Lumea
se mişcă mult mai repde decât în urmă cu doar câteva luni. Un subiect tabu –
tabu pentru că fusese îngropat sub deciziile cel puţin „exotice”, dacă nu
totalitare de-a dreptul, ale guvernelor occidentale – iese la suprafaţă cu tot
mai mare viteză. Pericolul dispariţiei civilizaţiei europene – şi, pe un termen
uşor mai lung, şi a prelungirii sale nord-americane - a trecut de site-urile şi
blogurile antisistem ale dreptei şi de mass-media independentă şi a juns în
discuţia publică de la toate nivelurile. Astăzi despre acest pericol vorbesc şi
Putin şi John Kerry.
Sub
presiunea clocotului populaţiei, Franţa, ca o găină lăsată de socialişti fără
pene în pragul iernii, zice Pas! Şi o lasă pe Merkel cu fustele ridicate de
curentul de opinie ostil pe care l-a declanşat în Germania, unde până şi turcii
cu vechime şi integraţi în mod real ameninţă că vor vota Alternativa pentru
Germania.
Acest
pericol nu mai este o fantezie a unor rasişti, xenofobi, fascişti cum erau (şi
sunt încă copios) catalogaţi cei care critică orientarea UE şi a elitelor
occidentale de stimulare a unei migraţii masive către Europa (iar Obama şi
Trudeau cu ai lor către SUA şi Canada). Este o realitate acceptată tot mai
mult, chiar la nivelul oficial.
Turcia
şantajează Europa pentru a obţine 4 miliarde de euro, iar Germania, în loc să
se ocupe de Europa, o susţine complice. Cu banii în buzunar, Erdogan lasă
refugiaţii să se scurgă în continuare către continent, la fel cum se face că se
luptă cu ISIS (de la care cumpără petrol cu zecile de mii de tiruri şi pe ai
cărui jihadişti îi lasă să treacă cu autobuzele prin fosta frontieră cu Siria
pentru a ajunge ca refugiaţi în Europa) şi îi bombardează pe kurzi. Arabia
Saudită, răsfăţatul ajutoarelor militare americane, şi principala finanţatoare
a salafismului, vrea să devină suprema autoritate a suniţilor, şi se pregăteşte
să atace Siria împreună cu Turcia. Care vrea să aibă petrolul sirian şi să
evite formarea unui stat kurd în Siria. Alte miliarde de euro se duc către
statele din nordul Africii, singurul rezultat fiind o amplificare a islamului
radical.
În
faţa spectacolului înspăimântător al unei Uniuni Europene care a silit statele
membre cu frontiere către lumea din afară să bage zeci de miliarde de euro în securizarea
spaţiului Schengen (numai la noi au fost 1,5), dar care pare paralizată în faţa
migraţiei de masă, ţările central şi est-europene s-au decis să-şi ia singure
soarta în mâini, sfidând chiar apelurile Bruxelului şi Berlinului. În fata unui
pericol de invazie musulmană, similar cu cel de acum câteva sute de ani ca
posibile rezultate, dar diferit ca mod de implementare de acela, statele din
regiune se unesc. Apare astfel o primă formă concretă, viabilă de solidaritate
europeană extinsă.
Ieri,
la Praga, s-au întâlnit liderii Cehiei, Ungariei, Slovaciei şi Poloniei,
cunoscute şi ca ţările Vişegrad (după tratatul dintre ele semnat acum 25 de
ani) într-o reuniune extraordinară pentru a decide împreună asupra
modalităţilor de preîntâmpinare a invaziei migratorilor şi de aşezare a
acestora în această zonă. La întâlnire au participat şi primul ministru bulgar
şi preşedintele Macedoniei.
Primul
ministru ceh, Bohuslav Sobotka a declarat că sumitul extraordinar Visegrad 4 are ca scop
promovarea unor politici şi luarea unor măsuri care să asigure statele din
Balcani că nu vor rămâne singure în faţa milioanelor de migratori în cazul în
care strategia de cooperare a UE cu Turcia nu dă rezultate. Germania şi Austria
au anunţat măsuri de blocare a frontierelor, măsuri asemănătoare intenţionează
să aplice, sau au aplicat deja statele nordice, Franţa vorbeşte despre reluarea
controalelor la graniţe, iar Grecia, lăsată singură în faţa tsunamiului
migrator nu poate face faţă. De aceea cei 4 au decis să ajute Bulgaria şi
Macedonia să-şi întărească frontierele cu Grecia, contribuind la construcţiile
militare de apărare dar şi cu forţe de poliţie. Primul ministru a mai spus că
acest sumit se adresează şi Serbiei, Croaţiei şi Sloveniei cu asigurarea că nu
vor rămâne singure, discuţiile urmând să continue între întâlnirile la vârf.
Nimic despre România. E adevărat, nici România nu s-a prea „băgat în seamă”.
Atunci de ce să o bage alţii.
Cei şase
şi-au reafirmat sprijinul pentru o UE unită şi pentru planul acesteia discutat
cu Turcia, dar au spus şi că este necesar un plan B.
Dincolo de
declaraţiile linilştitoare cuprinse în declaraţia de final, este clar că UE nu
mai oferă garanţiile necesare şi deci nici liniştea privind un viitor comun (de
prosperitate ce să mai zicem), că mai-marii europeni sunt atenţi doar la
nevoile şi problemele lor, că nu există o solidaritate europeană reală. De
exemplu, costurile Greciei şi ale Macedoniei în această criză sunt mult mai
mari decât ale unor state puternice din Vest, iar economiile lor sunt mult mai
şubrede. Apoi există o teamă reală, şi foarte bine argumentată de fapte, că
libera circulaţie europeană se va închide pe aliniamentul Austria, Germania
ceea ce ar însemna o blocare de facto a migratorilor în spetele ei, adică în
statele central şi est-europene. Mai jos, Italia are ea însăşi probleme destul
de serioase cu migratorii.
Este clar că
asistăm la o reconfigurare a Europei, că solidarităţile şi alianţele se
reconstruiesc după imperativele zilei, nu după fanteziile incompetente şi
impotente ale birocraţilor europeni. Este de asemenea destul de sigur că în
Europa de Vest vom asista la războaie civile. O spun deja figuri importante ale
politicii şi analizei politice şi de securitate mondiale.
Este destul
de sigur, de asemenea, că vor apărea mari probleme economice şi sociale şi
pentru statele neafectate de conflict, dar dependente de comerţul cu cei din
vest. Vor dispărea – deja se preconizează micşorarea lor pentru a plăti Turcia
sau pentru a rezolva costurile refugiaţilor – fondurile europene. Vor fi
mişcări de populaţie dinspre Vest spre Est, cetăţeni estici, care se reîntorc,
dar şi vestici care vor fugi din calea conflictelor locale, sau a perspectivei
islamizării. Multe alte lucruri sunt de discutat despre cât de diferit va fi
viitorul peste un an-doi, poate şi mai curând. Şi nu am inclus în acest sistem
de ecuaţii Rusia, care dintr-o pacoste va deveni (a devenit deja) un aliat
(protector?) extrem de binevenit în unele capitale.
Am încercat
în cele de mai sus o schiţă extrem de sumară a extraordinar de complexei
problematici internaţionale actuale. Aş fi vrut ca în încheiere să prezint
activa prezenţă a României pe toate aceste planuri, în legătură cu toate aceste
teme, care, că vor sau nu autorităţile statului român, ne afectează şi ne vor
afecta substanţial. Din păcate, nu am reuşit să găsesc trimiteri, referiri,
documentări despre politica externă a României. Dincolo de expresii din lemn de
plută, discursuri din puf de gâscă, dincolo de generalităţi, de fraze
convenabile cărora nu are nimeni ce le reproşa, dar pe care nu le poţi reţine, de
exprimări cu care toţi sunt de acord, de definiri de direcţii luate din
îndrumarul de buzunar al participantului la o conferinţă internaţională, de
obsesiile MCV şi Schengen (care Schengen?) şi de ceva Moldovă, nu am aflat de
la Preşedintele Iohannis şi ministrul de externe .... Lazăr Comănescu (de atât
prezenţă publică, uitasem cine e ministru), nimic despre politica externă,
despre vreo iniţiativă, despre vreo idee proprie.
Cum ne
poziţionăm noi faţă de cererea UE şi a Germaniei privind primirea de refugiaţi?
Care este părerea noastră despre pericolul islamizării Europei şi chiar a unui
al treilea război mondial amintit tot mai des? Cum ne poziţionăm noi faţă de
debusolarea reală, sau jucată, de politica de stimulare a unei migraţii masive
a elitelor occidentale? Cum ne poziţionăm faţă de intenţia de construcţie a
unor baraje defensive terestre la graniţele Bulgariei, Macedoniei, Ungariei,
Slovaciei, Sloveniei, Austriei etc.? Cum ne poziţionăm noi faţă de cooperarea
regională în care vor fi prinse, cel mai probabil, toate statele din zonă din
moment din moment ce dilema: Cu Vestul sau cu Rusia? a fost spulberată de un pericol mult mai clar
şi mai mare? Rămânem doar cu opţiunea NATO şi parteneriatul strategic cu SUA?
Dar dacă americanii schimbă placa şi se retrag? Dacă ne trezim, cum s-a mai
întâmplat, singuri în faţa duşmanului? Avem definită o strategie a relaţiei cu
Rusia? Sau aşteptăm alinierea planetelor? Sau poate ploaia...
În lume
lucrurile se schimbă cu repeziciune, Europa de mâine va fi una islamică, sau
una greu de definit acum, dar oricum departe de cea socialistă a prezentului.
Uniunea Europeană, această construcţie născută din birocraţie şi socialism, dar
lipsită de fundamentul unei solidaritaţi reale, va dispărea, sau va fi
înlocuită cu altceva pornind de la o cooperare cinstită, de la un parteneriat
corect şi tuturor folositor, în care fiecare să aibă identitatea şi locul său
bine stabilit, dar să fie împreună pentru că vor fi descoperit că este necesar
să fie împreună.
Lumea se
schimbă, lumea se cutremură. Se schimbă relieful politic al Europei, al lumii,
se închid falii vechi, se deschid falii noi. Sunt gata se se prăbuşească
construcţii ridicate pe nisip. Se ridică altele cu fundaţia mult mai bine
înfiptă în solul identităţii distilate în mii de ani. Urmează conflicte care
pot atinge proporţii gigantice. Posibilitatea izbucnirii celui de-al treilea
război mondial nu mai e o fantezie conspiraţionistă; ea este evocată chiar de
greii planetei.
Ce crede România
despre toate astea? Nu ştim. Pentru că România doarme, flăcăii care ţin frîiele
sunt prea ocupaţi cu furatul, cu plimbatul, sau cu închisul gurii păcătoşilor,
iar noi ceilalţi cu cumpărăturile de la mall. Şi mai vine şi primăvara şi se dă
startul la grătare. În curând, dacă nu suntem atenţi, grătare halal. Dar numai
halal. Deşi nu sunt sigur că Coranul permite grătarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu