Nu m-am
grăbit, şi nu mă grăbesc să scriu, despre performanţele lui Klaus Werner Iohannis
în funcţia de preşedinte pentru că am încă prea puţine date pentru un verdict
solid. Nu sunt dintre aceia care l-au votat pe ultimii metri în lipsă de
altceva şi au aşteptat ca el să repete performanţele candidatului pe care îl susţinuseră
anterior, drept care imediat au început să-l critice. Nu mă simt dezamăgit
pentru că nu m-am amăgit. Eram decis să-l votez cu mult înainte, din motive
raţionale şi nu emoţionale. Nu mă arunc nici să-i ridic statui şi osanale
pentru că nu am material (nici în structura mea, nici în ceea ce face KWI) pentru
acestea. Şi nici nu ştiu încă cine este: un om corect, dedicat unei construcţii
solide, sau un oportunist mascat? Un om (şi) pentru ceilalţi, sau un om pentru
sine? Un PREŞEDINTE, sau o marionetă prizonieră a unor ambiţii mici şi a unor
„amici” noroioşi?
KWI a ajuns
la Cotroceni dus de valuri: unul l-a tras către primărie, altul către PNL,
altele, mai multe, către prima funcţie în stat. El nu a trebuit să se lupte şi
nu a ajuns să lupte cu adevărat: primăria Sibiului a luat-o numai pentru că era
neamţ. Preşedinte a ajuns din acelaşi motiv plus aura de bun gospodar de la
Sibiu plus rejectul masiv dat lui Ponta. Dar acum, dacă vrea să facă
performanţă, dacă îşi înţelege şi doreşte să-şi împlinească misiunea, el
trebuie să se suie pe valuri, să le stăpânească, să le pună să facă ceea ce
presupune această primă poziţie între aleşii românilor (şi nu ai USL-ului, sau
a unor păpuşari profesionişti fără scrupule, fără inimă, fără morală – aşa cum
presupun unii să se întâmplă şi cum, de ce nu, ar putea chiar să se întâmple).
Dacă este
un om de bună-credinţă şi vrea să-şi ducă la capăt în condiţii optime misiunea,
KWI trebuie să înţeleagă că nu o poate face nici singur, nici cu ajutorul unor
consilieri (în mare parte îndoielnici), nici cu PNL, care, în plan moral, al
competenţelor şi simţului responsabilităţii, nu este cu mult mai bun decât
PSD-ul. KWI trebuie să înţeleagă că are nevoie de susţinerea populară şi nu
una, oarecum conjuncturală, cum este cea primită la 16 noiembrie, ci una
conştientă, asumată, fermă, luptătoare, pe obiective şi proiecte clare.
Pentru
aceasta, KWI trebuie să comunice cu susţinătorii săi cât mai des şi cât mai
mult; să fie o prezenţă vie pe scena politică românească. Ceea ce nu înseamnă
că va semăna cu Traian Băsescu. Niciodată. Imposibil. Aşa cum, nici TB, oricâte
eforturi ar face, nu ar putea semăna vreodată cu actualul preşedinte.
KWI trebuie
să arate că este un preşedinte viu, care gândeşte el însuşi, nu prin textele
celor din jur, aşa cum presupun unii, care şi simte el însuşi, nu doar îşi
însuşeşte sentimentele de mucava fabricate după schemele de tactică politică
aplicate fără suflet, şi chiar fără minte, sau cu mintea la rele, de
consilieri, prieteni, foşti colegi de partid.
România nu
e Germania, nu e o ţară organizată şi ordonată, cu instituţii solide; e o ţară
încă extrem de fluidă, confuză, în care instituţiile, structurile sociale,
mulţi semeni ai noştri au contururi neclare, nedefinite sau prost definite. De
aceea oamenii au nevoie să se simtă şi chiar să fie informaţi chiar de către
preşedintele pe care l-au votat şi în care au investit speranţe şi încredere;
să se simtă parteneri cu acesta. Şi pentru că vorbeam despre Germania, chiar şi
acolo, în condiţiile date, vedem o Merkel activă, mereu prezentă, mereu în
comunicare cu cetăţeanul. Numai din ştirile care ajung până aici şi care se
referă, de obicei, la chestiunile foarte importante, sau la cele de senzaţie,
pe care le preia presa, şi pot spune că auzim mai des de Frau Merkel decât de
KWI.
În ultimele
două texte despre KWI, îi atrăgeam atenţia asupra unui mare pericol care îl
pândeşte, în perspectiva căruia lipsa de reacţie, reacţia întârziată şi
rarefiată şi lipsa de comunicare cu populaţia pot deveni nişte probleme fatale
în condiţiile în care „... oamenii lui
Voiculescu şi Ponta vor încerca să ţină şi să-l ţină aproape lovind astfel două
ţinte: prima aceea de a-şi face jocurile în linişte şi de a atenua antipatia
profundă a celei mai mari părţi a electoratului activ, sperând într-o
reechilibrare a susţinerii; a doua aceea de a-l coborî pe Klaus Iohannis de pe
soclu în noroi, ştiind că o mare parte dintre votanţii din 16 noiembrie, şi mai
ales cei din noul val, nu-i vor ierta pactizarea (cum va fi ambalată o
colaborare prea „dulce”) cu Victor Ponta şi ai lui, că răbdarea multora e
foarte scurtă, că adoraţia, atunci când dispare, se transformă în dezgust, iar
speranţele pier sub primul ger al indiferenţei”.
KWI poate sta marţial şi laconic la Cotroceni „numai că în acest timp
şobolanii, şoarecii, gândacii sapă, rod, strică, fură, fac ce ştiu ei mai bine.
Şi când vine momentul, vine şi cuţitul la carotidă şi somaţia: Faci ca noi,
sau... Or direct aruncarea peste bord, fără nicio somaţie”.
Semnalul
clar că aşa se lucrează a fost dat recent. PSD-ul, cu marii haiduci ai furtului
de păduri cu acte Hrebenciuc, Sârbu, Adam et.comp şi cu mulţi alţii ai furtului
de păduri cu drujba, s-a dat de trei ori peste cap şi a devenit apărătorul
pădurilor, a lansat o bombă clasică de intoxicare a publicului pentru a-şi
ascunde propriile interese din noul cod silvic, iar KWI a ajuns duşmanul
poporului. Căci dacă „există suspiciunea” că el „nu este de partea poporului
român” atunci devine destul de clar că este de partea duşmanilor acestuia.
Atacul este unul bine ticluit, dar construit, trebuie să o recunoască şi preşedintele
şi cu ajutorul lipsei sale din prima linie a frontului politic.
Efectul:
acuzaţia a fost rostogolită prin toată presa, apoi în campania de proteste de
stradă (demarată brusc chiar acum!!! de către Uniţi salvăm - o formulă civică
bine împănată cu reprezentanţi ai stângii anarhiste, marxiste şi neo-comuniste)
şi este probabil pentru mulţi o certitudine. Şi, uita aşa, PSD-ul devine Făt
Frumos al pădurilor, eroul salvator, iar preşedintele Iohannis, personajul
negativ. Informaţiile recente despre relaţiile de prin 2003 dintre PSD, recte
Ilie Sârbu, socrul premierului, şi firma Schweighofer şi despre interesul
eliminării articolului 20 din noul cod pentru a se mai tăia cu sălbăticie alte
1,2 milioane ha sunt tardive şi ele nu au capacitatea de a înlocui acuzaţiile
aduse preşedintelui. Ba, chiar par făcute pentru a abate atenţia de la
problemă. Care, nu-i aşa, este aceea că KWI e neamţ şi ţine cu nemţii lui. (Ne-a spus baciul
Ponta în campanie că nu e bun român şi bun creştin, da’ noi proştii nu l-am
crezut şi acum ne fură pădurile!).
Încă două-trei astfel de bombe urât mirositoare şi KWI poate începe să-şi ia adio de la
susţinerea şi, ulterior, de la recunoşterea populară. Ca, de exemplu, Emil
Constantinescu un alt personaj cu multă morgă dar, în acest caz e cert, puţină
substanţă.
Articolele anterioare despre KWI:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu