vineri, 20 martie 2015

Reforma politică a României (I). Consiliul de administrare a ţării.



[Proiecte mai mult (pentru că nu vor ei) sau mai puţin (dacă vrem noi) fanteziste]
Nu vi se pare că avem cam mulţi politicieni? Prea mulţi în general, de nu mai avem loc de ei în orice instituţie a statului te-ai duce, dar şi în comparaţie cu, de exemplu, medicii, profesorii sau inginerii? Nu sunt ei, cel mai adesea, nişte nulităţi inutile, ba chiar dăunătoare? Nu sunt ei cei care, pentru că habar nu au ce să facă, încurcă şi complică existenţa noastră prin reglementări tâmpite, ticăloase, sau şi una şi cealaltă. Dar şi  cei care cred că merită mult mai mult decât salariul, bun doar pentru prostovani, aşa că ţes scheme de jaf, pe care le descoperim acum în toată splendoarea zecilor şi sutelor de milioane de euro pe care le implică? Şi nu ocupă ei locul altora mai bine pregătiţi, mai responsabili şi mai amabili?
Ba da, veţi răspunde într-un glas (sper să nu mă înşel, dar oricum o excepţie două nu se pun), să scăpăm de ei. Uşor de spus, greu de făcut din moment ce noi am fost de acord să le dăm în mână puterea de a decide cum să arate statul în care trăim. Şi pe urmă, nici nu ar fi nimerit să scăpăm de toţi deodată pentru că asta ar însemna haos şi, în haos, la putere se caţără alţii, cel puţin la fel de hămesiţi, de fără principii şi de fără ruşine ca şi ceilalţi. Din cauza asta nici nu agreez anarhismul (care, ca în orice perioadă de decrepitudine politică şi socială, îşi face tot mai simţită prezenţa în lume şi în România). Dar să ne întoarcem.
Poate că nu putem (pentru că nu vor fi ei de acord) şi nici nu e bine (pentru că noi suntem nişte persoane raţionale, cu izvoarele competenţei noastre în învăţămintele trecutului şi cu privirile aţintite către viitor) să scăpăm de toţi dintr-o dată, dar măcar de unii, pe ici pe colo, putem.
Să luăm, de exemplu, parlamentul. În MAI AVEM NEVOIE DE PARLAMENT? DAR DE PARTIDE?), după o analiză, pe care nu o mai reiau aici, a inutilităţii parlamentului, a daunelor şi costurilor imense (nu numai financiare) induse societăţii, enumeram la final câteva posibile variante de înlocuire sau de îmbunătăţire a activităţii acestuia. În continuare am să v-o prezint, mai pe larg, pe una dintre cele care au trezit interesul .
Dacă poporul reprezintă totalul proprietarilor României şi  îşi desemnează prin alegeri nişte reprezentanţi care să decidă pentru el, de ce ne trebuie 588 (ca acum), 470 (ca în trecut), 300 sau 100 de parlamentari (în afară de motivele şmechereşti şi ipocrite pe care le-am prezentat în articolul menţionat mai sus) şi nu sunt suficiente 4, 5, 6, 7… persoane, liderii, sau reprezentanţii, partidelor care trec un anumit prag de susţinere populară (3 %, 5 %)? Mai ales că, după cum ştim cu toţii,  şi în parlamentul actual şi în toate cele anterioare s-a votat după cum s-a decis la partid?
Principiul de lucru s-ar menţine. Ai luat 40 % din voturile populare, ai 40 de voturi în consiliu. Ai luat 20, ai 20. Ai luat 5, ai cinci.  Te poţi alia pentru a face guvernul, ca şi acum. Legile ar fi făcute de personalul tehnic, ca şi acum. Oamenii s-ar aduna dimineaţa şi până pe seară ar lucra. Dar în toate cele 5 zile lucrătoare. Fără deplasări în teritoriu. Fără vacanţe prelungite. Adică, un soi de consiliu de administrare, care trasează prin legi politica pe care o face guvernul, similar relaţiei dintre consiliul de administraţie şi comitetul director într-o firmă.
Ce am obţine? Renunţarea la ipocrizie (Parlamentul este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României!!!!?) şi revenirea la realitate: cine conduce (adică guvernul, adică partidul sau partidele aflate la putere) răspunde. Nu am mai avea fenomene de bipolaritate pe aceeaşi temă; vezi Ponta primul-ministru şi Ponta deputatul. Legile s-ar vota mult mai repede, mai transparent şi, poate, mai responsabil dat fiind contactul direct cu publicul interesat care ar şti că de vină este cutare sau cutare partid şi nu o misterioasă şi incontrolabilă alianţă a parlamentarilor răi şi de nestăpânit (care de fapt îndeplinesc ordinele primite de la partid). Şi dacă nu am avea legi mai bune, măcar am cheltui mult, mult mai puţini bani. De exemplu, acum, bugetul parlamentului este de 346 milioane de lei.
Mi s-ar putea răspunde invocându-se posibilitatea (iluzorie) ca parlamentarii mânaţi de responsabilitate să se unească pentru a se opune iniţiativelor dăunătoare şi pentru a le susţine pe cele benefice pentru ţară. Cunoaştem vreo astfel de situaţie în cei 25 de ani? Eu nu-mi amintesc. Pretextul discutării şi modificării în parlament nu stă în picioare pentru că nicio modificare nu se admite în formula finală fără a trece prin filtrul deciziei de partid.
Ar mai putea fi argumentul reprezentării minorităţilor în camera deputaţilor, dar aceasta nu este decât doar o prezenţă de imagine, altfel grupul respectiv aliniindu-se, întotdeauna celor aflaţi la putere.
Aceeaşi regulă poate să fie aplicată pentru consiliile judeţene şi consiliile locale. La alegerile din 2012 au fost votați 41 de preşedinţi de consilii judeţene, 3.187 de primari, 1.338 consilieri judeţeni  și 40.311 consilieri locali, adică 44.877 de membri de partid plătiţi de la bugetul de stat. Care îşi aduc în structurile pe care le conduc alte zeci şi sute de mii de colegi de partid, de membri de familie sau de fraţi de tâlhărie. Nu am date, dar dacă adunăm toate cheltuielile implicate de fiecare ales local (salarii, pensii, clădiri, chirii, energie, dotări, consumabile, comunicaţii, automobile, deplasări în străinătate, comunicaţii, protocol etc ) per total, probabil, se adună câteva miliarde. Ca să nu mai vorbim de învârteli, escrocherii, hoţii, jafuri, corupţie adică. Şi pentru ce? Pentru a mima democraţia? Păi dacă tot o mimăm, putem mima în 5 la fel de bine ca în 50 sau în 500. Este evident că orice activitate în folosul societăţii are nişte costuri, dar activează aceşti oameni în folosul societăţii? Din păcate, cei mai mulţi, copleşitor de mulţi, nu!
Data viitoare vom vorbi şmecheriile legislaţiei privind înfiinţarea şi funcţionarea partidelor şi despre cum ar putea fi altfel.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Materialişti contra materiei - omul maşină, negarea femeii şi a bărbatului, veţi fi ca Dumnezeu...

    de Anthony Esolen Care este miza în controversele actuale legate de bărbat și femeie? Nimic altceva decât creația însăși. Una dintr...