Cu parintele Arsenie Boca - Despre post

Mareste imaginea.

Cand protivnicul mantuirii noastre se vede batut la prima piedica - cea mai usoara - ce o ridica in calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mandria nu-l lasa sa se dea batut, ci le starneste a doua piedica prin viciile trupului, sau o iubire trupeasca de sine. La o atare inaintare a luptei pentru mantuire se tanguie trupul, ca sa te milostivesti de el; e tanguirea vicleana a stricaciunii, care nu trebuie ascultata, ci scoasa din radacina si firea facuta iarasi curata. De aceea Parintii i-au zis trupului: vrajmas milostiv si prieten viclean.   (Mai multe în pagina Ortodoxie)

Filme ruseşti

Pentru că sunt un admirator al filmului rusesc - care stă pe primul loc al topului personal - voi încerca să completez cât mai repede posibil o listă de filme ruseşti din toate timpurile care merită să fie văzute.  În mare parte le-am văzut, sunt însă şi unele pe care nu le-am văzut dar pentru care mă bazez pe referinţe de încredere. Pentru început am să le pun într-o ordine cam dezorganizată, dar pentru viitor voi încerca să le aranjez pe autori, tematic, cronologic. De asemenea, voi încerca să aduc toate numele la varianta românească, una deja folosită sau una pe care o voi propune, şi să dau şi titlul original cât şi cel din engleză.  (Mai multe în pagina Filme)

Jos liderii de sindicat!

O veste foarte bună: aceste căpușe, acești șerpi veninoși, acești moguli sindicalisto-economico-politico-mafioţi, în care s-au transformat în 21 de ani o mare parte dintre liderii de sindicat centrali și locali, sunt luaţi la întrebări.

După cum am mai spus-o, sectorul cel mai agresiv-conservator al statului român şi, implicit al populaţiei, îl reprezintă funcţionărimea, care a făcut tot posibilul pentru a statua şi a desăvârşi starea de fapt: "Noi ne facem că muncim şi voi vă jupuim!" (voi reveni).

Iar în fruntea acestora, la fel de vinovaţi ca şi politicienii acestor 21 de ani, sunt liderii de sindicat. În cazul lor situaţia este mai complexă pentru că ei au acaparat nu numai puterea sindicală a funcţionărimii dar şi a celor din  toate celelalte sectoare de stat. Şi tot ei au luat parte activă la distrugerea economiei naţionale - rar s-a ales praful de o fabrică sau de o unitate agricolă de, fără ca acolo să se fi împletit, alături de celelalte, şi interesele liderilor de sindicat.

În ceea ce priveşte îndemnul din titlu, evident el trebuie luat în sensul: "la munca de jos". Si dacă e cazul de foarte jos. Prin wc - urile din puşcării oare cine mai face curat?

Cu părintele Rafail Noica despre:

Postul şi iertarea, destin şi vocaţie a omului în ortodoxie

De cand omul s-a despartit de Dumnezeu, in Rai - imi vine sa zic: de cand "a divortat" de Facatorul lui - omul deci, ramanand fara de Dumnezeu, nu a incetat sa isi caute Dumnezeul pierdut si sa isi caute adevarata sa fiinta pe care nu si-o inchegase inca. Fiindca Adam, ca sa devina ce trebuia sa devina, ar fi trebuit sa urmeze o cale pe fcare Dumnezeu, Facatorul, avea sa i-o dezvaluie.

Dumnezeu a inceput intr-un fel paradoxal, cu o porunca ce parea sa fie restrictiva: "...iar din acel pom sa nu mananci, pentru ca atunci cand vei manca, vei muri!" Restrictiva nu este, fiindca a manca spre a muri nu e o implinire; dar restrictiva in sensul de a nu manca; fiindca zic Parintii ca Adam nu s-ar fi oprit acolo, ci din aproape in aproape s-ar fi dus acolo unde dorea sa ajunga, unde era vocatia lui, destinul lui, adica sa i se deschida ochii si sa devina ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul, si mult mai multe. Dar iata ca sarpele l-a inselat.   (Mai multe în pagina Ortodoxie)

Jurnal sentimental - Jeffrey Franks, prim-ministru!

Un vechi prieten, care bloguieşte la Braşov, şi al cărui blog îl găsiţi în blog roll, Ioan Avram, are astăzi un text despre cum a ajuns Jeffrey Franks - de fapt, FMI-ul - prim-ministru, şi chiar guvern al României. Un lucru, dacă nu bun, măcar necesar până la un moment dat - reducerea risipei -, prost în continuare - lipsa unei viziuni a relansării. (Pentru cine nu a citit, şi sunt sigur ca sunt destui, recomand minunata carte a lui Michael Ende, MOMO, în care veţi regăsi o imagine extraordinară a FMI-ului şi a zonei pe care acesta o reprezintă - nu, nu este o carte de economie, ci o poveste despre zilele noastre). M-am apucat să comentez si în loc de câteva rânduri au ieşit mai multe. Şi în loc să vorbesc despre dl. Franks, am vorbit despre noi. Nu sunt noutăţi dar poate foloseşte să ni le amintim. Mereu. Iată comentariul (s-ar putea să-l mai împănez):

Problema, cu adevarăt, nu este la dl. cenușiu, ci la noi care nu reuşim de atât amar de ani să avem o viziune către unde să meargă ţara asta. De ce nu o avem: pentru că nu ne interesează, pentru că e prea complicat, pentru că nu avem atâta minte, pentru că chiar dacă o avem, e ocupată cu bunăstarea personală, pentru ca suntem mici, mici de tot, răi si urâţi. Nişte lighioane scârboase şi dizgraţioase, asta a populat, majoritar, spaţiul politic românesc. 

Este tot atât de adevărat ca ei s-au extras dintre ceilalţi, adică din ceilalţi 99,9999%. Nu vreau să zic ca suntem aşa cu toţii, dar vreo 75-80% cred că tot suntem. De aceea, în nişte texte mai vechi de pe blog am şi scris despre posibila "dispariţie a românilor ca neam, ca popor". 
Cred ca aceasta teribilă situaţie se trage în primul rând de la descreştinarea noastră, de la îndepărtarea de Dumnezeu. 
Şi nu numai o cred, sunt sigur - o ştiu de la mine, de la schimbările pe care le-am suferit pe măsură ce încercam sa păşesc pe acest drum: nu mai poţi face ce vrei tu cel pornit pe "să-mi fie mie bine, aici şi acum", sau numai ce vrei tu, începi, încet-încet, să faci ceea ce trebuie pentru a trăi, a "funcţiona", a exista armonios alături şi faţă de ceilalţi. Ceea ce a lipsit şi lipseşte de la politicienii noştri.
Din nefericire,  aceasta transformare e rar peste noapte; de fapt e lungă, e continuă, e grea, e cu suişuri şi coborâşuri.
Şi tot din nefericire, cei mai mulţi nu au nicio apetenţă pentru această cale, chiar daca se declară creştini.
Din fericire, văd mult mai mulţi tineri care au plecat cu hotărâre pe acest drum, cu o deschidere adevarată - nu mimată, nu superstiţioasă şi de fapt, tot egoistă, cum e adesea la cei mai în vârstă, sau în vârstă - cu sete de adevăr, cu prea plin de dragoste şi cu o simplitate fireascsă, nu jucată.

Am încredere în ei, nu că vor ajunge în guverne viitoare - sunt încă prea puţini, nu vor putea de ceilalţi -, ci că vor reuşi să păstreze legătura cu trecutul şi că vor duce mai departe o "marcă originală" românească. De fapt singura care merită branduită în toată această lume.
Şi poate că într-o zi vor constitui şi o masă critică care să aducă cu adevărat schimbarea. O schimbare mult mai profundă.

Iar în ceea ce-l priveşte pe domnul din titlu şi instituţia cămătăreasco-politică pe care o reprezintă, ei nu fac decât ceea ce noi le permitem să facă: am putea să le alegem doar pe cele bune, dar e greu, e atât de greu să ştii şi să ai voinţă politică să faci pentru ceilalţi!

Jurnal sentimental - Vântu, prim-ministru!

O variantă care încă nu a apărut pe piaţă. O lansăm noi. Ca să mai fie una între celelalte din toată gama: fanteziste, hazoase, ridicole, auto-mutilante, mai bine ăsta..., monstruoase, groteşti. Dar înainte de a o pune în pagină să mai vedem alte două discutate posibilităţi.

Isărescu, prim-ministru?

Varianta fantezistă.

Nu cred. Îmi amintesc cât de greu le-a fost ţărăniştilor şi lui Milică să-l convingă în 2000. Şi sincer, nici acum nu ştiu cu ce "l-au convins". Probabil că l-au păcălit cumva, l-au strigat în pragul uşii, Isărescu s-a întors, un gest firesc - a pus mâna pe tocul uşii şi atunci un ţărănist ascuns pe acolo, pac! a închis-o şi i-a prins degetele!?

Şi, oricum, nu ar putea face altceva decât să strângă mâini (în mâna sa, fireşte) pentru că majoritatea năbădăioasă de acum ar deveni cu adevărat turbulentă faţă de măsuri de normalizare a vieţii şi activităţii statului român.

Voiculescu, prim ministru!

Variantă monstruos-grotească.

Cea mai urât mirositoare, cea mai infectă şi infecţioasă, metastaza în toată înfiorătăciunea (!) ei.

Asta ar putea veni în secvenţa: Băsescu suspendat - cu tropăitul actual al unei părţi a pedeleului, n-ar fi de mirare; Geoană, preşedinte interimar (şi apoi - cu mari şanse, vă asigur - preşedinte pe bune) îl numeşte prim ministru pe Ponta? Poate mort, când cu pesedeu 3/4 la picioare mult mai bine i-ar veni cu unchiu voiculescu ca să aibă 4/4.

Da, veţi zice, apropo de Geoană preşedinte ales, da voiculescu este frate cu antonescu! Iar Geoană îl iubeşte pe Antonescu! Ei sunt deja o familie!

Adevărat! Numai că atunci când te vezi cu sacii în căruţă lucrurile se schimbă. Şi s-ar putea să-i placă mult mai mult cu prima iubire de care îl leagă şi nevăzute fire moscovite şi altele... şi să-l prefere pe Geoană preşedinte.

Şi acum decesul (fie cu Antonescu, fie cu Geoană):  

V-aţi închipuit, imaginat, coşmarizat etc. vreodată ca pelticul, sâsâitul, guşatul, turnătorul, securistul, tâlharul, anostul, ofticosul, infecţiosul, acest Varan de Komodo al României, să ajungă să aibă oficial toată puterea în mână? Să facă ce vor muşchii lui şi să şi apară la televizor ca să ne certe, să ne dea sfaturi, să ne deschidă şi să ne închidă emisiunea? 

Vântu, prim ministru!

Variantă grotească.

Cum s-ar ajunge la ea? Simplu: Geoană se duce la Vântu la Spa şi între masaje, duşuri scoţiene, sauna, creme întineritoare, tinere binefăcătoare, ar uita de voiculescu şi l-ar pune pe vântu, prim ministru. Că dacă a riscat el odată preşedinţia, poate risca şi prim-minsteriatul useleului!

Varanul de Komodo - Cu toate ca o atare specie de varan nu secreta venin, muscatura sa este mai temuta decat cea a serpilor veninosi. Pe langa faptul ca varanul de Komodo este cea mai mare soparla din lume, atat bastinasii cat si cercetatorii au motive serioase sa se teama de teribila reptila. Dieta acestor soparle uriase este compusa in principal din cadavre aflate deja in proces de descompunere. Prin urmare, saliva varanilor este, la propriu, un cocktail de bacterii mortale. Saliva reptilelor contine peste 50 de tipuri de bacterii dintre care 7 prezinta un potential septic foarte ridicat, iar pentru 4 astfel de bacterii nu exista antidot.       (Sursa: Agenda.ro)

Cu Savatie Baştovoi despre:

 POST ŞI LIBERTATE

Ce poate fi mai absurd decat postul, intr-o religie care se grozaveste sa-i redea omului libertatea? Cum poti sa te numesti liber, cand trebuie sa te abtii de la lucrurile care iti plac, cand trebuie sa faci ceea ce nu vrei! Postul este abtinerea nu doar de la mancaruri, ci si de la toate placerile trupesti. Cum sa nu vezi in aceasta un atentat la cel mai nobil instinct din cate le are omul - libertatea?   (Mai multe în pagina Ortodoxie)

Nu uitaţi "Fenomenul Piteşti"!

Mîine este lansat Proiectul "Fenomenul Piteşti" 

Marţi, 15 februarie, de la ora 18.00, va avea loc lansarea oficială a Proiectului „Fenomenul Piteşti”, în Aula Magna a Facultăţii de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46; staţia RATB – „Facultatea de Drept”, staţia metrou – „Izvor”). Vor participa: Sorin Lavric (scriitor), Ioan Stanomir (IICCMER), Cristian Filip (Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca), Nicolae Mărgineanu (regizor), Alin Mureşan (istoric) şi supravieţuitori ai închisorilor comuniste. În cadrul evenimentului vor fi proiectate imagini din documentarul „Demascarea” şi capturi din site-ul www.fenomenulpitesti.ro. De asemenea, doritorii vor putea achiziţiona filmul „Demascarea”, cartea „Piteşti. Cronica unei sinucideri asistate” (ediţia a II-a), pachete carte+film şi tricouri personalizate, toate la preţuri promoţionale.

Smerenia (Duminica Vameşului şi a Fariseului)

Pregătirea pentru Postul Paştilor

... Pericopa evanghelică din această duminică ne înfăţişează un om satisfăcut întotdeauna de sine, care consideră că se supune tuturor cerinţelor religioase. El este sigur pe sine şi mândru de el. În realitate, totuşi, el a falsificat sensul religiei pe care o reduce astfel la detalii exterioare şi îşi măsoară cucernicia prin prisma zeciuielii pe care o dă la templu. Însă vameşul se smereşte pe sine şi smerenia sa îl îndreptăţeşte pe el în faţa lui Dumnezeu.

Dacă există o calitate morală desconsiderată şi chiar negată astăzi, aceea este smerenia. Cultura în care trăim ne insuflă permanent sensul mândriei, al măririi de sine, al îndreptăţirii de sine. Smerenia – fie individuală sau comună, etnică sau naţională – este privită ca un simbol al slăbiciunii, ca ceva degradant pentru un om adevărat. Chiar şi bisericile noastre, nu sunt ele îmbibate cu acelaşi spirit al fariseului? Nu dorim noi ca orice contribuţie, orice faptă bună”, tot ceea ce facem pentru Biserică să fie cunoscut, lăudat, să fie mediatizat?

 (Mai multe în pagina Ortodoxie)

Jurnal sentimental - Ponta, acest Harry Potter românesc

După cum descoperă el dracii, blestemele, elementele malefice în general, nu vi se pare că Ponta aduce mai curând cu Harry Poter decât cu Titulescu? Trec adesea pe lângă statuia socialistului de altă dată şi în timp ce aceasta mi se pare tot mai reală, Victoraş îmi pare tot mai ireal.