Nu există. Să încetăm să-l mai căutăm. Să ne trezim, să privim cu atenţie, să încercăm să înţelegem, să judecăm limpede şi să alegem ce avem de făcut.
În politică nu există miracole. Există doar magie. Iar magia nu are substanţă, e fum, e copie deformată, e înşelătorie, vrajă.
Cei mai mulţi dintre noi - într-un moment sau altul, fiecare dintre noi, poate chiar şi cei mai lucizi - aşteaptă, a aşteptat, totuşi, minuni. Să se întâmple ceva care să schimbe totul ... să vină cineva care să ne salveze... adică să se schimbe deodată lucrurile şi să ne fie bine. E adevărat, "binele" ăsta are tot atâtea feţe câţi suntem; de la a putea să furăm, să terorizăm şi să ucidem, fără ca să ne urmărească "gaborii", până la a construi o viaţă luminoasă, o carieră strălucită, o afacere de succes.
Ieri am fost la Fundaţia Creştin Democrată la semnarea Manifestului Forţelor de Dreapta. Agitaţie, presă, simpatizanţi reali, prieteni, observatori, simpatizanţi oportunişti, profitorii de serviciu...
Cuvinte: unele mari, altele aşezate (mai rar), întrebătoare, optimiste, pesimiste, dulci-catifelate-alunecătoare. Revin ca un laitmotiv: Nu se mai putea, trebuia să se facă ceva...
Aici am vrut să ajung: la ce ne aşteptăm de la această sau de la altă (cine ştie ce se va mai întâmpla până la alegeri) formulă necesară dar extrem de complicat de aşezat în lumea scaunelor de parlamentar şi aşa mai departe.
Probabil, cei de la PDL, mai mult de nevoie decât de voie, mai mult împinşi de un val al zilei decât de propriile idealuri sau interese (adesea în contradicţie cu "idealurile nobile şi principiile morale" şi cu interesul general), vor accepta în final şi o concretizare politică a acestei formule, care, deocamdată, serveşte doar latura de propagandă. Vor apărea astfel alţi oameni noi, pe lângă cei deja implicaţi în urmă cu 4 ani.
Nu vor fi mulţi: Poate că nu vor fi toţi de calitate. Ambiţiile, orgoliul pot distruge peste noapte şi idealuri şi principii, chiar şi fundamente solide de educaţie deschisă către ceilalţi. Dar totuşi ceva se va mişca. Aşa cum, poate pentru prima oară în istoria acestor partide medii-mari, s-a mişcat ceva la PDL la alegerile de acum patru ani şi au intrat în politică Voinescu, T Ungureanu, Preda, Paleologu, o mai veche combatantă dar fără partid, Macovei...
Nu a fost uşor; nu e încă vindecată grefa asta care a tot părut că va fi respinsă. dar iată că a rezistat. A rezistat pentru că, în final, a fost necesară. Iar în ultimele două luni, a fost poate chiar vitală. Nişte oameni diferiţi de activul obişnuit al acestor partide au rămas şi au prins chiar şi ceva rădăcini.
Nu au făcut mare lucru în afară de a rezista; nu au schimbat mentalităţile în partid, nu au schimbat năravurile şi nici chiar imaginea partidulu. Ajunge însă că au rezistat într-un mediu ostil chiar dacă au provocat dureri de cap, crize de nervi, spume pe la gurile unor baroni pdlişti. Au şi avut mici victorii teoretice, au reuşit să declanşeze dezbateri interne, au reuşit nişte modificări de discurs, de ton, de argument. Vizibili fiind, au schimbat faţa partidului, chiar dacă aprecierea a fost mai ales în exteriorul ţării.
DECI:
Această alianţă, sau alta care se va construi până la alegeri, nu va putea să producă minunile, pe care, mulţi le aşteaptă. Micile reuşite, victoriile de etapă, rezistenţa figurilor noi la ispite şi la încercarea de respingere din partea celorlalţi, alt tip de discurs, afirmarea, în sfârşit, a unor valori şi principii reale nu a lozincăriei putrede şi putrefiante a demagogiei politicianiste, exemplul că se poate, ridicarea de jos după o bătălie pierdută, toate acestea se adună şi mai târziu, cineva mai neimplicat şi mai obiectiv ar putea să constate că lucrurile s-au schimbat în bine (e adevărat, nu ţine numai de ei, ţine în primul rând de fiecare dintre noi, dar aceasta este o altă discuţie, la care voi reveni, ţine de ce se întâmplă şi aici şi aiurea, ori situaţia nu e roză niciunde).
Să nu-i omorâm, cu aşteptările noastre nerăbdătoare. Nu ajută la nimic, doar la adâncirea degringoladei. La răspândirea magiei întunecate prin care, deja, o mare parte din populaţia acestei ţări a fost infestată cu ură şi isterie.
Să fim realişti. Să cerem doar ceea ce se poate. Restul să punem noi.
Şi să nu uităm, mai ales aceia care măcar folosim vocabularul creştin, dacă nu şi ducem o viaţă creştină, că "răbdarea" şi "speranţa" fac parte, alături de "credinţă" şi "iubire", din corpul virtuţilor teologice.
În politică nu există miracole. Există doar magie. Iar magia nu are substanţă, e fum, e copie deformată, e înşelătorie, vrajă.
Cei mai mulţi dintre noi - într-un moment sau altul, fiecare dintre noi, poate chiar şi cei mai lucizi - aşteaptă, a aşteptat, totuşi, minuni. Să se întâmple ceva care să schimbe totul ... să vină cineva care să ne salveze... adică să se schimbe deodată lucrurile şi să ne fie bine. E adevărat, "binele" ăsta are tot atâtea feţe câţi suntem; de la a putea să furăm, să terorizăm şi să ucidem, fără ca să ne urmărească "gaborii", până la a construi o viaţă luminoasă, o carieră strălucită, o afacere de succes.
Ieri am fost la Fundaţia Creştin Democrată la semnarea Manifestului Forţelor de Dreapta. Agitaţie, presă, simpatizanţi reali, prieteni, observatori, simpatizanţi oportunişti, profitorii de serviciu...
Cuvinte: unele mari, altele aşezate (mai rar), întrebătoare, optimiste, pesimiste, dulci-catifelate-alunecătoare. Revin ca un laitmotiv: Nu se mai putea, trebuia să se facă ceva...
Aici am vrut să ajung: la ce ne aşteptăm de la această sau de la altă (cine ştie ce se va mai întâmpla până la alegeri) formulă necesară dar extrem de complicat de aşezat în lumea scaunelor de parlamentar şi aşa mai departe.
Probabil, cei de la PDL, mai mult de nevoie decât de voie, mai mult împinşi de un val al zilei decât de propriile idealuri sau interese (adesea în contradicţie cu "idealurile nobile şi principiile morale" şi cu interesul general), vor accepta în final şi o concretizare politică a acestei formule, care, deocamdată, serveşte doar latura de propagandă. Vor apărea astfel alţi oameni noi, pe lângă cei deja implicaţi în urmă cu 4 ani.
Nu vor fi mulţi: Poate că nu vor fi toţi de calitate. Ambiţiile, orgoliul pot distruge peste noapte şi idealuri şi principii, chiar şi fundamente solide de educaţie deschisă către ceilalţi. Dar totuşi ceva se va mişca. Aşa cum, poate pentru prima oară în istoria acestor partide medii-mari, s-a mişcat ceva la PDL la alegerile de acum patru ani şi au intrat în politică Voinescu, T Ungureanu, Preda, Paleologu, o mai veche combatantă dar fără partid, Macovei...
Nu a fost uşor; nu e încă vindecată grefa asta care a tot părut că va fi respinsă. dar iată că a rezistat. A rezistat pentru că, în final, a fost necesară. Iar în ultimele două luni, a fost poate chiar vitală. Nişte oameni diferiţi de activul obişnuit al acestor partide au rămas şi au prins chiar şi ceva rădăcini.
Nu au făcut mare lucru în afară de a rezista; nu au schimbat mentalităţile în partid, nu au schimbat năravurile şi nici chiar imaginea partidulu. Ajunge însă că au rezistat într-un mediu ostil chiar dacă au provocat dureri de cap, crize de nervi, spume pe la gurile unor baroni pdlişti. Au şi avut mici victorii teoretice, au reuşit să declanşeze dezbateri interne, au reuşit nişte modificări de discurs, de ton, de argument. Vizibili fiind, au schimbat faţa partidului, chiar dacă aprecierea a fost mai ales în exteriorul ţării.
DECI:
Această alianţă, sau alta care se va construi până la alegeri, nu va putea să producă minunile, pe care, mulţi le aşteaptă. Micile reuşite, victoriile de etapă, rezistenţa figurilor noi la ispite şi la încercarea de respingere din partea celorlalţi, alt tip de discurs, afirmarea, în sfârşit, a unor valori şi principii reale nu a lozincăriei putrede şi putrefiante a demagogiei politicianiste, exemplul că se poate, ridicarea de jos după o bătălie pierdută, toate acestea se adună şi mai târziu, cineva mai neimplicat şi mai obiectiv ar putea să constate că lucrurile s-au schimbat în bine (e adevărat, nu ţine numai de ei, ţine în primul rând de fiecare dintre noi, dar aceasta este o altă discuţie, la care voi reveni, ţine de ce se întâmplă şi aici şi aiurea, ori situaţia nu e roză niciunde).
Să nu-i omorâm, cu aşteptările noastre nerăbdătoare. Nu ajută la nimic, doar la adâncirea degringoladei. La răspândirea magiei întunecate prin care, deja, o mare parte din populaţia acestei ţări a fost infestată cu ură şi isterie.
Să fim realişti. Să cerem doar ceea ce se poate. Restul să punem noi.
Şi să nu uităm, mai ales aceia care măcar folosim vocabularul creştin, dacă nu şi ducem o viaţă creştină, că "răbdarea" şi "speranţa" fac parte, alături de "credinţă" şi "iubire", din corpul virtuţilor teologice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu