Oamenii par a fi descoperit moartea cu ajutorul covidului. Nu că nu ar fi știuT că moartea există, nu că nu și-au îngropat rude şi prieteni, nu că nu au consumat febril decese naţionale ale unor nulităţi, nu că nu ar fi ştiut de boli, războaie, terorism, accidente. Dar toate astea la un loc nu au reuşit să-i trezească ... la moarte.
Uite, de-o pildă, anul trecut au murit în România 261.233 de oameni, dintre care de boli ale aparatului circulator 145.264, de tumori 50312, de boli ale aparatului respirator (fără covizi) 17.727, de boli ale aparatului digestiv 15.688 de români. În 2020, probabil, numărul acestora va mai scădea dat fiind trecerea multora la covizenie.
Aţi auzit pe cineva atât de terorizat de gândul infarctului, atacului cerebral, cancerului încât să-şi schimbe masiv viaţa? Aţi văzut mase mari de oameni alergând, invadând plaiurile şi munţii fără grătare, cu un rucsăcel cu puţină apă, glucoză, pesmeţi, luând la pas toate cărările mai dihai decât holurile molurilor?
Aţi auzit de mase mari de oameni care să renunţe la abonamentele tv, la fumat, la alcool, la şoping, în favoarea unor acţiuni de reparare a naturii, de ajutare a celor în nevoi, de participare la acţiuni menite a păstra vie flacăra identităţii neamului?
Eu, nu.
Şi întorcându-ne la date de mai sus, nu realitatea statistică voiam să v-o prezint, ci enormitatea, aberaţia, neverosimilul situaţiei în care o ţară întreagă e înspăimântată, terorizată de posibilitatea morţii de covid în condiţiile în care, oficial, sunt 2616 decese cauzate de covid, despre care puţini mai sunt cei care cred că sunt chiar decese cauzate de covid, circa 90 % dintre decedaţi având alte afecţiuni grave, iar minţitul la foc automat al autorităţilor fiind evident, deja, pentru marea majoritate a populaţiei.
Şi, în aceeaşi linie, ce înseamnă 2600 faţă de 145.000? Dar faţă de 50312? Ca să nu mai vorbim de celelalte boli şi să nu uităm nici fumatul, alcoolul, accidentele rutiere.
Românii mor cu sutele de mii din cauzele arătate mai sus şi nu au nicio problemă, dar umblă bezmetici, pe vremurile caniculare, când oxigenarea e oricum deficitară, când stresul meteo e maxim, cu masca pe faţă pe stradă, pe trotinete, pe biciclete, în maşini, în curte şi în casă.
Le este, ne este frică de moarte. Dar nu de orice moarte, ci numai de cea covidiană. Şi atunci devenim plastilină în mâinile duhnind a nesfâşite straturi de sânge, depuse de câteva secole încoace, ale slujitorilor mafiei bancare globaliste, travestiţi în autorităţi statale şi locale.
Suntem terorizaţi, posedaţi de o frică, mai ales, iraţională având în vedere datele concrete, şi, din păcate, rezultanta acestei stări de psihoză în masă nu e îndreptată către întrebări despre sine, despre ce e viaţa, despre de ce viaţa, despre cine suntem, unde, despre Dumnezeu.
Nu e îndreptată spre punerea de întrebări şi căutarea de răspunsuri, căutare care să-i ducă spre tărâmul spiritualului şi să le deschidă sufletelor lor uşi către eternitate, ci spre iluzoriu, praf, vremelnicie, lipsă de sens. Nu au dat mase mari de oameni buzna spre biserici, ci tot spre mega-magazine, moluri, farmacii, televizoare.
Au murit 2600 de oameni care, pe lângă bolile lor cumplite, au fost găsiţi, real sau mincinos, cu covid. Nimeni, în lipsa unei autopsii, nu poate dovedi că măcar unul dintre decese e din cauza covidului. Şi totuşi, oamenii, mulţi oameni, în mod sigur mult prea ulţi oameni îşi declară teama, aderenţa la teoriile oficiale, sau chiar neîncrederea în datele oficiale, din spatele unor măşti, unor distanţe, a refuzului de a da mâna.
Toţi aceştia vor muri. Noi toţi vom muri. La acest lucru, oricum se gândesc prea puţini şi doar aceia se roagă, ajută, întind mâna, zâmbesc cald, trăiesc pentru ceilalţi, TRĂIESC.
Ceilalţi, din păcare cei mulţi, întorşi către ei, preocupaţi doar de ei şi astfel prinşi în plasa plăcerii izvorâte din starea de victimă permanentă, tot mai dependenţi şi mai însetaţi de a fi victime, tot mai victime, nişte morţi umblând prin lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu