Orban (omul ruşilor?) demască SUA ca iniţiatoare şi finanţatoare a campaniei împotriva vaccinării şi pe Robert Kennedy drept creierul ei

 
Uneori e bine să fii şi inteligent.
Uneori e bine să fii şi informat, nu numai cititor de ordine pe unitate.
Uneori e bine să fii şi înţelept nu numai şmecher. 
Uneori e bine să taci.
Uneori e bine să nu te fii vândut. 
Uneori e bine să fii făcut şi tu ceva folositor pentru ceilalţi.
Uneori e bine să nu ai probleme neclare în trecutul tău.
Uneori e bine să fii pe picioarele tale.
Uneori ... Ludovic Orban.

Căci despre el este vorba în cele ce urmează.
După un model îndelung folosit în politică (nu numai în cea românească!) reprezentanţii poporului (sau angajaţii lui) le ştiu pe toate mai bine ca oricine. Mai bine chiar decât specialiştii. Şi, oricum, mai bine decât prostovanii, care i-au ales şi care îi plătesc (ca să fie jefuiţi, dispreţuiţi şi puşi în lanţ în peste 99 % dintre cazuri).

Ludovic Orban, care nu a făcut, până acum, nimic altceva decât să fie mutat de pe un post pe altul, până când, beat, probabil, a nimerit pe cel de prim-minisrtru, nu este, în acest moment nici măcar un ales al poporului, căci poporul a refuzat să-l aleagă, ci un numit al caracatiţei globalisto-securiste cu pilon vernerian. Din scaunul de prim ministru, atunci când nu are chitara în braţe, ceva alcool la bord şi, deci, nu-i chinuie pe cei din jur, grăieşte despre treburi importante care, se dovedeşte întotdeauna, îl depăşesc. 
 De curând  a delirat despre cum susţine el vaccinarea obligatorie a populaţiei, de ce, şi cum este aceasta torpilată de forţe oculte.

Las deoparte discuţiile despre atrocitatea, tirania, mişelia şi ticăloşia ideii de obligativitate a unui act medical asupra corpului personal. Despre ce se urmăreşte la nivel de supunere a populaţiei. 
Nu am să vorbesc nici despre folosirea statului ca o maşinărie pentru îmbogăţirea unor particulari veroşi; companii farmaceutice, politicieni de cacao, medici fără conştiinţă.
Şi nu am să intru nici în discuţiile foarte ample pe partea ştiinţifică, în citarea numeroaselor studii care arartă efectele, chiar letale, ale unor vaccinuri la anumiţi pacienţi vaccinaţi.
Dar mai întâi un pasaj din declaraţia amintită:

Eu sunt un susținător al vaccinului. Ar trebui să fim și noi mai proactivi, să derulăm campanii în care să contracarăm toate absurditățile și toate aberațiile pe care le-am auzit în campaniile pe care nu știu cine le finanțează. E clar că sunt finanțate campaniile antivacciniștilor, care în mod evident, fac parte dintr-un mecanism elaborat al unei strategii de dezinformare care e aplicată nu numai în România, ci și în alte țări din Europa și care în mare parte cred că-și are izvorul în afara Europei, mai spre est.

Textul de mai sus conţine câteva mari probleme de informare, de conştiinţă şi de cunoştinţe de geografie, dar şi o revelaţie în premieră mondială.

E clar că, în imensa majoritate a sttatelor lumii, "reprezentanţii" popoarelor nu admit ca cei pe care "îi reprezintă" să depăşească nivelul de vaci de muls şi boi de jug. Asta înseamnă că popoarele trebuie să fie neinformate, dezinformate, manipulate, îndobitocite. În acest tablou dinamic, nu este de loc agreeată nici ideea că populaţia i-ar putea scăpa de sub controlul absolut pe care îl pregăteşte, şi în care obligativitatea vaccinării (adică a actului medical arbitrar asupra corpului persoanei, azi vaccin. mâine prelevare de organe in vivo) este o componentă de bază. Că nu degeaba au pus la cale şi o pandemie. 

Dar a vorbi despre "absurdități" și "aberații"  înseamnă ori că habar nu ai de: sutele de studii ale specialiştilor, care arată că există multiple şi, de multe ori, grave efecte adverse ale vaccinurilor; de cei care au murit, au rămas handicapaţi pe viaţă, au rămas bolnavi pe viaţă, inclusiv aici în România (îi pot furniza oricând o listă cu cel puţin câteva familii greu afectate cu care are posibilitatea de a se întâlni pentru a vedea şi a crede); sau să fii atât de ticălos încât ştiind, să nu-ţi pese decât de buzunarul şi cariera ta.

Pasajul are însă şi un merit incontestabil: ne dezăluie iniţiatorii presupusei campanii împotriva vaccinurilor. Orban ne dă o indicaţie geografică oarecum ambiguă: la prima vedere, am zice că el vrea să ne trimită către acuzatul de serviciu al Occidentului, Rusia.

Dacă însă răsfoim puţin netul (măcar, că timp de bibliotecă nu avem) vedem că 99 % dintre studiile specialiştilor sunt din Occident, cu precădere americane. Organizaţiile neguvernamentale care se opun obligativităţii vaccinării, care demască ticăloşia BigPharma şi concârdeala din politic-media-medici-Big Pharma sunt din Occident, majoritatea americane; acţiunile de protest, acţiunile în justiţie, informările populaţiei despre pericole etc. s-au desfăşurat şi se desfăşoară în Occident, majoritatea în SUA. 

Şi mai vedem că acestea toate au pornit încă dinainte de căderea URSS şi a Estului comunist, în care vaccinarea era oricum obligatorie. Aşa că nimeni de aici, din URSS în primul rând, nu avea vreun interes, nici măcar nu îndrăznea să critice programul de vaccinări al partidului şi guvernului comunist.

Rămân deci, ca probabilă trimitere a lui Orban, SUA, căci la est, adică de Rusia, vine America cu toată lupta ei de multe decenii pentru regândirea vaccinurilor şi vaccinării.
Iar din SUA ce personaj cunoscut este în prima linie, conducând, probabil, cea mai cunoscută, activă şi de succes organizaţie pentru protecţia copiilor incusiv împotriva abuzurilor vacciniste, pe numele ei CHILDREN'S HEALTH DEFENSE? 
Păi, Robert Kennedy junior, fiul fostului procuror general şi candidat la preşedinţie, Robert Kennedy, fratele mult mai cunoscutului preşedinte Kennedy, asasinaţi amândoi de deep state-ul vremii.

În concluzie, după modelul consilierului său, care a zis că Trump e un cretin (sau aşa ceva), primul ministru al României acuză SUA de finanţare şi organizare a campaniei de dezinformare privind vaccinurile şi îl demască pe Robert Kennedy jr. ca fiind creierul (sau o parte din creierul) acestei campanii.

Sunt oare aceste declaraţii parte dintr-un mecanism elaborat al unei strategii de dezinformare care e aplicată nu numai în România, ci și în alte țări din Europa și care în mare parte cred că-și are izvorul în afara Europei, mai spre est?

Studiu despre gestionarea pandemiei, comandat de guvernul german, devastator pentru acesta şi pentru toate celelalte guverne "pandemice"

 

Guvernul german, mai precis ministerul de interne, și mai precis, unitatea KM4 din acesta, responsabilă cu „protecția infrastructurilor critice”,   a comandat unui grup de profesori din mai multe universități germane un studiu privind covidul. Cum concluziile acestuia nu au fost pe placul guvernului – în realitate el este cu adevărat devastator atât pentru Germania cât şi pentru tot restul statelor implicate în manipularea aşa-zisei pandemii, - s-a încercat uitarea documentului în sertarele instituţiei.

Un  neamţ cu conştiinţă, funcţionar chiar în cadrul acelei unităţi, Stephen Kohn a decis că sunt de ajuns crimele de până acum, că ele trebuie să înceteze de îndată şi că populaţia trebuie să ştie adevărul. Aşa că a predat spre publicare raportul cu pricina, în 9 mai, revistei liberal-conservatoare Tichys Einblick unul dintre cele mai populare produse de presă alternativă din Germania.

În esenţă, raportul de 93 de pagini, intitulat “Analiza gestionării crizei” neagă afirmaţiile autorităţilor locale şi internaţionale şi campania din media privind periculozitatea covid 19 şi semnalează gravele consecinţe, asupra mult mai multor germani, ale politicilor şi măsurilor aplicate în această perioadă. Iată câteva dintre pasajele cheie ale raportului:

Periculozitatea lui Covid-19 a fost supraestimată: probabil ca pericolul pe care il reprezinta noul virus nu a depășit in nici un moment nivelul normal.   

Oamenii care mor din Corona sunt, în esență, cei care vor muri statistic anul acesta, deoarece au ajuns la sfârșitul vieții și trupurile lor slăbite nu mai pot face față la niciun stres aleatoriu zilnic (inclusiv cei aproximativ 150 de viruși care circulă în prezent).

În întreaga lume, în decurs de un sfert de an, au existat maximum 250,000 de decese de la Covid-19, în comparație cu 1.5 milioane de decese [25,100 în Germania] în timpul valului de gripă 2017/18.

Pericolul nu este, evident, mai mare decât cel al multor altor virusuri. Nu există nicio dovadă că aceasta a fost mai mult decât o alarmă falsă.   

În timpul crizei din Corona, statul s-a dovedit a fi unul dintre cei mai mari producatori de stiri false.

Raportul se concentrează asupra „consecințelor multiple și grave ale măsurilor Corona” și avertizează că acestea sunt „grave”: mai mulți oameni mor din cauza măsurilor Corona impuse de stat decât sunt uciși de virus.

Sistemul german de sănătate axat pe Corona a amânat şi amână operațiile de salvare și întârzie sau reduce tratamentul pentru pacienții din afara Corona. Numai în domeniul cancerului sunt peste 52.000 de operaţii amânate cu consecinţe fatale în multe cazuri.

Berlinul neagă, oamenii de știință acuză

Inițial, după publicare, guvernul a încercat să respingă raportul ca fiind „munca unui angajat”, iar conținutul său ca „propria sa opinie” – iar media oficială, supusă şi stipendiată de stat, a evitat subiectul, nu au fost puse întrebări. Asemănător, politicienii. Însă raportul a fost elaborat de un grup științific numit de ministerul de interne și compus din experți medicali externi din mai multe universități germane, iar autorii acestuia au emis un comunicat de presă comun pe 11 mai, mustrând guvernul pentru ignorarea sfaturilor experților și solicitând ministrului de interne să comenteze oficial declarația comună a experților:

Măsurile terapeutice și preventive nu ar trebui să aducă niciodată mai multe prejudicii decât boala însăși. Scopul lor ar trebui să fie protejarea grupurilor de risc, fără a pune în pericol disponibilitatea asistenței medicale și sănătatea întregii populații, din păcate, așa cum s-a întâmplat.

Noi, cei din practica științifică și medicală ne confruntăm zilnic cu daune secundare ale măsurilor Corona asupra pacienților noștri.

Prin urmare, solicităm Ministerului Federal de Interne să comenteze comunicatul nostru de presă, Și sperăm să avem o discuție pertinentă cu privire la măsurile [Corona], una care să conducă la cea mai bună soluție posibilă pentru întreaga populație.
 
În 23 mai, în ziarul german Das Bild a apărut un articol intitulat: „Consecințe dramatice ale măsurilor Corona:  52.000 de operaţii de cancer amânate!

“Împușcarea” denunțătorului. Ignorarea mesajului.

După cum a relatat Der Spiegel pe data de 15 mai: Stephen Kohn a fost suspendat din funcţie. Acesta a fost sfătuit să obțină un avocat și i-a fost confiscat laptopul său de lucru.

Emblematică a fost abordarea adoptată de Günter Krings, șeful denunțătorului, în numele ministerului. Întrebat dacă va trata documentul cu seriozitate, Krings a răspuns:
Dacă începeți să analizaţi astfel de lucrări, curând veți invita băieții cu pălării din folie de cositor la audierile parlamentare. (Bărbații în pălării din folie de cositor – Aluhut în germană – este un termen folosit pentru a descrie persoanele care cred în teoriile conspirației.)

Într-adevăr, un articol al lui Der Spiegel care discută despre mişcarea de protest împotriva Corona si consecintele raportului scurs contineau de cel putin 17 ori cuvantul "conspiratie"! Dar nicio discuţie despre problemele ridicate chiar de raport.
În afara Germaniei, știrile au fost practic neraportate.

Sursa informaţiilor:

https://www.strategic-culture.org/news/2020/05/29/german-official-leaks-report-denouncing-corona-as-global-false-alarm/

https://www.ichbinanderermeinung.de/Dokument93.pdf

https://www.tichyseinblick.de/daili-es-sentials/exklusiv-auf-te-ein-vorwurf-koennte-lauten-der-staat-hat-sich-in-der-coronakrise-als-einer-der-groessten-fake-news-produzenten-erwiesen/

https://www.spiegel.de/international/germany/berlin-fears-populists-will-exploit-protest-movement-a-3a4702b8-6701-401d-b712-6d3e19453a56

Eroi şi meduze

 

În finalul interviului său din The Telegraph (despre care puteţi citi pe ActiveNews sau pe care îl puteţi citi chiar la sursă), Michael Levitt, laureat Nobel în 2013, profesor la Stanford University,  întrebat dacă se așteaptă la o nouă izbucnire a pandemiei,  a răspuns: 

Cel mai mult mi-aș face griji în legatură cu China. Eu am 73 de ani și mă simt foarte tânăr. Nu-mi pasă deloc de acest risc. Pe măsură ce îmbătrânești, riscul de a muri de boală este atât de mare, încât acum e momentul să-ți cumperi o motocicletă sau să te duci la schi.

Asta după ce  în toată perioada blocadei sociale a insistat că direcţia de acţiune a guvernelor  - respectiv al celui britanic - este greşită, că victimele virusului vor fi mult mai puţine decât autorităţile guvernamentale şi cele medicale locale sau internaţionale, vehiculează, din motive, zice el încă "neclarificate". Iar estimarea lui este că victimele de tot felul ale acestei blocade anti-umane sunt deja mult mai multe decât ale covid 19 şi numărul lor va creşte. Declaraţii curajoase în lumea occidentală de azi, chiar şi pentru un nobelist, căci ştiu câţiva care, pentru nişte afirmaţii necontondente sau glume nevinovate, au fost daţi afară din universităţi.

 

Dar aş vrea să mă întorc la pasajul citat mai sus pentru că el conţine un adevăr extreaordinar, la care nu m-am gândit până acum în acest sens. Levitt are perfectă dreptate când spune că după o anumită vârstă pericolele exterioare se estompează în raport de cele interioare, numai că eu m-aş duce mai departe de motociclat sau schiat: vârstnicia poate fi perioada în care noi să dăm societăţii mai mult decât la tinereţe, dar, de data asta, mai ales calitativ.. Când ar trebui să ne implicăm, să ne dăruim, să ne luptăm pentru ceilalţi, să ne sacrificăm chiar.  

Moartea vine oricum pentru fiecare dintre noi şi, de asemenea, ea poate veni oricând. Dar, tot atât de adevărat este şi că probabilitatea de a muri, din cauza unor maladii, este mai mare la vârstele la care organismul este uzat şi fragilizat. Adică după 50, 60, 70 ... de ani. Şi atunci? De ce, într-o proporţie covârşitoare, să fim nişte moşi căcăcioşi (idem babe) când acum putem risca cu mai multă uşurinţă, cu mai puţine pierderi, când putem fi nişte viteji luptând pentru ceilalţi, ajutându-i? Când putem finaliza ca eroi, nu ca nişte zombi. Ne putem încheia vieţile pe baricade, cu steagul grijii pentru ceilalţi în mâini şi suflete, şi nu ascunşi îndărătul unor neputinţe mai mult sau mai puţin închipuite.

Un tânăr, în cazul implicării, de exemplu, în activităţi de contestare a unui regim abuziv, dictatorial, poate suferi diverse măsuri represive de la  pierderea locului de muncă, izolarea socială, aruncarea în stradă, blocarea carierei, la suprimarea lui de către agenţii autorităţilor.

Un pensionar nu rămâne fără mijloace de trai, are deja o carieră închegată, sau nu are căci nu l-a interesat, nu mai are nevoie de acelaşi tip de recunoaştere socială care să-i permită avansarea sa pe drumul profesional, sau vocaţional, iar în ceea ce priveşte pericolul suprimării, acesta se diluează în cocteilul de multe alte pericole medicale ce îl pândesc. Iar pericole, riscuri, pierderi, sacrificii sunt la implicarea în multe alte cauze care îi privesc pe cei din jurul nostru; chiar şi numai în cazul îngrijirii lor.

Şi totuşi, noi, mulţi dintre noi, continuăm a îmbătrâni ca nişte personaje triste, dezarmate, interesate doar de aspectul necesităţilor personale imediate, auto-eliminate din viaţa socială, din curentul care imprimă destinului colectiv un anume curs (mai puţin grija pentru mărirea pensiei), ca nişte muribunzi fără speranţă. 

Deşi, toţi ceilalţi, sunt alături de noi, în jurul nostru, au nevoie de noi, aşteaptă implicarea noastră, curajul nostru, vitejia noastră care capătă o altă forţă aşezate pe fundamentul unei înţelepciuni mai clar conturate, dublate de experianţă, noi ne purtăm ca nişte meduze eşuate pe o plajă pe care ne aşteptăm sfârşitul. Sau ca nişte bacterii flămânde, interesate doar de supravieţuire. Căci, aşa e, deşi ştim că murim, trăim ca şi cum nu am şti, ca şi cum am fi veşnic pe acest pământ şi acest lucru ar ţine doar de câtă pensie primim şi de cât de mult ne îngrijim fizic de noi înşine. Şi numai de noi înşine. Ceilalţi? Treaba lor!

Am ajuns astfel într-un punct în care cele de mai sus  se leagă cu o învăţătură fundamentală  a Bisericii: Trăieşte cu gândul la moarte!

Gândul la moarte este desăvârşita înţelepciune - ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Moartea ca reper, ca punct cardinal, funcţie de care să îţi înţelegi, ordonezi şi organizezi viaţa. Moartea ca călăuză către Viaţă, viaţa veşnică, pe care o dobândim prin mântuire. 

E acel reper care îţi arată repede şi clar ce e cu adevărat important în această existenţă, care te îndeamnă la o viaţă pământeană plină de frumos, de bucurie, de dragoste, toate prin şi pentru ceilalţi. La curaj, vitejie, dăruire, sacrificiu. 

Un tânăr poate ajunge la sacrificiu într-un mod nu tocmai chibzuit, urmând un model, un "trend", o modă, un impuls, prins într-o euforie trecătoare, deci, într-un fel, incomplet, în timp ce un vârstnic ar putea face acelaşi lucru în deplină cunoştinţă de cauză şi asumare sacrificială. 

Dacă tot murim, dacă tot ne sfârşim periplul prin această lume, vremelnică şi ea, să murim sub steagul lui Hristos pentru semenii noştri şi întâlnirea cu El!

De ce vârstnicii ar trebui să fie în linia întâi a dăruirii, curajului, vitejiei şi sacrificiului pentru ceilalţi. (Trăieşte cu gândul la moarte!)

GENERALUL DE FLOTILĂ AERIANĂ, COMANDORUL ŞI SCRIITORUL RADU THEODORU

În finalul interviului său din The Telegraph (despre care puteţi citi pe ActiveNews sau pe care îl puteţi citi chiar la sursă), Michael Levitt, laureat Nobel în 2013, profesor la Stanford University,  întrebat dacă se așteaptă la o nouă izbucnire a pandemiei,  a răspuns: 

Cel mai mult mi-aș face griji în legatură cu China. Eu am 73 de ani și mă simt foarte tânăr. Nu-mi pasă deloc de acest risc. Pe măsură ce îmbătrânești, riscul de a muri de boală este atât de mare, încât acum e momentul să-ți cumperi o motocicletă sau să te duci la schi.

Asta după ce  în toată perioada blocadei sociale a insistat că direcţia de acţiune a guvernelor  - respectiv al celui britanic - este greşită, că victimele virusului vor fi mult mai puţine decât autorităţile guvernamentale şi cele medicale locale sau internaţionale, vehiculează, din motive, zice el încă "neclarificate". Iar estimarea lui este că victiomele de tot felul ale acestei blocade anti-umane sunt deja mult mai multe decât ale covid 19 şi numărul lor va creşte. Declaraţii curajoase în lumea occidentală de azi, chiar şi pentru un nobelist, căci ştiu câţiva care, pentru nişte afirmaţii necontondente sau glume nevinovate, au fost daţi afară din universităţi.

 

Pasajul citat mai sus conţine un adevăr extreaordinar, la care nu m-am gândit până acum în acest sens. Levitt are perfectă dreptate când spune că după o anumită vârstă pericolele exterioare se estompează în raport de cele interioare, numai că eu m-aş duce mai departe decât motocicleta sau schiul: vârstnicia poate fi perioada în care noi să dăm societăţii mai mult decât la tinereţe, dar, de data asta, mai ales calitativ.. Când ar trebui să ne implicăm, să ne dăruim, să ne luptăm pentru ceilalţi, să ne sacrificăm chiar.  

Moartea vine oricum pentru fiecare dintre noi şi, de asemenea, ea poate veni oricând. Dar, tot atât de adevărat este şi că probabilitatea de a muri, din cauza unor maladii, este mai mare la vârstele la care organismul este uzat şi fragilizat. Adică după 50, 60, 70 ... de ani. Şi atunci? De ce, într-o proporţie covârşitoare, să fim nişte moşi căcăcioşi (idem babe) când acum putem risca cu mai multă uşurinţă, cu mai puţine pierderi, când putem fi nişte viteji luptând pentru ceilalţi, ajutându-i? Când putem finaliza ca eroi, nu ca nişte zombi. Ne putem încheia vieţile pe baricade, cu steagul grijii pentru ceilalţi în mâini şi suflete, şi nu ascunşi îndărătul unor neputinţe mai mult sau mai puţin închipuite.

Un tânăr, în cazul implicării, de exemplu, în activităţi de contestare a unui regim abuziv, dictatorial, poate suferi diverse măsuri represive de la  pierderea locului de muncă, izolarea socială, blocarea carierei, la suprimarea lui de către agenţii autorităţilor.

Un pensionar nu rămâne fără mijloace de trai, are deja o carieră închegată, sau nu are căci nu l-a interesat, nu mai are nevoie de acelaşi tip de recunoaştere socială care să-i permită avansarea sa pe drumul profesional, sau vocaţional, iar în ceea ce priveşte pericolul suprimării, acesta se diluează în cocteilul de multe alte pericole medicale ce îl pândesc. Iar pericole, riscuri, pierderi, sacrificii sunt la implicarea în multe alte cauze care îi privesc pe cei din jurul nostru; chiar şi numai în cazul îngrijirii lor.

Şi totuşi, noi, mulţi dintre noi, continuăm a îmbătrâni ca nişte personaje triste, dezarmate, interesate doar de aspectul necesităţilor personale imediate, auto-eliminate din viaţa socială, din curentul care imprimă destinului colectiv un anume curs (mai puţin grija pentru mărirea pensiei), ca nişte muribunzi fără speranţă. 

Deşi, toţi ceilalţi, sunt alături de noi, în jurul nostru, au nevoie de noi, aşteaptă implicarea noastră, curajul nostru, vitejia noastră care capătă o altă forţă aşezate pe fundamentul unei înţelepciuni mai clar conturate, dublate de experianţă, noi ne purtăm ca nişte meduze eşuate pe o plajă pe care ne aşteptăm sfârşitul. Sau ca nişte bacterii flămânde, interesate doar de supravieţuire. Căci, aşa e, deşi ştim că murim, trăim ca şi cum nu am şti, ca şi cum am fi veşnic pe acest pământ şi acest lucru ar ţine doar de câtă pensie primim şi de cât de mult ne îngrijim fizic de noi înşine. Şi numai de noi înşine. Ceilalţi? Treaba lor!

Am ajuns astfel într-un punct în care cele de mai sus  se leagă cu o învăţătură fundamentală  a Bisericii: Trăieşte cu gândul la moarte!

Gândul la moarte este desăvârşita înţelepciune - ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Moartea ca reper, ca punct cardinal, funcţie de care să îţi înţelegi, ordonezi şi organizezi viaţa. Moartea ca călăuză către Viaţă, viaţa veşnică, pe care o dobândim prin mântuire. 

E acel reper care îţi arată repede şi clar ce e cu adevărat important în această existenţă, care te îndeamnă la o viaţă pământeană plină de frumos, de bucurie, de dragoste, toate prin şi pentru ceilalţi. La curaj, vitejie, dăruire, sacrificiu. 

Un tânăr poate ajunge la sacrificiu într-un mod nu tocmai chibzuit, urmând un model, un "trend", o modă, un impuls, prins într-o euforie trecătoare, deci, într-un fel, incomplet, în timp ce un vârstnic ar putea face acelaşi lucru în deplină cunoştinţă de cauză şi asumare sacrificială. 

Dacă tot murim, dacă tot ne sfârşim periplul prin această lume, vremelnică şi ea, să murim sub steagul lui Hristos pentru semenii noştri şi întâlnirea cu El!

Fii binecuvântată, pandemie! Binefaceri, foloase şi învăţăminte ale acestei experienţe.

 
Fii binecuvântată, pandemie, pot spune aceia dintre noi, pentru care aceasta s-a dovedit o mare binefacere, o plină de folositoare învăţăminte experienţă, smulgere de pe drumul spre moarte şi aşezarea pe drumul către viaţă. 

În tot răul și un bine! - zice românul. 

Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu e fără ca Domnul să ştie, să permită şi să ne fie de folos pentru lucrarea cea mare: mântuirea noastră, întoarcerea alături de El, iar ura, răutatea și lucrarea diavolului nu pot covârşi dragostea, bunătatea şi lucrarea lui Dumnezeu. În plus şi înainte de toate, Dumnezeu nu ne-a făcut, nu ne face şi nu ne va face ceva care să ne doară, nu ne va da suferinţă, lipsuri, necazuri) (aşa cum nu ne-a dat nici moartea) chiar dacă acel ceva ne-ar fi de folos. Noi le facem, pe post de actori, diavolul le face, pe post de regizor.

Diavolului îi ies multe atunci când e vorba de iluzionism, magie, virtual, dar niciodată, nimic, atunci când e vorba de a dăuna cu adevărat omului pentru că el nu ştie, nu înţelege, nu discerne voia şi lucrarea lui Dumnezeu, dincolo de înţelegerea inexplicabilei, pentru el, iubiri fără limite a Acestuia pentru noi; şi din acest motiv diavolul eşuează continuu. Chiar în ispitirea din Grădina Raiului, sau, mai concludent, în orchestrarea răstignirii Fiului lui Dumnezeu, cu efecte fundamental contrare celor dorite de el.

V-am adus aminte de toate acestea pentru a aşeza cât mai aproape de adevăr înţelesul profund al crizei prin care trecem, cunoscută sub numele de cod, alocat de orchestratorii ei, "pandemia covid 19". Neplăcută, enervantă, hidoasă, dar ca tot ce ni se întâmplă, şi cu potenţiale foloase; chiar esenţiale, salvatoare foloase. 

Am înțeles cu cine avem a face. Cine ne sunt dușmanii. Că  autorităţile, conducătorii, reprezentanţii, elitele noastre sunt, în marea lor majoritate, formate din nişte nemernici ticăloşi, torţionari şi/sau călăi.

Primul mare folos este acela că acum mult mai mulţi dintre noi sunt lămuriţi în legătură cu faptul că conducătorii/elitele economice, politice, culturale, media locale şi mondiale (în proporţie de peste 90 %) lucrează, sub conducerea mafiei bancare globaliste, împotriva noastră, ne dispreţuiesc, ne urăsc, ne vor răul şi nu binele pe care îl afişează. 

Nu am ajuns, prin această trezire, a fi majoritatea şi nici nu vom fi. Dar suntem mai mulţi şi trebuie să ne bucurăm pentru toţi cei care au făcut acest pas şi următoarele despre care vom vorbi, căci sunt paşi către adevăr şi viaţă.

Nu voi discuta aici tema originii coronavirusului. E o temă terţiară, dacă nu chiar cuaternară. Căci fie că a fost lansat premeditat, fie că e o scăpare, sau chiar vine de la lilieci direct, reacţia coordonată, dictatorială a autorităţilor din întreaga lume (cel puţin în peste 97% dintre statele abordate de covid 19), minciunile, direcţiile false, abuzurile medicale şi sociale, ignorarea, chiar prigonirea vocilor contestatare, ale specialiştilor, în primul rând, şi ale oricui încerca să pună la îndoială naraţiunea oficială,  şi tot setul de tactici şi măsuri pe care le cunoaşteţi deja foarte bine, ne dovedesc un lucru fără putinţă de tăgăduit: există un consens, un proiect, o strategie şi tactici pentru, de mult anunţata, construcţie a unei noi ordini mondiale într-un stat mondial demonic.

Am înţeles ce ne pregătesc aceştia: o lume de coşmar, un iad terestru, un viitor în care nu vor mai exista oameni, ci slugi  ale diavolului şi victimele acestora.

Al doilea folos este că mai mulţi dintre noi avem acum o imagine mult mai clară, chiar dacă, uneori, încă prea optimistă, despre cum va arăta viitorul croit de aceste elite, aşa că putem să nu ne mai pierdem timpul cu mimarea normalităţii şi să trecem la pregătirea pentru acest viitor, sărind etapele de somnolenţă şi speranţă tâmpă în mai bine. Nu, nu va fi mai bine, ci va fi mult mai rău. Statul mondial demonic. Iadul pe pământ, un uriaş lagăr. Războiul proxi al diavolului împotriva lui Dumnezeu prin oameni. Fermă de plăceri pentru slugile lui pământene. Pentru care trebuie să fim dezumanizaţi, înrobiţi, transformaţi în sclavi fără drepturi, libertate, conştiinţă, cunoaştere; combinaţii de biologic, digital, mecanic, şi electronic. Adică în produse (nu fiinţe!) post sau trans-umaniste.

Ne-a arătat cine suntem: nişte bacterii, o sumă vidă de de lucruri vide, de "a avea"-uri inutile, mortale, aneantizante.

Mici, meschini, egoişti, singuri, trişti, dezorientaţi, speriaţi, neştiutori, uşor manipulabili, lipsiţi de substanţă, opaci, dacă nu chiar întunecaţi, călduţi, dacă nu chiar îngheţaţi în foamea glacială de a avea, lipsiţi de simpatie, grijă, dragoste pentru ceilalţi.

Am descoperit că a avea, în multele şi feluritele lui forme, (alimente, obiecte, plăceri), poate să fie total nefolositor, iar unii  dintre noi chiar că "a avea" este contrariul lui "a fi".
Ne-am uitat în oglinda existenţei şi nu am văzut nici măcar o fiinţă nudă, ci un gol, o lipsă, nimicul.

Ne-a arătat cât de relative, de iluzorii sunt bunurile materiale din care ne construim viaţa, cât de perisabile sunt ele, cum dintr-odată pot dispărea, sau pot deveni inutile, de nefolosit,  cum toate cele cu care ne obişnuisem ca fiindu-ne îndreptăţite/menite au devenit fără înţeles şi fără valoare.
Ce folos că ai zece maşini, dacă nu poţi folosi niciuna. sau zece case, dacă eşti blocat într-una. Sau multe haine, dacă nu ai unde le purta. Sau multe dispozitive, care nu te pot ajuta să fii mai liber. Sau cunoscuţi, dacă nu vor să te întâlnească, sau nu pot să te întîlnească, nu au voie. Sau...  Sau...

Am trăit zdruncinarea siguranţei călduţe şi dezumanizante în eternitatea şi în binefacerile unei ordini materiale construite prin progresul tehnic (am descoperit că acum, când suntem mai tehnicizaţi ca oricând, suntem la fel de vulnerabili); a comodităţii, confortului, vieţii de bacterie. Şi chiar prăbuşirea înţepenelii într-o vieţuire de organism primitiv. S-a destrămat, pentru unii dintre noi, magia demonică care ne ţinea captivi în această vieţuire.
Am făcut primii paşi pentru redescoperirea lui Dumnezeu, către grija, dragostea, necontenita lui prezenţă alături de noi pentru a ne ajuta să revenim lângă El.

1. Nu aş vrea însă să se înţeleagă că cele de mai sus justifică şi absolvă de vină pe cei care mint, manipulează, chinuiesc, siluiesc, distrug, ucid în masă pe semenii lor. 
Dincolo de justiţia terestră - în faţa căreia, probabil, nu vor ajunge - îi aşteaptă întâlnirea cu golul întunecat al existenţei de aici în care vor rămâne captivi şi după.

2. Nu vă temeţi. Dumnezeu e aici mereu, pentru fiecare. Aşteaptă doar să-i vorbiţi, să-l auziţi.


 

Să-i sacrificăm pe alţii pentru a scăpa noi! - o posibilă situaţie a viitorului nu foarte îndepărtat.

Vă aduc în atenţie această posibilă situaţie, care mi-a fost sugerată de un comentariu de pe FB, privind reacţia oamenilor la frică, nu pentru a vă speria, nu pentru a vă spori grijile şi nici din dorinţa de senzaţional, ci pentru a ne gândi cum să facem ca să o împiedicăm. Cum să lucrăm cu semenii noştri pentru a-i întoarce spre Dumnezeu. Cum să ne pregătim ca să ne apărăm în caz că va fi nevoie şi vom fi în situaţia celor vânaţi. 
Şi, mai ales, cum să ne pregătim pentru ca sub niciun motiv să nu ajungem călăi.

Pentrucă tot vorbim despre teama de moarte, care îi face pe semenii noştri să reacţioneze tip "turmă tâmpă".

Una dintre fazele de testare şi de lucru de mai târziu va fi cea în care ni se va spune că pentru a supravieţui unii, trebuie să moară alţii; că pentru a rămâne cei utili societăţii, va trebui să dispară cei inutili, de exemplu. Sau cei periculoşi din diverse motive. de boală, de gândire deviantă, de comportament prea social, de nepurtare de mască, sau nepăstrare a distanţării sociale, de culoare a ochilor, pielii etc.

Cum credeţi că va reacţiona majoritatea (compusă din indivizi fără Dumnezeu) atunci când îi vor fi indicate segmente - întotdeauna minoritare - care ar fi mai bine să dispară? În care vor intra inclusiv rude mai apropiate sau mai îndepărtate, prieteni?

Celor cărora nu le vine să creadă, sau vor zice că mă duc prea departe cu imaginaţia, le amintesc zecile de mii de delaţiuni, denunţuri din perioada comunistă împotriva unor prieteni sau rude, uneori chiar foarte apropiate, care au dus la întemniţarea şi chiar moartea multora dintre cei denunţaţi. De campaniile duse pentru ca copiii să-şi denunţe părinţii care nu gândesc corect - reluate de câţiva ani în câteva state foarte corecte politic din nordul Europei, în care poliţia, guvernele îndeamnă copiii să-şi reclame părinţii.

Şi le mai amintesc un episod plin de substanţă din perioada măcelului diavolesc, numit revoluţia franceză (episoade similare putem regăsi în istoria tuturor revoluţiilor) (https://paulghitiu2009.blogspot.com/2019/12/orgia-urii-si-un-genocid-pentru-ca.html.) Şi ţineţi cont că e vorba despre o situaţie în care masacratorii nici nu erau puşi în situaţia de a-i sacrifica pe alţii pentru a scăpa ei. Aveau doar sentimentul că fac un act de salubritate socială.

Nu se ştie cine anume a dat ordinul sau doar a sugerat ca din închisori sa fie scoşi şi apoi să fie masacraţi deţinuţii. Fie ca a fost Georges Danton, cum e foarte posibil, sau un altul, are mai puţină importanţă, aici singurul fapt demn de interes este sugestia puternică acţionand asupra mulţimii care şi-a asumat sarcina masacrului.

Armata masacratorilor număra aproape trei sute de persoane şi constiuie tipul “ideal” de masa eterogena. Pe lângă câţiva nemernici sadea, ea se compunea din negustoraşi ori meseriaşi foarte diverşi: cizmari, lăcătusi, zidari, frizeri, mici funcţionari etc. Sub înrâurirea sugestiei, asemeni bucătarului pomenit mai sus, ei au dobândit convingerea că îndeplinesc o datorie patriotica şi îşi asuma dubla funcţie – de judecători si de călăi, nesocotindu-se nicio clipă criminali.

... In toate acestea se regăsesc formele rudimentare de gândire, specifice gloatelor. Astfel, dupa ce au fost suprimaţi 1200 – 1500 de duşmani ai poporului, cineva a remarcat – şi sugestia lui a fost pe dată acceptată – ca în celelalte închisori erau cerşetori bătrâni, vagabonzi, tineri fără căpătâi, adica tot atâtea guri inutile de care ar fi bine să se debaraseze. De altfel şi printre ei se aflau cu siguranţă duşmani ai poporului, cum ar fi o anume doamna Delarue, văduva unui acuzat de otrăvire: “Trebuie că e furioasa că se află la închisoare; dacă ar putea, ar da foc Parisului. Trebuie că a şi spus-o. Da, a spus-o!” Demonstraţia pare suficienta şi toţi sunt masacraţi la gramăda, inclusiv vreo cincizeci de copii între 12 şi 17 ani, care puteau deveni, sigur, duşmani ai poporului, deci trebuia să fie lichidaţi.

   După o săptămână de lucru, toate operaţiunile au fost terminate şi masacratorii au putut să se gândeasca la odihnă. Nutrind convingerea că patria are de ce sa le fie recunoscătoare, au cerut recompensă de la autorităţi, cei mai zeloşi pretinzând chiar o medalie.

Viitorul arată rău: 4/10 români nu s-ar vaccina, 1/3 nu are încredere în stat, dar 8/10 ar renunţa la drepturi şi libertate pentru siguranţă!

 
IRES a realizat un sondaj de opinie în ultimele două zile ale sării de urgență. Ca mai toate sondajele care îi au ca subiecţi pe români, rezultatele sunt paradoxale şi nu ne fac să sperăm într-un viitor mai bun din moment ce marea majoritate ar renunţa oricând la libertăţi şi drepturi pentru a primi în schimb iluzia de siguranţă. Şi asta deşi, din convingerile acumulate, este clar că au ajuns la informaţii reale, au înţeles că la mijloc este o mare manipulare, nu au încredere în stat, nici în vaccinuri, înţeleg că viitorul va fi sumbru ca nivel al vieţii. Adică, nu va exista opoziţie masivă faţă de o altă şi o altă punere în scenă de tipul "pandemie ucigaşă". Este exact ceea ce aşteaptă şi pe ce au mizat şi vor miza regizorii globalişti văzuţi şi nevăzuţi pentru a transforma viitorul în coşmar. Cu pandemii reale sau inventate, turma cetăţenilor (şi nu numai români din câte am văzut) va fi condusă fără bici către ţarcul din care de la un moment dat încolo nu vor mai ieşi.

IRES a realizat un sondaj de opinie în ultimele două zile ale sării de urgență. Vă prezentăm zece concluzii, alese chiar de sociologi când au prezentat sondajul, pe care îl găsiți și atașat, la final

https://www.economica.net/vaccin-pandemie-covid-coronavirus-teste-sondaj-romani-ires_184607.html

Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii doar în limita a 500 de caractere, cu două link-uri active către sursă, din care unul în lead. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

În cele ce urmerază vă prezint zece concluzii mai importante ale sondajului efectuat pe 1.027 de subiecți cu vârsta de peste 18 ani, telefonic, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewineg), în zilele de 13 și 14 mai. Marja de eroare anunțată de IRES este de 3,1%.

8 din 10 români spun că ar renunța la drepturile și libertățile lor pentru a rămâne în siguranță într-o situație de criză similară celei generate de virusul SARS-CoV2.

Peste 4 din 10 români (44 %) ar fi dispuși să se vaccineze împotriva COVID – 19 odată ce ar exista un vaccin omologat, dar 33% spun că nu s-ar vaccina sub nicio formă. 6 din 10 români ar fi dispuși să se testeze în schimbul primirii unui ”pașaport de imunitate”.

Aproape jumătate dintre români cred că virusul SARS-CoV2 este mai puțin periculos pe cât se crede, în timp ce 1 din 5 români apreciază că este chiar mai periculos.

Jumătate dintre români cred că statul a ascuns informații importante în această criză și același procent cred că statul și presa au avut o înțelegere pentru a trunchia, denatura sau limita informații cu privire la COVID – 19.

Doar o treime dintre români mai văd statul ca pe un partener de încredere.

România va ieși mai dezbinată după criza generată de pandemia de COVID – 19, cred jumătate dintre români.

Viitorul sigur devine grija principală pentru mai mult de jumătate dintre români.

Apropierea celor dragi este lucrul cel mai de preț care le-a lipsit românilor în perioada stării de urgență.

Aproape 1 din 3 români se așteaptă ca situația financiară proprie să se degradeze după 15 mai

Peste jumătate dintre români cred că situația economică a țării se va degrada după ieșirea din starea de urgență.