A treia forţă din gigantica
înfruntare în derulare, cea atacată de primele două (socialismul internaţional
şi islamul) aflate într-o alianţă trasparentă, chiar dacă nu declarată ca
atare, este cea a indentitarilor. Unii îi numesc naţionalişti, eu prefer însă
termenul de identitar pentru că el înglobează tot ceea ce defineşte identitatea
persoanei, în primul rând identitatea spirituală – creştină, în cazul nostru -
inclusiv apartenenţa la un neam, o limbă, un teritoriu. Este forţa care
contestă sistemul şi guvernările statelor europene pentru deriva lor antiumană,
pentru corectitudinea politică, multiculturalismul, aberaţiile ideologice ale
căsătoriilor homosexuale, politicii de gen, feminismului antifemeie, pentru
terorismul de stat faţă de familie, religia creştină, devenite toate literă de
lege. Tot această tabără contestă puternic UE ca formulă globalizatoare pentru
impunerea aberaţiilor de mai sus.
Această a treia forţă este cea mai
slabă şi cea mai în pericol de a fi învinsă. Şantajul confortului, al
recunoaşterii sociale, frica de a nu le pierde, de a nu fi pus la colţ ca un nemernic
fascist, rasist, xenofob sau nazist, laşitatea, lipsa de viziune, îi împiedică (sau
încă îi împiedică), pe o mare parte dintre cei care simt că lucrurile nu merg
de loc cum trebuie, să se manifeste. E adevărat, îngrijorarea, teama lor au un
suport extrem de real. Ceea ce se întâmplă acum în Occident începe să amintească
până la detaliu de comunismul pe care l-am trăit în Est şi Centru: orice părere
critică, orice opoziţie la politica oficială, orice tentativă de protest sunt
taxate imediat ca extremism de dreapta, fanatism, rasism, xenofobie, fascism,
nazism, islamofobie, discurs al urii. Etichetarea aduce după sine
avertismentele poliţiei de a nu-ţi mai exprima nici pe internet criticile,
pierderea locului de muncă, arestarea, pierderea proprietăţii, condamnarea,
ţintuirea la stâlpul infamiei, respingerea din societatea sănătoasă.
Primul lucru care trebuie spus este acela că
în acest moment forţa identitară nu este organizată, nu are o osatură şi nici o
evaluare credibilă, sondajele, care o estimează în jos, fiind atât de uşor de
falsificat şi folosind mai ales pentru dezinformare şi propagandă falsă. Mai
multe sondaje efectuate în decembrie 2014 arătau că majoritatea populaţiei
germane este critică faţă de politica oficială. Unul
dintre ele, făcut pentru Der Spiegel în decembrie 2014 arăta
că 65 % dintre cetăţeni consideră că guvernul nu ia în seamă îngrijorarea lor
privind politica de imigraţie şi de azilare, 28 nu sunt de loc de acord cu ea,
iar 34 observau o islamizare crescândă a Germaniei. Un
raport al Fundaţiei Bertelsmann completat de o cercetare a TNS Emnid din
noiembrie 2014 arăta că 57 % dintre repondenţi considerau islamul un pericol,
40 % se simţeau străini în propria ţară, 24 afirmau că ar dori să împiedice
viitoare imigrări muslmane. Vă imaginaţi cum au evoluat aceste cifre după anul
2015 şi începutul lui 2016. Realitatea arată că, în cofnormitate cu standardele
socialiste la zi, majoritatea populaţiei germaniei este rasistă, xenofobă,
nazistă. Oare aşa să fie? Sau e doar îngrijorată, critică, dezamăgită,
supărată?
Forţa identitară se găseşte, mai
ales zona reacţiilor populare, la începutul implicării sale active fie pe
internet, fie prin mitinguri şi marşuri, fie prin acţiuni de organizare a unor
gărzi civile/formaţiuni paramilitare, sau la nivelul unor acţiuni agresive anarhice
împotriva sistemului şi a migratorilor. După cum este şi firesc, numai unele
dintre aceste forme de organizare sunt transparente, declarate, vizibile. O
bună parte, care estimăm că va creşte, din cauza poziţionării autorităţilor în
mod deschis de partea islamiştilor, va rămâne ascunsă, ilegală, clandestină. La
70 de ani după începerea celui de-al doilea război mondial, în Europa începe să
se ţeasă o reţea densă de organizaţii de partizani. Cei mai mulţi dintre
protestatari se autodenumesc patrioţi. În continuarea textului voi folosi
această denumire.
Internetul este, deocamdată,
principalul loc de confruntare, pe care îl stăpânesc identitarii şi datorită
căruia au obţinut primele victorii. Aici se adună şi se răspândesc
informaţiile, cetăţenii nemulţumiţi îşi spun of-ul, se comunică, se mobilizează,
se organizează. Datorită lui s-a aflat de agresiunile de la Koln şi din
celelalte oraşe germane, de multe alte acte de agresiune ale migratorilor, sau
de actele de revoltă ale indigenilor. Aici este principala tribună a partidelor
şi organizaţiilor care nu trec de bariera „mediei mincinoase” cum este
catalogată media principală de către protestatari.
Cu toţii, şi cei de pe internet,
şi cei de la mitingurile paşnice şi cei din formulele organizate sunt calificaţi
de propaganda politico-civico-mediatică la putere, ca nazişti deşi criticile,
cererile, propunerile, obiectivele lor sunt la ani lumină de ceea ce a
caracterizat nazismul. Citiţi aici „tezele de la
Dresda”.
Veţi descoperi nişte revendicări de bun simţ şi întru nimic rasiste sau
naziste. Despre multe dintre formulele clandestine, probabil, nu vom şti nimic
mai mult timp, până când va veni vremea ieşirii la suprafaţă pentru înfruntarea
deschisă. Unele deja acţionează. Evident este multă naivitate, entuziasm
momentan, lipsă de pregătire, chiar prostie, greşeli, renunţări, dezertări,
suişuri şi coborâşuri. Pe ansamblu însă asistăm la o multiplicare substanţială
a manifestărilor de opoziţie la politica de islamizare a Europei de Vest.
În cele ce urmează voi semnala
principalele planuri de dezvoltare a rezistenţei europene, cu nominalizări şi
cu exemple de formule de organizare şi tipuri de acţiuni.
Pe
nivelul politic, în ultimii ani şi, mai ales în ultimele luni,
partidele identitare, etichetate şi ca eurofobe, islamofobe, au înregistrat
avansuri considerabile situîndu-se în multe state vest-europene în primele trei
poziţii. Frontul Naţional (Franţa), Partidul
pentru Libertate (Olanda), Alternativa pentru Germania (ajunsă acum cîteva zile
pe locul 3), Partidul Poporului (Danemarca), Partidul Poporului (Elveţia),
Partidul Libertăţii (Austria), Noua Alianţă Flamandă (belgia), Partidul
Finlandezilor, Partidul Progresului (Norvegia), Partidul Democrat (Suedia);
Partidul pentru Independenţă (Marea Britanie) sunt cu toatele partide de peste
15 %, în creştere, prezente în parlamentele statelor respective şi uneori chiar
în coaliţii de guvernare. Ele sunt din ce în ce mai populare în rândul
bărbaţilor cu vârsta sub 30 de ani, comunică un studiu publicat la Bruxelles de
centrul britanic de reflecţie Demos, extinderea islamismului fiind percepută ca
o ameninţare şi unind tot mai multe persoane în Europa. Studiul poate fi citit
aici: http://www.demos.co.uk/project/populism-and-its-moral-siblings/.
Aceste
partide plus altele mai mici sau din Europa Centrală şi de Sud-Est s-au reunit
săptămâna trecută la Milano, într-o primă mare întâlnire pan-europeană după
formarea în iunie 2015 a unui grup parlamentar european “Europa Naţiunilor şi a
Libertăţii”.
Pe un alt nivel avem zona civică, formată din mii de organizaţii
civice cu o asumare identitară mai largă, sau nişate doar pe un anumit segment
al problematicii, cât şi formule înscrise ca ong dar considerate grupuri sau
mişcări politice, date fiind revendicările lor cu referire exclusive la
politică.
Cea
mai cunoscută dintre acestea este PEGIDA
(Patrioţii europeni împotriva islamizării Vestului), născută în octombrie 2014
la Dresda, care a reuşit să scoată în stradă, la marşurile din seara zilelor de
luni, mii şi zeci de mii de oameni – de la câteva zeci la înfiinţare, la 7.500
în peste numai două luni, în decembrie 2014. O cercetare a institutului Emnid
din decembrie 2014 arăta că 53 % dintre germanii din estul Germaniei şi 47 %
dintre cei din vest manifestau simpatie pentru demonstraţiile Pegida. La
comemorarea recentă a atacurilor de la Charlie Hebdo au participat 40.000 de manifestanţi, după evaluarea
Pegida, 25.000 după cea a politţiei. Pegida are mai multe surori în Germania cu
nume adaptatee după localităţile în cre activează: Fragida (Frankfurt), Bogida
(Bonn), Legida (Leipzig), Dugida (Dusseldorf), Dagida (Darmstadt) etc. Modelul Pegida
a fost preluat de grupuri din alte state, recent anunţându-se lansarea Pegida
Irlanda, al 15-lea din afara Germaniei. Mişcarea
are 200000 de simpatizanţi pe pagina de Facebook.
Cam
în aceeaşi perioadă în care partidele se întâlneau la Milano, la Roztoky,
în apropiere de Praga (Cehia)
se întălneau reprezentanţii Pegida Germania şi ai altor 13 mişcări similare din
Europa, unele filiale locale ale Pegida din alte state, pentru a pune bazele coaliţiei
“Fortăreaţa Europa”. S-a semnat
declaraţia de la Praga în care se afirmă că “istoria civilizaţiei vestice poate
să ia sfârşit în curând prin cucerirea Europei de către islam” şi s-a anunţat
organizarea de marşuri de protest în 6 februarie în 14 ţări printre care
Elveția, Italia, Estonia, Franţa, Finlanda, Germania, Austria, Polonia,
Republica Cehă și Slovacia.
În faţa indiferenţei poliţiei,
cetăţenii europeni se organizează în
gărzi civile/formaţiuni paramilitare (vigilante groups) care îşi propun
patrularea pe străzi pentru protecţia localităţilor adică a cetăţenilor şi a
locuinţelor. Contestate de autorităţile centrale şi locale şi de către poliţie,
respectivele initiative funcţionează deja în oraşe din Germania, Finlanda,
Suedia, Belgia, Olanda, Danemarca.
Primul grup lansat în Gernania a
fost în 7 ianuarie 2016 cel din Dusseldorf denumit “Dusseldorf veghează”, asumat ca o ligă pentru protecţia
cetăţenilor. În numai o zi de la lansare avea deja 2300 de membri. Ca răspuns
la citici, fondatorul grupului a accentuat faptul că acesta nu-şi propune
acţiuni de justiţie sau de violenţă, ci numai să fie “prezent şi atent” la
evenimentele publice importante, în serile din weekend şi în jurul punctelor
nevralgice, cum ar fi unităţile de învăţământ. În opt zile grupul avea deja
13.000 de membri şi patrule pe străzi.
Un
grup similar „Kassel veghează” s-a
format în Kassel în 26 ianuarie şi avea deja în 29 circa 2000 de membri,
patrulele fiind organizate prin mesageria WhatsApp şi Facebook. Populaţia poate
sesiza infracţiunile de pe mobil, iar membrii grupului, ca şi în toate
celelalte cazuri de astfel de patrule, încearcă să oprească agresiunea şi să
reţină agresorii până al sosirea poliţiei.
Printre
oraşele în care s-au organizat astfel de gărzi civile sunt cele cu filiale
Pegida dar şi altele, cum ar fi hamburg, sau Flensburg la graniţa cu Danemarca. Nu e nicio
supriză că în timp ce nu reuşesc să prindă, sau eliberează migratori, care au
săvârşit agresiuni sexuale, distrugeri, atacuri, jafuri, poliţia s-a dovedit
deosebit de vioaie atunci când a fost vorba de membrii patrulelor civile,
arestându-l chiar şi pe Ivan Jurevic, eorul din Koln (cel care a salvat 4 femei
la Koln) după ce acesta s-a alăturat unei astfel de patrule.
În
Finlanda a apărut un grup numit „Soldaţii lui Odin”, ai cărui membri,
purtând jachete negre şi pălării cu însemnele „S.O.O”, patrulează pe străzi în mai multe oraşe în
care au fost găzduiţi azilanţi, pentru a proteja cetăţâenii de „intruşii
musulmani”.
O altă formă de formă de rezistenţă
sunt revoltele spontane.
În noaptea de joi spre vineri, tinerii musulmani corsicani
care controlează cartierul Jardins de l’ Empereur din Ajaccio, s-au gândit că
n-ar fi rău ca, cu ocazia “sărbătorii satanice” a Crăciunului, să le facă un
botez surpriză pompierilor din oraș. Adică, să organizeze și la Ajaccio, ceea
ce în Franța continentală a intrat demult în tradiția urbană: pe cât de
cunoscuta, pe atât de nocturna “guet apens”. Asta a fost cauza.
Pompierii trimiși la locul incendiului au realizat că nu
este în regulă ceva și au încercat să întoarcă mașina. Prea târziu, erau deja
înconjurați de câțiva zeci de “tineri” cagulați care, după ce au spart cu
pietre geamurile mașinii, au atacat vehiculul de intervenție cu bare de fier și
sticle cu acid clorhidric. Conform mărturiei unuia dintre pompieri, nu s-a
strigat “Allah Akbar”, ci doar “Cărați-vă corsicani murdari” și “Aici nu
sunteți la voi”! Normal, cartierul al cărui nume amintește de cel care i-a
înfrânt pe musulmani la Abukir a devenit azi o parte din Dar Al – Islam. Doi
pompieri și un polițist au fost răniți. Nu s-au efectuat arestări. Până aici
“procedura” a fost respectată ad-litteram.
Dar Corsica nu este Franța. În noaptea aceea, pompierii
răniți au fost vizitați la spital de rudele lor, iar a doua zi circa 600 de
corsicani au luat cu asalt Jardins de l’Empereur, strigând “Arabi Fora” (Arabii
afară) și “Aici suntem la noi”! Un “lacaș de rugăciune” musulman (neautorizat)
a fost atacat, geamurile sparte, iar interiorul lui vandalizat. Numai
intervenția salutară a forțelor de ordine a împiedicat ca situația să scape
total de sub control. Acesta a fost
efectul cauzei.-
relatează Bogdan Calehari.
În 18
ianuarie, în oraşul Heesch, a patra revolta anti-invadatori din Olanda, a
adunat în centrul oraşului peste 1000 de protestatari, care au atacat clădirea
consiliului local cu diverse proiectile (ouă, pietre, lemne) (Anterioarele
revolte avuseseră loc în Gendermalsen, Steenbergen şi Purmerend) în timpul unei
şedinţe a consiliului în care se discuta construcţia unui centru pentru refugiaţi
de 500 de locuri.
Vineri, 29
ianuarie, în centrul Stockholmului, în timpul unui marş, pe durata căruia au
fost distribuiţi fluturaşi cu sloganul “ Acum e de ajuns”, peste o sută de
bărbaţi cu cagule negre au atacat imigranţii întâlniţi pe străzi. A doua zi
Partidul Democrat a organizat o demonstraţie în timpul căreia s-a cerut demisia
guvernului pentru administrarea dezastruoasă a crizei refugiaţilor.
Astfel de
revolte, marşuri şi mitinguri spontane, provocate cel mai adesea de intenţia
aducerii în locaţităţile respective a unor migratori au avut loc în lunile din
urmă cu sutele în toate statele Europei de Vest şi arată, alături de celelalte
forme orgaizate de rezistenţă, o mobilizare tot mai amplă a europenilor. O
forţă puternică, dar încă haotică şi condusă adesea doar de dorinţa
confruntării, o formează suporterii echipelor de fotbal. În măsura în care
aceştia reuşesc să depăşească această pornire, să înţeleagă cu adevărat
fenomenele şi să se disciplineze, va constitui o component viitoare extrem de
importantă a rezistenţei antiislamice.
Dar cea mai dură şi poate mai
expresivă şi mai eficientă formă de rezistenţă este cea ascunsă, cea difuză, a anonimilor din populaţia largă. Date fiind ordinele de a ţine secretă revolta
populaţiei, cifrele reale sunt rareori date publictăţii de către poliţie sau
prezentate de media. Totuşi, un articol recent din Tageszeitung (TAZ) despre natura tot mai
violentă a mişcării anti-invazie, dezvăluia că poliţia germană înregistrase
deja, în primele 25 de zile ale lui 2016, 35 de atacuri ale unor clădiri pentru
refugiaţi. Conform lui TAZ, patrioţii germani înfăptuiseră, în perioada
ianuarie-noiembrie 2015, 12.660 de infracţiuni anti-imigranţi, printre care
1005 împotriva unor clădiri şi a unor refugiaţi (de cinci ori mai multe decât
în 2014), 846 de agresiuni violente (doar 28 în 2014), 92 de incendieri de
aşezăminte (doar 6 în 2014). Atacurile au culminat cu aruncarea unei grenade,
vinery 29 ianuarie, asupra unui astfel de centru.
În Suedia,
patrioţii suedezi incendiază centrele pentru azilanţi în ritmul de unul la două
zile, astfel că guvernul şi autorităţile locale au început să ţină secrete adresele
locaţiilor în care sunt găzduiţi migratorii, iar poliţia efectuează în
permanenţă raiduri nocturne cu elicopterele pentru a încerca să prevină noi
atacuri.
Cele de mai
sus sunt numai câteva exemple, linii directoare pentru a înţelege ceea ce se
întâmplă de această parte a baricadei. Din citirea a sute de articole, de pe
zeci de site-uri, a informaţiilor prezentate de surse oficiale, sau
independente, de observatori, comentatori şi analişti, reiese o tot mai
hotărâtă şi mai amplă replica faţă de politica de islamizare forţată a Europei
şi de disoluţie a identităţii persoanei ca fiinţă complex construită în jurul
unei axe spiritual verticale.
Cum pe de
altă parte, monitorizările legate de incidentele, infracţiunile, crimele comise
de migratori ne arată zilnic astfel de evenimente, tot mai multe, tot mai
diverse, tot mai îndrăzneţe, este de aşteptat să crească nemulţumirea şi
revolta şi să se înmulţească acţiunile rezistenţei. Desconsiderarea premeditată
a siguranţei şi bunăstării cetăţenilor obişnuiţi va duce, ca răspuns la actele
de violenţă şi de crimă ale migratorilor, la intrarea în acţiune a unor
“plutoane ale morţii” organizate de foşti militari şi poliţişti, inclusiv personal
din serviciile secrete, activi sau retraşi din activitate. Iar în timp, la
aceştia va ajunge destul armament, dacă nu a ajuns deja, pentru a organiza o
rezistenţă armată în previzibilele ciocniri sîngeroase care vor urma şi care
vor conduce spre războaie civile în toate statele vest europene.
Pentru că
tot vorbim despre arme, să ne întoarcem către populaţie şi înarmarea voluntară
a acesteia. Comerţul de specialitate din Germania a înregistrat creşteri de
peste 600 % în anul 2015 faţă de 2014 de vânzări ale produselor pentru
autoapărare, de la sprayuri cu piper la pistoale şi carabine. Evenimentele din
Koln, crimele din Suedia şi Austria şi violurile tot mai numeroase au făcut ca
luna ianuarie 2016 să stabilească noi recorduri, unii comercianţi având vânzări
cât pentru tot anul precedent.
Va urma.
*Nu am nimic cu islamul la el acasă. Pot să am
reţineri, pot să fiu oripilat, aşa cum pot să fiu şi fascinat de unele, sau de
altele, dintre feţele lui. Dar îl respect şi îi respect opţiunile. Nu-i cer să
se schimbe. Nu-l condamn. nu-l resping, nu vreau să-l democratizez în contra
specificului lui, nu-l acuz, nu-l urăsc.
Dar am împotriva lui tot ceea ce mă îndreptăţeşte
să-mi apăr familia, aproapele, neamul, credinţa, atunci când vine la mine acasă
şi îmi impune, cu biciul, satârul, glonţul sau cu bomba, să fiu aşa cum vrea
el.
Acest text nu este îndreptat împotriva islamului, ci
urmăreşte să semnaleze o foarte apropiată catastrofă civilizaţională, războaie
inter-rasiale şi interconfesionale în care şi o parte dintre musulmanii atraşi
în Europa sunt, de fapt carne de tun, să-i demaşte pe adevăraţii vinovaţi şi să
ofere posibile soluţii pentru supravieţuire.
De acelaşi autor, pe aceeaşi
temă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu