Victor Ponta revine la prima soţie şi îl denunţă pe Ilie Sârbu la DNA?

În linia piruetelor pe care le face începând din 16 noiembrie, acest musiu terchea-berchea al politicii româneşti  a mărturisit ieri public că este un hoţ (acesta este sensul frust al cuvântului plagiator), un dictator  (a desfiinţat comisii, a înfiinţat altele, a schimbat oameni, a dat afară specialişti pentru a-i înlocui cu alţi terci-berci, în cea mai bună tradiţie totalitară), un fals de la un capăt la altul, după cum o arată toată traiectoria lui începând din 1990, o proiecţie mincinoasă.

Ceea ce urmăreşte vicleanul este să ne convingă că, brusc, în seara de 16 a avut o revelaţie, a suferit o metanoia (pocăinţă, schimbare şi/sau transformare, restructurare de personalitate) şi acum este altul: unul bun, responsabil, cinstit, competent (cum le explică el, Bibicule, mai rar), adică mai  curat şi mai uscat, numai-numai ne-om aşeza în genunchi şi l-om ruga să rămână în fruntea bucatelor ţării , iar foştii lui cumetrii de sălbăticii erotice pe seama poporului să-l păstreze “il capo” al unor, de acum, “capi” curaţi transformaţi în îngeri.
Încercând să ne arate că este în căutarea celui pur care a fost odată, a început cu recunoaşterea măsluirii doctoratului. 

Normal ar fi însă ca acum, imediat, odată făcut acest pas, să mărturisească şi că, pentru a acoperi mizeria urât mirositoare a faptei sale, a manevrat structuri şi oameni, a încurajat plagiatul şi plagiatorii, a dus în derizoriu idea de a învăţa şi studia serios, de a avea rezultate pe seama muncii proprii, a descurajat tineri care credeau în aceste lucruri, i-a încurajat pe alţii, mai comozi, mai slabi de înger să facă la fel ca el pentru că, nu-i aşa, dacă se poate la vlădică, de ce să nu se poată şi la opincă.

Și, în secunda imediat următoare, să-și dea demisia din funcția de prim-ministru, nu să vină cu un alt guvern.

După demisie, care, acum că şi-a mărturisit păcatul, e singura cale onorabilă de a ieşi din această situaţie ruşinoasă, să dea în vileag toţi mafioţii şi toate pungăşiile, hoţiile, cumetriile, ticăloşiile despre care are cunoştiinţă că s-au făcut în timpul guvernării sale, de oamenii “domniei” sale şi ale celorlalţi “domni” de partid şi de stat (dar şi în trecutul mai îndepărtat, de orice guvern, orice consiliu judeţean, orice primărie despre care are date certe) şi care distrug atâtea destine, omoară cu zile atâţia români, chinuiesc şi deformează viaţa celor mai mulţi. 

Apoi să ne spună tot ceea ce a mai făcut. Să le pună pe toate pe hârtie, chiar dacă ar fi vorba de un roman fluviu. Vom avea răbdarea să le citim. Să ne spună cum e cu agentul acoperit – asta după ce anulează ordonanţa de urgenţă care îi trece la secret şi pe cei ieşiţi din sistem; cum e cu procurorul Panait; şi aşa, una după alta, cu multe situaţii negre din trecutul politic mai apropiat sau mai îndepărtat al acestui antimodel de existenţă umană.

Doar atunci am putea să începem să îl credem şi să-i mai dăm o şansă.

Într-un text din mai anul acesta, pe care îl puteţi găsi la http://paulghitiu2009.blogspot.ro/2014/05/strategia-economico-sociala-lui-vv.html , spuneam:
 

Legat de implicarea lui Dumnezeu în tot acest stricat ghiveci psdist, am să-i atrag atenţia că credinţa se dovedeşte prin gânduri, vorbe şi fapte şi nu e de ajuns să-l invoci pe Dumnezeu ca să şi primeşti de la Acesta atestatul de “bun fiu”, care să te trimită la Cotroceni. Ba, poate că dacă îl implici fără voia Lui în campanie, s-ar putea supăra  şi s-ar putea ca prin iarnă să te trezeşti cu un şut în dos, la fel ca predesesorii tăi, de la colegii de partid. 
Ceea ce, iată, e pe cale să se întâmple!
Evident, întrebarea din titlul acestui text este, deocamdată, numai una retorică;

nu am cunoştiinţă despre vreo părăsire de domiciliu conjugal şi nici nu o doresc.  Deşi, cunoscându-l pe cel despre care vorbim, nu ar trebui să ne mire dacă, integral sau parţial (de exemplu, ce valoare are un socru atunci când trebuie să-ţi salvezi pielea), titlul se va dovedi, totuşi, profetic.

Diversiunea maghiară a lui Victor Ponta

Sau cum să-ţi tai singur craca de sub picioare.
          Aţi observat cum se schimbă agenda problemelor acute ale zilei? Cum am uitat de economie, de educaţie, de sănătate, de mafioţii care au fost, au rămas, sau au intrat în guvern, şi de alte o mie şi una de poveşti neterminate de aceste guverne ale României, dintre care cel din urmă, cel mai "cinstit şi competent" este, atât de recent şi deja al treilea guvern Ponta?
          Şi asta pentru că avem o altă temă: cererile UDMR, autonomia aşa-numitului Ţinut Secuiesc, facultatea de limbă maghiară de la Tg Mureş, marşuri şi ciocniri cu jandarmeria... E o temă care, mai ales în condiţiile agresiunii de la est de România, are toate şansele să ţină capul de afiş, astfel încât să nu vedem cele ce nu se fac, cele ce se distrug şi, mai ales, cele ce se fură. În acelaşi timp, în condiţiile de război amintite, e şi o temă cu un real potenţial exploziv. E o temă care va aduce din nou la suprafaţă extremismul de ambele părţi - dacă cel românesc cam dispăruse, nu acelaşi lucru se poate spune despre cel unguresc, care a prins tot mai multă osânză - şi, posibil (nu-mi doresc probabil, de aceea nu spun probabil) ne va da unele/multe bătăi de cap. E ceva în genul mersului cu canistra cu benzină prin incendiu.
          Dacă Victor Ponta chiar a avut în vedere mai sus amintita "abureală" atunci denumirea dată lui de Ion Cristoiu, "iresponsabilul vesel" este o blândă alintare. Dacă nu, la fel. În oricare dintre cazuri, mişcarea "genială" cu udmr-ul poate fi un câştig pe termen scurt (poate chiar foarte scurt), în ceea ce priveşte voturile din parlament, dar va fi cu siguranţă o pierdere în rest. Pentru că una era să mături, din studiourile Antenei 3, podelele sufrageriilor, dormitoarelor, bucătăriilor poporane cu Boc şi MRU şi să-i dai palme pe chelie lui Băsescu pentru fraternizarea cu ungurii, şi alta să faci chiar tu acele jocuri pidosnice şi să tragă în tine artileria, chiar aşa ciuruită, a Opoziţiei şi televiziunilor asociate. Şi oricât de proşti, milogi, mituibili, programabili, beţivi etc. i-ai crede tu pe români, conform manualelor de strategie şi tactică politică, problema este că nu sunt toţi toate acestea în acelaşi timp, ba destui chiar niciuna, iar la memorie pot să aibă probleme doar unii dintre cei cu alcoolul excesiv.
          Este deja extrem de clar că nu numai în România, ci în toată zona de est şi de centru a Europei, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei înseamnă deja o readucere la suprafaţă a sentimentelor identitare, a naţionalismului de toate soiurile, a pericolului agresiunii teritoriale. Nu se leagă direct de burta omului, sau de sănătatea lui fizică, dar furtuna sentimentelor este poate uneori chiar mai periculoasă decât cea a foamei. Şi acum, pretenţiile imperiale ale Rusiei, care ne reamintesc toate detaliile cumplite ale masacrelor, violurilor, jafului, mutărilor de populaţie făcute de ocupanţii ruşi, plus ale genocidului represiunii comuniste, tocmai o astfel de furtună sunt pe cale să pornească. Sunt momentele în care oamenii devin mai conştienţi de identitatea lor naţională, în care înţeleg că, dincolo de familie şi de interesele directe, aceasta îi leagă şi îi protejează, în care simt instinctiv că e timpul să se strângă unii în alţii pentru că, de undeva din zare, pândeşte un pericol mare şi necunoscut.
          În acest nou context, prea puţin luat în seamă de Victor Ponta (încă aştept poziţionarea lui în criza amintită), acesta are de înfruntat, în mare, două posibile situaţii, ambele negative. Varianta mai puţin rea ar fi cea în care ungurii stau cât de cât liniştiţi şi nu apar evenimnete care să ridice puternic potenţialul emoţionalului colectiv. Pe fundalul amintit mai sus în legătură cu Ucraina, toţi adversarii psd&comp. au destulă muniție pentru un vioi război de uzură care va face ca procentele alianţei de la putere. adică ale psd-ului, să scadă. Alegerile europarlamentare pot fi un excelent prilej pendtru Opoziţie să scoată dezbaterea politică din eterna mocirlă locală şi să o aşeze şi pe normala perpectivă internaţională. Asta înseamnă, implicit, mai multă discuţie despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Şi chiar dacă intervalul e scurt, primele rezultate neplăcute pentru Victor Ponta ar putea să fie chiar la aceste alegeri, care devin, dintr-odată extrem de interesante şi de importante. Un rezultat sub aşteptări, combinat cu sondaje care să arate alterarea susţinerii populare, ar însemna ca acesta să facă o bruscă schimbare de macaz şi să lase udmr-ul în vrep staţie, sau să-şi ia adio de la prezidenţiale şi, curând după aceea, de la partid. Iar atunci când nu mai ai partidul în spate şi guvernul la picioare plagiatele se văd monstruoase.
          Varianta rea: multe alte adunări populare, marşuri, steaguri secuieşti de sute de metri, decizii locale aberante, arătarea muşchilor către Bucureşti de către naţionaliştii unguri, sau, doamne fereşte, cel mai rău, vreo scânteie de conflict direct între unguri şi români. Pot deja să-mi imaginez şuturile baronilor şi faraonilor psd tăbăcind fundul, încă, prezidenţiabil al actualului prim-ministru.
          În acest sens, nu e lipsit de interes un detaliu pe care nu l-a observat nimeni, dar care pe VP ar trebui să-l neliniştească: Bunicuţa Iliescu tace. Nu şi-a lăudat nepoţelul, nu i-a binecuvântat mişcările şi nici nu a ieşit să-i înfiereze pe detractori. Oare de ce?
          Că psd va pierde, iar Victor Ponta nu va mai apărea pe ecranele televizoarelor atât de superior, îngăduitor, plictisit de micimea jurnaliştilor, îngreţoşat de prostia celor din opoziţie, dedicat poporului, dedicat istoriei, nu ar fi o pierdere şi pentru noi. Din păcate, valsul psd-udmr ne poate aduce o mulţime de belele tuturor, fie că este vorba pur şi simplu de a nu mai fi cu ochii pe domnii şi doamnele de la putere, fie de cele ce se pot întâmpla din dezvoltarea pe teren a "cestiunii" autonomiei.
 

Klaus Werner Iohannis. Cine este şi ce doreşte?

După o perioadă de relativă uitare şi puţină vizibilitate naţională, pregătit, probabil, ca o lovitură/contralovitură pentru un moment tulbure din USL de genul celui cu formarea USD (care arată intenţia clară a PSD-ului de a se debarasa de PNL prin crearea categoriei de „parteneri pe care îi preferăm”, sau de nivelul 1, respectiv PC şi UNPR, şi a categoriei „măi băieţi, da’ voi nu aveţi vreo treabă pe acasă”, deci de nivelul 2 – PNL), Klaus Iohannis revine în forţă în prim planul politicii „mari”. Nu ca propunere de premier, de data aceasta, ci de vicepremier şi ministru de interne. Mişcare extrem de abilă, care îi asigură PNL-ului, în disputa cu PSD-ul, varianta win-win. Adică, PSD-ul iese prost şi dacă refuză şi dacă acceptă.

Dacă îl acceptă, pentru că un Iohanis sobru, zgârcit în cuvinte şi dedicat ar accentua, prin contrast, maimuţăreala premeierului, i-ar lua acestuia din caşcavalul încrederii şi, deci, al viitoarelor voturi, şi ar fi un puternic factor de presiune în sprijinul unor mişcări dorite de liberali, sau al opoziţiei faţă de cele ale socialiştilor în virtutea zicalei „Dacă neamţu’ zice, aşa trebuie să fie. Că neamţu’ e om serios.”

Dacă îl refuză, pentru îl face erou refuzat, pune sub semnul întrebării toate „onorabilele” intenţii declarate de Victor Ponta, „îl refuză pe neamţ de frică că nu-i mai lasă să fure, că neamţu e om serios”, (semn pe care şi-l pune oricum şi singur prin ţopăiala tot mai haotică printre tot mai fanteziste şi aiuritoare măsuri populiste, care cad în ridicol din momentul anunţării, sau la scurtă vreme după trâmbiţarea lor) şi altele asemenea.

Iată-l deci pe, încă, primarul Sibiului pus în bloc-start, gata de a ataca orice funcţie în stat, eventual, chiar şi pe aceea de preşedinte, pe care probabil ar câştiga-o surclasându-i şi pe Viorel şi pe Crin. În această situaţie, pentru a nu ne mai gonfla încă o dată speranţele în van, aşa cum am făcut-o cu Iliescu, cu Constantinescu şi, parţial, cu Băsescu, urcându-i pe piedestaluri mult mai înalte decât dimensiunea reală a personajelor respective, ar trebui să încercăm să aflăm cine este cu adevărat  Klaus Werner Iohannis.

Adică, este el:

 1. Un neamţ corect, cinstit, hotărât, organizat, responsabil, competent, adept al unor valori morale solide?, sau

2. Un oportunist de rând, asemeni majorităţii covârşitoare a politicienilor români?

Las deoparte, problema lui cu ANI, sau cele legate de partea de folclor negativ din Sibiu, care îl defineşte ca implicat în mafia imobiliară. Sunt, şi unele şi celelalte, probleme care vor trebui clarificate de către justiţie, drept care nu se pot constitui în dovezi despre o faţă întunecată a lui Iohanis.

În schimb, pentru mişcările sale politice nu e nevoie de sentinţa justiţiei. Şi aici poate uimi şi chiar ridica unele întrebări apariţia sa în prim planul PNL-ului în vremurile tulburi ale loviturii de stat ratate din 2012 şi continuarea existenţei sale într-un partid care:

1.       A avut o poziţionare cel puţin ostilă, dacă nu chiar agresivă faţă de Occident, în general, şi de SUA şi Germania, în special.

2.    A arătat dispreţ faţă de lege, de adevăr, de instituţiile statului şi de democraţie

3.    Are în rândurile sale multe personaje importante care au ajuns în puşcărie, sau sunt pe drum către ea, situaţie ce nu pare a-l stingheri, având în vedere că nu s-a manifestat public în niciun fel pe această temă, ba e chiar un vioi candidat al PNL-ului la posturi importante în guvern.

Există două explicaţii la aceste din urmă întrebări:

1.       Fie este vorba, cum spuneam mai sus, de oportunism politic de cea mai „bună” şi întâlnită calitate.

2.       Fie, ceea ce este la fel de posibil, Klaus Iohannis are un proiect politic personal, sau/şi susţinut de cercuri influente, posibil chiar şi din afara ţării, de preluare şi reformulare pozitivă a PNL-ului. Or, o astfel de preluare şi cotitură, după cum ne-o arată alte cazuri din istoria mai recentă, sau mai îndepărtată a lumii, nu se pot face decât tăcând şi mergând cu cei de care mai târziu de vei debarasa. Dar asta numai după ce, încredinţati de frumosul viitor comun, ei te vor aduce pe prima poziţie.

Nu am răspunsuri la aceste întrebări şi, deci, nici la cea care dă titlul acestui text. Iar singurul care ne-ar putea lămuri, adică KJ, nu o poate face din motive lesne de înţeles. Tot ce putem face este să fim foarte atenţi şi să analizăm cu inteligenţă dar şi înţelepciune fiecare dintre mişcările şi vorbele acestui personaj, fie că este vorba de politica şi administrarea Sibiului, fie de cea a României. Şi poate vom reuşi să construim puzzle-ul înainte de a fi cu ştampila în mână în cabina de vot.

,