576 de miliarde în plus penjtru bogaţii Americii în cele 11 săptămâni de pandemie! Şi 42,6 milioane şomeri!

 

După cum spuneam în analiza anterioară, "Lumea ca o puşcărie", şi am arătat în alte analize, crizele sunt pentru trecerea banilor de la cei mulţi şi săraci sau de mijloc, către cei puţini şi foarte bogaţi. Şi în acest fel, pentru trecerea în dependenţă de stat, adică în sclavie, a peste 90 % din populaţia globului.

Asta s-a întâmplat şi în cele 11 săptămâni de pandemie americană, perioadă în care economia a căzut cu 53 % (conform FED), iar şomerii au ajuns la peste 42,6 milioane - în acest număr nu sunt incluse alte multe milioane de lucrători care au depus cereri de ajutor. 

Unii, cei aleşi, cei care ne ameninţă cu pandemiile, cu o lume puşcărie, cu vaccinuri, educaţie sexuală, care pun la cale revoluţii, rebeliuni ale anarhiştilor, adică cu un iad pământean, au fost, şi de data asta, cei care au fost răsplătiţi. De cine? De ei, de stăpânii lor mult mai bogaţi decât ei, ale cărora sunt, în realitate şi averile acestor slugi întunecate, de stăpânul absolut al stăpânilor lor şi al lor.

Şi acesta nu este decât începutul. Continuarea va fi lungă, chinuitoare, devastatoare, dacă vor fi lăsaţi să-şi facă în continuare de cap.

Per total, adică compensând pierderile anterioare acestei perioade cu câştigurile din  timpul ei, primii 50 de miliardari, ca grup, au în plus 39 de miliarde acumulate în timpul celei mai devastatoare perioade a epocii moderne a umanităţii din punct de vedere medical şi economic (pe timp de pace, desigur).

Iată şi o listă cu "fericiţii" câştigători ai banilor redistribuiţi:

Jeff Bezos – creștere cu 36.2 miliarde de dolari

Mark Zuckerberg – creștere cu 30.1 miliarde de dolari

Elon Musk – creștere cu 14.1 miliarde de dolari

Sergey Brin – creștere cu 13.9 miliarde de dolari

Larry Page – creștere cu 13.7 miliarde de dolari

Steve Ballmer – creștere cu 13.3 miliarde de dolari

MacKenzie Bezos – creștere cu 12.6 miliarde de dolari

Michael Bloomberg – creștere cu 12.1 miliarde de dolari

Bill Gates – creștere cu 11.8 miliarde de dolari

Phil Knight – creștere cu 11.6 miliarde de dolari

Larry Ellison – creștere cu 8.5 miliarde de dolari

Warren Buffett – creștere cu 7.7 miliarde de dolari

Michael Dell – creștere cu 7.6 miliarde de dolari

Sheldon Adelson – creștere cu 6.1 miliarde de dolari.

https://ips-dc.org/billionaire-pandemic-wealth-gains-surge-past-half-trillion-42-6-million-file-unemployment/

Lumea ca o puşcărie. Gates şi Rockefeller ne-au "profeţit" pandemia, Pentagonul anarhia urbană. Obiectivul ambelor: dictatura globală!

 
Despre ceea ce se întâmplă acum în SUA, de mai mult timp în Europa (cu o pauză provocată de pandemie, dar cu o curândă reluare mult mai în forţă pe fundalul căderii economice masive), în curând în întreaga lume,  se discută de ceva vreme. 
De asemenea, există voci care susţin, cu argumente foarte serioase şi cu suportul fără dubii al modului în care au acţionat concertat mai toate statele lumii în recenta "pandemie", că toate aceste mişcări de ameninţare biologică, de anarhie şi terorism, de prăbuşire economică - resimţite doar de mase, nu şi de bogaţii care, în mod paradoxal, îşi multiplică averile după ce dau faliment - toată această desfăşurare de scenarii şi evenimente generatoare de incertitudine, panică, teroare, nesiguranţă, dezorientare, sunt parte a unui război total al guvernelor, sub conducerea mafiei bancare globaliste, împotriva propriilor popoare pentru a netezi drumul către statul autoritar mondial în noua ordine mondială.
Un al treilea lucru pe care vrerau să-l semnalez este acela al straniei combinaţii dintre "prezicerile" acestor lanţuri de efecte şi evenimente, uneori cu mult timp înainte, venite chiar din zona Puterii, şi nepregătirea totală a structurilor de stat pentru a le face faţă, atunci când previziunile se împlinesc. 
Ceea ce ne duce cu gândul la două înţelesuri: fie ele au menirea de a ne obişnui cu ideea unui viitor tot mai neguros al lumii actuale, din care se va putea naşte, dacă urmăm drumul indicat de ei, un viitor sigur, luminos, prosper; sau de semnalizare a ceea ce va urma şi de diseminare a scenariilor de aplicat în momentele în care se va ajunge, prin iniţierea intenţionată sau aleatorie a unor evenimente declanşatoare, la configuraţii de acel tip. Probabil ambele şi chiar mai multe.

Astăzi am să vă prezint aici, foarte pe scurt, urmând să revin într-o analiză mai amplă a situaţiei pe care am şi o voi descrie, la două astfel de discuţii/dezbateri/previziuni.

Prima este un raport extrem de relevant, publicat fix cu un deceniu în urmă de Fundația Rockefeller, unul dintre principalii finanțatori ai eugeniei, educaţiei sexuale, ideologiei genului, şi creatori de OMG-uri (organisme modificate genetic), printre altele.

Raportul în cauză are titlul „Scenarii pentru viitorul tehnologiei și al dezvoltării internaționale” şi a fost publicat în mai 2010 în cooperare cu Global Business Network a futurologului Peter Schwartz. Raportul contine 4 diferite scenarii de viitor al omenirii afectate de o pandemie, dezvoltate de Schwartz şi compania. Primul scenariu poartă titlul şocant, LOCK STEP (BLOCADA/DICTATURA): O lume cu un control guvernamental mai strict și cu o conducere mai autoritară, cu inovare limitată și o tot mai mare împotrivire din partea cetățenilor. Interesant şi cunoscut, nu?

Scenariul Schwartz afirmă: În 2012, pandemia pe care lumea o anticipase de ani de zile a lovit în sfârșit. Spre deosebire de H1N1 din 2009, această nouă tulpină de gripă – provenind de la gâștele sălbatice – a fost extrem de virulentă și mortală. Chiar și naţiunile cel mai bine pregătite pentru o pandemie au fost rapid copleșite atunci când virusul s-a răspândit în întreaga lume, infectând aproape 20% din populația mondială și ucigând 8 milioane în doar șapte luni… El continuă: Pandemia a avut, de asemenea, un efect mortal asupra economiilor: Mobilitatea internațională atât a persoanelor, cât și a bunurilor s-a blocat, afectând grav industrii precum turismul și întrerupând lanțurile de aprovizionare globale. Chiar și la nivel local, clădirile de magazine şi de birouri,în mod normal pline de freamăt sunt goale luni de zile, fără angajați și clienți. 

...... Cu toate acestea, câteva țări s-au descurcat mult mai bine – în special China. Impunerea și aplicarea rapidă de către guvernul chinez a carantinei obligatorii pentru toți cetățenii, precum și închiderea imediată și aproape ermetică a tuturor granițelor au salvat milioane de vieți, stopând răspândirea virusului mult mai devreme decât în alte țări și permițând o redresare mai rapidă după pandemie.

Guvernul Chinei nu a fost singurul care a luat măsuri extreme pentru a-și proteja cetățenii de riscuri și expunere. În timpul pandemiei, liderii naționali din întreaga lume și-au impus autoritatea și au impus reguli și restricții, de la purtarea obligatorie a măștilor de față la verificarea temperaturii corpului la intrările în spații comune, cum ar fi gări și supermarketuri. Chiar și după ce pandemia s-a estompat, controlul și supravegherea mai autoritară a cetățenilor și activităților acestora au rămas în vigoare și chiar s-au intensificat. Pentru a se proteja de răspândirea problemelor din ce în ce mai globale – de la pandemii și terorism transnațional la crize de mediu și la creșterea sărăciei – liderii din întreaga lume au trecut la o conducere autoritară.”

A doua discuţie/profeţie/dezbatere este  un film al Pentagonului, produs pentru acesta în 2014 de o entitate care se doreşte anonimă, parte a unui curs de “Advanced Special Operations Combating Terrorism” oferit de  "Joint Special Operations University" (JSOU), pentru o lecție despre  “The Emerging Terrorism Threat.” JSOU funcţionează sub conducerea  "U.S. Special Operations Command", organizaţia umbrelă pentru cele mai multe trupe de elită ale SUA. 

Filmul se numeşte  “Megacities: Urban Future, the Emerging Complexity”, are 5 minute şi ne prezintă un posibil viitor la nivelul anului 2030, în care principala provocare de securitate sunt mega-oraşele, spaţii pentru care, se spune în el, armata nu este pregătită să faţă faţă unei serii lungi de ameninţări: „rețele criminale”, „infrastructură care nu corespunde standardelor”, „tensiuni religioase și etnice”, „sărăcire, mahalale”, „depozite de deșeuri deschise, canale de evacuare supraîncărcate” și „o masă tot mai mare de șomeri”. Lista, pe cât de sumbră, este însoţită de fotografii de străzi înfundate cu gunoaie, case îngriopate în deşeuri, aruncătoare de rocă mascate şi poliţişti anti-rebeliune, care se lupta cu protestatarii. Aceasta fiind realitatea prevăzută de producător, armata trebuie să ia măsuri pentru a-i face faţă. Iar realitatea pare că bate din nou ficţiunea şi scenariul şi vine, ca şi în cazul pandemiei lui Gates, mai repede decât era prevăzută. Asta dacă e chiar acea realitate sau doar o repetiţie generală cu spectatori.

Mai mult, filmul afirmă, fără ezitare, că „dezvoltarea va spori separarea tot mai mare dintre bogați și săraci”, că unii, puţini, se vor îmbogăţi tot mai mult, iar cei foarte mulţi vor sărăci. Şi nu e vorba numai despre state periferice, căci imaginile sunt şi din oraşe americane sau europene.
Interesant este că naratorul din spatele imaginilor ne anunţă că acesta este singurul viitor care ne aşteaptă - adică şi polarizarea şi ameninţările din megapolisuri, deci şi pregătirea armatei pentru a interveni decisiv în acestea, şi că nu este nicio posibilitate de a fi altfel.
 
Sunt tot mai multe elementele care conduc către ideea că ceea ce se întâmplă acum în oraşele americane este parte a unui scenariu complex de creare a anarhiei, divizare şi enclavizare, distrugere economică - blocarea oraşelor şi distrugeri ale revoltelor care urmează după blocarea şi distrugerile pandemiei - practic o permanentă blocare, din care să reiasă necesitatea unui regim autoritar care să folosească toate mijloacele tehnice noi ce-i stau la îndemână. 
Adică starea de urgenţă, de necesitate, de asediu, instituirea legii marţiale ca noul cadru zilnic al existenţei noastre
 

Orban (omul ruşilor?) demască SUA ca iniţiatoare şi finanţatoare a campaniei împotriva vaccinării şi pe Robert Kennedy drept creierul ei

 
Uneori e bine să fii şi inteligent.
Uneori e bine să fii şi informat, nu numai cititor de ordine pe unitate.
Uneori e bine să fii şi înţelept nu numai şmecher. 
Uneori e bine să taci.
Uneori e bine să nu te fii vândut. 
Uneori e bine să fii făcut şi tu ceva folositor pentru ceilalţi.
Uneori e bine să nu ai probleme neclare în trecutul tău.
Uneori e bine să fii pe picioarele tale.
Uneori ... Ludovic Orban.

Căci despre el este vorba în cele ce urmează.
După un model îndelung folosit în politică (nu numai în cea românească!) reprezentanţii poporului (sau angajaţii lui) le ştiu pe toate mai bine ca oricine. Mai bine chiar decât specialiştii. Şi, oricum, mai bine decât prostovanii, care i-au ales şi care îi plătesc (ca să fie jefuiţi, dispreţuiţi şi puşi în lanţ în peste 99 % dintre cazuri).

Ludovic Orban, care nu a făcut, până acum, nimic altceva decât să fie mutat de pe un post pe altul, până când, beat, probabil, a nimerit pe cel de prim-minisrtru, nu este, în acest moment nici măcar un ales al poporului, căci poporul a refuzat să-l aleagă, ci un numit al caracatiţei globalisto-securiste cu pilon vernerian. Din scaunul de prim ministru, atunci când nu are chitara în braţe, ceva alcool la bord şi, deci, nu-i chinuie pe cei din jur, grăieşte despre treburi importante care, se dovedeşte întotdeauna, îl depăşesc. 
 De curând  a delirat despre cum susţine el vaccinarea obligatorie a populaţiei, de ce, şi cum este aceasta torpilată de forţe oculte.

Las deoparte discuţiile despre atrocitatea, tirania, mişelia şi ticăloşia ideii de obligativitate a unui act medical asupra corpului personal. Despre ce se urmăreşte la nivel de supunere a populaţiei. 
Nu am să vorbesc nici despre folosirea statului ca o maşinărie pentru îmbogăţirea unor particulari veroşi; companii farmaceutice, politicieni de cacao, medici fără conştiinţă.
Şi nu am să intru nici în discuţiile foarte ample pe partea ştiinţifică, în citarea numeroaselor studii care arartă efectele, chiar letale, ale unor vaccinuri la anumiţi pacienţi vaccinaţi.
Dar mai întâi un pasaj din declaraţia amintită:

Eu sunt un susținător al vaccinului. Ar trebui să fim și noi mai proactivi, să derulăm campanii în care să contracarăm toate absurditățile și toate aberațiile pe care le-am auzit în campaniile pe care nu știu cine le finanțează. E clar că sunt finanțate campaniile antivacciniștilor, care în mod evident, fac parte dintr-un mecanism elaborat al unei strategii de dezinformare care e aplicată nu numai în România, ci și în alte țări din Europa și care în mare parte cred că-și are izvorul în afara Europei, mai spre est.

Textul de mai sus conţine câteva mari probleme de informare, de conştiinţă şi de cunoştinţe de geografie, dar şi o revelaţie în premieră mondială.

E clar că, în imensa majoritate a sttatelor lumii, "reprezentanţii" popoarelor nu admit ca cei pe care "îi reprezintă" să depăşească nivelul de vaci de muls şi boi de jug. Asta înseamnă că popoarele trebuie să fie neinformate, dezinformate, manipulate, îndobitocite. În acest tablou dinamic, nu este de loc agreeată nici ideea că populaţia i-ar putea scăpa de sub controlul absolut pe care îl pregăteşte, şi în care obligativitatea vaccinării (adică a actului medical arbitrar asupra corpului persoanei, azi vaccin. mâine prelevare de organe in vivo) este o componentă de bază. Că nu degeaba au pus la cale şi o pandemie. 

Dar a vorbi despre "absurdități" și "aberații"  înseamnă ori că habar nu ai de: sutele de studii ale specialiştilor, care arată că există multiple şi, de multe ori, grave efecte adverse ale vaccinurilor; de cei care au murit, au rămas handicapaţi pe viaţă, au rămas bolnavi pe viaţă, inclusiv aici în România (îi pot furniza oricând o listă cu cel puţin câteva familii greu afectate cu care are posibilitatea de a se întâlni pentru a vedea şi a crede); sau să fii atât de ticălos încât ştiind, să nu-ţi pese decât de buzunarul şi cariera ta.

Pasajul are însă şi un merit incontestabil: ne dezăluie iniţiatorii presupusei campanii împotriva vaccinurilor. Orban ne dă o indicaţie geografică oarecum ambiguă: la prima vedere, am zice că el vrea să ne trimită către acuzatul de serviciu al Occidentului, Rusia.

Dacă însă răsfoim puţin netul (măcar, că timp de bibliotecă nu avem) vedem că 99 % dintre studiile specialiştilor sunt din Occident, cu precădere americane. Organizaţiile neguvernamentale care se opun obligativităţii vaccinării, care demască ticăloşia BigPharma şi concârdeala din politic-media-medici-Big Pharma sunt din Occident, majoritatea americane; acţiunile de protest, acţiunile în justiţie, informările populaţiei despre pericole etc. s-au desfăşurat şi se desfăşoară în Occident, majoritatea în SUA. 

Şi mai vedem că acestea toate au pornit încă dinainte de căderea URSS şi a Estului comunist, în care vaccinarea era oricum obligatorie. Aşa că nimeni de aici, din URSS în primul rând, nu avea vreun interes, nici măcar nu îndrăznea să critice programul de vaccinări al partidului şi guvernului comunist.

Rămân deci, ca probabilă trimitere a lui Orban, SUA, căci la est, adică de Rusia, vine America cu toată lupta ei de multe decenii pentru regândirea vaccinurilor şi vaccinării.
Iar din SUA ce personaj cunoscut este în prima linie, conducând, probabil, cea mai cunoscută, activă şi de succes organizaţie pentru protecţia copiilor incusiv împotriva abuzurilor vacciniste, pe numele ei CHILDREN'S HEALTH DEFENSE? 
Păi, Robert Kennedy junior, fiul fostului procuror general şi candidat la preşedinţie, Robert Kennedy, fratele mult mai cunoscutului preşedinte Kennedy, asasinaţi amândoi de deep state-ul vremii.

În concluzie, după modelul consilierului său, care a zis că Trump e un cretin (sau aşa ceva), primul ministru al României acuză SUA de finanţare şi organizare a campaniei de dezinformare privind vaccinurile şi îl demască pe Robert Kennedy jr. ca fiind creierul (sau o parte din creierul) acestei campanii.

Sunt oare aceste declaraţii parte dintr-un mecanism elaborat al unei strategii de dezinformare care e aplicată nu numai în România, ci și în alte țări din Europa și care în mare parte cred că-și are izvorul în afara Europei, mai spre est?

Studiu despre gestionarea pandemiei, comandat de guvernul german, devastator pentru acesta şi pentru toate celelalte guverne "pandemice"

 

Guvernul german, mai precis ministerul de interne, și mai precis, unitatea KM4 din acesta, responsabilă cu „protecția infrastructurilor critice”,   a comandat unui grup de profesori din mai multe universități germane un studiu privind covidul. Cum concluziile acestuia nu au fost pe placul guvernului – în realitate el este cu adevărat devastator atât pentru Germania cât şi pentru tot restul statelor implicate în manipularea aşa-zisei pandemii, - s-a încercat uitarea documentului în sertarele instituţiei.

Un  neamţ cu conştiinţă, funcţionar chiar în cadrul acelei unităţi, Stephen Kohn a decis că sunt de ajuns crimele de până acum, că ele trebuie să înceteze de îndată şi că populaţia trebuie să ştie adevărul. Aşa că a predat spre publicare raportul cu pricina, în 9 mai, revistei liberal-conservatoare Tichys Einblick unul dintre cele mai populare produse de presă alternativă din Germania.

În esenţă, raportul de 93 de pagini, intitulat “Analiza gestionării crizei” neagă afirmaţiile autorităţilor locale şi internaţionale şi campania din media privind periculozitatea covid 19 şi semnalează gravele consecinţe, asupra mult mai multor germani, ale politicilor şi măsurilor aplicate în această perioadă. Iată câteva dintre pasajele cheie ale raportului:

Periculozitatea lui Covid-19 a fost supraestimată: probabil ca pericolul pe care il reprezinta noul virus nu a depășit in nici un moment nivelul normal.   

Oamenii care mor din Corona sunt, în esență, cei care vor muri statistic anul acesta, deoarece au ajuns la sfârșitul vieții și trupurile lor slăbite nu mai pot face față la niciun stres aleatoriu zilnic (inclusiv cei aproximativ 150 de viruși care circulă în prezent).

În întreaga lume, în decurs de un sfert de an, au existat maximum 250,000 de decese de la Covid-19, în comparație cu 1.5 milioane de decese [25,100 în Germania] în timpul valului de gripă 2017/18.

Pericolul nu este, evident, mai mare decât cel al multor altor virusuri. Nu există nicio dovadă că aceasta a fost mai mult decât o alarmă falsă.   

În timpul crizei din Corona, statul s-a dovedit a fi unul dintre cei mai mari producatori de stiri false.

Raportul se concentrează asupra „consecințelor multiple și grave ale măsurilor Corona” și avertizează că acestea sunt „grave”: mai mulți oameni mor din cauza măsurilor Corona impuse de stat decât sunt uciși de virus.

Sistemul german de sănătate axat pe Corona a amânat şi amână operațiile de salvare și întârzie sau reduce tratamentul pentru pacienții din afara Corona. Numai în domeniul cancerului sunt peste 52.000 de operaţii amânate cu consecinţe fatale în multe cazuri.

Berlinul neagă, oamenii de știință acuză

Inițial, după publicare, guvernul a încercat să respingă raportul ca fiind „munca unui angajat”, iar conținutul său ca „propria sa opinie” – iar media oficială, supusă şi stipendiată de stat, a evitat subiectul, nu au fost puse întrebări. Asemănător, politicienii. Însă raportul a fost elaborat de un grup științific numit de ministerul de interne și compus din experți medicali externi din mai multe universități germane, iar autorii acestuia au emis un comunicat de presă comun pe 11 mai, mustrând guvernul pentru ignorarea sfaturilor experților și solicitând ministrului de interne să comenteze oficial declarația comună a experților:

Măsurile terapeutice și preventive nu ar trebui să aducă niciodată mai multe prejudicii decât boala însăși. Scopul lor ar trebui să fie protejarea grupurilor de risc, fără a pune în pericol disponibilitatea asistenței medicale și sănătatea întregii populații, din păcate, așa cum s-a întâmplat.

Noi, cei din practica științifică și medicală ne confruntăm zilnic cu daune secundare ale măsurilor Corona asupra pacienților noștri.

Prin urmare, solicităm Ministerului Federal de Interne să comenteze comunicatul nostru de presă, Și sperăm să avem o discuție pertinentă cu privire la măsurile [Corona], una care să conducă la cea mai bună soluție posibilă pentru întreaga populație.
 
În 23 mai, în ziarul german Das Bild a apărut un articol intitulat: „Consecințe dramatice ale măsurilor Corona:  52.000 de operaţii de cancer amânate!

“Împușcarea” denunțătorului. Ignorarea mesajului.

După cum a relatat Der Spiegel pe data de 15 mai: Stephen Kohn a fost suspendat din funcţie. Acesta a fost sfătuit să obțină un avocat și i-a fost confiscat laptopul său de lucru.

Emblematică a fost abordarea adoptată de Günter Krings, șeful denunțătorului, în numele ministerului. Întrebat dacă va trata documentul cu seriozitate, Krings a răspuns:
Dacă începeți să analizaţi astfel de lucrări, curând veți invita băieții cu pălării din folie de cositor la audierile parlamentare. (Bărbații în pălării din folie de cositor – Aluhut în germană – este un termen folosit pentru a descrie persoanele care cred în teoriile conspirației.)

Într-adevăr, un articol al lui Der Spiegel care discută despre mişcarea de protest împotriva Corona si consecintele raportului scurs contineau de cel putin 17 ori cuvantul "conspiratie"! Dar nicio discuţie despre problemele ridicate chiar de raport.
În afara Germaniei, știrile au fost practic neraportate.

Sursa informaţiilor:

https://www.strategic-culture.org/news/2020/05/29/german-official-leaks-report-denouncing-corona-as-global-false-alarm/

https://www.ichbinanderermeinung.de/Dokument93.pdf

https://www.tichyseinblick.de/daili-es-sentials/exklusiv-auf-te-ein-vorwurf-koennte-lauten-der-staat-hat-sich-in-der-coronakrise-als-einer-der-groessten-fake-news-produzenten-erwiesen/

https://www.spiegel.de/international/germany/berlin-fears-populists-will-exploit-protest-movement-a-3a4702b8-6701-401d-b712-6d3e19453a56

Eroi şi meduze

 

În finalul interviului său din The Telegraph (despre care puteţi citi pe ActiveNews sau pe care îl puteţi citi chiar la sursă), Michael Levitt, laureat Nobel în 2013, profesor la Stanford University,  întrebat dacă se așteaptă la o nouă izbucnire a pandemiei,  a răspuns: 

Cel mai mult mi-aș face griji în legatură cu China. Eu am 73 de ani și mă simt foarte tânăr. Nu-mi pasă deloc de acest risc. Pe măsură ce îmbătrânești, riscul de a muri de boală este atât de mare, încât acum e momentul să-ți cumperi o motocicletă sau să te duci la schi.

Asta după ce  în toată perioada blocadei sociale a insistat că direcţia de acţiune a guvernelor  - respectiv al celui britanic - este greşită, că victimele virusului vor fi mult mai puţine decât autorităţile guvernamentale şi cele medicale locale sau internaţionale, vehiculează, din motive, zice el încă "neclarificate". Iar estimarea lui este că victimele de tot felul ale acestei blocade anti-umane sunt deja mult mai multe decât ale covid 19 şi numărul lor va creşte. Declaraţii curajoase în lumea occidentală de azi, chiar şi pentru un nobelist, căci ştiu câţiva care, pentru nişte afirmaţii necontondente sau glume nevinovate, au fost daţi afară din universităţi.

 

Dar aş vrea să mă întorc la pasajul citat mai sus pentru că el conţine un adevăr extreaordinar, la care nu m-am gândit până acum în acest sens. Levitt are perfectă dreptate când spune că după o anumită vârstă pericolele exterioare se estompează în raport de cele interioare, numai că eu m-aş duce mai departe de motociclat sau schiat: vârstnicia poate fi perioada în care noi să dăm societăţii mai mult decât la tinereţe, dar, de data asta, mai ales calitativ.. Când ar trebui să ne implicăm, să ne dăruim, să ne luptăm pentru ceilalţi, să ne sacrificăm chiar.  

Moartea vine oricum pentru fiecare dintre noi şi, de asemenea, ea poate veni oricând. Dar, tot atât de adevărat este şi că probabilitatea de a muri, din cauza unor maladii, este mai mare la vârstele la care organismul este uzat şi fragilizat. Adică după 50, 60, 70 ... de ani. Şi atunci? De ce, într-o proporţie covârşitoare, să fim nişte moşi căcăcioşi (idem babe) când acum putem risca cu mai multă uşurinţă, cu mai puţine pierderi, când putem fi nişte viteji luptând pentru ceilalţi, ajutându-i? Când putem finaliza ca eroi, nu ca nişte zombi. Ne putem încheia vieţile pe baricade, cu steagul grijii pentru ceilalţi în mâini şi suflete, şi nu ascunşi îndărătul unor neputinţe mai mult sau mai puţin închipuite.

Un tânăr, în cazul implicării, de exemplu, în activităţi de contestare a unui regim abuziv, dictatorial, poate suferi diverse măsuri represive de la  pierderea locului de muncă, izolarea socială, aruncarea în stradă, blocarea carierei, la suprimarea lui de către agenţii autorităţilor.

Un pensionar nu rămâne fără mijloace de trai, are deja o carieră închegată, sau nu are căci nu l-a interesat, nu mai are nevoie de acelaşi tip de recunoaştere socială care să-i permită avansarea sa pe drumul profesional, sau vocaţional, iar în ceea ce priveşte pericolul suprimării, acesta se diluează în cocteilul de multe alte pericole medicale ce îl pândesc. Iar pericole, riscuri, pierderi, sacrificii sunt la implicarea în multe alte cauze care îi privesc pe cei din jurul nostru; chiar şi numai în cazul îngrijirii lor.

Şi totuşi, noi, mulţi dintre noi, continuăm a îmbătrâni ca nişte personaje triste, dezarmate, interesate doar de aspectul necesităţilor personale imediate, auto-eliminate din viaţa socială, din curentul care imprimă destinului colectiv un anume curs (mai puţin grija pentru mărirea pensiei), ca nişte muribunzi fără speranţă. 

Deşi, toţi ceilalţi, sunt alături de noi, în jurul nostru, au nevoie de noi, aşteaptă implicarea noastră, curajul nostru, vitejia noastră care capătă o altă forţă aşezate pe fundamentul unei înţelepciuni mai clar conturate, dublate de experianţă, noi ne purtăm ca nişte meduze eşuate pe o plajă pe care ne aşteptăm sfârşitul. Sau ca nişte bacterii flămânde, interesate doar de supravieţuire. Căci, aşa e, deşi ştim că murim, trăim ca şi cum nu am şti, ca şi cum am fi veşnic pe acest pământ şi acest lucru ar ţine doar de câtă pensie primim şi de cât de mult ne îngrijim fizic de noi înşine. Şi numai de noi înşine. Ceilalţi? Treaba lor!

Am ajuns astfel într-un punct în care cele de mai sus  se leagă cu o învăţătură fundamentală  a Bisericii: Trăieşte cu gândul la moarte!

Gândul la moarte este desăvârşita înţelepciune - ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Moartea ca reper, ca punct cardinal, funcţie de care să îţi înţelegi, ordonezi şi organizezi viaţa. Moartea ca călăuză către Viaţă, viaţa veşnică, pe care o dobândim prin mântuire. 

E acel reper care îţi arată repede şi clar ce e cu adevărat important în această existenţă, care te îndeamnă la o viaţă pământeană plină de frumos, de bucurie, de dragoste, toate prin şi pentru ceilalţi. La curaj, vitejie, dăruire, sacrificiu. 

Un tânăr poate ajunge la sacrificiu într-un mod nu tocmai chibzuit, urmând un model, un "trend", o modă, un impuls, prins într-o euforie trecătoare, deci, într-un fel, incomplet, în timp ce un vârstnic ar putea face acelaşi lucru în deplină cunoştinţă de cauză şi asumare sacrificială. 

Dacă tot murim, dacă tot ne sfârşim periplul prin această lume, vremelnică şi ea, să murim sub steagul lui Hristos pentru semenii noştri şi întâlnirea cu El!

De ce vârstnicii ar trebui să fie în linia întâi a dăruirii, curajului, vitejiei şi sacrificiului pentru ceilalţi. (Trăieşte cu gândul la moarte!)

GENERALUL DE FLOTILĂ AERIANĂ, COMANDORUL ŞI SCRIITORUL RADU THEODORU

În finalul interviului său din The Telegraph (despre care puteţi citi pe ActiveNews sau pe care îl puteţi citi chiar la sursă), Michael Levitt, laureat Nobel în 2013, profesor la Stanford University,  întrebat dacă se așteaptă la o nouă izbucnire a pandemiei,  a răspuns: 

Cel mai mult mi-aș face griji în legatură cu China. Eu am 73 de ani și mă simt foarte tânăr. Nu-mi pasă deloc de acest risc. Pe măsură ce îmbătrânești, riscul de a muri de boală este atât de mare, încât acum e momentul să-ți cumperi o motocicletă sau să te duci la schi.

Asta după ce  în toată perioada blocadei sociale a insistat că direcţia de acţiune a guvernelor  - respectiv al celui britanic - este greşită, că victimele virusului vor fi mult mai puţine decât autorităţile guvernamentale şi cele medicale locale sau internaţionale, vehiculează, din motive, zice el încă "neclarificate". Iar estimarea lui este că victiomele de tot felul ale acestei blocade anti-umane sunt deja mult mai multe decât ale covid 19 şi numărul lor va creşte. Declaraţii curajoase în lumea occidentală de azi, chiar şi pentru un nobelist, căci ştiu câţiva care, pentru nişte afirmaţii necontondente sau glume nevinovate, au fost daţi afară din universităţi.

 

Pasajul citat mai sus conţine un adevăr extreaordinar, la care nu m-am gândit până acum în acest sens. Levitt are perfectă dreptate când spune că după o anumită vârstă pericolele exterioare se estompează în raport de cele interioare, numai că eu m-aş duce mai departe decât motocicleta sau schiul: vârstnicia poate fi perioada în care noi să dăm societăţii mai mult decât la tinereţe, dar, de data asta, mai ales calitativ.. Când ar trebui să ne implicăm, să ne dăruim, să ne luptăm pentru ceilalţi, să ne sacrificăm chiar.  

Moartea vine oricum pentru fiecare dintre noi şi, de asemenea, ea poate veni oricând. Dar, tot atât de adevărat este şi că probabilitatea de a muri, din cauza unor maladii, este mai mare la vârstele la care organismul este uzat şi fragilizat. Adică după 50, 60, 70 ... de ani. Şi atunci? De ce, într-o proporţie covârşitoare, să fim nişte moşi căcăcioşi (idem babe) când acum putem risca cu mai multă uşurinţă, cu mai puţine pierderi, când putem fi nişte viteji luptând pentru ceilalţi, ajutându-i? Când putem finaliza ca eroi, nu ca nişte zombi. Ne putem încheia vieţile pe baricade, cu steagul grijii pentru ceilalţi în mâini şi suflete, şi nu ascunşi îndărătul unor neputinţe mai mult sau mai puţin închipuite.

Un tânăr, în cazul implicării, de exemplu, în activităţi de contestare a unui regim abuziv, dictatorial, poate suferi diverse măsuri represive de la  pierderea locului de muncă, izolarea socială, blocarea carierei, la suprimarea lui de către agenţii autorităţilor.

Un pensionar nu rămâne fără mijloace de trai, are deja o carieră închegată, sau nu are căci nu l-a interesat, nu mai are nevoie de acelaşi tip de recunoaştere socială care să-i permită avansarea sa pe drumul profesional, sau vocaţional, iar în ceea ce priveşte pericolul suprimării, acesta se diluează în cocteilul de multe alte pericole medicale ce îl pândesc. Iar pericole, riscuri, pierderi, sacrificii sunt la implicarea în multe alte cauze care îi privesc pe cei din jurul nostru; chiar şi numai în cazul îngrijirii lor.

Şi totuşi, noi, mulţi dintre noi, continuăm a îmbătrâni ca nişte personaje triste, dezarmate, interesate doar de aspectul necesităţilor personale imediate, auto-eliminate din viaţa socială, din curentul care imprimă destinului colectiv un anume curs (mai puţin grija pentru mărirea pensiei), ca nişte muribunzi fără speranţă. 

Deşi, toţi ceilalţi, sunt alături de noi, în jurul nostru, au nevoie de noi, aşteaptă implicarea noastră, curajul nostru, vitejia noastră care capătă o altă forţă aşezate pe fundamentul unei înţelepciuni mai clar conturate, dublate de experianţă, noi ne purtăm ca nişte meduze eşuate pe o plajă pe care ne aşteptăm sfârşitul. Sau ca nişte bacterii flămânde, interesate doar de supravieţuire. Căci, aşa e, deşi ştim că murim, trăim ca şi cum nu am şti, ca şi cum am fi veşnic pe acest pământ şi acest lucru ar ţine doar de câtă pensie primim şi de cât de mult ne îngrijim fizic de noi înşine. Şi numai de noi înşine. Ceilalţi? Treaba lor!

Am ajuns astfel într-un punct în care cele de mai sus  se leagă cu o învăţătură fundamentală  a Bisericii: Trăieşte cu gândul la moarte!

Gândul la moarte este desăvârşita înţelepciune - ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur.

Moartea ca reper, ca punct cardinal, funcţie de care să îţi înţelegi, ordonezi şi organizezi viaţa. Moartea ca călăuză către Viaţă, viaţa veşnică, pe care o dobândim prin mântuire. 

E acel reper care îţi arată repede şi clar ce e cu adevărat important în această existenţă, care te îndeamnă la o viaţă pământeană plină de frumos, de bucurie, de dragoste, toate prin şi pentru ceilalţi. La curaj, vitejie, dăruire, sacrificiu. 

Un tânăr poate ajunge la sacrificiu într-un mod nu tocmai chibzuit, urmând un model, un "trend", o modă, un impuls, prins într-o euforie trecătoare, deci, într-un fel, incomplet, în timp ce un vârstnic ar putea face acelaşi lucru în deplină cunoştinţă de cauză şi asumare sacrificială. 

Dacă tot murim, dacă tot ne sfârşim periplul prin această lume, vremelnică şi ea, să murim sub steagul lui Hristos pentru semenii noştri şi întâlnirea cu El!