În fiecare an, în lumea islamică, mor mii, uneori zeci de mii, din timp în timp chiar sute de mii de oameni doar pentru că sunt creştini; sunt incendiate, dărâmate, rase de pe faţa pământului sau transformate în moschei, zeci, sute de lăcaşuri de cult. Nu mai vorbesc despre represiunea economică, socială, profesională practicată permanent împotriva creştinilor pentru singura vină de a fi ceea ce sunt. Câteva din aceste evenimente, în mod obişnuit cele mai "groase", ajung până la noi atunci când sunt difuzate mass-media. Cele mai multe, tragediile personale, ale familiilor sau ale comunităţilor sfărâmte sau eliminate nu ne ating. Dincolo de palide luări de poziţii şi de condamnări, lumea, zisă civilizată, nu face nimic. Şi represiunea, crimele, distrugerile continuă zi de zi, an de an.
Pentru că sunt creştini, genocidul acesta lent şi continuu nu trezeşte reacţii similare din partea celor supuşi represiunii, adică a celor care scapă cu viaţă. Nu este aplicată, aşa cum fac, de exemplu, islamiştii, legea "dinte pentru dinte". Uneori se apără, de multe ori se mută în regiunile cele mai aride - vezi situaţiile din Africa Orientală - cei care pot emigrează, cel mai adesea, către Occident.
Zilele trecute, 4 americani, în frunte cu ambasadorul au fost omorâţi în Libia din cauza, la prima vedere, a unui film tâmpit, făcut de un american tâmpit şi pus pe You Tube. Din culise apar relatări despre un atac premeditat de Al Qaida. Dincolo de această tragedie libiană strict localizată, rămân însă marile mişcări de stradă, atacurile împotriva reprezentanţelor diplomatice americane, împotriva firmelor americane, fie ele bănci sau numai restaurante, în mod sigur alte acte criminale împotriva unor creştini fără nicio vină.
Dincolo de această tragedie, rămâne însă o poziţionare diferită, şi de aici un mod diferit de a acţiona, a forţelor politice din "Lumea civilizată" şi din Lumea islamică: diplomaţia aşa-zisului interes geopolitic, în cazul Occidentului, şi militantismul agresiv, pentru Islam. Zeci de mii de oameni ies în stradă numai pentru un film (în alte situaţii exprimări nefericite, caricaturi, cărţi) care, într-o manieră băşcălioasă vorbeşte, cel puţin în parte, despre nişte adevăruri pe care cancelariile occidentale preferă să le bage sub covor. Şi vorbeşte astfel tocmai pentru că acestea preferă să le bage sub covor şi nu să le abordeze public, cu curaj, cu competenţă, în căutarea unor soluţii şi a unor măsuri care să preîntâmpine genocidul.
Aici cred că stă şi marea vină - mult mai mare decât a Islamului - pe care o poartă Occidentul: politica struţului, tăcerea complice, criminală, faţă de ceea ce se întâmplă. O atitudine pornită din complexul - dar nu regretul - vinei de a fi lăsat brambureala neamaipomentiă din această zonă, de a fi fost acolo ca ocupanţi, ca stăpâni; un complex fals, de fapt, o expresie a corectitudinii politice şi a exceselor politicii privind drepturile omului prin care, cei ce ieri au fost nedreptăţiţi, se încearcă a fi astăzi recompensaţi, creând astfel alte dezechilibre, alte nedreptăţi, siluind alte personalităţi şi vocaţii, tăcând complice în faţa unor fapte care le depăşesc cu mult pe cele în faţa cărora se inflamează astăzi mass-media, civismul militant al corectitudinii politice, politicienii fără profunzime, ambalaţi în lozincile limbajului de lemn actual.
Nu a existat şi nu există (în afara unor voci sau grupuri răzleţe, unele de extremă care mai curând compromit o abordare serioasă) o discuţie publică asupra acestor probleme; nu a existat şi nu există, ca urmare a unor astfel de dezbateri, o atitudine coerentă, fermă, dincolo de interesele meschine ale marilor companii care conduc politica statelor occidentale, în legătură cu această tematică sensibilă şi complexă. Şi atunci apar aceste reprezentări extravagante, care par mai curând a fi în concordanţă cu interesele zonei islamice fundamentaliste. Tăcerea, laşitatea, drepturile negustorilor puse deasupra drepturilor reale ale omului, lipsa de poziţie şi de acţiune a guvernelor occidentale le fac pe acestea, le fac pe statele respective şi indirect pe popoarele respective, părtaşe la acest zilnic genocid uman, cultural şi spiritual.
Din Indonezia până în Bosnia şi Kosovo, trecând prin fundamentalismul în creştere al nordului Africii, pentru aşa zise raţiuni de stat, care ascund mult mai pragmatice interese financiare, valul crimei şi al negării celui diferit de majoritari, este umflat de lipsa de omenie a celor care, în vorbe şi fapte mărunte, au ridicat umanismul la rang de religie.
Aici rezidă şi un alt motiv al lipsei de reacţie, fie ea pentru a dezbate şi a înţelege, fie pentru a impune un echilibru al respectării unor norme de atitudine general acceptate în faţa identităţii religioase şi culturale a omului: creştinismul deranjează, sau nu este bine văzut, bine primit, nici în Ocicident unde ateismul, umanismul centrat pe individul fără Dumnezeu, adică fără trecut şi viitor, se revendică de mulţi ani ca religii ale timpului actual.
Pentru că sunt creştini, genocidul acesta lent şi continuu nu trezeşte reacţii similare din partea celor supuşi represiunii, adică a celor care scapă cu viaţă. Nu este aplicată, aşa cum fac, de exemplu, islamiştii, legea "dinte pentru dinte". Uneori se apără, de multe ori se mută în regiunile cele mai aride - vezi situaţiile din Africa Orientală - cei care pot emigrează, cel mai adesea, către Occident.
Zilele trecute, 4 americani, în frunte cu ambasadorul au fost omorâţi în Libia din cauza, la prima vedere, a unui film tâmpit, făcut de un american tâmpit şi pus pe You Tube. Din culise apar relatări despre un atac premeditat de Al Qaida. Dincolo de această tragedie libiană strict localizată, rămân însă marile mişcări de stradă, atacurile împotriva reprezentanţelor diplomatice americane, împotriva firmelor americane, fie ele bănci sau numai restaurante, în mod sigur alte acte criminale împotriva unor creştini fără nicio vină.
Dincolo de această tragedie, rămâne însă o poziţionare diferită, şi de aici un mod diferit de a acţiona, a forţelor politice din "Lumea civilizată" şi din Lumea islamică: diplomaţia aşa-zisului interes geopolitic, în cazul Occidentului, şi militantismul agresiv, pentru Islam. Zeci de mii de oameni ies în stradă numai pentru un film (în alte situaţii exprimări nefericite, caricaturi, cărţi) care, într-o manieră băşcălioasă vorbeşte, cel puţin în parte, despre nişte adevăruri pe care cancelariile occidentale preferă să le bage sub covor. Şi vorbeşte astfel tocmai pentru că acestea preferă să le bage sub covor şi nu să le abordeze public, cu curaj, cu competenţă, în căutarea unor soluţii şi a unor măsuri care să preîntâmpine genocidul.
Aici cred că stă şi marea vină - mult mai mare decât a Islamului - pe care o poartă Occidentul: politica struţului, tăcerea complice, criminală, faţă de ceea ce se întâmplă. O atitudine pornită din complexul - dar nu regretul - vinei de a fi lăsat brambureala neamaipomentiă din această zonă, de a fi fost acolo ca ocupanţi, ca stăpâni; un complex fals, de fapt, o expresie a corectitudinii politice şi a exceselor politicii privind drepturile omului prin care, cei ce ieri au fost nedreptăţiţi, se încearcă a fi astăzi recompensaţi, creând astfel alte dezechilibre, alte nedreptăţi, siluind alte personalităţi şi vocaţii, tăcând complice în faţa unor fapte care le depăşesc cu mult pe cele în faţa cărora se inflamează astăzi mass-media, civismul militant al corectitudinii politice, politicienii fără profunzime, ambalaţi în lozincile limbajului de lemn actual.
Nu a existat şi nu există (în afara unor voci sau grupuri răzleţe, unele de extremă care mai curând compromit o abordare serioasă) o discuţie publică asupra acestor probleme; nu a existat şi nu există, ca urmare a unor astfel de dezbateri, o atitudine coerentă, fermă, dincolo de interesele meschine ale marilor companii care conduc politica statelor occidentale, în legătură cu această tematică sensibilă şi complexă. Şi atunci apar aceste reprezentări extravagante, care par mai curând a fi în concordanţă cu interesele zonei islamice fundamentaliste. Tăcerea, laşitatea, drepturile negustorilor puse deasupra drepturilor reale ale omului, lipsa de poziţie şi de acţiune a guvernelor occidentale le fac pe acestea, le fac pe statele respective şi indirect pe popoarele respective, părtaşe la acest zilnic genocid uman, cultural şi spiritual.
Din Indonezia până în Bosnia şi Kosovo, trecând prin fundamentalismul în creştere al nordului Africii, pentru aşa zise raţiuni de stat, care ascund mult mai pragmatice interese financiare, valul crimei şi al negării celui diferit de majoritari, este umflat de lipsa de omenie a celor care, în vorbe şi fapte mărunte, au ridicat umanismul la rang de religie.
Aici rezidă şi un alt motiv al lipsei de reacţie, fie ea pentru a dezbate şi a înţelege, fie pentru a impune un echilibru al respectării unor norme de atitudine general acceptate în faţa identităţii religioase şi culturale a omului: creştinismul deranjează, sau nu este bine văzut, bine primit, nici în Ocicident unde ateismul, umanismul centrat pe individul fără Dumnezeu, adică fără trecut şi viitor, se revendică de mulţi ani ca religii ale timpului actual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu