Caragiale, profeţii despre usl

Sau:
Caţavencu, un ideolog al usl-ului
 sau
Nimic nou în politica românească după 130 de ani
sau
......
CAŢAVENCU (întrerupându-l lătrător): Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa d-tale, eu voi să ştiu de România mea şi numai de România... Progresul, stimabile, progresul! În zadar veniţi cu gogoriţe, cu invenţiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiţi opinia publică...
FARFURIDI (ŞI MAI ÎNŢEPAT): Dă-mi voie. Mi se pare că altcineva amăgeşte opinia publică...
CAŢAVENCU: Fireşte că nu vrei să ştii... nu-ţi vine la socoteală...
CAŢAVENCU (şi mai lătrător): Să-şi vază de treburile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu... N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre... D-ta eşti avocat, eşti confrate cu mine...
FARFURIDI: Da, sunt avocat, dar nu sunt confrate cu d-ta...
CAŢAVENCU: (urmându-ţi jocul):  Ştii ca şi mine principiul de drept fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale... oneste bibere...
......

victor ponta portar la Circ

      
   
       victor ponta ne tot glăsuiește înțelept despre cum ar fi cu și fără circ, despre ce simplu ar fi dacă totul s-ar face ca la circ, despre cât, vezi doamne de responsabil este el, față de circari, el care înțelege să facă lucrurile serios, să se sacrifice şi să fie competent, eficient, conform interesului naţional; bla bla bla. Şi, ca să exemplifice (măi ce bine pică toată povestea asta pentru a putea avea o situaţie aşa da aşa nu ) a scos şi iepuraşul din mânecă, pe DD de la OTV, responsabil, în versiunea zilnic modificată şi îmbunătăţită a lui victor ponta, de ceea ce acesta  numeşte circ.
       Pentru v.ponta, ca și pentru mulți alții, care folosesc termenul cu aceeași condamnabilă și pe deplin idioată ușurință, Circul este scandal grotesc, băşcălie, batjocură, prosteală, pe care, pentru că le practică ei, cred că le practică toată lumea şi mai ales că sunt obiectul muncii la Circul adevărat. Atât ştiu, atât pot, atât înţeleg.(Habar nu are vp cât de mult şi de serios se munceşte la Circ, inclusiv cei la care face probabil trimitere, clownii, care nu prea îşi permit să plagieze şi să iasă în spectacole fără să muncească serios la antrenamente. Nu are habar nu pentru că nu ar avea aceste informaţii, ci pentru că el este incapabil să le înţeleagă.)
       Totul ar fi bine pentru vp dacă noi nu am mai avea memorie şi am uita că tot ceea ce s-a întâmplat cu Oltchimul i se datorează chiar lui, că cel care a pornit acest "circ" de care vrea să se lepede ca de satana, este chiar el.  
       Memorandumul prin care guvernul a aprobat procedura - schimbată în ultimul moment, astfel încât să permită batjocura la care a fost supusă, în final, o ţară întreagă - îi conţine semnătura. Neclarităţile care rămân ţin doar de detalii:
       - a fost totul a fost pregătit pentru a crea acum imaginea unui vp sobru şi responsabil în comparaţie cu un DD excentric? sau
       - a fost "prăjitura" pregătită pentru altcineva şi DD a aflat, a simţit cumva mişcarea şi potenţialul de scandal-spectacol şi a scurt-circuitat traseul aranjat?
       Vom afla sau nu vom afla; dar răspunsurile nu modifică cu nimic claritatea răspunderii care cade în poala lui ponta, că vrea el sau nu să recunoască, că îşi mai aminteşte sau nu. Aşa cum nu-şi mai aminteşte de celebra frază, rostită tot pentru bizonii consumatori de antene, prin care îl ameninţa pe ministrul Chiţoiu că îi ia capul , viaţa şi toate celelalte dacă privatizarea eşuează. Oricât ar încerca să se albească, dracul tot negru rămâne.

       victor ponta chiar este un personaj de "circ", dar de un circ jegos, urât mirositor, al scandalului, minciunii şi batjocurii, care nu are nimic de a face cu Circul adevărat. Unde v. ponta, la pregătirea şi calităţile pe care le are, ar fi bun cel mult de portar.

Proști, mulți și cu diplomă - Şi mult prea scumpi!

      Proști, adică inculți, needucați, distorsionați, dezorientaţi, greșit orientaţi, greşit construiți, în final limitați, neproductivi, lipsiţi de interes pentru orice altceva decât propriul bine material. Marea majoritate a absolvenților de liceu. Adică cei peste 50% care nu iau bac-ul plus o mare parte din cei care îl iau târâş-grăpiş, adică cei care există doar pentru a îngroşa conturile patronilor de universităţi particulare.
       Nu e vina lor. E vina noastră.

      Învăţământul gratuit şi obligatoriu de 10 clase plus liceu gratuit pentru toată lumea înseamnă o risipă uriaşă de resurse umane - atât din perspectiva absolvenţilor fără sens în viaţă, cât şi a profesorilor care se chinuiesc cu cohorte întregi de loaze dezinteresate - cât şi una la fel de mare de resurse financiare. (Adun aici toate cheltuielile cât şi lipsa posibilelor venturi personale şi publice pe care le-ar aduce o forţă de muncă calificată şi cerută de piaţă.) Studiile arată - dar şi orice profesor îţi poate spune acelaşi lucru - că după clasa a 8-a, adică după intrarea la liceu, cea mai mare parte a elevilor nu mai acumulează, ci pierd şi ceea ce au învăţat  până atunci. Mai mult, o perioadă atât de lungă fără niciun antrenament organizat de pregătire pentru viaţă - în ideea că cei mai mulţi se dedau cu totul distracţiei şi refuză să înveţe, iar şcolile îi trec de la un an la altul pentru a nu-şi diminua calificativele - are ca rezultat un om mult mai puţin pregătit pentru a fi o fiinţă socială decât cel care era în urmă cu patru ani. (De fapt, emanciparea în faţa profesorilor şi a procesului de formare din şcoală începe chiar mult mai devreme, funcţie de aşezarea şcolii - sat, oraş, cartier (deşi nu neapărat un cartier bun înseamnă o şcoală bună, după cum ne arată exemplul liceului Jean Monet) - şi de tradiţia acesteia încă dinspre clasele a treia - a patra. E un proces complex, în care, alături de degradarea evidentă datorată unei societăţi tot mai fără Dumnezeu dar tot mai plină cu "minunile tehnicii, "calitatea tot mai îndoielnică a noilor generaţii de părinţi este una dintre principalele cauze.)

       Nu există niciun motiv solid, serios, pentru a perpetua această situaţie care devine, în ritm accelerat, tot mai proastă de la an la an, de aceea nici nu am să deschid aici o discuţie din perpsectiva acestora. Nu există niciun motiv pentru a ţine în liceu tineri care nu sunt de loc interesaţi să înveţe, care se deprofesionalizează, se de-culturalizează, care îi chinuiesc pe toţi profesorii, care zădărnicesc eforturile profesorilor ce încearcă să facă ceva pentru acei puţini elevi interesaţi să studieze, care, din cauza faptului că de multe ori formează  majoritatea clasei, îi strică şi pe aceştia sau măcar le afectează pregătirea.  De aceea cred că trebuie ca:

       - învăţămîntul gratuit şi obligatoriu să fie doar de 7, maxim 8 clase;
       - liceul să fie gratuit doar pentru cei cu adevărat merituoşi - adică cei care au arătat pe parcursul anterior şi cu ocazia unui examen foarte serios, că doresc şi merită să meragă mai departe;
       - şcolile profesionale (de arte şi meserii, vocaţionale - indiferent cum se vor numi ele) gratuite pentru cei care termină clasa a opta, profilate după nevoile reale din economie, eventual în colaborare cu agenţi economici.

       E nevoie mult mai mare în acest moment, în România şi în toată lumea, de meseriaşi decât de mulţi dintre aceia care se înghesuie pe porţile facultăţilor pentru a deveni apoi o povară pentru societate, fie ca întreţinuţi, fie ca personaje puţin competente şi puţin responsabile, strecurate în activitatea şi decizia publică sau privată. Şi cel mai grav este când aceşti "neica-nimeni" ajung la vârful partidelor şi al instituţiilor statului şi de acolo ne construiesc un viitor după chipul şi asemănarea lor.

    
      
     

Victor Ponta - Din neantul gândirii

       Orice neica-nimeni care ajunge mai sus în politică se trăduieşte să aibă idei, opinii, concepţii, chit că e sau nu nevoie de ele, că a fost sau nu întrebat, că fac rău sau foarte rău (nu am pus bine pentru că asta este o excepţie). E natural, e firesc, e în fişa postului să vorbeşti ca să exişti. E normal pentru că toţi aceşti oameni, odată ajunşi parlamentar, ministru, şef pe la partid, cred - cred cu toată convingerea - că sunt exemplarele de rasă ale neamului, că au ajuns acolo datorită meritelor lor incontestabile, că sunt, ca în filmele de duzină, "aleşii",  Nu viaţa şi cariera anterioară îi justifică, ci postul politic din perpsectiva căruia se poartă ca nişte parveniţi convinşi de descendenţa lor nobiliară şi divină. Şi, parcă niciodată, nu am avut atâtea ziceri "bine cuvântate" ca în ultimele 4-5 luni.
     
       Iată de pildă clasa pregătitoare. Personal nu am o idee dacă e bine sau nu, dacă e bună sau nu, dacă să fie sau nu, sau dacă să fie la şcoală ori la grădiniţă. Nu am datele necesare ca să mă pronunţ. Alţii  însă o fac. Cum ar fi, de exemplu, primul ministru. Deşi nu adus niciun argument, premierul ponta ne spune că, în opinia lui, clasa pregătitoare în cadrul şcolii "reprezintă o prostie". Nu ne spune însă cum şi-a format această opinie? Pe ce bază? De unde ştie? Ce studii poate invoca? Ce rezultate din alte state poate aduce? Ce specialişti şi ştiinţele educaţiei îl susţin? E aşa doar pentru că e un lucru făcut de pdl-işti? E aşa pentru că nu-i place şefului său felixoiculescu? E aşa pentru că asta i-a spus Gâdea?

       Nimic, nimeni, gol, neant. Neantul gândirii. 

Complicitatea criminală a Occidentului cu fundamentaliştii islamici

       În fiecare an, în lumea islamică, mor mii, uneori zeci de mii, din timp în timp chiar sute de mii de oameni doar pentru că sunt creştini; sunt incendiate, dărâmate, rase de pe faţa pământului sau transformate în moschei, zeci, sute de lăcaşuri de cult. Nu mai vorbesc despre represiunea economică, socială, profesională practicată permanent împotriva creştinilor pentru singura vină de a fi ceea ce sunt. Câteva din aceste evenimente, în mod obişnuit cele mai "groase", ajung până la noi atunci când sunt difuzate mass-media. Cele mai multe, tragediile personale, ale familiilor sau ale comunităţilor sfărâmte sau eliminate nu ne ating. Dincolo de palide luări de poziţii şi de condamnări, lumea, zisă civilizată, nu face nimic. Şi represiunea, crimele, distrugerile continuă zi de zi, an de an.
       Pentru că sunt creştini, genocidul acesta lent şi continuu nu trezeşte reacţii similare din partea celor supuşi represiunii, adică a celor care scapă cu viaţă. Nu este aplicată, aşa cum fac, de exemplu, islamiştii, legea "dinte pentru dinte". Uneori se apără, de multe ori se mută în regiunile cele mai aride - vezi situaţiile din Africa Orientală - cei care pot emigrează, cel mai adesea, către Occident.
       Zilele trecute, 4 americani, în frunte cu ambasadorul au fost omorâţi în Libia din cauza, la prima vedere, a unui film tâmpit, făcut de un american tâmpit şi pus pe You Tube. Din culise apar relatări despre un atac premeditat de Al Qaida.  Dincolo de această tragedie libiană strict localizată, rămân însă marile mişcări de stradă, atacurile împotriva reprezentanţelor diplomatice americane, împotriva firmelor americane, fie ele bănci sau numai restaurante, în mod sigur alte acte criminale împotriva unor creştini fără nicio vină.
       Dincolo de această tragedie, rămâne însă o poziţionare diferită, şi de aici un mod diferit de a acţiona, a forţelor politice din  "Lumea civilizată" şi din Lumea islamică: diplomaţia aşa-zisului interes geopolitic, în cazul Occidentului, şi militantismul agresiv, pentru Islam. Zeci de mii de oameni ies în stradă numai pentru un film (în alte situaţii exprimări nefericite, caricaturi, cărţi) care, într-o manieră băşcălioasă vorbeşte, cel puţin în parte, despre nişte adevăruri pe care cancelariile occidentale preferă să le bage sub covor. Şi vorbeşte astfel tocmai pentru că acestea preferă să le bage sub covor şi nu să le abordeze public, cu curaj, cu competenţă, în căutarea unor soluţii şi a unor măsuri care să preîntâmpine genocidul.
       Aici cred că stă şi marea vină - mult mai mare decât a Islamului - pe care o poartă Occidentul: politica struţului, tăcerea complice, criminală, faţă de ceea ce se întâmplă. O atitudine pornită din complexul - dar nu regretul - vinei de a fi lăsat brambureala neamaipomentiă din această zonă, de a fi fost acolo ca ocupanţi, ca stăpâni; un complex fals, de fapt, o expresie a corectitudinii politice şi a exceselor politicii privind drepturile omului prin care, cei ce ieri au fost nedreptăţiţi, se încearcă a fi astăzi recompensaţi, creând astfel alte dezechilibre, alte nedreptăţi, siluind alte personalităţi şi vocaţii, tăcând complice în faţa unor fapte care le depăşesc cu mult pe cele în faţa cărora se inflamează astăzi mass-media, civismul militant al corectitudinii politice, politicienii fără profunzime, ambalaţi în lozincile limbajului de lemn actual.
       Nu a existat şi nu există (în afara unor voci sau grupuri răzleţe, unele de extremă care mai curând compromit o abordare serioasă) o discuţie publică asupra acestor probleme; nu a existat şi nu există, ca urmare a unor astfel  de dezbateri, o atitudine coerentă, fermă, dincolo de interesele meschine ale marilor companii care conduc politica statelor occidentale, în legătură cu această tematică sensibilă şi complexă. Şi atunci apar aceste reprezentări extravagante, care par mai curând a fi în concordanţă cu interesele zonei islamice fundamentaliste. Tăcerea, laşitatea, drepturile negustorilor puse deasupra drepturilor reale ale omului, lipsa de poziţie şi de acţiune a guvernelor occidentale le fac pe acestea, le fac pe statele respective şi indirect pe popoarele respective, părtaşe la acest zilnic genocid uman, cultural şi spiritual.
       Din Indonezia până în Bosnia şi Kosovo, trecând prin fundamentalismul în creştere al nordului Africii, pentru aşa zise raţiuni de stat, care ascund mult mai pragmatice interese financiare, valul crimei şi al negării celui diferit de majoritari, este umflat de lipsa de omenie a celor care, în vorbe şi fapte mărunte, au ridicat umanismul la rang de religie.
       Aici rezidă şi un alt motiv al lipsei de reacţie, fie ea pentru a dezbate şi a înţelege, fie pentru a impune un echilibru al respectării unor norme de atitudine general acceptate în faţa identităţii religioase şi culturale a omului: creştinismul deranjează, sau nu este bine văzut, bine primit, nici în Ocicident unde ateismul, umanismul centrat pe individul fără Dumnezeu, adică fără trecut şi viitor, se revendică de mulţi ani ca religii ale timpului actual.   
      
        

voiculescu, antonescu, ponta şi vocea rusiei ne propun modelul rusesc: statul mafioților (I)

       Miliardarii ruși sunt pe locul doi din lume.
       Moscova este orașul cu cei mai mulți miliardari.
       Miliardarii ruși cumpără Coasta de Azur.
       Miliardarii ruşi cumpără Grecia turistică.
       Miliardari ruşi colonizează America bucată cu bucată.
       Miliardarii ruşi cumpără pe bandă rulantă în Grecia insule exotice şi apartamente de lux.
       Grecia o să poarte steag rusesc.
       Putin pare a fi cel mai bogat, sau măcar printre cei mai bogaţi oameni din lume.

Dreptul de exprimare este îngrădit.
Dreptul de asociere este limitat.
Dreaptul de a manifesta este îngrădit.
Dreptul la viaţă este limitat de poziţia faţă de regim.
Dreptul la identitate naţională este anulat.
Dreptul la autodeterminare şi la independenţă este bombardat.
Dreptul la altă memorie decât cea oficială este confiscat.

       Nu te opune căci poţi muri, nu investiga căci poţi muri, nu refuza protecţia clanurilor mafiote            protejate de autorităţi căci poţi muri, nu pretinde dreptul la identitate naţională, la independenţă, căci poţi muri (şi nu oricum, ci în aşa-numite atacuri teroriste orchestrate de serviciile secrete ruse; căci ce contează, de exemplu, câteva sute de copii când e vorba de aşa zise raţiuni de  stat?); nu muri când vrei tu căci s-ar putea să nu ai unde să te îngropi.

       O "panaramă" de democraţie; o democraţie de operetă; un fals grosolan; un model de confiscare a statului şi a instituţiilor lui de către tâlhari; un model despre cum democraţia poate să devină o mafiotocraţie mascată. Un viitor cenuşiu, construit de oamenii cenuşii (Aţi citit oare "Momo" a lui Michael Ende, cel care a scris şi Poveste fără sfârşit? Dacă nu, citiţi-o!)

       Cum este posibil ca în câţiva ani să ajungi miliardar în dolari, dacă nu ai avut înainte o avere, nu ai inventat microsoftul, apple-ul, facebookul? (iar dacă ai adunat-o în vremea comunismului, cum ai adunat-o, când populaţia murea de foame?)
Cum este posibil să pui mâna pe sectoare industriale, energetice, pe turism, în scurt pe întreaga economie, pe active de zeci de mii de miliarde aşa, doar pentru că eşti tu băiat simpatic, sau băiatu lui tata, sau coleg cu Elţin ori Putin, sau prieten cu Elţin ori Putin, sau fost lucrător în KGB, sau fost lucrător în partid, sau fost lucrător în miliţie? Fără nicio altă calitate. Fără nicio altă calificare. Fără nicio altă îndreptăţire.

       Cum? Ca la noi. Numai că mai brutal. Mai brusc. Pe un alt model. Un model al dictaturii interlopilor sub faţada democraţiei. Fără sentimentalisme. Fără înduioşări. Fără exerciţii de libertate. Cu cizma, cu pistolul, cu tancul, cu banii adunaţi în comunism, cu frăţia tâlharilor şi criminalilor. Cu ameninţări, răpiri, crime,  falsuri, cu puterea lui aşa vrem noi.

       Avem alegeri libere (chiar dacă nu poate participa oricine la ele, sau candidaţii neconvenabili au accidente, sau sunt bătuţi, sau rămân fără familie, aşa că cine să mai candideze dacă nu "ai noştri"?). Avem parlament - care e puterea supremă în stat şi face ce zice şi ce vrea presedintele. Avem opoziţie - dar nu e bine să fii acolo decât dacă eşti din opoziţia organizată de putere. Avem mass media liberă - pentru că cea ocupată de alte interese decât cele ale puterii a fost desfiinţată sau cumpărată pur şi simplu. Avem în Rusia tot ce ne trebuie ca să fim, după cum a hotărât tătuca Putin, o democraţie. Care, mama lui de terorist, se opune? (Va urma)
 

Duşmanul aproapelui meu este duşmanul meu! Numele lui: dan felix voiculescu

       Şi, pentru apărarea aproapelui meu, adică împotriva duşmenului lui, voi face tot ceea ce îmi stă în putinţă.

       Dincolo de toate discuţiile despre cine şi de ce şi cum este de vină, despre răul care se găseşte în noi înşine, despre ceea ce se poate face şi ceea ce nu se poate face în politică dar şi în fiecare din noi, dincolo de multe alte lucruri pe care poate am să le amintesc într-o expunere mai lungă, există şi răul exterior nouă care trebuie găsit, arătat, izolat, nimicit, dacă este nevoie să-i aperi pe cei de lângă tine; dan felix voiculescu, fostul securist şi turnător, delapidatorul, stăpânul antenelor, este pentru mine duşmanul public numărul 1.
       Şi nu pentru că este duşmanul celor care nu aprobă politica antenelor şi a usl-ului, ci, în primul rând, pentru că este cel mai mare duşman al celor pe care i-a adus, prin televiziunile lui, în situaţia de roboţi, de soldaţi ai răului, care repetă automat ceea ce aud acolo, care ies în stradă să verse fierea şi voma otrăvită pe care o înghit de la aceste televiziuni, care nu mai sunt în stare să gândească, să cântărească, să decidă ce e bine şi ce e rău atunci când e vorba despre politică. I-a încolonat pe aceştia într-o lungă cohortă a urii şi isteriei, a refuzului de a privi către cel de lângă tine ca la aproapele tău şi nu ca la duşmanul tău, a refuzului raţiunii.
      dan felix voiculescu este duşmanul declarat al acestei ţări; el este deci duşmanul meu.
      dan felix voiculescu este duşmanul fiecărui român - chiar şi al celor care îl urmează, care îl slujesc, sau care par a-şi găsi o cauză comună cu acesta; el este deci duşmanul meu.
      Am să reamintesc acest lucru zilnic, pe toate căile, tuturor celor cu care mă voi întâlni sau la care ajung în scris, pentru ca şi aceştia să înţeleagă că dan felix voiculescu este duşmanul lor. Este capul cel mai de sus, cel mai malefic al acestei fiinţe a întunericului care ne strâmbă destinul de zeci de ani. El este duşmanul fiecăruia şi al tuturor.
      dan felix voiculescu ne-a declarat război tuturor. E momentul să-i răspundem. Din sufletele noastre, din vieţile noastre, din casele noastre, de pe străzi, de la muncile noastre, din suferinţele şi lipsurile noastre, din afara politicii în care prea adesea îşi găseşte aliaţi. Nu e atât de mare, nu e atât de tare, nu e atât de invincibil pe cât pare, ca să nu-l putem înfrânge. Nu e nimic altceva decât un om rău, un muritor rău, rob al răului. Iar noi suntem, sunt sigur de asta, în această luptă de partea binelui. dan felix voiculescu ne-a declarat război; trebuie să ne apărăm!

      "Principiul armelor egale cere ca în orice luptă potrivnicii să foloseacă acelaşi fel de unlete. Altfel e măsluire, e şarlatanie. Principiul armelor egale impune omului cinstit să nu se dea în lături de la folosirea unor procedee neplăcute, atunci când adversarul nu este corect... A nu folosi arme asemănătoare cu ale potrivnicului sub cuvânt de nobleţe etc. nu este dovadă de superioritate, ci de prostie şi de trădare a principiilor pe care le aperi şi a nevinovaţilor pe care îi laşi pradă tâlharilor. Se vor folosi acele procedee pe care le-a ales partea cealaltă. Raţiunea este accesibilă numai oamenilor raţionali. Faţă de omul raţional se va recurge la raţiune. Faţă de zarafi, Domnul nu a şovăit să pună mâna pe bici."
                                                                                             Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii

Miracolul în politică

Nu există. Să încetăm să-l mai căutăm. Să ne trezim, să privim cu atenţie, să încercăm să înţelegem, să judecăm limpede şi să alegem ce avem de făcut.

În politică nu există miracole. Există doar magie. Iar magia nu are substanţă, e fum, e copie deformată, e înşelătorie, vrajă.

Cei mai mulţi dintre noi - într-un moment sau altul, fiecare dintre noi, poate chiar şi cei mai lucizi - aşteaptă, a aşteptat, totuşi, minuni. Să se întâmple ceva care să schimbe totul ... să vină cineva care să ne salveze...  adică să se schimbe deodată lucrurile şi să ne fie bine. E adevărat, "binele" ăsta are tot atâtea feţe câţi suntem; de la a putea să furăm, să terorizăm şi să ucidem, fără ca să ne urmărească "gaborii", până la a construi o viaţă luminoasă, o carieră strălucită, o afacere de succes.

Ieri am fost la Fundaţia Creştin Democrată la semnarea Manifestului Forţelor de Dreapta. Agitaţie, presă, simpatizanţi reali, prieteni, observatori, simpatizanţi oportunişti, profitorii de serviciu...

Cuvinte: unele mari, altele aşezate (mai rar), întrebătoare, optimiste, pesimiste, dulci-catifelate-alunecătoare. Revin ca un laitmotiv: Nu se mai putea, trebuia să se facă ceva...

Aici am vrut să ajung: la ce ne aşteptăm de la această sau de la altă (cine ştie ce se va mai întâmpla până la alegeri) formulă necesară dar extrem de complicat de aşezat în lumea scaunelor de parlamentar şi aşa mai departe.
Probabil, cei de la PDL, mai mult de nevoie decât de voie, mai mult împinşi de un val al zilei decât de propriile idealuri sau interese (adesea în contradicţie cu "idealurile nobile şi principiile morale" şi cu interesul general), vor accepta în final şi o concretizare politică a acestei formule, care, deocamdată, serveşte doar latura de propagandă. Vor apărea  astfel alţi oameni noi, pe lângă cei deja implicaţi în urmă cu 4 ani.

Nu vor fi mulţi: Poate că nu vor fi toţi de calitate. Ambiţiile, orgoliul pot distruge peste noapte şi idealuri şi principii, chiar şi fundamente solide de educaţie deschisă către ceilalţi. Dar totuşi ceva se va mişca. Aşa cum, poate pentru prima oară în istoria acestor partide medii-mari, s-a mişcat ceva la PDL la alegerile de acum patru ani şi au intrat în politică Voinescu, T Ungureanu, Preda, Paleologu, o mai veche combatantă dar fără partid, Macovei...

Nu a fost uşor; nu e încă vindecată grefa asta care a tot părut că va fi respinsă. dar iată că a rezistat. A rezistat pentru că, în final, a fost necesară. Iar în ultimele două luni, a fost poate chiar vitală. Nişte oameni diferiţi de activul obişnuit al acestor partide  au rămas şi au prins chiar şi ceva rădăcini.

Nu au făcut mare lucru în afară de a rezista; nu au schimbat mentalităţile în partid, nu au schimbat năravurile şi nici chiar imaginea partidulu. Ajunge însă că au rezistat într-un mediu ostil chiar dacă au provocat  dureri de cap, crize de nervi, spume pe la gurile unor baroni pdlişti. Au şi avut mici victorii teoretice, au reuşit să declanşeze dezbateri interne, au reuşit nişte modificări de discurs, de ton, de argument. Vizibili fiind, au schimbat faţa partidului, chiar dacă aprecierea a fost mai ales în exteriorul ţării.

DECI:
Această alianţă, sau alta care se va construi până la alegeri, nu va putea să producă minunile, pe care, mulţi le aşteaptă. Micile reuşite, victoriile de etapă, rezistenţa figurilor noi la ispite şi la încercarea de respingere din partea celorlalţi, alt tip de discurs, afirmarea, în sfârşit, a unor valori şi principii reale nu a lozincăriei putrede şi putrefiante a demagogiei politicianiste, exemplul că se poate, ridicarea de jos după o bătălie pierdută, toate acestea se adună şi mai târziu, cineva mai neimplicat şi mai obiectiv ar putea să constate că lucrurile s-au schimbat în bine (e adevărat, nu ţine numai de ei, ţine în primul rând de fiecare dintre noi, dar aceasta este o altă discuţie, la care voi reveni, ţine de ce se întâmplă şi aici şi aiurea, ori situaţia nu e roză niciunde).

Să nu-i omorâm, cu aşteptările noastre nerăbdătoare. Nu ajută la nimic, doar la adâncirea degringoladei. La răspândirea magiei întunecate prin care, deja, o mare parte din populaţia acestei ţări a fost infestată cu ură şi isterie.

Să fim realişti. Să cerem doar ceea ce se poate. Restul să punem noi.
Şi să nu uităm, mai ales aceia care măcar folosim vocabularul creştin, dacă nu şi ducem o viaţă creştină, că "răbdarea" şi "speranţa" fac parte, alături de "credinţă" şi "iubire", din corpul virtuţilor teologice.       

Senzaţional: În România mai trăiesc doar 7 milioane de români! Sau chiar mai puţini!

       În acest ritm, în maxim doi ani dispărem ca popor, probabil fără a lăsa în urmă prea multe regrete, ba chiar o uşurare generală.
       Sau nu? Dacă mai rămân prinţişorii antonescu, ponta şi şeful lor, felixoiculescu, împăratul şi românul cel mai verde de paris de pe pământ, împreună cu toată curtea lor de troli, gnomi şi orci? Înseamnă că noi ăştialalţi dispărem degeaba?
       Cam ăsta ar fi viitorul în perspectiva oferită de cei amintiţi cu multă neplăcere mai sus.
       Multă lume se întreabă ce se întâmplă? Cum pot minţi cu neruşinare tot timpul? Cum pot face ceea ce fac? Sunt nebuni? Şi-au pierdut minţile? Sunt posedaţi? (Asta da!)
       Ei bine, nu! Pur şi simpli ei vorbesc numai pentru cei 7 milioane, pe care, cu ajutorul antenelor, mitei electorale şi ameninţărilor interlopilor i-au convins  că realitatea virtuală pe care le-au oferit-o este cea adevărată, că aşa e bine, că aşa vor avea un viitor. Aceştia sunt cei pe care îi consideră a forma poporul român pe care îl tot amintesc în declaraţiile lor băşicoase pentru că dacă ei spun că vorbesc în numele poporului, că poporul îl vrea pe Băsescu mort, spânzurat, tras pe roată, înfipt în ţeapă etc., acest popor nu poate fi altul decât cei care i-au urmat. Iar ceilalţi 12 - 13 milioane sunt nimic şi merită o soartă asemănătoare cu aceea a dictatorului, asta în cazul în care nu au fost declaraţi morţi şi evacuaţi pe lumea cealaltă de dracii care se lăfăie în vilele, apartamentele, sediile de partid ale supuşilor lor felixoiculescu, antonescu, ponta&compania.
      usl-ul a intrat pe o spirală deosebit de periculoasă. Asistăm în direct la naşterea monstruosului, a anormalului, a absurdului, a dictaturii hâde, care, ca toate dictaturile, nesocoteşte legea, morala, valorile adevărate, pe care le înlocuieşte cu o singură lege, normă, nonvaloare: bunul plac pe care actorii acestui grotesc spectacol îl pohtesc.
       Intrând pe acest drum de sens unic, liderii usl-işti mai mari sau mai mici nu mai pot da înapoi (nu că şi-ar dori-o): pentru a-i ţine în formă pe cei pe care i-au spălat pe creier, i-au hipnotizat, i-au vrăjit, i-au isterizat, i-au umplut de ură drăcească şi dorinţă diavolească de răzbunare, trebuie să meargă înainte. Să urle şi mai tare, să-şi verse şi mai multă vomitătură plină de fiere neagră, să înjure, să nege tot ceea ce nu le convine, să desfiinţeze pe oricine, care, de aici sau de aiurea, pare a le sta în cale, să nege existenţa, dreptul la opinie, dreptul la alegere a mejorităţii neconvenabile. E un drum fără ieşire: dorinţa de putere absolută şi teama de puşcărie îi vor duce mai departe; cei 7 milioane (câţi or fi ei real, Dumnezeu ştie, căci acum, după marea fraudă de la referendum, nu mai ştiu nici puciştii pe câţi se pot baza cu adevărat) trebuie ţinuţi în priză pentru a-i vota la toamnă.
       Şi mai rău: acestei haite uriaşe de bieţi îndobitociţi va trebui să i se ofere şi sânge, jertfe umane, carne vie, pe care, ca în orice ritual orice ritual întunecat de posesiune diavolească, să o rupă bucăţi şi să o mănânce caldă şi încă tresărindă. Pentru că altfel, riscul (numai pentru ei) este ca înşăşi întunecata guvernare şi monştrii din spatele ei să devină victimele furiei iraţionale pe care au stârnit-o în aceşti bieţi oameni lipsiţi de Dumnezeu şi nopţii terifiante pe care încearcă să o coboare peste noi. 

Predescu - Judecătorul "dăi şi luptă" cu nasul roşu

       Pe vremea când era în senat, mai tot timpul ,senatorul Predescu era cu nasul cam roşu. Şi mai ales după ce se întocea de la restaurantul senatului unde adăsta, uneori îndelung, alteori mai pe fugă, cu destinşii săi colegi. Avea şi o poreclă pe care nu mi-o mai amintesc.
       Cu nasul roşu ori ba, senatorul Predescu era mereu gata de luptă pentru cauza partidului şi, pentru că adunase ceva cunoştinţe la viaţa domniei sale, juridice şi de materie constituţională sau privind regulamentul senatului, el avea adesea succes în a impune o motivare sau alta. Era, adică, cu nasul roşu ori ba, un actor politic important în senat pentru psd-ul acelor vremuri.
       Şi iată-l astăzi, pe acest gagamiţă dandanache al psd-ului, pus să vegheze asupra intereselor acestuia în CCR, că este în aceeaşi poziţie de "şi dă-i şi luptă şi dă-i şi luptă" după cum l-a învăţat partidul. Adică nu să aplice litera şi spiritul constituţiei, ci să aplice ordinele conducerii superioare a usl-ului. Ce contează legea, ce contează Constituţia, ce contează adevărul! usl-ul să câştige.
       O declaraţie jenantă, descalificantă (nu ştiu dacă mai bea, dar pare făcută cu nasul roşu ca de clown), care anulează orice lucruri bune (dacă or fi) lăsate în anterioara activitate parlamentară şi CCR-istă, o declaraţie după care respectivul aşa-zis judecător nu ar mai avea decât să-şi dea demisia. (Că oricum şi-a dezamăgit şi stăpânii
       E adevărat, în acelaşi timp judecătorul Predescu merită şi un premiu pentru sinceritate, calitate nemaiîntâlnită şi nemaiauzită prin usl-ul vremurilor noastre în care minciuna "sufletul nemuritor al comunismului", după cum spunea Leszek Kolakowski, e ridicată la rang de virtute absolută.