Dovezi ale conspiraţiei oculte împotriva omenirii (I) - Distrugerea Yugoslaviei şi uciderea lui Miloşevici.

Mulți oameni nu cred că această conspiraţie există. Interesul meu pentru conspiraţii a apărut atunci cand am ajuns la concluzia că ele trebuie să existe ân cazul distrugerii patriei mele Iugoslavia. Presa occidentala a minţit în unanimitate în legătură cu situaţia din Iugoslavia. O raportare falsă coordonată nu poate reprezenta altceva decât o conspiraţie. Raportarea falsă unanimă sugerează că există o putere dictatorială unică care controlează lumea occidentală. Daca există două sau mai multe centre independente de putere, vor lupta pentru dominaţie şi o vom vedea. Această putere dictatorială ascunsă a stabilit conspirația care i-a ajutat să rămână la putere timp de secole. Ea intenționează să cucerească lumea prin corupţie, înşelăciune şi divizarea oamenilor și prin războaie de pedepsire.

Presa occidentală a prezentat dizolvarea Iugoslaviei ca pe un conflict intern între națiunile iugoslave. Era adevărat, dar puterile occidentale aveau de asemenea interesul de a diviza și de a cuceri Iugoslavia. Socialiștii au câștigat alegerile din republicile din Serbia și Muntenegru, în timp ce partidele pro-capitaliste au câștigat în restul Iugoslaviei. Nicio surpriză că lumea occidentală a acuzat Serbia de problemele din Iugoslavia și a sprijinit celelalte republici. A fost cauza principală a războaielor. După aproape zece ani de rezistență a Serbiei la presiunea occidentală, conspiratorii și-au pierdut răbdarea și au cerut o intervenție militară împotriva sârbilor din Iugoslavia. Rusia a depus un veto în acest sens în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Atacarea unui stat independent fără aprobarea Națiunilor Unite este o crimă, iar aceasta a fost o problemă pentru conspiratori.

 

Președintele Clinton

Oficial, presedintele american Bill Clinton trebuia sa lanseze atacul asupra Iugoslaviei. Bineînțeles, el s-a opus comiterii infracțiunii. Apoi a apărut cazul Monika Lewinsky, în de care presa a arătat un interes deosebit față de viața sexuală a președintelui Clinton, informând despre acest lucru în fiecare zi timp de peste un an. Apoi Congresul american, Senatul și Curtea Supremă au descoperit şi ele interesul pentru viața sexuală a președintelui SUA și l-au citat să depună mărturie despre viața sa sexuală în fața Marelui juriu. De când Congresul SUA, Senatul si Curtea Supremă sunt interesate de viata sexuală a preşedintelui american?

Răspunsul este – din momentul în care Bill Clinton a rezistat la comiterea infracțiunii de agresiune împotriva Iugoslaviei. Președintele Clinton a mințit în fața Marelui juriu cu privire la viața sa sexuală, ceea ce majoritatea oamenilor ar face în locul său. Si faptul că a minţit sub jurământ în legatură cu viaţa sa sexuală, a condus la acuzatia de mărturie falsă, obstrucționarea justitiei şi la punerea sub acuzare a acestuia. Viața sexuală a lui Bill Clinton l-ar fi putut îndepărta de pe poziția prezidențială. Serios?

Procesul de punere sub acuzare a lui Bill Clinton nu a fost altceva decât șantaj. Şantajul l-a obligat pe preşedintele Clinton să conducă la agresiunea criminala a NATO asupra Iugoslaviei sau să se confrunte cu înlaturarea lui din funcţie. Desigur, președintele Clinton a ales postul şi nu viețile a mii de oameni și a comandat atacul asupra Iugoslaviei. Cazul Lewinsky a fost complet uitat în momentul în care Bill Clinton a decis să desfășoare o agresiune militară împotriva Iugoslaviei. A fost o crimă. Am scris mai multe despre acest lucru în articolul My debt to Yugoslavia.

Şi astfel ajungem la întrebarea cine are o asemenea putere de a manipula Congresul american, Senatul si Curtea Suprema şi de a-l şantaja pe preşedintele Statelor Unite? Este, fără îndoială, o organizație puternică, cu oameni excepțional de bogați. Cei care  ar putea comite o astfel de infracțiune sunt doar câțiva, şi o anchetă nu ar trebui să aibă probleme să-i găsească pe cei responsabili, chiar dacă îţi ascund averile şi puterea de influenţă.

 

Președintele Miloşevici

Lumea occidentală l-a proclamat vinovat pe președintele Serbiei și apoi al Iugoslaviei, Slobodan Miloşevici, pentru toate războaiele din Iugoslavia. După lovitura de stat din Iugoslavia organizată de conspiratori în anul 2000, președintele Miloşevici a fost arestat și trimis la Curtea Internațională de Justiție de la Haga. El a fost acuzat acolo pentru crime pe care le-ar fi comis în războiul din Iugoslavia. În patru ani de proces, nici o dovadă nu a confirmat că ar fi comis vreuna dintre crimele de care fusese acuzat. În acest fel justificarea agresiunii NATO asupra Iugoslaviei a devenit deosebit de şubredă. În aceste condiții, moartea lui Slobodan Milošević a răspuns cel mai bine nevoilor conspiratorilor.

Există o bază pentru investigarea medicilor care au avut grijă de boala cardiacă a lui Slobodan Miloşţevici la Tribunalul de la Haga. Cu trei luni înainte de moartea sa, un control medical a găsit urme de medicament Rifampicină în sângele său. Este un medicament pentru lepră și tuberculoză, cunoscut ca neutralizator al unor efecte ale medicației primite de Milošević pentru tensiunea sa crescută de sânge și starea inimii sale. Milošević a fost informat despre această descoperire cu patru zile înainte de moartea sa, când a încetat să mai ia medicamente.

Chiar numai găsirea, în sângele lui Miloşevici, a medicamentului nenecesar  și care reducea efectul medicaţiei pentru afecţiunile cardiace, ar putea fi considerată o tentativă de crimă. Ancheta asupra motivelor pentru care medicamentul pentru lepră și tuberculoză a fost localizat în sângele său nu a fost niciodată efectuată. Tribunalul a emis comunicate conform cărora Slobodan Milošević a avut acces liber la medicamente, astfel încât a putut să fi luat chiar el medicamentul. Cu alte cuvinte, ar fi putut să o facă cu scopul de a se sinucide. Investigarea morții lui Slobodan Miloşevici nu a luat în considerare faptul că a cerut primirea de ajutor de la un doctor independent. Instanța a respins cererea sa. Rezultatul a fost infarct din care a murit. Nu este nicio surpriză faptul că anchetatorii au concluzionat că Miloşevici a murit dintr-un atac de cord ca o cauză naturală.

Cu toate acestea, un număr mare de medici au declarat că moartea sa ar fi fost cu siguranță împiedicată de operarea de rutină de angiografie coronariană și de montare a un ui stent. Aceasta este o procedură medicală elementară pentru boli cardiace care i-ar fi salvat viaţa. Medicii trebuie să răspundă de ce nu s-a efectuat o astfel de intervenție de rutină de introducere a stenturilor în artera sa cardiacă? Fostul prim-ministru al Serbiei, Ivica Dacici, a declarat că „Miloşevici nu a murit la Haga, ci a fost ucis la Haga”. Se poate presupune, fără îndoială, că moartea lui Slobodan Miloşevici a fost o crimă comisă de Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Ancheta trebuie redeschisă. In primul caz, ar fi fost vorba de o persoana care a fost in mod special responsabila pentru moartea sa. Mai multe informații pot fi găsite aici: Death of Slobodan Milošević.

Omorârea premeditată a bătrânilor prin pandemie; detalii din 12 state.

In imagine, victime ale gripei spaniole.

 Conform OMS, suntem cam cu 84 % prea mulţi pe Terra. Eutanasia se aplică deja în mai multe state vestice cu o creştere semnificativă de la an la an.

Ca urmare a orgiei negre a pandemiei, bătrânii, bolnavii cronici, debilii de toate soiurile, indivizii asociali sau antisociali, cei fără resurse şi fără adăpost vor putea, fie din propria dorinţă, fie ca urmare a aplicării regulilor de igienizare şi sănătate publică, a celor de protecţie a naturii şi a politicii înţelepte a statului preocupat de protejarea populaţiei, să fie eutanasiaţi.

Un alt obiectiv este schimbarea structurii populaţiei prin intermediul unei eugenii de masă în rândul persoanelor în vârstă, care sunt reprezentanţii vechii lumi, ai tradiţiilor, identităţilor, creştinismului, cu noile generaţii fără experienţa unei societăţi totalitare şi formatate după cerinţele noi societăţi, care chiar luptă pentru o astfel de societate manipulaţi fiind să creadă că ea e viitorul luminos al omenirii.

Trupurile eutanasiaţilor  vor fi, după cum pemite legislaţia privind pentru noi metode de înhumare, transformate în îngrăşământ pentru agricultură. 

John Rappoport îmi sprijină acest comentariu cu prezentarea analizei făcute de John Pospichal, şi publicată sub titlul "Întrebări pentru apologeţii blocării”, postat la Medium.com.

[Este vorba de blocarea oamenilor în casă, spitale, case de sănătate şi oriunde altundeva prin măsuri ale stării de urgenţă. (n. trad.)]

Pospichal a examinat numărul total al mortalității pentru Austria, Belgia, Danemarca, Anglia și țara Galilor, Franța, Italia, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția, Ecuador şi New York City.

Iată extrase din articolul său, pe care îl găsiţi în întregime la https://medium.com/@JohnPospichal/questions-for-lockdown-apologists-32a9bbf2e247 şi în care puteţi găsi diagramele evoluţiei deceselor în toate cazurile studiate.

Acum avem date privind mortalitatea în primele luni ale anului 2020 pentru multe țări și, după cum vă puteți aștepta, au existat creșteri abrupte asociate cu începutul pandemiei COVID-19 în fiecare dintre ele.

În mod surprinzător, aceste creșteri nu au început înainte ca blocările să fie impuse, ci după aceea. Mai mult, in aproape toate cazurile, au inceput imediat dupa aceea. De multe ori, mortalitatea a avut o tendință descendentă înainte cu o inversare bruscă a cursului după ce au fost decretate blocările prin stările de urgenţă.
... o constatare uimitoare...

Veți observa că doar numai după ce fiecare țară (sau oraș) a fost blocată, creșterile au început. Mai mult, au inceput imediat, si in aproape toate cazurile, abrupt.
 

Toate acestea ne conduc la următoarele întrebări, pe care le punem tuturor celor care continuă să apere folosirea blocărurilor ca mijloc eficient de a preveni decesele în exces.

De ce nu a existat o creștere semnificativă a mortalității, în orice țară pentru care avem date de încredere, înainte de începerea blocărilor?

De ce există o corelație precisă și exactă între începutul blocărilor și creșterea semnificativă a mortalității totale?

Cum se face că guvernele din fiecare țară au impus blocările exact în același timp în raport cu creșterea următoare abruptă a ratei totale de mortalitate a populației lor?

Cum se face ca acest moment din timp (adică, impunerea blocării) să cadă chiar înainte de această creştere abruptă?

Majoritatea încercărilor de a răspunde la aceste întrebări ar implica probabil afirmația că autoritățile din fiecare țară aveau o anumită notiune a răspândirii reale a virusului la începutul pandemiei. Dar acum știm că nu așa s-a întâmplat. În primele săptămâni și luni ale anului 2020, testarea a fost extrem de limitată. 

Acest lucru s-a bazat, parțial, pe presupunerea că virusul nu a fost încă răspândit. Pe măsură ce testarea a fost extinsă în mod sistematic, numărul rezultatelor pozitive a crescut, iar această creștere a fost considerată, în general, ca fiind corespunzătoare răspândirii efective a virusului.

Acum, testele post-mortem au arătat că virusul circulă — și a omorât — cu câteva săptămâni sau chiar cu câteva luni înainte de a fi fost detectat inițial în multe țări. Alți cercetători ajung la aceeași concluzie: răspândirea virusului a fost subestimată cu mult la începutul pandemiei.

Ceea ce ne conduce la întrebarea noastră finală:

Dacă autoritățile sanitare au subestimat cu mult răspândirea virusului la începutul pandemiei, de ce a așteptat totuși virusul până când au fost impuse blocări pentru a începe brusc uciderea la niveluri care au depășit decesele normale?

La ultima intrebare, vă voi răspunde eu: Nici un virus nu ar fi aşteptat. Nu vorbim despre un virus. Vorbim despre efectele bruște ale blocărilor.

Iar aceste efecte subite au strivit, întâi și imediat, pe cei mai vulnerabili oameni din aceste țări.

Bătrânii, care erau deja bolnavi de mai mulţi ani.

BLOCĂRILE AU FORȚAT DECESELE PREMATURE ALE PERSOANELOR ÎN VÂRSTĂ.

OAMENI CARE AU SUFERIT DE ANI DE ZILE DE ZILE DE BOLI MULTIPLE, CARE AU FOST TRATAȚI CU MEDICAMENTE TOXICE, ALE CĂROR SISTEME IMUNITARE AU FOST DEJA GRAV COMPROMISE...

ŞI CARE, DEODATĂ, SUNT INGROZIŢI DE ALŢI DOI FACTORI.. ― POSIBILITATEA UNUI DIAGNOSTIC COVID-19 ȘI IZOLAREA DE PRIETENI ȘI FAMILIE. ACEŞTI DOI FACTORI I-AU ÎMPINS PESTE MARGINEA PUTERILOR LOR ŞI AU MURIT.

În special în cămine de bătrâni, dar și în spitale, şi în casele lor.

Aceasta este adevărata față a "COVID".

Aşa s-ă făcut ca numărul cazurilor şi numărul morţilor sa fie umflate în toată lumea, pentru a da impresia unui virus circulând liber.

Fără aceste cifre uriașe, întreaga şaradă vicioasă a unei pandemii ar fi fost expusă și respinsă imediat.

Blocările sunt o metodă de ucidere.

Guvernatorii, primarii, președinții și premierii care au impus blocările - și în spatele lor, planificatorii "COVID" - au ucis (premeditat) bătrâni.

Falşi păstori, falşi învăţători, falşi prooroci

 

(Episodul anterior la:  https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/06/nesupunere-binecuvantata-sau-ascultare.html)

Capitolul 3
 

Ce spun Sfintele Scripturi despre ascultare

Scriptura face o distincţie clară între păstorii buni si mercenarii răi, slujitorii adevarati şi curaţi ai lui Dumnezeu, învăţători şi profeti, pe de o parte, şi preoţii falşi, învăţători falşi, şi prooroci falşi, pe de altă parte.

Iată câteva citate din cartea Sfântului Profet Ieremia, folosite de Sf. Grigorie Palama în legătură cu păstorii eretici moderni:

Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţara. Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă? (Ieremia 5:30-31).
Păstorii s-au prostit, n-au căutat pe Domnul; pentru aceea n-au propăşit şi li se risipesc toate turmele. (Ieremia 10:21).
Un mare număr de păstori îmi pustiesc via, îmi calca ogorul în picioare; ogorul Meu cel plăcut îl prefac într-un pustiu părăsit. Il pustiesc, şi el stă trist şi pustiit înaintea Mea. Toată ţara este pustiită, căci nimeni nu ia seama la ea. (Ieremia. 12:10-11).

Domnul Hristos însuși împarte clar păstorii în buni și răi, recfomandând ascultarea numai de păstorii buni și în niciun caz de cei răi — mercenarii care sunt interesați doar de propriul lor profit și care nu intenționează să se sacrifice pentru binele oilor, lăsându-le fără apărare atunci când sunt atacate de lupi:
Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun, sufletul sau şi-l pune pentru oi. Dar simbriasul si cel ce nu este pastor si cel ce nu este stapan al oilor vede lupul venind si lasa oile si fuge; si lupul le rapeste si le risipeste. (Ioan 10:11-12).

Mulți păstori falși au intrat în strână, dar nu prin ușă, adică nu prin harul lui Dumnezeu, ci prin „alt mod”, adică prin diferite tipuri de simonie. Și, prin urmare, ei, după cum spune Sfântul Nicodim al muntelui Sfânt, nu sunt vasele alese ale lui Dumnezeu, și nici măcar nu sunt protectorii poporului, ci pur și simplu impostori.

De aceea oile îi privesc ca pe nişte străini, nu îi ascultă şi nu îi urmează - la urma urmei, nu se uită decât la adevaraţii păstori:

Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe oareunde, acela este fur şi tâlhar. Dar cel ce intră pe uşă este pastorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui şi el îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară. Şi când pe toate ale lui le scoate afară, el merge înaintea lor şi oile îl urmează, fiindcă-i cunosc glasul. Dar pe un străin ele nu-l urmează, ci fug de el, fiindcă ele nu cunosc glasul străinilor". (Ioan 10:1-5).

Totuși, dacă oile, adică credincioșii, dintr-un anumit motiv, urmează păstorul rău, atunci ele însele vor fi responsabile pentru această acțiune. Acest lucru este clar menționat în decretele apostolice. Laicitatea nu poate pretinde că sunt doar oi ascultatoare, că ei înșiși nu decid nimic și că toată responsabilitatea îi aparține exclusiv păstorului, care va da răspuns pentru tot. A gândi astfel este dezastruos, pentru că o moarte sigură va aştepta oile, nu numai când nu vor urma bunul păstor si, prin urmare, vor fi atacate de lupi, ci şi când vor urma păstorul rău. În concluzie, decretele apostolice oferă următorul sfat, care este relevant în orice moment: Prin urmare, este necesar să fugi de păstorii stricători.

Este imposibil să se menționeze tot ceea ce spune Noul Testament despre falşii învăţătorii, prooroci şi despre falşi păstori. Vom cita doar cuvintele Sfântului Apostol Pavel, adresate bătrânilor din Efes, pe care i-a chemat la Militus, pe când se întorcea la Ierusalim din ultima sa călătorie apostolică. El îi avertizează că vor apărea în curând păstori lupi în haine de oi, eretici care vor face orice pentru a dispersa turma. Cu toate acestea, cei care pervertesc Evanghelia pentru a atrage ascultătorii și a încerca să-i facă urmașii lor vor veni și dintre bătrâni:

Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Stiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. (Fapte 20:28-30).

Și, în cele din urmă, apostolul îi avertizează pe credincioși că în probleme de credință și ascultare este necesar să se exercite o astfel de precauție și prudență încât, chiar dacă el însuși sau un înger ar începe să învețe altceva, necunoscut anterior, apoi, aceştia nu trebuie să se supună:

Dar, chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema! (Galateni 8).

Va urma.

Acest articol este din capitolul 3 al broșurii Neascultare binecuvântată sau ascultare pierzătoare?, scrisă de părinteleTeodoros Zisis, profesor emerit al Facultății Teologice a Universității Aristotel din Salonic, un luptător aprig împotriva ecumensimului, pe care îl consideră mai rău decât toate ereziile anterioare, luate în parte şi împreună. Această poziţie l-a adus şi la întreruperea pomenirii arhiepiscopului Antim, începând din Duminica Ortodoxiei, în 2017, pentru sprijinirea de către acesta a Sinodului din Creta din 2016. Ca răspuns, arhiepiscopul i-a interzis să desfăşoare serviciul religios şi să predice în bisericile din eparhia Tesalonicului, l-a deferit tribunalului spiritual, l-a oprit de la împărtăşire şi i-a luat titlul onorific de protopresbiter.

Nu vă prezint această broşură pentru că aş fi un contestatar al sinodului mai sus pomenit şi un sprijinitor al ideii de nepomenire a ierarhilor care au participat  la sau susţin acest sinod  şi documentele sale, ci pentru discuţia foarte folositoare despre ecumenism şi efectele lui şi pentru a încerca o lămurire a dilemei cutremurătoare, pe care am întâlnit-o la mulţi, despre până unde se poate întinde ascultarea faţă de preoţi şi ierarhi.