Propaganda rusească – mod de întrebuinţare
de Cristian Ghinea (preluat din Dilema Veche)
„Consiliul European subliniază nevoia de a răspunde campaniilor curente
de dezinformare ale Rusiei şi invită Înaltul Reprezentant, în
colaborare cu statele membre şi instituţiile UE, să pregătească pînă în
iunie un plan de acţiune pentru comunicare strategică. O echipă de
comunicare va fi organizată, ca prim pas în această direcţie.“ Această
frază apare în concluziile oficiale ale ultimului Consiliu European (20
martie) şi reprezintă, deci, decizia oficială luată la cel mai înalt
nivel al Uniunii de a face ceva în legătură cu problema propagandei
ruseşti. Decizia vine după ce miniştrii de Externe ai Lituaniei,
Estoniei, Marii Britanii şi Danemarcei au adresat o scrisoare şefei
diplomaţiei europene, Federica Mogherini, cerînd măsuri de contracarare a
propagandei ruseşti.
Problema e că propaganda rusească e greu de contracarat pe teren neutru
şi în mod clasic. Haideţi să luăm un exemplu. Am văzut recent filmul
„documentar“ produs de televiziunea rusească Crimeea – întoarcerea acasă.
E halucinant. Pe fondul unui interviu lung luat lui Putin, este spusă
povestea anexării. Putin şi ziaristul-preş, un fel de Mihai Gâdea şi mai
zîmbitor, şi mai unsuros, sînt întrerupţi de miniinterviuri cu eroi şi
oameni simpli care se topesc de fericirea de a trăi în Rusia. Evenimentele
care au dus la anexare sînt „reconstituite“, practic minifilme
artistice care spun povestea asta cum trebuie scrisă în mod oficial. În
această versiune, Putin povesteşte cum îl salvează in extremis pe
Viktor Ianukovici, care era aşteptat cu mitraliere grele la şosea.
Chestia e povestită şi filmată ca într-un film de acţiune, bandele de
fascişti aşteaptă la pîndă, eroicul preşedinte şi eroicii săi soldaţi îl
scapă la mustaţă pe Ianukovici. Uff, planeta e salvată pentru moment!
Problema de fond e că totuşi Rusia a anexat o provincie a altui stat pe
motiv de intervenţie umanitară fără să existe nici o criză umanitară.
Acest adevăr simplu trebuie edulcorat. Propaganda rusească acţionează cu
tactica de la alba-neagra: vorbeşte mult, schimbă piesele între ele
cînd nu eşti atent. Acolo unde nu are de arătat criză umanitară în
Crimeea, propaganda mută discuţia. Deci, să vedeţi, stimaţi patrioţi,
nişte oameni fuseseră din Crimeea la Kiev ca să participe la
manifestaţiile anti-Maidan. Un erou apare într-o carcasă arsă de autobuz
(filmul pare a dispune de un buget serios). Eroul povesteşte. Deci ne
întorceam de la Kiev cînd ne-au oprit bandele de fascişti. Un fascist cu
mutră de măcelar, reconstituire cum ar veni, se apropie de cameră în
timp ce eroul continuă să povestească. Fascistul-măcelar scoate un
puşcoci şi trage fix spre cameră. Apoi rîde vampirian, vedem cartuşul
cum sare din puşcă şi creierii şoferului împrăştiaţi pe parbriz. Eroul
continuă să povestească: deci ne-au dat jos din autobuz, ne-au întins în
şanţuri şi ne-au pus să mîncăm geamurile sparte. În imagini,
reconstituire cum ar veni, oameni oropsiţi, cu figuri înfricoşate, sînt
bătuţi cu bîte de nişte namile fasciste.
Păi, dat fiind că brutele fasciste – vedeţi imaginile reconstituite, le
vedeţi, da? – împuşcă şoferi în Ucraina, nu e limpede că trebuia să
luăm Crimeea? E limpede. Şi urmează un şir lung de eroi care îşi spun
povestea. Forţele Berkut. După fuga lui Ianukovici, „berkuţii“ au fost
umiliţi în Ucraina, vedem imagini de la Liov, unde sînt puşi să ceară
iertare poporului. O atrocitate. Peste tot în Ucraina, zice o voce
gravă, berkuţii au fost linşaţi de fascişti (trecerea de la puşi să
ceară iertare la linşaj se face aşa, din încheietură, cît v-aţi întins
după seminţe). Numai în Crimeea au fost primiţi ca eroi. Şi vedem
imaginile cu gospodine care aplaudă şi sar de gîtul berkuţilor să îi
pupe. Motivul clasic al femeii anonime care pupă şi dă flori soldatului
anonim – el zîmbeşte, cadrul se lărgeşte, vedem marea, vedem mănăstirea,
Crimeea plînge de fericire şi se iubeşte cu berkuţii.
Ne întoarcem la Putin, care serveşte ziaristul cu ceai. Problema e că
berkuţii anti-Ucraina erau puţini în Crimeea, iar miliţiile populare
organizate spontan nu aveau arme. În acest timp, haite de fascişti
ucraineni se organizau pentru a invada Crimeea. Vedem imagini care aduc a
Frăţia Inelului, chipuri abrutizate de fascişti ucraineni
băutori de sînge fug de colo-colo bezmetic, agită bîte, zbiară isteric
(imagini reale filmate nu se ştie unde şi cînd). Şi ca să nu ratăm
referinţa culturală, sînt numiţi chiar aşa: orci. Deci orcii fascişti se
pregătesc să invadeze Tărîmul de Mijloc. Ce să facă cel mai erou dintre
preşedinţi? Ce să facă, ce să facă? Se zbate în dilemă. În timp ce
orcii fascişti se pregătesc, tătarii se agită. Dar, staţi aşa, tătarii
pe care îi ştiţi de la televiziunile odioase occidentale sînt nişte
trădători plătiţi de fascişti. Nişte „profesionişti ai drepturilor
omului“, zice Putin cu dispreţ. Ha-ha-ha – se distrează ziaristul –, ce
le-aţi mai zis-o la pramatiile alea, auziţi, cică drepturile omului!
Deci tătarii trădători se organizează anti-Rusia, dar aici intervin
adevăraţii tătari. Ziaristul-ventuză stă la masă cu nişte tătari care
zic că iubesc Rusia. Caz închis, şi tătarii voiau în Rusia, şi basta. Ne
întoarcem la „Primăvara rusească“. Da, aşa se numeşte oficial.
Primăvara rusească arată cam aşa. Poporul crimeean, cu feţe de
muncitori stahanovişti, se prezintă la o unitate a armatei ucrainene.
Poporul cere predarea armatei trădătoare. Din unitate ies nişte bestii
cu mitraliere. Şeful lor, o brută cu faţă de orc – nu uitaţi că e
reconstituire fidelă, la virgulă –, ordonă poporului să plece. Şeful
poporului se încruntă de parcă ar auzi că producţia pe ramură a scăzut.
Bestia cu chip de om ordonă soldaţilor să armeze mitralierele, în două
minute urmează să tragă în popor. E îmbrăcat în piele ca tîlharii
legionari ai lui Sergiu Nicolaescu, zici că e „dom’ Semaca“. Numără
secundele, mai e un minut şi poporul va fi masacrat. Tensiunea este de
nedescris, reconstituire fidelă, cum ar veni. Poporul nu cedează, nici
unul nu a întors spatele, zice şeful lor în interviu şi lăcrimează,
ziaristul se emoţionează patriotic. Faţă-de-Semaca continuă să numere
secundele. Şi, dintr-odată, din spatele poporului, se aude un huruit de
motoare. Poporul se întoarce, sînt nişte camioane militare. Şeful
poporului spune alert: nu ştiam cine sînt, am crezut prima dată că sînt
tot fascişti, că ne-au înconjurat, am crezut că s-a terminat. Uşa unui
camion sare, din ea zboară un tip mascat, îmbrăcat în uniformă. Apoi
altul, şi altul. Ei au arme şi iau poziţii în mijlocul poporului.
Poporul nu ştie ce să creadă. Tipii mascaţi îndreaptă armele spre
fascişti. Semaca e descumpănit. Înţelegem că sînt soldaţii noştri, ruşi,
zice şeful miliţiei populare. Poporul are lacrimi în ochi, fasciştii
fug ca nişte laşi ce sînt. Poporul a scăpat la mustaţă, mai ceva ca în
filmele americane, alea sînt minciuni, dar aici e reconstituire la
secundă.
Aşa a fost, zice preşedintele-erou Putin, am salvat poporul de la
masacru. Deci Rusia a trimis armata pentru că Faţă-de-Semaca ar fi tras
în popor, mă-înţelegi? O intervenţie umanitară cu anexarea unei regiuni
de la alt stat pe motiv că urma să se tragă? Păi, nu vedeţi
reconstituirea? Şi ştiţi ceva, zice Putin, oricum noi aveam dreptul prin
tratat să avem 20.000 de soldaţi în Crimeea. Cu toţi omuleţii verzi, nu
am ajuns la atît, deci nici măcar nu am încălcat vreun tratat.
Ziaristul zîmbeşte, la modul: da, dom’le, a fost după tratat. Bine, nu
zicea tratatul cu Ucraina că soldaţii au voie să iasă din baze, să
ameninţe şi să izoleze armata ucraineană, dar acesta e detaliu tehnic,
altfel totul a fost legal. După două ore şi jumătate de asemenea poveşti
comentate de Putin, filmul se termină cu copiii fericiţi care rîd în
focuri de artificii. Konieţ film.
Cam aşa arată propaganda rusească la zi. Acest film nu este unul
marginal, ci o producţie plătită de statul rus, cu participarea
personală a lui Putin şi promovată intens în afară. Ziariştii care au
lucrat la film şi regizorul pleacă în turnee externe (în Moldova li s-a
interzis accesul). Acesta este mesajul oficial al Rusiei. Că pare absurd
şi prostesc pentru orice om cu bun-simţ, nu contează. Pentru că
propaganda rusească nu mizează pe bun-simţ, ci pe efectele nesimţirii.
Propaganda rusească nu e ceva finuţ, nu lucrează la nuanţe. Propaganda
rusească e grobiană şi îşi propune să fie aşa. Pentru că scopul nu e să
convingă neapărat, ci să provoace confuzie. Propaganda rusească joacă pe
un instinct al echidistanţei care este parte din funcţionarea lumii
libere.
Abuzează de acest instinct. Să zicem că punctele de vedere asupra unui
subiect pot fi înşirate de la 1 la 10 pe o scală. O persoană X zice că 2
reprezintă adevărul. O persoană Y spune că 8 reprezintă adevărul.
Ziaristul onest şi echidistant crescut în libertate îi va chema pe X şi
pe Y să discute. După îndelungi dezbateri, opinia publică se va aglomera
statistic în jurul valorii medii, deci dacă îi întrebi pe oameni vei
avea o majoritate care votează că adevărul e în jur de 5. Încerc să
simplific pentru a se înţelege ideea. Cam aşa funcţionează lumea liberă,
unde există dispute de idei şi unde decizia finală se ia prin vot. Ce
face propaganda rusească (şi, în general, totalitară)? Vine şi spune că
adevărul este 25. O declară cu tupeu şi bagă mulţi bani ca să arate că
sub 25 nici nu se discută, cine e sub 25 e imperialist american sau
fascist. Comentezi?!
Practic, propaganda rusească invadează cetatea nu ca să participe la
dezbatere, ci ca să dea peste cap dezbaterea. Instinctul de echidistanţă
trădează libertatea cetăţii. Care e media dintre 2, 8 şi 25? Ce face
propaganda rusească e să delegitimeze centrul, să îl arunce în aer.
Adevărul nu mai este posibil. De asta, propaganda rusească are atît de
mult tupeu, pentru că scopul ei este confuzia, nu adevărul.
Propaganda rusească se îngrijorează de creşterea fascismului în Ucraina
şi în Europa. Asta în timp ce susţine partide de extremă dreapta şi de
extremă stînga în ţările UE, în timp ce partidul guvernamental de la
Moscova organizează în Rusia conferinţa extremei drepte din Europa. Şi
în timp ce şeful de stat european cel mai apropiat de portretul unui
fascist clasic este chiar Vladimir Putin. Orice dezbatere este inutilă
cu aceşti oameni. Ambasadorul rus la Bucureşti îl face, cu tupeu, pe
Vladimir Tismăneanu „bădăran“. Vasile Ernu spune că Monica Macovei
propune un pogrom contra săracilor. Acest gen de tupeu nu e menit să
provoace dezbatere reală. Vine şi zice că tot ce ştim noi e invers, de
fapt, deci hai să flecărim fiecare de capul nostru. În timp ce Putin
cucereşte ce vrea el. Iar dacă ne indignăm de asta, propaganda rusească
vrea să ne ţină ocupaţi cu temele şi termenii ei. Să „dezbatem“ cu ei.
Oare este Maidanul fascist, oare este Tismăneanu bădăran, oare este
Macovei ucigaşă de săraci, oare sînt amîndoi nişte zoofili sau poate, de
ce nu, nişte pedofili? Păi, haideţi să dezbatem chestiile astea, Ernu e
mereu la datorie. Dar atenţie ce poziţii luaţi în public, pentru că
ambasadorul rus şi Ernu dau note şi decid ce e democratic şi acceptabil
în spaţiul public. Păi, nu?
Nu trebuie să cădem în această capcană. Dezbaterea cu propagandiştii
ruşi nu are ca rezultat decît să le facă jocul. În ţările UE şi în
ţările asociate, ca Moldova, propaganda trebuie combătută cu mijloace
penale şi administrative. Nu avem nici un motiv să lăsăm spaţiul public
infectat de agenţii distrugerii libertăţii. Nu avem nici un motiv să
oferim drept egal în cetate agenţilor propagandei ruse. Apoi,
contraofensiva UE trebuie să meargă în terenul Rusiei. Abia acela e un
plan eficient. Vocea Americii, BBC şi Europa Liberă au fost instrumente
eficiente în fostul Război Rece, care trebuie reînviate în Războiul Rece
care tocmai începe, adaptate tehnologiei la zi. Spoiala va cădea de pe
regimul fascist al lui Putin, aşa cum a căzut şi de pe regimul comunist,
cele două ideologii surori antilibertare nu pot livra bunăstare, iar
ruşii se vor sătura treptat de isteria lui Putin. Doar că va dura. Şi
trebuie să ne pregătim să rezistăm infecţiei cu propagandă, de dragul
libertăţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu