Revoluţia sexuală faţă cu castitatea şi cu şeful ei, Romeo Moşoiu

19 ONG-uri, printre care şi Asociaţia Părinţi pentru Ora de Religie condusă de Romeo Moşoiu - consilier al Ministrului Educaţiei, au trimis săptămâna trecută o scrisoare deschisă prin care le cereau miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii să promoveze în şcoli abstinenţa până la căsătorie, ca "cel mai bun lucru pentru sănătatea copiilor". (HotNews)

Scrisorii celor 19 i-a urmat un freamăt de indignare, un tsunami de vociferări , acuzaţii, condamnări şi în final execuţia publică a lui Romeo Moşoiu, personificare a conspiraţiei fundamentaliste, care se opune progresului societăţii.

Un grup de ONG-uri a cerut vineri, 12 iunie, demiterea lui Romeo-Nicu Moşoiu din funcţia de consilier al Ministrului Educaţiei, invocând conflictul de interese. Moşoiu are o dublă calitate: persoană cu influenţă în deciziile Ministerului şi, în acelaşi timp, vice-preşedinte al Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR), asociaţie care face lobby în favoarea unor politici educaţionale bazate pe o ideologie fundamentalist religioasă, în detrimentul oricărei evidenţe ştiinţifice, au sustinut organizaţiile, într-un comunicat. (HotNews)

Pe modelul patentat al stângii, comunicatul activiştilor progresişti e o tentativă de manipulare constituită printr-o înşiruire de minciuni, deformări ale adevărului, adevăruri parţiale învelite în minciună (vezi, pentru lămurire, zicerile de zi cu zi ale lui VV Ponta). Pe trei dintre ele găsim chiar în fragmentul citat mai sus: „ideologia fundamentalist religioasă”, „în detrimentul oricărei evidenţe ştiinţifice” şi „conflictul de interese”.

În ceea ce o priveşte pe prima, mai mult o manipulare prin etichetarea negativă a adversarului, putem spune că datorită acestei aşa zise „ideologii” incriminate, de fapt principii ale unei vechi şi rodnice morale, există, vorbesc şi acţionează şi activiştii progresişti de mai sus. Dacă lumea ar fi funcţionat după ideologia (de data aceasta cu adevărat o ideologie, după cum vom arăta mai târziu) pe care ei o propagă (avorturi, homosexualitate, identitate de gen, libertinaj, deparavare, prostituţie infantilă etc.) mă îndoiesc că aceştia ar mai fi putut spune ceva, căci, probabil, lumea s-ar fi terminat de mult.

Apoi, de când ceea ce ţine de religie este rău pentru om? Cu o credinţă sau alta, omul a trecut prin zeci de milenii, a evoluat, a descoperit ştiinţele şi tehnicile, şi-a îmbunătăţit viaţa, a ajuns în 2015. Europa, cea care a modificat din temelii lumea, s-a născut pe un fundament creştin. Fără acesta poate ar fi fost musulmană, sau poate nu ar mai fost de loc. Care e problema cu religia? Vom încerca să găsim răspunsul împreună.

A doua minciună este una grosieră, pe care până şi elevii de clasa a şasea (!) o pot da de gol. Pentru că, tocmai pe dos, „evidenţa ştiinţifică” dă dreptate propunerii celor 19 şi nu complexului de „măsuri progresiste” ale comisarilor civici. Astfel că minciuna respectivă nu e decât o manipulare de autoetichetare pozitivă prin alipirea emitentului opiniei de un concept-termen cu încărcătură pozitivă (în cazul acesta, ştiinţa).

În ceea ce priveşte conflictul de interese, respectivii emitenţi de opinie au devenit chiar neglijenţi. (Atât de neglijenţi încât ar putea rămâne fără o sumedenie de factori de influenţă de pe lângă persoane de decizie.) Oare nu tot conflict de interese a fost atunci când Remus Cernea era consilier al primului ministru? Sau în cazul a altor sute de consilieri, care sunt în acelaşi timp activişti civici progresişti, sau oameni de afaceri. A profitat APOR-ul de ajutoare financiare de la minister, a accesat fonduri prin proiecte, are alte avantaje materiale? Şi atunci?

Dar să trecem mai departe. Încercând să înţelegem reacţia furibundă a activiştilor din cele 14 ong-uri contestatoare, ajungem, evident, la întrebarea de bază: Ce e rău în a îndemna adolescenţii să nu aibă relaţii sexuale până când între emoţional şi mental apare un echilibru mai stabil (cercetările arată că această echilibrare începe să se simtă de-abia după 25 de ani, până atunci tânărul fiind, în general, mai curând prizonierul emoţiilor)?

Mai precis ce e rău în a evita sau reduce:

·         Sarcinile nedorite ? - Pilula contraceptivă are o rată de eșec de 9% într-un an, diafragma – 13%, prezervativul – 15%, iar spermicidele – 28% (Cf. Journal of the American Medical Association, 20 Octombrie 1999, Vol. 282, No. 15, 1405-1407));

·         Bolile cu transmitere sexuală ? - Un studiu al Universității Harvard a arătat că în statul Uganda rata infecțiilor cu HIV a scăzut dramatic în ultimele două decenii după ce abstinența și monogamia au fost promovate la nivelul politicilor educaționale, în vreme ce în Zimbabwe și Botswana, unde s-a mizat masiv pe promovarea prezervativului ca singura metodă de preveni epidemia HIV, nu s-a înregistrat niciun progres. S-a constatat că simpla bombardare a acestor state cu milioane de prezervative nu făcea decât să încurajeze promiscuitatea și schimbarea partenerilor, factori care, adăugați la rata de eșec a prezervativului, nu puteau să oprească epidemia. (Cf. Sarah Trafford. “Uganda Winning the Battle Against AIDS Using Abstinence.”, Culture and Family Institute, Iulie 2002);

·         Cancerul de col uterin asociat în cele mai multe dintre cazuri cu debutul precoce al vieţii sexuale?

·         Prostituţia infantilă ? - In conformitate cu Departamentul de Justitie al SUA, prostitutia in randul copiilor a devenit o problema de proportiile unei epidemii, cu estimari cuprinse intre 300.000 si 800.000, datele reale putând însă să depăşească milionul.

·         Şi, evident, în suită logică prostituţia în general căreia i se micşorează baza de selecţie?

·         Consumul de droguri şi alcool? care, nu numai, dar în special la adolescenţi se asociază cel mai adesea cu activităţi sexuale?

·         Pornografia? - Doua milioane de copii sunt folositi in industria pornografica in fiecare an, iar o fetita din trei si un baiat din patru sufera o forma de abuz sexual inainte de a implini varsta de 18 ani, in Europa, potrivit studiului “Abuzul copiilor in Europa” (Child sexual abuse in Europe).

·         Pedofilia, traficul de persoane?

·         Ce e rău în a avea familii solide, rezistente în timp? – În cel mai important studiu cu privire la comportamentul sexual din Statele Unite, National Health and Social Life Survey, desfășurat la Universitatea din Chicago, s-a descoperit că bărbații care au așteptat începerea vieții sexuale până la căsătorie au o rată a divorțului cu 63% mai mică, în vreme ce femeile înregistrează 76%. Cei care nu și-au păstrat castitatea au șanse mult mai mari de a fi infideli în căsnicie (Cf. Edward O. Laumann et al.,The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, Chicago: University of Chicago Press, 1994, p. 503).

Deci, ce drept fundamental al persoanei încalcă o astfel de politică educaţională? Cu atât mai mult cu cât campania ong-urilor „progresiste” pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoală, are ca obiective declarate tot reducerea sarcinilor în rândul adolescenţilor, reducerea bolilor cu transmitere sexuală, a cancerului de col uterin etc. În mod normal, dacă militează pentru siguranţa şi sănătatea copiilor şi adolescenţilor, activiştii progresişti ar trebuit să aplaude fericiţi iniţiativa „fundamentaliştilor religioşi” şi să-şi îndrepte energiile către alte obiective.

Dar este cu adevărat vorba, în demersurile lor, despre întărirea siguranţei şi sănătăţii adolescenţilor sau despre „viceversa”? La ce foloseşte educaţia sexuală de la vârste fragede (3-4 ani), aşa cum se face deja în alte ţări şi cum se doreşte să se facă şi aici? Este copilul pregătit, într-o perioadă în care universul lui este încă masiv senzorial şi emoţional, să(-şi) înţeleagă sexualitatea de mai târziu? Are nevoie acum, în perioada basmelor şi a prieteniilor pătimaşe, eroice, curate, de reziduurile corozive şi distructive care gravitează şi ele în jurul unui act ce ar trebui să fie încununarea unei relaţii puternice dintre doi oameni, dar care a devenit cel mai de succes produs comercial al zilelor noastre (sexul se vinde ca atare, dar el şi vinde astăzi aproape orice)?  Sau este vorba despre o acţiune pe scară largă de pervertire a fiinţei umane încă din momentele ei de început, de distrugere a acesteia, de redefinire a actului sexual ca fiind sensul existenţei, drept care el trebuie făcut oricând, oricum, fără limite, la orice vârstă, cu nou născuţi sau cu bătrâni neputincioşi, cu vii şi cu morţi? Până când totul va fi făcut praf şi pulbere? Suntem noi doar o aglomerare de celule în jurul unui sex?

Deci, ce e cu adevărat rău în castitatea înţeleasă şi asumată? Sau, invers, de ce trebuie să facem cu toţii sex şi de la vârste tot mai fragede? De ce trebuie să-i invadăm, să-i agresăm, să-i deformăm şi să le furăm copilăria celor mici şi nu le cerem şi nu le impunem adulţilor, vinovaţi în cele mai multe cazuri de problemele acestora, să-şi controleze pulsiunile şi fanteziile bolnave,  să-i respecte şi să-i ocrotească? De ce, în loc să le dezvăluim pericolele, necazurile, tragediile de tot felul asociate cu relaţiile sexuale la vârste la care raţiunea este încă într-o anemică opoziţie, noi le spunem că sexul e bun şi le dăm prezervative?

Vă propun ca la aceste întrebări şi la oricare altele pe care le aveţi în legătură cu ideile şi acţiunile celor două tabere, dar şi cu ceea ce noi, fiecare, avem de făcut cu copiii noştri pentru a-i proteja şi creşte cât mai bine, să vă răspundeţi singuri. Eu vă voi pune în faţă, pe scurt, în câteva episoade viitoare, extrase din ceea ce au declarat şi declară că îşi propun, din ceea ce au făcut deja şi din ceea ce au de gând să facă, apologeţii sexului universal, activiştii combatanţi a ceea ce a fost denumit generic „Revoluţia sexuală”, descrieri ale contextului istoric fiecărui moment important, fragmente de studii medicale, psihiatrice, sociale etc., dar concluzia vă va aparţine. (Va urma.)

Vrei o Românie mai bună? Cinci paşi pentru a o face minunată.

Nu-ţi place cum arată România. Nu-ţi plac oamenii ei. Ai pleca. Îţi pare că rău că nu ai făcut-o şi acum este poate prea târziu. Îţi programezi copii să plece afară că aici nu merită să trăiescă.

Foloseşti cuvinte grele pentru a descrie ţara, poporul, istoria ei. Te declari scârbit de politică, îi critici pe politicieni, dar o faci numai pentru că nu eşti în locul lor. Cum ajungi acolo schimbi registrul.

Devii fanatic, îi urăşti pe unii şi îi îmbrăţişezi necondiţionat pe alţii. Aştepţi soluţii miraculoase, dar acestea refuză să se arate. Ai vrea să trăim ca în Vest. Sau ca în Rusia.

Eşti dezamăgit, eşti deprimat, nu te mai interesează, spui tu, decât propria persoană, propria salvare. După tine potopul. Dar, oare, chiar ai încercat să schimbi cu adevărat ceva în bine? Oare soluţia nu este chiar la tine în timp ce tu o cauţi tot în jurul tău?

Trăieşte pentru celălalt

Nu trăieşti singur. Dar cu cine? Ai habar? Poţi răspunde la această întrebare? Dincolo de sfera ta de interese, plăceri, sentimente, mai trăiesc şi alţi oameni? Sau tu eşti singurul, eşti OMUL, iar restul sunt nişte prezenţe care îţi folosesc sau te încurcă?

Te-ai gândit vreodată că fără ceilalţi, adică fără celălalt, fără alternativa la tine, nu poţi fi nici inteligent, nici bogat, nici frumos, nici puternic, nici cult, nici artist, nici mafiot măcar. De fapt, dacă ai fi singur se cheamă că nici nu ai fi, pentru că inteligenţa, frumuseţea, creativitatea, bogăţia sau puterea, chiar ticăloşia ta, nu ai avea în cine le reflecta. Toate le datorezi existenţei celorlalţi; cei pe care îi bombăni, înjuri, acuzi, foloseşti, furi, jefuieşti, terorizezi, asupreşti, schilodeşti, omori.

Dar dacă în loc să ne judecăm, să ne privim acuzator să ne facem toate relele posibile ne-am gândi unii la alţii cu îngăduinţă? Cu respect? Cu înţelegere? Cu prietenie? Dacă am înţelege că fiecare dintre noi depinde de ceea ce se întâmplă cu toţi ceilalţi? Dacă  în faţa răului, care năvăleşte mereu peste noi, pe felurite căi, sub diferite înfăţişări, din interiorul nostru şi al celorlalţi, am fi uniţi şi nu dezbinaţi. Uniţi nu politic, nu sindical, nu organizaţional sau instituţional, ci pur şi simplu uman. Dacă am înţelege că suntem cu toţii oameni şi am fi prieteni, nu duşmani?

Dacă în loc de egoism, de opacitate, de trufie, iritare, dispreţ i-am da celuilalt solidaritate, înţelegere, generozitate, disponibilitate, apreciere? Ţi se pare greu? Dar ai încercat vreodată? Ai încercat ca înainte să zici Eu (cu superbă îndreptăţire) şi Tu (cu îndreptăţită acuzare) să faci invers?

Păi dacă nu facem aşa, dacă, vorba strămoşilor noştri, o ţinem tot „homo homini lupus”, cum oare aşteptăm să fie mai plăcut traiul în ţara asta? Cum să fie armonie, bună înţelegere şi cooperare, când noi, cu persoana noastră nu suntem în stare de aşa ceva cu ceilalţi? De unde să coboare laptele şi mierea peste naţie când fiecare dintre noi le-ar vrea numai pentru el, când justificarea existenţei noastre se face doar prin „a ne fi nouă mai bine decât celorlalţi”, „a fi noi peste ceilalţi”, „a fi superiori”.

O ţară nu poate fi mai bună decât sunt oamenii ei. Vrei o Românie mai bună? Începe prin a fi tu mai bun cu ceilalţi, prin a avea grijă de ei şi nu prin a-i considera nişte mijloace destinate asigurării bunăstării, sau nişte cauze ale nereuşitelor tale.

Gândeşte-te la celălalt român. Alte 19 milioane se vor gândi la tine. Respectă-i persoana. Alte 19 milioane te vor respecta. Ajută-l. Alte 19 milioane vor fi gata să te ajute.

Fă-ţi datoria

Acest al doilea lucru, în măsura în care îl înţelegi şi îl faci pe primul, va decurge firesc, va fi un detaliu permanent al vieţii tale. Am să-ţi spun totuşi câteva cuvinte despre necesitatea lui.

Fă-ţi datoria acolo unde lucrezi; vei avea astfel grijă de cei care depind de munca ta.

Fă-ţi datoria şi îi vei împiedica pe hoţii de la toate nivelurile, pe şpăgarii, corupţii, mafioţii să-şi facă jocurile. Niciun ministru, parlamentar, director etc, nu poate fura de unul singur. Fură cu complicitatea noastră: complicitatea directă, complicitatea băgării capului în nisip, a tăcerii, a minciunii, a indiferenţei. De fiecare dată când se întâmplă astfel suntem complici lor. Şi din cauza noastră mor, suferă, se îmbolnăvesc, nu au ce mânca, trăiesc în mizerie, sunt lipsiţi de educaţie, de perspective, de o viaţă mai bună mulţi alţii. Cei de care vorbeam mai sus.

Niciun înalt responsabil al statului nu poate lua o decizie majoră fără fundamentarea ei prin activitatea voastră. Sau dacă o ia, va fi repede expus public şi rejectat din sistem. De cine, vă întrebaţi? Chiar de către voi. Vom ajunge şi acolo.

Nu te ascunde, nu lăsa pe seama altora, nu te baza că vor face alţii „curăţenie”. Niciun preşedinte, niciun partid, niciun DNA sau serviciu secret nu va putea face nimic fără tine. Pentru că tu eşti în partid, în DNA şi în serviciul secret şi dacă tu nu-ţi faci datoria ele vor fi confiscate de nelegiuţi.

Informează-te

Ca să poţi să-ţi faci datoria (de lucru, civică, omenească), ca să selectezi între prieteni şi duşmani, între lupi în piei de miel şi oamenii de treabă trebuie să fii informat.

Ca să-l alegi pe cel care vine şi încearcă să-ţi câştige încrederea, trebuie să ştii cine este el cu adevărat. Ieri era mai greu, astăzi, mult mai uşor.

Ca să susţii propunerea, cauza, proiectul unuia sau altuia trebuie să ştii cine ţi-l propune şi măcar în mare despre ce este vorba. Să iei mai multe opinii. Să cauţi specialiştii reali şi bine intenţionaţi. Să-ţi cauţi prietenii care au o idee despre acel ceva şi în care ai încredere.

Nu crede tot ceea ce ţi se spune, mai ales atunci când se umblă la coarda sensibilă. Nu-i crede pe cei care profită de necazurile şi problemele tale pentru a-ţi câştiga încrederea, ca mai apoi să te spele pe creier şi să te facă un zombie. Nu mă crede nici chiar pe mine. Verifică-mă, vezi cine sunt, dacă am furat, dacă am interese ascunse, dacă am nevoie să te manipulez, dacă cred în cele ce-ţi spun.

Informează-te despre oamenii care fac apel la tine, informează-te despre problemele care ajung în faţa deciziei sau implicării tale, informează-te despre lumea în care trăieşti.

Protestează

Dacă le vei face pe primele trei, ultimele două nici că vor mai fi necesare. Dar asta în viitor, când vom fi şi vom trăi astfel. Până atunci nelegiurea şi ciracii săi îşi fac de cap şi e nevoie să fii prezent, luptător conştient şi hotărât.

Nu-ţi cere nimeni să te ocupi de toate problemele lumii; nici nu ai putea şi ar fi o tâmpenie uriaşă în care te-ai risipi trăgând în gol în toate direcţiile. Dar în problemele societăţii noastre, cu care ajungi în contact, reacţionează, semnalează, cere să fie îndreptate, cere o funcţionare a instituţiilor în beneficul semenilor tăi şi nu al şmecherilor, care ocupă posturile din structură.

Trimite scrisori, trimite mail-uri, fă povestea publică, cere ajutor, chiamă-ţi prietenii, cere aplicarea legii, cere schimbarea legii dacă este strâmbă, cere demisia sau demiterea vinovaţilor, iniţiază petiţii, semnează petiţii, acţionează în judecată persoanele şi instituţiile care nu-ţi răspund, nu rezolvă problemele, nu au grijă de oameni.

Ieşi în stradă

Iar atunci când constaţi că demersul tău oficial, legal, documentat, susţinut de argumente, instituţional şi glasul tău decent, cumpătat, dispus la comunicare şi parteneriat nu sunt luate în seamă, atunci ieşi în stradă. Nu aştepta să te cheme altcineva; de exemplu, nu te uita întrebător la liderul de sindicat, în cazul că există un sindicat, pentru că, de cele mai multe ori acesta e parte a sistemului ticăloşit.

Ieşi în stradă cu demnitate, cu calm, hotărât, conştient de drepturile tale încălcate şi de dreptatea ta nerecunoscută, decis să continui până la capăt; dar fără furie, fără orbire, fără violenţă, fără distrugeri, fără anarhie. Demersul tău final trebuie să fie unul al construcţiei şi nu unul al distrugerii.

Ieşi în stradă înarmat cu soluţiile corecte, nu cu bolovani, bâte sau pietre. Ieşi în stradă pentru cei din jurul tău şi nu pentru a ajunge să te cocoţi tu pe un jilţ mai înalt.

Şi nu te teme.

Aşa cum te văd că deja ai devenit, niciun sistem nu-ţi va putea sta împotrivă.

PSD îi dă şah lui Iohannis cu austriecii binecuvântaţi de Ilie Sârbu

Nu m-am grăbit, şi nu mă grăbesc să scriu, despre performanţele lui Klaus Werner Iohannis în funcţia de preşedinte pentru că am încă prea puţine date pentru un verdict solid. Nu sunt dintre aceia care l-au votat pe ultimii metri în lipsă de altceva şi au aşteptat ca el să repete performanţele candidatului pe care îl susţinuseră anterior, drept care imediat au început să-l critice. Nu mă simt dezamăgit pentru că nu m-am amăgit. Eram decis să-l votez cu mult înainte, din motive raţionale şi nu emoţionale. Nu mă arunc nici să-i ridic statui şi osanale pentru că nu am material (nici în structura mea, nici în ceea ce face KWI) pentru acestea. Şi nici nu ştiu încă cine este: un om corect, dedicat unei construcţii solide, sau un oportunist mascat? Un om (şi) pentru ceilalţi, sau un om pentru sine? Un PREŞEDINTE, sau o marionetă prizonieră a unor ambiţii mici şi a unor „amici” noroioşi?

KWI a ajuns la Cotroceni dus de valuri: unul l-a tras către primărie, altul către PNL, altele, mai multe, către prima funcţie în stat. El nu a trebuit să se lupte şi nu a ajuns să lupte cu adevărat: primăria Sibiului a luat-o numai pentru că era neamţ. Preşedinte a ajuns din acelaşi motiv plus aura de bun gospodar de la Sibiu plus rejectul masiv dat lui Ponta. Dar acum, dacă vrea să facă performanţă, dacă îşi înţelege şi doreşte să-şi împlinească misiunea, el trebuie să se suie pe valuri, să le stăpânească, să le pună să facă ceea ce presupune această primă poziţie între aleşii românilor (şi nu ai USL-ului, sau a unor păpuşari profesionişti fără scrupule, fără inimă, fără morală – aşa cum presupun unii să se întâmplă şi cum, de ce nu, ar putea chiar să se întâmple).

Dacă este un om de bună-credinţă şi vrea să-şi ducă la capăt în condiţii optime misiunea, KWI trebuie să înţeleagă că nu o poate face nici singur, nici cu ajutorul unor consilieri (în mare parte îndoielnici), nici cu PNL, care, în plan moral, al competenţelor şi simţului responsabilităţii, nu este cu mult mai bun decât PSD-ul. KWI trebuie să înţeleagă că are nevoie de susţinerea populară şi nu una, oarecum conjuncturală, cum este cea primită la 16 noiembrie, ci una conştientă, asumată, fermă, luptătoare, pe obiective şi proiecte clare.

Pentru aceasta, KWI trebuie să comunice cu susţinătorii săi cât mai des şi cât mai mult; să fie o prezenţă vie pe scena politică românească. Ceea ce nu înseamnă că va semăna cu Traian Băsescu. Niciodată. Imposibil. Aşa cum, nici TB, oricâte eforturi ar face, nu ar putea semăna vreodată cu actualul preşedinte.

KWI trebuie să arate că este un preşedinte viu, care gândeşte el însuşi, nu prin textele celor din jur, aşa cum presupun unii, care şi simte el însuşi, nu doar îşi însuşeşte sentimentele de mucava fabricate după schemele de tactică politică aplicate fără suflet, şi chiar fără minte, sau cu mintea la rele, de consilieri, prieteni, foşti colegi de partid. 

România nu e Germania, nu e o ţară organizată şi ordonată, cu instituţii solide; e o ţară încă extrem de fluidă, confuză, în care instituţiile, structurile sociale, mulţi semeni ai noştri au contururi neclare, nedefinite sau prost definite. De aceea oamenii au nevoie să se simtă şi chiar să fie informaţi chiar de către preşedintele pe care l-au votat şi în care au investit speranţe şi încredere; să se simtă parteneri cu acesta. Şi pentru că vorbeam despre Germania, chiar şi acolo, în condiţiile date, vedem o Merkel activă, mereu prezentă, mereu în comunicare cu cetăţeanul. Numai din ştirile care ajung până aici şi care se referă, de obicei, la chestiunile foarte importante, sau la cele de senzaţie, pe care le preia presa, şi pot spune că auzim mai des de Frau Merkel decât de KWI.

În ultimele două texte despre KWI, îi atrăgeam atenţia asupra unui mare pericol care îl pândeşte, în perspectiva căruia lipsa de reacţie, reacţia întârziată şi rarefiată şi lipsa de comunicare cu populaţia pot deveni nişte probleme fatale în condiţiile în care „... oamenii lui Voiculescu şi Ponta vor încerca să ţină şi să-l ţină aproape lovind astfel două ţinte: prima aceea de a-şi face jocurile în linişte şi de a atenua antipatia profundă a celei mai mari părţi a electoratului activ, sperând într-o reechilibrare a susţinerii; a doua aceea de a-l coborî pe Klaus Iohannis de pe soclu în noroi, ştiind că o mare parte dintre votanţii din 16 noiembrie, şi mai ales cei din noul val, nu-i vor ierta pactizarea (cum va fi ambalată o colaborare prea „dulce”) cu Victor Ponta şi ai lui, că răbdarea multora e foarte scurtă, că adoraţia, atunci când dispare, se transformă în dezgust, iar speranţele pier sub primul ger al indiferenţei”.

KWI poate sta marţial şi laconic la Cotroceni  „numai că în acest timp şobolanii, şoarecii, gândacii sapă, rod, strică, fură, fac ce ştiu ei mai bine. Şi când vine momentul, vine şi cuţitul la carotidă şi somaţia: Faci ca noi, sau... Or direct aruncarea peste bord, fără nicio somaţie”.

Semnalul clar că aşa se lucrează a fost dat recent. PSD-ul, cu marii haiduci ai furtului de păduri cu acte Hrebenciuc, Sârbu, Adam et.comp şi cu mulţi alţii ai furtului de păduri cu drujba, s-a dat de trei ori peste cap şi a devenit apărătorul pădurilor, a lansat o bombă clasică de intoxicare a publicului pentru a-şi ascunde propriile interese din noul cod silvic, iar KWI a ajuns duşmanul poporului. Căci dacă „există suspiciunea” că el „nu este de partea poporului român” atunci devine destul de clar că este de partea duşmanilor acestuia. Atacul este unul bine ticluit, dar construit, trebuie să o recunoască şi preşedintele şi cu ajutorul lipsei sale din prima linie a frontului politic.

Efectul: acuzaţia a fost rostogolită prin toată presa, apoi în campania de proteste de stradă (demarată brusc chiar acum!!! de către Uniţi salvăm - o formulă civică bine împănată cu reprezentanţi ai stângii anarhiste, marxiste şi neo-comuniste) şi este probabil pentru mulţi o certitudine. Şi, uita aşa, PSD-ul devine Făt Frumos al pădurilor, eroul salvator, iar preşedintele Iohannis, personajul negativ. Informaţiile recente despre relaţiile de prin 2003 dintre PSD, recte Ilie Sârbu, socrul premierului, şi firma Schweighofer şi despre interesul eliminării articolului 20 din noul cod pentru a se mai tăia cu sălbăticie alte 1,2 milioane ha sunt tardive şi ele nu au capacitatea de a înlocui acuzaţiile aduse preşedintelui. Ba, chiar par făcute pentru a abate atenţia de la problemă. Care, nu-i aşa, este aceea că KWI e neamţ  şi ţine cu nemţii lui. (Ne-a spus baciul Ponta în campanie că nu e bun român şi bun creştin, da’ noi proştii nu l-am crezut şi acum ne fură pădurile!). 

Încă două-trei  astfel de bombe urât mirositoare  şi KWI poate începe să-şi ia adio de la susţinerea şi, ulterior, de la recunoşterea populară. Ca, de exemplu, Emil Constantinescu un alt personaj cu multă morgă dar, în acest caz e cert, puţină substanţă.

Articolele anterioare despre KWI:

Klaus Werner Iohannis. Cine este şi ce doreşte?

Pemierul Klaus Iohannis

Viitorul Preşedinte al României va fi ...

Cui îi e frică de Klaus Iohannis? Şi de ce? (O conspiraţie transpartinică politicieni-spăgari pentru victoria lui Ponta?)

Klaus Iohannis, candidatul PSD - un basm politic modern cu Zmeul Zmeilor şi Făt Frumos

Dan Mihalache, paznicul oilor lui Klaus Iohannis?

Tatiana Niculescu Bran - o mișcare inspirată a viitorului președinte. Cazul Tanacu.

Iohannis, Ponta, Băsescu – o ecuaţie cu mai multe necunoscute. Azi preşedintele Iohannis.

Este preşedintele Iohannis „pe mână” cu Ponta şi cu Antena 3?