duminică, 12 august 2012

Amice, eşti idiot! (2)

Locul I: crin antonescu,
pentru naturala interpretare a rolului din lovitura de stat la teatru "Un bufon pe scaunul Preşedintelui", căci ce altceva poate fi cel care recunoaşte că este un "acting president" (în engleză acting are şi sensul de interimar dar şi pe acela de a juca teatru) şi ne anunţă că Florin Geogescu este "mother and father hahaha..." după care, cocoţat pe spătarul scaunului cu pricina şi ţinându-l strâns în braţe ne anunţă că nu mai pleacă de pe el decât omorât de Băsescu? (De ce oare numai de Băsescu, de ce nu şi de altcineva? Care e fondul psihanalitic al acestei relaţii? Ură şi iubire fără margini? Băsescu e, pentru crin, masculul alfa?)

Locul II: victor paul dobre
care după ce face nefăcuta, îşi dă viteaz şi demn demisia pentru a scăpa de  "anumite presiuni" cărora tocmai le dăduse curs.

Locul III: (aproape permanent, alături de oricare alt vremelnic ocupant) radu mazăre
un bufon mai mititel (care şi-a us păr pe el), de provincie, care tot ţopăie şi ne face cu mâna de lângă barosanii zilei ca să-l vedem şi pe el. Ultima dată ne-a adus, conform declaraţiilor personale, 25 de manechine cu buletinul în chiloţi - viril cum îl ştim, suntem siguri că l-a verificat el înainte şi şi-a pus şi ştampila "votat" cât l-a ţinut cerneala - şi care aveau voie să se ducă la plajă numai după ce votau "DA". Pentru răuvoitori, precizăm: evident că pentru destituire. Căci pentru instituire, ştiu fetele mai bine şi nu e nevoie să le mâne cineva de la spate.

Un comentariu:

  1. Vorbiti de crestinism, dar nu faceti decat sa aruncati cu venin si ura. Nicio urma de iertare, de compasiune, de liniste sufleteasca a celui care stie ca totul e in mainile Domnului... Cu totii avem nemultumiri, dar prin textele astea transpira ura...Apropo de crestinismul de duminica. Dumnezeu sa ne ierte

    RăspundețiȘtergere

Materialişti contra materiei - omul maşină, negarea femeii şi a bărbatului, veţi fi ca Dumnezeu...

    de Anthony Esolen Care este miza în controversele actuale legate de bărbat și femeie? Nimic altceva decât creația însăși. Una dintr...