din Koln (cel care a salvat 4 femei la Koln) după ce acesta s-a alăturat unei astfel de patrule.

În Finlanda  a apărut un grup numit „Soldaţii lui Odin”, ai cărui membri, purtând jachete negre şi pălării cu însemnele „S.O.O”,   patrulează pe străzi în mai multe oraşe în care au fost găzduiţi azilanţi, pentru a proteja cetăţâenii de „intruşii musulmani”.

O altă formă de formă de rezistenţă sunt revoltele spontane.

În noaptea de joi spre vineri, tinerii musulmani corsicani care controlează cartierul Jardins de l’ Empereur din Ajaccio, s-au gândit că n-ar fi rău ca, cu ocazia “sărbătorii satanice” a Crăciunului, să le facă un botez surpriză pompierilor din oraș. Adică, să organizeze și la Ajaccio, ceea ce în Franța continentală a intrat demult în tradiția urbană: pe cât de cunoscuta, pe atât de nocturna “guet apens”. Asta a fost cauza.

Pompierii trimiși la locul incendiului au realizat că nu este în regulă ceva și au încercat să întoarcă mașina. Prea târziu, erau deja înconjurați de câțiva zeci de “tineri” cagulați care, după ce au spart cu pietre geamurile mașinii, au atacat vehiculul de intervenție cu bare de fier și sticle cu acid clorhidric. Conform mărturiei unuia dintre pompieri, nu s-a strigat “Allah Akbar”, ci doar “Cărați-vă corsicani murdari” și “Aici nu sunteți la voi”! Normal, cartierul al cărui nume amintește de cel care i-a înfrânt pe musulmani la Abukir a devenit azi o parte din Dar Al – Islam. Doi pompieri și un polițist au fost răniți. Nu s-au efectuat arestări. Până aici “procedura” a fost respectată ad-litteram.

Dar Corsica nu este Franța. În noaptea aceea, pompierii răniți au fost vizitați la spital de rudele lor, iar a doua zi circa 600 de corsicani au luat cu asalt Jardins de l’Empereur, strigând “Arabi Fora” (Arabii afară) și “Aici suntem la noi”! Un “lacaș de rugăciune” musulman (neautorizat) a fost atacat, geamurile sparte, iar interiorul lui vandalizat. Numai intervenția salutară a forțelor de ordine a împiedicat ca situația să scape total de sub control. Acesta a fost efectul cauzei.- relatează Bogdan Calehari.

În 18 ianuarie, în oraşul Heesch, a patra revolta anti-invadatori din Olanda, a adunat în centrul oraşului peste 1000 de protestatari, care au atacat clădirea consiliului local cu diverse proiectile (ouă, pietre, lemne) (Anterioarele revolte avuseseră loc în Gendermalsen, Steenbergen şi Purmerend) în timpul unei şedinţe a consiliului în care se discuta construcţia unui centru pentru refugiaţi de 500 de locuri.

Vineri, 29 ianuarie, în centrul Stockholmului, în timpul unui marş, pe durata căruia au fost distribuiţi fluturaşi cu sloganul “ Acum e de ajuns”, peste o sută de bărbaţi cu cagule negre au atacat imigranţii întâlniţi pe străzi. A doua zi Partidul Democrat a organizat o demonstraţie în timpul căreia s-a cerut demisia guvernului pentru administrarea dezastruoasă a crizei refugiaţilor.

Astfel de revolte, marşuri şi mitinguri spontane, provocate cel mai adesea de intenţia aducerii în locaţităţile respective a unor migratori au avut loc în lunile din urmă cu sutele în toate statele Europei de Vest şi arată, alături de celelalte forme orgaizate de rezistenţă, o mobilizare tot mai amplă a europenilor. O forţă puternică, dar încă haotică şi condusă adesea doar de dorinţa confruntării, o formează suporterii echipelor de fotbal. În măsura în care aceştia reuşesc să depăşească această pornire, să înţeleagă cu adevărat fenomenele şi să se disciplineze, va constitui o component viitoare extrem de importantă a rezistenţei antiislamice.

Dar cea mai dură şi poate mai expresivă şi mai eficientă formă de rezistenţă este cea ascunsă, cea difuză, a anonimilor din populaţia largă. Date fiind ordinele de a ţine secretă revolta populaţiei, cifrele reale sunt rareori date publictăţii de către poliţie sau prezentate de media. Totuşi, un articol recent din  Tageszeitung (TAZ) despre natura tot mai violentă a mişcării anti-invazie, dezvăluia că poliţia germană înregistrase deja, în primele 25 de zile ale lui 2016, 35 de atacuri ale unor clădiri pentru refugiaţi. Conform lui TAZ, patrioţii germani înfăptuiseră, în perioada ianuarie-noiembrie 2015, 12.660 de infracţiuni anti-imigranţi, printre care 1005 împotriva unor clădiri şi a unor refugiaţi (de cinci ori mai multe decât în 2014), 846 de agresiuni violente (doar 28 în 2014), 92 de incendieri de aşezăminte (doar 6 în 2014). Atacurile au culminat cu aruncarea unei grenade, vinery 29 ianuarie, asupra unui astfel de centru.

În Suedia, patrioţii suedezi incendiază centrele pentru azilanţi în ritmul de unul la două zile, astfel că guvernul şi autorităţile locale au început să ţină secrete adresele locaţiilor în care sunt găzduiţi migratorii, iar poliţia efectuează în permanenţă raiduri nocturne cu elicopterele pentru a încerca să prevină noi atacuri.

Cele de mai sus sunt numai câteva exemple, linii directoare pentru a înţelege ceea ce se întâmplă de această parte a baricadei. Din citirea a sute de articole, de pe zeci de site-uri, a informaţiilor prezentate de surse oficiale, sau independente, de observatori, comentatori şi analişti, reiese o tot mai hotărâtă şi mai amplă replica faţă de politica de islamizare forţată a Europei şi de disoluţie a identităţii persoanei ca fiinţă complex construită în jurul unei axe spiritual verticale.

Cum pe de altă parte, monitorizările legate de incidentele, infracţiunile, crimele comise de migratori ne arată zilnic astfel de evenimente, tot mai multe, tot mai diverse, tot mai îndrăzneţe, este de aşteptat să crească nemulţumirea şi revolta şi să se înmulţească acţiunile rezistenţei. Desconsiderarea premeditată a siguranţei şi bunăstării cetăţenilor obişnuiţi va duce, ca răspuns la actele de violenţă şi de crimă ale migratorilor, la intrarea în acţiune a unor “plutoane ale morţii” organizate de foşti militari şi poliţişti, inclusiv personal din serviciile secrete, activi sau retraşi din activitate. Iar în timp, la aceştia va ajunge destul armament, dacă nu a ajuns deja, pentru a organiza o rezistenţă armată în previzibilele ciocniri sîngeroase care vor urma şi care vor conduce spre războaie civile în toate statele vest europene.

Pentru că tot vorbim despre arme, să ne întoarcem către populaţie şi înarmarea voluntară a acesteia. Comerţul de specialitate din Germania a înregistrat creşteri de peste 600 % în anul 2015 faţă de 2014 de vânzări ale produselor pentru autoapărare, de la sprayuri cu piper la pistoale şi carabine. Evenimentele din Koln, crimele din Suedia şi Austria şi violurile tot mai numeroase au făcut ca luna ianuarie 2016 să stabilească noi recorduri, unii comercianţi având vânzări cât pentru tot anul precedent.

Va urma.

*Nu am nimic cu islamul la el acasă. Pot să am reţineri, pot să fiu oripilat, aşa cum pot să fiu şi fascinat de unele, sau de altele, dintre feţele lui. Dar îl respect şi îi respect opţiunile. Nu-i cer să se schimbe. Nu-l condamn. nu-l resping, nu vreau să-l democratizez în contra specificului lui, nu-l acuz, nu-l urăsc.

Dar am împotriva lui tot ceea ce mă îndreptăţeşte să-mi apăr familia, aproapele, neamul, credinţa, atunci când vine la mine acasă şi îmi impune, cu biciul, satârul, glonţul sau cu bomba, să fiu aşa cum vrea el.

Acest text nu este îndreptat împotriva islamului, ci urmăreşte să semnaleze o foarte apropiată catastrofă civilizaţională, războaie inter-rasiale şi interconfesionale în care şi o parte dintre musulmanii atraşi în Europa sunt, de fapt carne de tun, să-i demaşte pe adevăraţii vinovaţi şi să ofere posibile soluţii pentru supravieţuire.

De acelaşi autor, pe aceeaşi temă:

Califatul Europei de Vest? (I)

Califatul Europei de Vest? (II)- Imigraţie, violuri, incendii şi dictatură în Suedia

Califatul Europei de Vest? (III) - Alarmism, sau realism? Copacii Islamului

Mega-Moscheea (I) - Se pregăteşte islamizarea României? De către cine?

Mega-Moscheea (II) - Cine urmăreşte islamizarea României?