Ponta minte enorm şi gândeşte monstruos

Românii aveau o mare reţinere faţă de oamenii spâni. Înaintaşii, care mai gândeau, simţeau şi ştiau, ne-au lăsat proverbe, zicători şi chiar poveşti, în care omul spân e cel puţin privit cu neîncredere, dacă nu cumva e chiar totuna cu omul rău. Şi dintre toate, cea care l-a consacrat pe spân este Harap Alb.
Acum, e adevărat că astăzi nu prea avem un Harap Alb. S-au ocupat tovarăşii şi antetovarăşii lui Ponta de a-l ciopârţi, îngropa, arde şi îneca – e vorba despre poporul născător de eroi, astăzi dezmembrat, aiurit, rătăcit.
Mimând politica responsabilă, politicienii iresponsabili îşi asumă, cu toţii postura de Făt Frumos. E în felul acesta o mare înghesuială de eroi gata să sară în focul vorbelor şi în apa spriţurilor pentru poporul pe care, zic ei, îl reprezintă; atunci când îşi rotunjesc conturile. Căci ce dovadă mai bună că sunt ceea ce pretind că sunt dacă nu faptul că şi ei, ca şi eroul din poveste, cresc în avuţie într-un an cât alţii în nouă. Mai mult, există tabere de Feţi-Frumoşi; tabere politice. Evident, toţi Feţii Frumoşi dintr-o tabără îi denunţă în public pe cei din alte tabere ca zmei, balauri, căpcăuni sau spâni; pe urmă se plimbă braţ la braţ pe culoarele intereselor personale.
Şi Ponta e un Făt Frumos care îşi zdrăngăne armele vorbelor către “slutul şi urâtul” dictator Băsescu. Din nefericire pentru Victoraş, acesta, pe post de Harap Alb, l-a bătut pe spân pe unde l-a prins. În realitate, dacă Băsescu, printre puţinii care mai au şi ceva merite, e totuşi departe de a fi Harap Alb, Ponta în schimb nu are nicio tangenţă cu Făt Frumos, e spânul atât curat cât şi murdar.

Ponta minte enorm. E adevărat, aşa cum o fac mai toţi politicienii. Aşa cum a învăţat mai ales de la înaintaşii lui socialişti, comunişti, fascişti; şi zic unii, pe care nu-i contrazic, liberali, toţi fiind din acelaşi mădular de stânga care ne siluesc de ceva sute de ani realitatea, încercând să ne îndese în diverse scheme produse de minţile lor. Mai toţi politicienii respiră minciună, ipocrizie, demagogie; aşa trăiesc ei. Aşa cresc şi înfloresc. Şi aşa îi îmbolnăvesc şi pe ceilalţi.

Studiu de caz
În ceea ce-l priveşte pe imberbul dar călitul în rele preşedinte PSD, Victor Ponta, pentru a trece de vorbele care pot să pară fără acoperire, am să mă opresc la un episod recent din cruciada lui împotriva tiranului Băsescu. Şi anume la ziua marelui miting. Este poate, şi cea mai devoalantă şi mai crud adevărată poză a acestui comisar stalinist de tip vechi pe stil nou. E ziua în care cine a avut ochi a văzut că e gol, că nici urmă de haine împărăteşti.
Ponta a anunţat atunci că forţele de ordine au glonţ pe ţeavă şi au primit ordin să tragă. A fost singurul, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi facă anunţul clar, răspicat, cu intonaţie, evident conştient de ceea ce spune. Ba chiar a reluat această declaraţie de foc. O culme, nu atât a minciunii, pentru că în acest sens culmea era atinsă demult şi cu neputinţă de depăşit, cât a inconştienţei, a iresponsabilităţii, a oportunismului deşănţat, a unei gândiri criminale. Şi astfel ajungem şi la partea a doua a enunţului din titlu:

Ponta gândeşte monstruos. Cât de prost ar fi, nu pot crede că nu s-a gândit la consecinţe, că nu a avut în vedere ceea ce ar putea provoca această ştire într-un moment încrâncenat ca acela, într-un moment al declarării nemulţumirilor unui număr destul de mare de manifestanţi, reprezentanţi ai nemulţumirilor altor câteva milioane.
Nu pot crede că nu s-a gândit la faptul că această aşa zisă dezvăluire – menită să-l aşeze pe Băsescu lângă Ceauşescu, şi pe Ponta în noua Piaţă a Universităţii, căci în ceea ce priveşte participarea lui la cealaltă nu-l cred – ar fi putut să inflameze atât de mult lucrurile încât să se ajungă la lupte de stradă, la vandalizări, la asediul instituţiilor, la incendii şi distrugeri, la răniţi şi morţi.
Nu-l cred! Ba, mai mult, cred că tocmai pe asta a mizat. Pe violenţă. Ce bine ar fi picat niscaiva morţi acolo, pentru ca degetul lui, învârtoşat în sângele acelora, să-l îngroape necruţător şi pentru vecie pe Băsescu. Adică să-l gonească pe ăla ca să vină Ponta şi ai lui la putere, aduşi pasămi-te de voinţa populară. Arhanghelul Victoraş şi ceata lui de îngeri. Negri, evident. După cum este şi trecutul în care au condus, fie înainte de ’89 fie după.
Într-un fel, Ponta a arătat că este cu adevărat liderul psd-iştilor: nu mulţi – poate niciunul dintre colegii lui din conducere – ar fi avut “cele necesare” pentru a trece de la gândul la fapta unei astfel de montări monstruoase.

Ponta are o minte criminală. Este clar că Victor Ponta ar fi în stare de orice pentru a rămâne la conducerea PSD-ului şi pentru a ajunge Preşedintele României. Şi cine ştie ce mai zboară prin întunericul minţii sale.  De aceea, cred că trebuie să ne ferim de el. După cum cred că şi PSD-ul ar trebuie să se ferească de el. Şi nu în ultimul rând, creştini fiind, cred că şi el ar trebui ferit de el.

Ponta a minţit, a furat, a înşelat...

şi nu le ştim noi pe toate.
Cel puţin aşa ne spune chiar el într-o încercare prostească de a se face popular arătând cum se aseamănă cu noi cei de jos (şi, nu-i aşa, cine se asemanănă, se adună): "am invatat sa mergem cu metroul fara bilet; castigam cam 40-50 de franci in cateva ore recuperand fisele din carucioarele de bagaje abandonate de cei care prindeau trenul in ultimul moment; am vazut toate muzeele aratand carnetul de elev si convingand ca nu am bani de bilet;". Asta, încercarea, din cauză că, după cum spuneam, ori nu a citit când era mic şi nu citeşte nici acum, ori a citit greşit, ori nu prea înţelege; cel mai probabil toate. Aşa că face şi el ca toţi politicienii populişti, demagogi şi goi de dinăuntru: încearcă să ne arate că nu a fost întotodeauna aşa cuminte, destoinic, devotat, responsabil etc. etc. ca acum când e numai bun pentru un viitor preşedinte de ţară. Toarnă, adică, câteva picături de parfum de boemie peste imaginea lui severă de astăzi.
Nu ne spune şi dacă minciuna, înşelătoria şi hoţia i-au trecut. Dar din câte l-am văzut, nu pare. Ba, din contră. În acest sens excelent crochiul Rodicăi Ciobanu din "Gândul" (29.10.2010).
Un al doilea motiv posibil al înduioşătoarelor autodezvăluiri despre acest erou român la Paris, este poate şi acela de a masca dezvăluirile mult mai puţin plăcute despre familia lui cât şi despre el personal din acel timp al debutului anilor '90.
Interesant şi că toate biografiile acestui mare român (aproape 2 metri) nu conţin nimic despre perioada dintre data naşterii şi absolvirea facultăţii.
Revin!  

Ponta nu a citit când era mic

E adevărat, nu pare a citi nici acum. Sau are probleme cu IQ-ul. Pentru că tot bătând târgul cu fascismul vorbeşte de funie în casa spânzuratului.
Nu mai vorbim de personajele pe care le face fasciste - aici are şi omul iubirile lui - dar să nu ai habar de originea şi structura socialistă a fascismului este, pentru un socialist şef, cel puţin penibil. Iar dacă combinăm asta cu retorica - curat fascisto-comunistă - folosită de Ponta cel crud dar obraznic foc nici nu mai ştim ce să credem. Adică ştim. Dar vom reveni.

Ion Iliescu sau “Ca în finalul unui film de groază” (II)

Posted on 19/11/2010 by Paul Ghiţiu

De ce m-am trezit să scriu acum despre Ion Iliescu? Ce mi-a venit să mă iau de bietul bătrânel?
Exact ceea ce trăim: dezastrul, haosul, falimentul acestui stat construit strîmb după ’89 de el şi de gaşca lui de activişti, securişti, miliţieni… – nu ca o negaţie, ci ca o continuitate a holocaustului comunist anterior.
Minciuna, abuzul, incompetenţa, lipsa de reponsabilitate, aroganţa agresivă, dispariţia solidarităţii umane şi sociale reale, hoţia, tâlhăria, jaful generalizat de acolo, de la ei, vin.
Statul mafiotizat de acolo vine.
Disoluţia autorităţii, nelegiuirea în locul respectului legiuirii, de acolo vin.
Legile strâmbe, şchioape, chioare sau chiar oarbe de-a dreptul, aşezarea politicienilor deasupra legii, de acolo vin.
Faptul că acum, după ce modelul politicienilor, magistraţii şi poliţiştii nu mai respectă legea, pe care ei trebuie, printre primii, să o apere, de acolo vine.
Faptul că acum legiferează şi justiţia începând cu chiar drepturile lor salariale – anii trecuţi – şi modificarea incredibilă a legii alegerilor pentru CSM, chiar de către CSM, de acolo vine.
Poliţia şi justiţia înfrăţită cu mafia, de acolo vin.
Funcţionarii leneşi, obraznici şi corupţi, de acolo vin.
Nu Ion Iliescu le-a făcut pe toate, dar a fost Cel Dintâi, a fost Fruntea, Mintea, Îndrumătorul, Conducătorul, apoi Simbolul celor care le-au făcut în aceşti 20 de ani.
Nu tot ceea ce este rău a făcut el, dar el este în tot ceea ce e rău, pidosnic, potrivnic, invers în România. Probabil că şi fără el lucrurile ar fi mers oarecum pe un făgaş similar, căci balaurul era prea mare şi prea determinat; dar el, şi nu altul, a fost acolo în posturile amintite mai sus, el a avut o cotă de popularitate nemaiatinsă de niciun alt preşedinte al României, el ar fi putut să încerce să ducă ţara asta năpăstuită într-o altă direcţie. Chiar dacă ar fi fost sacrificat politic sau omorât. Ce altceva mai măreţ ar fi putut să i se întâmple? Ce altă şansă de a te împăca cu istoria?
Dar el, nu: a fost acolo şi a tunat şi fulgerat împotriva altora, a înfierat realele sau pretinsele metehne ale altora, dar a ascuns, patronat, girat, oblăduit, bine cuvântat toate matrapazlăcurile, hoţiile, tâlhăriile, ticăloşiile, crimele împotriva românilor, înfăptuite de ai lui.
Nu s-a dezis de ei, nu i-a dezvăluit, nu i-a înfierat cu cunoscuta lui mânie, încă şi mereu, proletară.
A fost acolo şi nu a zis nimic. Aşa cum nu zice nici azi. Decât despre alţii. Care alţii? Păi, depinde ce negociem cu ei, ce folos ne aduc!
Îl văd, îl ascult, aud sau citesc depre Ion Iliescu în fiecare săptămână. Se simte bine, e în formă, mereu vioi, vigilent, sfătuitor, ironic, acid, zâmbitor, agresiv, ultimativ. Le ştie cel mai bine pe toate, combate, organizează, luptă. Citeşte şi ne povesteşte şi nouă. Ca să ne lumineze.
Este evident că doarme bine, că nu-l deranjează nimic din interior. Pentru cineva care nu a trăit aici şi nu ştie, Ion Iliescu poate părea un omuleţ corect, documentat, simpatic.
Dar Ion Iliescu nu mai este un simplu om; el este un simbol: simbolul balaurului care a luat ostatică această ţară şi acest popor. El este simbolul răului, al cancerului care a măcinat acest neam şi care vrea să-l distrugă cu totul.
Ion Iliescu nu este răul, el este un simbol al lui. Un simbol, poate, a ceva mai dureros decât ceea ce reprezenta Ceauşescu. Căci dacă dictatorul ne amiteşte de noaptea îngheţată a comunismului, Ion Iliescu, părtaş la acel simbol, ne-a furat şi dimineaţa libertăţii.
Chiar după ce va muri, Ion Iliescu nu va dispărea; ca în filmele de groază, răul pe care l-a întruchipat s-a răspândit în noi toţi, în care a renăscut şi va continua să renască cu toată haita lui de demoni. Şi, din nefericire, pentru rău nu există soluţii miraculoase, medicamente vindecătoare, spălături. Ţine de fiecare, de relaţia lui cu Binele, cu Adevărul, cu Dumnezeu, pe care Ion Iliescu îl înfruntă de la începuturi, de a putea să se curăţa de el.
Ion Iliescu nu trebuie urât; a-l urâ înseamnă a sădi răul în noi încă o dată. Dar nu trebuie nici uitat – marea şmecherie a răului este aceea că el încearcă să ne facă să credem că nu există. Ion Iliescu trebuie pus la gazeta de perete la “Aşa nu!”, trebuie trecut în poveste, trebuie să-şi reia înfăţişarea de cap al balaurului, care, dacă nu suntem cuminţi, vine şi ne mănâncă şi pe care eroul viteaz din fiecare, Făt Frumosul sufletului nostru să-l prăbuşească simbolic dar şi real în ţărână.

Ion Iliescu, sau “Ca în finalul unui film de groază” (I)

Posted on 16/11/2010 by Paul Ghiţiu

Finalul unui film de groază – sau al unor filme de groază – nu înseamnă decât finalul acelei ore şi jumătate dar nu al coşmarului. Aţi văzut poate filme, unele thriller nu neapărat de groază, în care, la final, atunci când crezi că ameninţarea a trecut, răul se pregăteşte a se întrupa în altcineva, sau a se transmite într-un fel sau altul către un viitor pe care nu-l vedem dar putem să-l bănuim extrem de întunecat. Pentru că pe Pământ răul găseşte mereu cel puţin un petec de sol fertil pentru o viitoare recoltă.
Seminţele comunismului nu s-au uscat, nu au putrezit, nu au îngheţat. Ele au fost răspândite peste noi toţi şi au germinat, într-un fel sau altul, în fiecare. Şi nu au sucombat nici alienii din care s-au răspândit. Ba, din contră, ei au dus-o chiar mai bine.
Ion Iliescu
Ion Iliescu nu a dispărut. Nu s-a ascuns. Nu s-a retras.
Ion Iliescu e bine mersi şi înfierează cu aceeaşi mânie -căreia nu-i mai spune proletară, dar sună absolut identic – pe cei care îl deranjează, pe duşmanii poporului, adică pe duşmanii lui. De exemplu, duşmanii PSD-ului sunt duşmanii lui. Dar şi alţii.
Ion Iliescu nu tace. El stabileşte principii morale, criterii de evaluare civică, dă note de valoare şi decenţă politică, măsoară IQ-ul şi cultura politică a celorlalţi, emite judecăţi şi dă sentinţe, ştie oricând ce este cel mai bine pentru România. Ştie dar nu spune chiar tot cu voce tare. (Cel mai bine era tot ca înainte dar cu el în locul lui Ceauşescu, nu-i aşa?)
Lui Ion Iliescu nu i-a părut nicio clipă rău.
Ion Iliescu nu şi-a cerut iertare.
Ion Iliescu nu a arătat decât regrete pentru devierile tovarăşului Ceauşescu care, nu-i aşa, a întinat nobilele idealuri …. – după cum chiar el a declarat prin ’90.
Pentru Ion Iliescu, asasinatele, reprimarea cruntă, detenţia politică, torturare şi omorârea, destinele frânte, sărăcia şi foamea, terorizarea psihică, alienarea, deformarea structurii umane normale, deportarea, tâlhărirea, aculturalizarea a milioane de români nu au existat, sau dacă au existat atunci au existat pentru că ăia o meritau.
Ion Iliescu pare a avea o conştiinţă curată, luminoasă. Dacă l-ai întreba sunt sigur că asta ar şi declara: Că nu are ce să-şi reproşeze. Poate nişte chestiuţe mici care mai curând ar înduioaşa decât ar îndemna la condamnare. Nu spune el că este o victimă a represiunii Ceauşiste? Nu e el primul revoluţionar al ţării? Nu a ajuns el, după vreo 60 de ani de fruntăşie comunistă – cu toate cele din panoplia respectivă – un dizident muritor de foame pe post de director la Editura Tehnică?
Şi tot ca în filme, Ion Iliescu rânjeşte şi hohoteşte lugubru peste morţii comunismului lui, peste morţii revoluţiei lui, peste toţi ceilalţi amintiţi mai sus, dar şi peste noi şi prezentul nostru şi peste copii noştri şi viitorul lor.
Pentru că Ion Iliescu nu e singur. Nu, el nu este decât un cap, poate nici cel mai de seamă, al balaurului.
-Voi reveni

Politicienii sunt proşti (3) – învăţământul

Posted on 12/11/2010 by Paul Ghiţiu

Să aşezi, aşa cum se face de 20 de ani, învăţământul la coada interesului politic, să pui profesorii, învăţătorii, educatorii pe treapta cea mai de jos a salarizării celor cu sau fără facultate, purificând astfel de talente şi competenţe învăţământul, să nu modernizezi şcolile, să nu faci săli, bazine şi terenuri de sport, să aplici experimente tembele fără de sfârşit atât pe copii cât şi pe profesori, atunci când faci asta cu acel domeniu care lucrează clipă de clipă cu lutul încă moale din care se construieşte viitorul acestei ţări este o dovadă de prostie fără limite. (Intră aici, cum am mai arătat şi ticăloşia, şi trădarea, şi dezinteresul şi ireponsabilitatea şi hoţia.)

← Politicienii sunt proşti

Politicienii sunt proşti (3) – învăţământul →

Politicienii sunt proşti (2) –  Care viziune?

Posted on 12/11/2010 by Paul Ghiţiu

Şi ca să fim mai aplicaţi în legătură cu constatările anterioare, să luam ca exemplu ultimele dispute: legea educaţiei, a salarizării şi a pensiilor. Ce vedem: puterea zice cea, opoziţia se încordează pe hăis. De ce? Pentru că aşa e bine. Cine zice? Zicem noi? Noi care ce specializare aveţi? Hau, hauuu!
Dar aţi văzut dragilor, aţi auzit pe cineva, undeva, măcar în spatele sediilor de partid dacă nu la televiziunile aferente, discutând despre viziunea partidului x asupra României, despre studiile specialiştilor săi şi ale instituţiilor statului, despre evaluările şi previziunile legate de resursele şi evoluţia internă şi internaţională? Despre ce fel de oameni vrem să avem în viitor, aşa ca oameni? Sau aşa, ca specialişti? Despre din ce va fi compusă industria naţională sau agricultura naţională?
Nimic. Unii zic că aşa e bine (?!) alţii ba pe-a mătii (!?!).  Ăsta e nivelul de argumentaţie.  Şi aşa de douăzeci de ani. Păi nu sunt proşti?

Politicienii sunt proşti (I)

Posted on 12/11/2010 by Paul Ghiţiu

Chiar dacă pare brutal voi încerca să arăt că nu este decât adevărat. Asta dacă se mai îndoieşte cineva. Şi oricum, este un titlu mai blând decât “Aceşti idioţi care ne conduc” numele cărţii unui foarte cunoscut om politic francez.
Deci: Politicienii sunt proşti. Tare sunt proşti politicienii. Şi inculţi. Şi ticăloşi. Şi fuduli. Mamă ce fuduli sunt. De parcă lumea a început şi o să se sfârşească cu ei. Cei mai mulţi sunt aşa. Adică, vreo 99%. Chiar dacă nu le au toţi pe toate cele de mai sus.
Cei mai mulţi nu prea au resurse intelectuale – stau prost cu logica, cu raţiunea. Asta înseamnă, la oricare muritor, prostie. Unii pot gândi, dar sunt ticăloşi: tot prostie. Alţii chiar au mai şi citit dar ori nu gândesc, ori sunt lepre, aşa că cititul nu le foloseşte şi deci tot proşti sunt. Unii au venit cu entuziasm dar pe drum au rămas fără el. Şi asta e prostie.
Să fii prost ca om politic înseamnă deci: să ai o minte slabă, să fi mincinos, hoţ, corupt, ticălos, incult, egoist, lipsit de responsabilitate, încrezut, arogant, fudul. Şi de aceea şi politica acestor politicieni este de cea mai proastă calitate. Recunoaşte-ţi ceva pe aici prin jur?
Şi aşa sunt şi rezultatele politicii lor. Cum să aibă ei grijă de ţară dacă sunt proşti? Cum să administreze corect bugetul dacă sunt hoţi? Cum să facă ei legi bune dacă sunt inculţi? Cum să facă ei legi bune dacă au minţi slabe şi deformate? Cum să se gândească la interesul naţional când se gândesc, că atât îi duce capul, la cel personal?
Întrebaţi-i încotro se îndreaptă România, sau, după mintea lor, încotro ar trebui să se îndrepte. Habar nu au! Nu are niciunul o imagine despre o Românie care să fie a tuturor şi nu numai a lui şi a găştii lui de tâlhari travestiţi în reprezentanţi ai poporului.
Întrebaţi partidele acelaşi lucru, dacă au un proiect naţional pentru România, adică o proiecţie în viitor a acestei ţări. Nu au! Vă vor arăta programe, adică nişte liste pe care înşiră de-a valma obiective populiste, obiective realiste, obiective fanteziste, obiective europeniste (adică dictate de la Uniune) şi pe urmă măsuri. Ce dacă obiectivele se anulează reciproc, ce dacă măsurile se fugăresc una pe alta. Nu contează, oricum totul e la mişto. Pentru, după cum consideră ei, proşti. Că, în mintea lor, proştii sunt ceilalţi.
Păi măi oameni buni,  dacă nu ştii în ce casă vrei să stai mâine cum să te apuci să o construieşti? Şi dacă te apuci să arunci banii fără un plan, fără un proiect, fără să ştii cât de costă şi dacă ei banii necesari, nu înseamnă că eşti prost? Da’ prost de-a binelea?
Aşa că:   Politicienii sunt proşti pentru că Dumnezeu le-a dat o şansă extraordinară – aceea de avea grijă de semenii lor, de mii şi milioane de semeni – iar ei o ratează în modul cel mai jalnic şi ordinar cu putinţă.

NU-I CREDETI!

Posted on 10/11/2010 by Paul Ghiţiu

Problema principală a cardului de sănătate – aceeaşi ca şi în cazul cărţii de identitate – este aceea a încrederii. Încrederea este, de fapt, problema principală a statului român, adică a instituţiilor şi se datorează celor care le populează. Nimeni nu mai are azi încredere în stat. Nici chiar cei care îl reprezintă. Care, din interior fiind, ştiu chiar mai bine decât ceilalţi de ce. De ce?
În primul rând, din cauza minciunii. Toţi mint, toţi au minţit. Toţi preşedinţii, prim-miniştrii, parlamentarii, miniştrii, secretarii de stat, directorii, funcţionarii simpli. Iliescu, Constantinescu, Băsescu – toţi au minţit şi continuă să o facă.
În al doilea rând, din cauza hoţiei. Toţi fură, toţi au furat, chiar dacă nu-şi bagă, rare cazuri, direct în buzunare. Toţi preşedinţii, prim-miniştrii …  Fură singuri, cu colegii lor, cu subordonaţii lor, cu prietenii lor, cu mafioţii lor.
În al treilea rând, urmare a primelor două, din cauza corupţiei. Statul român este în acest moment, prin calitatea şi activitatea infracţională a reprezentanţilor şi slujbaşilor săi, un stat mafiot.
Rezervele câtorva ţări dar şi ale Bruxellului în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen pleacă de la lipsa de încredere; din cauza minciunilor şi a corupţiei. Europenii nu au încredere în ceea ce vom face noi cu bazele de date, cu actele false, cu interlopii care dau ordine politicienilor. Voicu nu e unul singur. El este numai unul dintr-o armată tot mai mare şi mai organizată. Toţi ştiu, ca şi Voicu ce valoare au bazele de date cu elemente legate de existenţa privată a oamenilor: a adversarilor politici sau de afaceri, a demnitarilor, judecătorilor, incoruptibililor, şantajabililor.
Fără Mecanismul de Cooperare şi Verificare nu am fi avut astăzi nici DNA nici ANI, nici vorbă de declaraţii de avere sau de anchete asupra demnitarilor. (Asa handicapate şi strâmbe cum sunt ele.) Dar câtă frunză şi iarbă de politicieni, moguli şi mogulişori împreună cu armatele lor de analisti, jurnalisti, caftangii nu s-au ridicat împotriva lor. De ce? – dacă tot nu au nimic urât de ascuns.
Nu avem niciun motiv pentru a ne încrede că datele privind bolile nu vor fi folosite pentru şantaj, pentru corupţie sau pentru hoţie – cum s-a întîmplat deja cu diverşi doctori care având acces la date despre pacienţi prescriu mii de reţete şi fură milioane de euro? Nu avem niciun motiv ca să credem că nimeni nu va folosi datele privind bolile grave sau cronice, sau/şi opţiunea privind donaţia organelor pentru a omorâ şi a face bani. Nu avem nicio fărâmă de siguranţă în legătură cu ceea ce se poate întâmpla cu noi care suntem pe cale de a încăpea cu totul pe mâna funcţionarilor şi/sau a interlopilor.
Ne vor spune cât de păzite, de încifrate, de încodate, secrete şi dezvoltate tehnologic sunt documentele, bazele de date instalaţiilor lor. Tehnic sună bine. Dar NU-i credeţi. Acestea nu sunt păzite şi folosite de roboţi. Sunt păzite şi folosite de oameni. Nu există cod care să nu fie spart, nu există invenţie care să nu aibă un antidot, nu prea mai există înalt sau mai mic responsabil cu ceva care să nu fi cost cumpărat. Sau care să nu poată să fie cumpărat, sau şantajat.
Nici europenii nu-i mai cred (decât atunci când le convine, că oameni cu interese sunt şi acolo). Raportul triumfalist despre execuţia tehnică a procesului de aderare la Schengen (revin la această situaţie pentru că este recentă şi deosebit de edificatoare în ceea ce priveşte autorităţile centrale şi locale române) nu a convins pe nimeni. Ce poate face tehnica săraca în faţa corupţiei? Nimic nu poate. Aşa cum nici justiţia nu poate; nici în faţa corupţiei nici a crimei organizate şi aşa, în general, în faţa crimei. Din păcate, suntem pe cont propriu. Ne putem apăra doar noi, doar între noi.
Nu avem niciun motiv pentru a-i crede pe politicienii, pe demnitari şi pe funcţionari. Chiar vă rog: NU-I CREDEŢI!

Noul blog: paulghitiu.wordpress.com

Bună ziua şi bine v-am regăsit.
Pentru că nu am mai putut intra pe acest blog de ceva timp şi de-abia acum am descoperit despre ce este vorba - o modificare făcută de google, se pare - am făcut un alt cont pe wordpress pe care funcţionez de vreo două săptămâni. Adresa lui este cea de sus. Voi încerca să aduc şi aici ceea ce am scris acolo, dar în timp, din motive de manevrabilitate, aş vrea să rămân pe celălalt.

Paul Ghiţiu