joi, 15 decembrie 2022

Planeta, un rai terestru pentru mafia globalistă. Omenirea un cancer pentru planetă. Mâncătorii inutili. Control brutal eco-demografic: nu vă depopulaţi, nu mâncaţi! Dezintegrarea controlată a economiei. (Clubul de la Roma IV)

 


 (Episodul anterior: https://paulghitiu2009.blogspot.com/2022/12/genocidul-80-din-omenire-clasa-mijlocie.html)

Modelele predictive iau locul gândirii reale

Deși profesorul Hayes a avut dreptate să atace teribila fraudă care se comitea sub conducerea senatorului Lamontagne în reforma finanțării științei canadiene din 1973, el a neglijat schimbările globale pe care revoluția modelelor predictive a Clubului de la Roma le-a pus în mișcare.

Cartea Limits to Growth (Limitele creșterii), din 1972, a Clubului de la Roma a fost prima de acest gen care a combinat temperatura globală cu variabile economice precum creșterea populației, pierderea resurselor și categoria subînțeleasă de "poluare". Prin utilizarea ecuațiilor liniare pentru extrapolarea tendințelor în viitor, Clubul de la Roma a pregătit terenul pentru două erori majore:

Aberaţia nr. 1 - Țesătura timpului spațiului fizic care modelează universul care poate fi descoperit este intrinsec neliniară și, prin urmare, nu poate fi exprimată prin nicio formă de ecuații liniare, indiferent de puterea de calcul implicată. Mentalitatea creatoare umană este în mod explicit neliniară, deoarece este legată de stări de existență non-formalizabile, cum ar fi inspirația, dragostea pentru adevăr, demnitate și frumusețe, pe care niciun sistem binar nu le poate aproxima. Programatorii Clubului de la Roma au ignorat aceste fapte și au presupus că universul este la fel de binar ca și software-ul lor.

Aberaţia nr. 2 - Seturile de date în sine puteau fi ușor denaturate și reîncadrate funcție de controlorii programatorilor de calculatoare care aspirau să modeleze politica guvernamentală. Am văzut deja cum această tehnică a fost folosită pentru a conduce la rezultate eronate ale scenariilor viitoare sub mâna lui Neil Ferguson de la Imperial College, iar aceeași tehnică a fost aplicată și în modelarea ecologică.



Această utilizare a statisticilor distorsionate, sub-definite, proiectate în viitor pentru a "acționa preventiv asupra crizelor viitoare" a devenit o practică hegemonică pentru următorii 40 de ani și a fost folosită de atunci de către neomalthusieni pentru a justifica creșterea stării de război, sărăcie și boală în întreaga lume.

Odată cu modelele computerizate ale limitelor creșterii, o spoială ştiinţifică a fost dată eforturilor cultice ale neo-malthusienilor marginali, cum ar fi Paul Ehrlich de la Universitatea Stanford, a cărui carte "The Population Bomb" din 1968 a încercat să prevadă o criză planetară globală inevitabilă, în care petrolul se va epuiza, terenurile arabile se vor usca și resursele vor dispărea până în anul 2000. Teza cinică a lui Ehrlich a ar fi putut genera uun cult un cult, dar din cauza generalizărilor sale aerisite, nu a câștigat mulți adepți în rândul cercurilor politice sau științifice. Clubul de la Roma a schimbat toate acestea, făcând din cartea lui Ehrlich un best-seller în 1972.

Pentru a avea o idee despre rădăcinile perspectivei malthusiene a lui Ehrlich, merită să apreciem conceptul său odios despre natura umană ca fiind puțin mai mult decât niște celule canceroase nepăsătoare care cresc în ritmuri geometrice și își ucid încet gazda. În cartea sa din 1968, el a scris:

Un cancer este o înmulțire necontrolată a celulelor; explozia demografică este o înmulțire necontrolată a oamenilor... Trebuie să ne mutăm eforturile de la tratarea simptomelor la tăierea cancerului. Operațiunea va necesita multe decizii aparent brutale și fără inimă.

 

Protejatul lui Ehrlich, John Holdren, care a ajutat la conducerea închiderii sistemelor spațiale cu echipaj uman ale NASA și a tăiat ce mai rămăsese din programul american de fuziune în calitate de țar al științei al lui Obama în perioada 2009-2017, și-a adăugat vocea la această nouă preoție malthusiană în cartea sa din 1977, Ecoscience (scrisă împreună cu Ehrlich).

La pagina 942 găsim un proiect clar pentru un sistem de guvernare globală ecologică pe care cei doi îl vedeau ca fiind singura soluție la bomba demografică care se apropie:

Poate că aceste agenții, combinate cu UNEP și agențiile de populație ale Națiunilor Unite, ar putea fi dezvoltate în cele din urmă într-un Regim Planetar - un fel de superagenție internațională pentru populație, resurse și mediu. Un astfel de Regim Planetar cuprinzător ar putea controla dezvoltarea, administrarea, conservarea și distribuirea tuturor resurselor naturale, regenerabile sau neregenerabile, cel puțin în măsura în care există implicații internaționale. Astfel, regimul ar putea avea puterea de a controla poluarea nu numai în atmosferă și oceane, ci și în corpurile de apă dulce, cum ar fi râurile și lacurile, care traversează granițele internaționale sau care se varsă în oceane. Regimul ar putea fi, de asemenea, o agenție centrală logică pentru reglementarea întregului comerț internațional, inclusiv, poate, a asistenței acordate de țările în curs de dezvoltare țărilor cel mai puțin dezvoltate și a tuturor produselor alimentare de pe piața internațională. Regimul planetar ar putea fi responsabil pentru determinarea populației optime pentru lume și pentru fiecare regiune și pentru a arbitra cotele diferitelor țări în limitele regionale. Controlul mărimii populației ar putea rămâne responsabilitatea fiecărui guvern, dar Regimul ar avea o anumită putere de a impune limitele convenite.


Barack Obama și țarul său științific John Holdren în 2010. Sursa: REUTERS/Jim Young

În această logică lipsită de inimă, statele naționale trebuiau pur și simplu să fie transformate în instrumente de impunere a programelor de depopulare, în loc să se străduiască naiv să pună capăt colonialismului, sărăciei și războiului, așa cum încercaseră cândva John Kennedy, Bobby Kennedy, Charles de Gaulle, Daniel Johnson, Enrico Mattei sau Martin Luther King.

Problema descoperirilor

Desigur, dacă nu se dorea acceptarea "soluțiilor" propuse de neomalthusieni, atunci trebuia adoptată o cale alternativă. Această perspectivă mai sănătoasă era condiționată de cultivarea și aplicarea noilor descoperiri de pionierat, fără a ucide "mâncătorii inutili", dar ar fi crescut și "factorul de imprevizibilitate" pe care obsedații matematicii de control nu l-ar putea tolera niciodată.

În dinamica culturală pro-creștere din anii 1960 și 1970, cheia principală a acestei noi ere a abundenței a fost înțeleasă ca fiind găsită în domeniul energiei de fuziune. Procesele de fuziune a atomilor, cum ar fi izotopii de heliu și hidrogen, pentru a genera cantități uriașe de energie, fuseseră exploatate după cel de-al Doilea Război Mondial, dar, din păcate, aplicarea acestei tehnologii nu cunoscuse decât scopuri distructive prin intermediul armelor termonucleare. Cu toate acestea, nu exista niciun motiv pentru a crede că nu ar putea fi disponibile utilizări pașnice ale acestei imense puteri dacă politicile naționale morale ar putea încuraja acest lucru. Căldura și densitatea de energie a fuziunii atomice erau incredibile, o lingură de apă oceanică producând o disponibilitate energetică mai mare decât mii de barili de petrol.

Dar pentru adepții "Problematicii Mondiale" care au apărut în poziții guvernamentale dominante în cadrul Comisiei Trilaterale și al Forumului Economic Mondial, această "soluție" a fost doar poarta de acces către mai multe probleme.

În 1975, Ehrlich a declarat că, din punctul său de vedere, dobândirea de către omenire a energiei de fuziune a fost "ca și cum i-ai da unui copil idiot o mitralieră". În 1989, confruntat cu perspectiva realizării fuziunii la rece, John Holdren a afirmat că dezvoltarea energiei de fuziune nu era de dorit, deoarece nu ar fi făcut decât să înflăcăreze mentalitatea omenirii de a pava planeta și de a o vopsi în verde.

În aceeași perioadă, Jeremy Rifkind, autorul 
Third Industrial Revolution și activist marginal devenit consilier internațional pe probleme climatice la ONU, a declarat că perspectiva energiei de fuziune ieftine este cel mai rău lucru care i s-ar putea întâmpla planetei.

În adevărata manieră Pygmalion, oligarhia a reușit să-și "justifice științific" viziunea mizantropică asupra guvernării globale, mai întâi rupând rotulele umanității și apoi susținând că nu am fost niciodată meniți să alergăm.

Să luăm, de exemplu, faptul că tăierea cercetărilor în domeniul energiei de fuziune a început sub președinția lui Jimmy Carter, controlat de Comisia Trilaterală, şi a continuat fără încetare până în prezent.

Nu numai că finanțarea efectivă a scăzut cu mult sub cerințele minime pentru construirea și activarea prototipurilor noilor modele, dar începând cu 1977, finanțarea a fost din ce în ce mai mult redirecționată către forme de energie cu "creștere tehnologică zero", cum ar fi tehnologia eoliană și a celulelor fotovoltaice. Chiar și domeniile convenționale de cercetare în domeniul energiei nucleare, cum ar fi închiderea ciclului combustibilului cu ajutorul reactoarelor de reproducere rapidă, pe care SUA le susțineau cândva, au fost eliminate prin ordin executiv și îngropate sub moratorii în anii 1970. Una dintre figurile cheie în acest atac asupra fuziunii a fost un absolvent al RAND Corp și fost director al CIA, James Schlesinger, pe atunci Secretar al Energiei sub Carter. Schlesinger a amplificat legile de reglementare și a tăiat finanțarea în domeniul fuziunii, în ciuda faptului că în 1976 au fost atinse etape importante la Los Alamos și Princeton. Viziunea despre lume a lui Schlesinger, ca preot al condamnării, a fost definită într-o carte din 1960, în care spunea:

Economia este știința alegerii într-o lume cu resurse limitate.... Am făcut înconjurul lumii răspândind "evanghelia abundenței", ridicând nivelul așteptărilor... [dar] în natura lucrurilor, aceste așteptări în creștere nu pot fi niciodată satisfăcute.... În politica noastră strategică trebuie să ne întoarcem la zilele de dinaintea Revoluției Industriale ... [și] să ne pregătim să purtăm războaie limitate.

 

Memorandumul din 1974 al lui Henry Kissinger, National Security Study Memorandum 200, a subliniat acest nou obiectiv al politicii externe americane, afirmând Asistența pentru moderarea populației ar trebui să pună accentul pe țările în curs de dezvoltare cele mai mari și cu cea mai rapidă creștere, unde există un interes special al SUA și strategic. Printre acele națiuni în curs de dezvoltare vizate pentru reducerea populației, NSSM-200 a enumerat controlul nașterilor și reducerea alimentelor ca instrumente principale. Kissinger a scris cu cinism: este SUA pregătită să accepte raționalizarea alimentelor pentru a ajuta oamenii care nu pot/nu vor să-și controleze creșterea populației?.

De-a lungul anilor 1970, cabala 
the Trilateral Commission/Council on Foreign Relations sub conducerea lui Kissinger, David Rockefeller și Zbigniew Brzezinski, a preluat complet politica externă americană și a lansat un nou program economic pe care Paul Volcker, membru al Comisiei Trilaterale, l-a numit dezintegrarea controlată a economiei.

După ce a ajuns la președinția Rezervei Federale în 1979, Volcker a pus în aplicare această politică prin creșterea ratelor dobânzii la 20% și menținerea lor acolo pentru încă doi ani - distrugând agroindustriile mici și mijlocii din America, lăsând doar un cartel de corporații colosale capabile să supraviețuiască unor astfel de rate draconice. Creșterea reală a scăzut vertiginos, planificarea pe termen lung a fost uitată, iar dereglementarea a dat naștere la speculații vaste, care au înlocuit formele de capitalism anterior dirijiste (dirijate la nivel național) care au făcut ca Occidentul să fie viabil în epocile anterioare.


Prăbușirea industriei prelucrătoare americane, pe măsură ce națiunea a fost indusă să alunece tot mai adânc într-o nouă paradigmă a "economiei serviciilor", a speculației și a consumerismului.

Transformarea globală dezlănțuită odată cu distrugerea rezervei de aur de către Nixon-Schultz în 1971 a fost întotdeauna determinată de intenția de a înlocui sistemele naționale de planificare economică cu un nou sistem de stat anti-națiune condus de speculații mioape.

În acest nou sistem, a fi un bun cetățean însemna doar a fi un bun consumator, în care cultul câștigurilor pe termen scurt i-a orbit pe proștii corupți faţă de realitatea că un grup de oligarhi prelua controlul asupra mass-mediei, științei, mediului academic, guvernanței corporative și a administrației publice a guvernelor de peste Transatlantice. În cadrul acestei paradigme de după 1971, concepte precum "creștere" au fost definite din ce în ce mai mult prin parametri pur cantitativ-monetari și au avut ca premisă creșterea ratelor de îndatorare și a activităților speculative.

Toate investițiile în forme autentice de progres științific și tehnologic de tipul celor care depășesc "capacitățile de suport" ale umanității au fost din ce în ce mai mult închise, în timp ce au fost create noi categorii de progres tehnologic. "Tehnologiile" și "inovațiile" care diminuau puterea umanității de a-și depăși limitele de creștere au fost încurajate sub forma unor "tehnologii adecvate" precum eolienele și "biotehnologia". Tehnologiile sistemelor informatice au fost transformate din componente de susținere a activității economice productive, în forțe dominante ale considerațiilor economice, pe măsură ce au fost aduse online calculatoare mai bune. Sub acest nou etos malthusian, "tehnologia" devenea doar un instrument de înrobire a maselor și și-ar pierde spiritul tradițional de emancipare creativă a umanității.

După cum s-a spus deja, cercetarea în domeniul energiei de fuziune a fost distrusă în mod sistematic. Investițiile în explorarea spațială au fost reduse, deoarece Programul Apollo al NASA a fost anulat oficial în 1973, iar finanțarea NASA s-a prăbușit de la 4% din PIB în 1965 la mai puțin de 1% în 1975 (a se vedea graficul). Investițiile în infrastructură au secat, iar epoca americană a construcției de energie nucleară a fost oprită.

 Sabotajul explorării spațiale este exemplificat de prăbușirea finanțării NASA ca procent din PIB, care a atins un maxim de aproape 4,5% în 1965. Pe măsură ce malthusienii au preluat controlul guvernului american, prioritățile de planificare pe termen lung au cunoscut, de asemenea, o transformare de la etosul "depășirii limitelor creșterii prin încurajarea descoperirilor de frontieră în știință" la "adaptarea la penurie". Sursa: Huffpost

Menținerea lumii în dependență de petrol

Nu în ultimul rând, noile reguli ale "Marelui Joc" declanșate de Kissinger și Comisia Trilaterală au fost orientate în jurul unei ordini economice bazate pe petrol.

După cum a demonstrat cercetătorul William Engdahl în lucrarea Century of Oil (1992), Henry Kissinger, pe atunci secretar de stat, a avut un rol important în fabricarea acestei crize de la zero, împiedicând descărcarea în SUA a sute de petroliere pline cu petrol și facilitând creșterea cu 400% a preţului petrolului cu ajutorul mai multor miniștri ai petrolului din Orientul Mijlociu, care erau în slujba lui Kissinger. În ultimii ani, fostul ministru OPEC al Arabiei Saudite de la acea vreme a coroborat cercetările lui Engdahl, declarând:

Sunt 100% sigur că americanii s-au aflat în spatele creșterii prețului petrolului. Companiile petroliere aveau probleme reale la acea vreme, împrumutaseră mulți bani și aveau nevoie de un preț ridicat al petrolului pentru a le salva.

Cu această prestidigitație din 1973, a fost pregătită scena pentru o nouă preluare a controlului asupra lumii, deoarece a fost lansată o nouă minciună care afirma că toate ideile despre "viitor" pot fi accesate doar prin ecuații liniare extrapolate în viitor. Cu ajutorul modelarii computerizate predictive, care măsoară ratele de diminuare a petrolului, cărbunelui și gazelor naturale, precum și a terenurilor arabile pentru producția de alimente, putea fi imaginată o nouă eră a penuriei, care implica o lume închisă a randamentelor descrescătoare.

Modelarea predictivă ca control social

În limbajul de astăzi, această practică a "modelării predictive" se reflectă în apelurile înaltului preot al băncilor centrale (și trimis special al ONU pentru acțiune climatică și finanțe) Mark Carney pentru un nou sistem financiar care să promoveze o societate decarbonizată până în 2050. Urgența declarată de Carney se bazează pe "modele predictive" care afirmă că lumea se va încălzi cu 1,5 grade funcție de o presupusă legătură cu emisiile de dioxid de carbon. Conform lui Carney și asociaților săi, acest lucru poate fi corectat doar dacă monetizăm carbonul și facem profitabilă oprirea activității industriale umane.

După cum se dovedește, atunci când se compară cu datele reale, nu numai că se constată rapid că tendința de încălzire de după 1977 s-a încheiat în 1999, dar temperatura reală se situează cu mult sub toate proiecțiile computerizate produse de IPCC (care este pentru politica de mediu ceea ce este OMS pentru politica de sănătate).


Sursa: C3 Headlines

Această prezicere isterică se regăsește, de asemenea, în avertismentele obsesive ale prințului (acum rege) Charles, potrivit cărora lumea are la dispoziție 18 luni pentru a se salva înainte ca "modelele predictive" să spună că încălzirea globală devine de neoprit și că Pământul arde într-un infern distopic!

Charles, care a inaugurat Marea Resetare în iunie 2020 și care acționează ca președinte al World Wild Life Fund din Anglia, este fiul aceluiași prinț Philip Montbatten, decedat, care a dezvăluit în mod infamant dorința sa de a se reîncarna într-un virus mortal pentru a rezolva problema suprapopulării. Într-un interviu acordat în 1988 pentru Deutsche Press Agentur, prințul Philip a declarat:

Cu cât sunt mai mulți oameni, cu atât mai multe resurse vor consuma, cu atât mai multă poluare vor crea, cu atât mai multe lupte se vor da. Nu avem nicio opțiune. Dacă nu este controlată în mod voluntar, va fi controlată involuntar prin creșterea numărului de boli, foamete și război. ...În cazul în care mă voi reîncarna, aș dori să mă întorc sub forma unui virus mortal, pentru a contribui cu ceva la rezolvarea suprapopulării.

Nu trebuie făcută greșeala de a separa declarațiile mizantropice ale lui Philip de rolul său activ în co-fondarea mișcării de "ecologie" globală de opoziție controlată, alături de fondatorul grupului Bilderberg, prințul Bernhardt al Olandei.

 Marea resetare: Visul umed al unui oligarh

Atunci când se analizează natura acelor reforme de pe site-urile Forumului Economic Mondial care sunt menite să înlocuiască politicile din era pre-COVID, devine foarte clar că această Mare Resetare (care combină remedii de spectru complet la criza dublă a COVID și a încălzirii globale), este doar o altă încercare de a conduce omenirea într-o cușcă tehno-feudală, depopulată, sub un sistem de guvernare globală gestionat de inginerii sociale și de patronii lor oligarhici.(4)

La fel cum "remediile mortale" propuse pentru a rezolva acele false crize de pandemii au fost întotdeauna obiectivul fraudei de la Imperial College, tot așa și remediul "decarbonizării" civilizației industriale a fost obiectivul mortal din spatele războiului împotriva încălzirii globale, pe care modelele computerizate au convins lumea că este principala amenințare existențială la adresa omenirii încă din 1972. La fel ca și cererile OMS de anulare a suveranității naționale pentru ca "binele suprem" să fie apărat de un regim medical supranațional, același argument în favoarea unui guvern mondial a fost susținut de susținătorii tezei încălzirii globale provocate de om timp de peste 50 de ani. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu faptele legate de chimera generată pe calculator a "încălzirii globale provocate de om", vă trimit la recentul meu eseu In Defense of CO2: Astro-Climatology, Climategate and Common Sense Revisited.

În prezent, aceste "soluții" iau forma Agendei 2030, care promovează deconstrucția civilizației industriale, închiderea agriculturii, a combustibililor fosili și legarea națiunilor de forme ineficiente de energie, cum ar fi morile de vânt, panourile solare și biocombustibilii, pentru a salva aparent natura de umanitate.

În ciuda tuturor dovezilor care demonstrează că nici COVID-19, nici încălzirea globală provocată de om nu au vreo existență dincolo de modelele computerizate predictive programate să ne sperie și să ne facă să credem că există, merită să ne întrebăm: Cum au ajuns atât de mulți oameni aparent educați să fie convinși că COVID-19 sau schimbările climatice sunt atât de periculoase din punct de vedere existențial încât trebuie să închidem economia mondială pentru a ne salva cumva de efectele lor presupus apocaliptice?

Note de subsol

4. Spun "pur și simplu o altă încercare", deoarece nu este prima dată când se încearcă o ordine mondială transumană post-stat național în ultimul secol, iar studierea MOTIVELOR eșecurilor celor trei încercări anterioare ar fi un exercițiu valoros pentru oricine dorește să supraviețuiască furtunii actuale.

Sursa:https://unlimitedhangout.com/2022/11/investigative-reports/the-club-of-rome-and-the-rise-of-the-predictive-modelling-mafia/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

V-aţi gândit vreodată că cei morţi şi cei nenăscuţi sunt membri ai societăţii egali cu cei vii? Dar fără glas? Că noi trebuie să vorbim pentru ei?

  Steven Kessler   Societatea a fost redusă la cei care trăiesc în prezent; dar, prin această reducere, a exclus democrația celor morți și n...