Textul care urmează încearcă să ne amintească, în piesajul acesta apăsător de toamnă spre iarnă politică, cît de fragilă, de anormală (paradoxal, nu?) este pacea, printr-o rememorare pe scurt a actelor de invazie desfăşurate în spaţiul dintre Atlantic şi Urali, plus minus ceva împrejurimi, după primul război mondial (PRM). Şi vom începe prin a ne aduce aminte că în urmă cu o sută de ani, la 28 iulie 1914, începea acea primă conflagraţie mondială cu atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria, iar în urmă cu 76 de ani, la 12 martie 1938, începea (practic) cel de-al doilea război mondial prin ocuparea Austriei, chiar dacă data oficială a începerii acestuia este 1 septembrie 1939, adică momentul atacării Poloniei.
De ce după PRM?
Pentru că: 1) Lumea a suferit o schimbare dramatică la finalul acestuia (1918)
prin dispariţia imperiilor şi apariţia, din cenuşa lor a statelor naţionale. 2)
Pentru că perioada în care se intră după PRM este ceea ce s-ar numi demararea
construirii democraţiilor consolidate. 3) Pentru că sistemul de relaţionare la
nivel mondial se schimbă prin apariţia, după Conferinţa de pace de la Paris, a
Ligii Naţiunilor urmată apoi de ONU. 4) Pentru că în acest interval operează
actori politico-militari (state), care, într-o formă puţin schimbată, fac
acelaşi lucru şi astăzi. 5) Pentru că întotdeauna trebuie început de undeva.
De ce facem referirea doar la cele două state, unul,
Germania nazistă, rămas în istorie, celălalt, Rusia, ameninţând în continuare
istoria? Pentru că ambele au fost, iar Rusia încă este, principalele state
agresoare ale Europei (şi de aici, ale lumii), în umbra cărora s-au desfăşurat
şi alţi veleitari mai mici – cum ar fi Italia şi Ungaria, sau state marionetă
ca Slovacia şi Croaţia.
În multe dintre evenimentele listate mai jos, ca şi în
cele din aceste zile legate de Ucraina, motivaţia a fost aceea a protejării
cetăţenilor, de aceeaşi etnie cu agresorul, trăitori pe teritoriul statului
agresat. Culmea ipocriziei o reprezintă invadarea Austriei pentru, pasă-mi-te,
protejarea cetăţenilor germani. Este cazul aşa numitelor coloane a cincea,
constitutite din organizaţii politice
ale etnicilor mai sus menţionaţi sau chiar din agenţi ai agresorului înfiltraţi
în teritoriile revendicate.
După cum se întâmplă şi astăzi, s-a folosit tactica
ameninţărilor ultimative, a forţei, a bocancului pe grumaz, a faptului
împlinit, după care, eventual, au urmat negocieri şi tratative. Modelul acesta
se repetă sub ochii noştri astăzi.
Tot ca în aceste zile, reacţia statelor aliate, garante,
democratice, atunci când a existat, a fost slabă, dezarticulată, naivă, lipsită
de hotărâre, târzie, ineficientă. Lipsa de coerenţă, lipsa de unitate, cedarea
la şantaj au acţionat în favoarea agresorilor.
Spaţiul şi scopul acestui articol nefiind o prezentare
exhaustivă a momentelor şi evenimentelor respective, informaţiile despre
fiecare dintre vor fi extrem de sumare, mai mult incitative pentru a reciti
(sau a citi) mai multe despre ele şi a înţelege, şi pe această cale, mai bine
lumea în care trăim. Cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm. Nu în
ultimul rând sunt un apel pentru reconsiderarea relaţiei noastre cu istoria,
atât a fiecăruia cât şi a şcolii.
12 martie 1938 - ocuparea Austriei (Anschluss Österreichs)
cunoscută cel mai bine sub formula scurtă Anschluss (anexare). Ideal al naziştilor din ambele state, ca prim pas spre recrearea
marelui imperiu german, care şi forţează în 1934 preluarea puterii şi unirea cu
Germania, printr-o lovitură de stat eşuată, soldată cu asasinarea lui Engelbert
Dollfuss, cancelarul Austriei la acel moment . Anexarea a avut loc, după cum pretindea
Hitler, sub motivul că guvernul autoritar din Austria “care este susţinut de
numai 10 % din populaţie îi oprimă pe germani”.
30
septembrie 1938
- Ca urmare a ameninţărilor lui Hitler cu declanşarea războiului
împotriva Cehoslovaciei (pentru a-şi
apăra etnicii germani din Sudeţi în faţa “agresiunii” cehilor), în lipsa
reprezentanţilor acesteia la negocieri, marile puteri europene acceptă „de
dragul păcii” să semneze acordul de la Munchen prin care Germania
putea ocupe şi să anexeze regiunea Sudeților. La 15 martie 1939, violând
acordul, Hitler ocupă întreaga Cehie, Slovacia proclamându-şi, cu sprijinul
Germaniei, independenţa şi devenind de fapt un stat marionetă al acesteia
7 Aprilie 1939 - ocuparea Albaniei
de către Italia fascistă. După capitularea armatei italiene din 1943, Albania
este ocupată de germani.
1 septembrie 1939
- declanşarea
agresiunii Germaniei şi marionetei sale Slovacia împotriva Poloniei. 17 septembrie 1939 – declanşarea agresiunii
Uniunii Sovietice împotriva Poloniei.
La 23 august 1939, este semnat pactul de neagresiune între Germania şi
Uniunea Sovietică, cunoscut şi sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov, care
deschide drumul atacării Poloniei de cele două state agresoare. Pactul era însoţit
de un protocol secret prin intermediul căruia erau recunoscute drepturile
Uniunii Sovietice asupra Finlandei, Letoniei, Estoniei şi Basarabiei.
Motivul atacării Poloniei l-a constatat un
“presupus atac polonez” împotriva Germaniei. Ocuparea şi împărţirea statului
polonez iau sfârşit pe 6 octombrie 1939.
30 noiembrie 1939 – atacarea Finlandei de
Uniunea Sovietică cunoscută şi sub numele de Războiul de iarnă,
Războiul
sovieto-finlandez sau Războiul ruso-finlandez. Stalin
se aşteptase să cucerească Finlanda până la sfârşitul anului, dar rezistenţa
finlandeză i-a zădărnicit planurile şi, deşi sovieticii îşi depăşeau inamicii
în proporţie de 3 la 1, Finlanda a
rezistat până în martie 1940, când a fost obligată să semneze un tratat
de pace, prin care ceda agresorului sovietic aproximativ 10% din teritoriul
naţional şi cam 20% din capacităţile sale industriale. Pierderile sovietice au fost extrem de mari
şi capacitatea de luptă a Armatei Roşii a fost pusă sub semnul
întrebării, fapt care a contribuit din plin la luarea deciziei lui Hitler de
atacare a Uniunii Sovietice.
9 aprilie
1940 – asaltul Germaniei împotriva Danemarcei şi Norvegiei prin operaţiunea Weserübung.
10 mai
1940 – ocuparea Belgiei, Olandei şi Luxemburgului, odată cu declanşarea războiului
împotriva Franţei.
14 – 16 iunie 1940 - ocuparea Estoniei, Letoniei și
Lituaniei sub acuzaţia de conspiraţie împotriva Uniunii Sovietice. Ocuparea
începuse practic din septembrie 1939 când, ca urmare a ultimatumurilor adresate
celor trei guverne, fuseseră semnate acorduri pentru staţionarea pe teritoriul
lor a unor baze militare sovietice.
28 iunie 1940 – declanşarea agresiunii împotriva Basarabiei şi Bucovinei după metoda deja binecunoscută şi utilizată
atât de Germania cât şi de Rusia: România a
primit un ultimatum
din partea Uniunii Sovietice, prin
care I se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române din Basarabia și
din partea nordică a ei. În cazul în care retragerea nu s-ar fi făcut în termenul
impus de patru zile, România era amenințată cu războiul.
6
aprilie 1941 – invadarea Iugoslaviei de armatele Axei pe mai multe direcții. Motivul era
pedepsirea acesteia pentru sfidarea Germaniei. După înfrângere, Iugoslavia a
fost împărțită între Germania, Ungaria, Italia și Bulgaria, cea mai mare parte
a Serbiei fiind
ocupată de Germania, în timp ce liderul fascist croat, Ante Pavlic, a proclamat independenţa Croaţiei.
23
octombrie - 4 noiembrie 1956 – prima şi a doua
intervenţie sovietică în Ungaria
pentru înăbuşirea Revoluţiei Ungare
20-21
august 1968 – invadarea Cehoslovaciei de către trupele pactului de la Varşovia (mai puţin
România) conduse de Uniunea Sovietică împotriva reformelor cuprinse în
programul lui Dubcek în perioada cunoscută ca “Primăvara de la Praga”.
1994-1996
– primul
război al Rusiei împotriva Ceceniei
1999
– al
doilea război al Rusiei împotriva
Ceceniei, care continuă şi acum ca război de gherilă.
August
2008 – atacarea Georgiei
de către Rusia.
Martie
2014 – Ucraina….