Există popoare care au o mare
nelinişte. Din această cauză ele se agită, sunt într-o permanentă nemulţumire
şi mişcare, nu le sunt suficiente
spaţiul şi timpul pe care le au la dispoziţie. Sunt, printr-o comparaţie
zoologică, prădătorii. Există şi reversul: popoare care au o mare (unii zic că
prea mare) linişte şi nu-şi doresc decât spaţiul şi timpul care le-au fost
date. Din păcate, spre deosebire de arealele zoologice, la oameni, cele dintâi urmăresc să le ia spaţiul şi timpul celorlalţi. Adică, să-i
scoată din istorie.
Teze: 1. Rusia şi Ungaria continuă să-şi urmărească cu consecvenţă
„proiectul imperial” .
2. Între Rusia şi Ungaria există un parteneriat strategic fundamentat
tocmai pe acest proiect.
3.
Evenimentele din România (vezi autonomia secuimii, Pungeşti, Roşia Montană etc)
sunt întinse pe fire care duc la (sau şi la) Moscova şi Budapesta.
Nerecunoaşterea unei probleme nu înseamnă că aceasta nu există şi că, mai
devreme sau mai târziu, ea nu va erupe sub o formă distructivă. Acest lucru
este valabil pentru orice persoană, comunitate mai mică sau mai mare, pentru un
stat, pentru o regiune, în final, chiar pentru lumea în care trăim.
Cunoaşterea problemelor este legată de cunoaşterea trecutului. Oricât ar
displăcea corectitudinii politice de astăzi ideea că a existat ceva şi înaintea
noastră, trebuie să fim conştienţi că trecutul nu e nicio ficţiune dăunătoare,
niciun bau-bau, nicio poveste încărcată de superstiţii şi misticisme dăunătoare
personalităţii noastre universale. El nu este nici corect, nici incorect
politic. Trecutul este despre noi, oamenii, aşa cum suntem. Cunoscându-l putem
să ne cunoaştem, putem evita unele greşeli, putem împiedica ca tragediile să se
repete, iar şi iar, la scară tot mai mare. El trebuie privit în faţă cu curaj,
cu raţiune, cu înţelepciune.
Legat de situaţia internaţională actuală, Alexandru Hâncu remarca recent într-un
articol că „liderii occidentali au îmbrăţişat, cu
entuziasm, ideea că Războiul Rece s-a terminat. Şi gata, o să fie bine. Timp de
aproape un sfert de secol, au crezut că doar diplomaţia, bunele intenţii,
comerţul şi cocoloşirea Moscovei prin cooptare în organisme precum G8 vor
transforma Rusia într-un partener rezonabil. .. Cu ani de zile în urmă, Putin
declara că dispariţia Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă a
secolului XX. De ce Occidentul nu s-a trezit de atunci? Simplu. Din dorinţa,
nemăsurată, de a crede în ficţiunea unei lumi în care “istoria s-a terminat”
iar planeta se va îndrepta, de la sine, către democraţie şi prosperitate, sub
faldurile globalizării. Adică din inconştienţă, din indolenţă, din decadenţă. Când
acestea devin, majoritar, liniile de forţă ale politicii occidentale, eşecul e
asigurat.”
Dincolo de faptul că e bine ca să nu uităm aceste adevăruri, am făcut această introducere pentru a înţelege corect
demersul de discutare a unor probleme extreme de sensibile. Probleme care nu
trebuie băgate sub covor, discuţii care nu trebuie evitate, ci abordate, după
cum spuneam, cu curaj, raţiune, cunoaştere, înţelepciune.
Propun deci o citire a dezvoltării temei autonomiei maghiarilor din
România, a ultimelor evenimente şi a celor, încă mai fierbinţi, care, cu
siguranţă, vor urma, prin intermediul unor elemente de context internaţional.
Cum ar fi, de exemplu, relaţiile dintre Ungaria şi Rusia, relaţii care au la
bază un obiectiv comun ţinând de un trecut de peste o mie de ani: proiectul imperial.
Menţionez întinderea temporală a acestui ideal pentru a înţelege cât de
puternic este el încastrat în conştientul şi subconştientul colectiv al acestor
popoare.
Realitatea frustă şi tranşantă pe care trebuie să o avem în vedere este aceea
că cele două unităţi statale urmăresc în continuare înfăptuirea proiectului
imperial. Acest ideal le leagă printr-un soi special de relaţii, care, atât timp
cât obiectivele concrete au în vedere zone geografice ce nu se suprapun, vor fi
de intensă colaborare. Este punctul din care trebuie să pornim pentru a judeca
la rece toate evenimentele trecute, actuale sau viitoare.
Ca şi în cazul unei analize trecute legate de invadarea şi ocuparea altor
state, (http://paulghitiu2009.blogspot.ro/2014/03/politica-bocancului-pe-jugulara.html)
voi urmări pe scurt traseul acestor relaţii în ultima sută de ani, perioadă care,
de fapt, a dat şi actuala configuraţie a lumii noastre.
Tendinţele expansioniste ale Ungariei din
1918-1919. Începutul parteneriatului. Prima încercare de împărţire a României.
Despre actele de
agresiune ale Rusiei am scris în chiar materialul de mai sus. In textul de faţă
voi face o trecere în revistă a actelor similare ale Ungariei în paralel cu
paşii de “înfrăţire” dintre cele două state.
După mulţi ani de duşmănie şi câţiva de război, Ungaria şi Rusia intră brusc într-un parteneriat la finalul primului război mondial, atunci
când Imperiul Austro-Ungar se prăbuşeşte. În 2 noiembrie 1918, Ungaria,
devenită peste noapte revoluţionară, proclamă desprinderea de Austria, dar,
urmărind să ocupe locul acesteia ca centru al unui nou imperiu, refuză
recunoaşterea separării celorlalte provincii. La 16 noiembrie 1918, Karoly
Mihaly, noul prim ministru, proclamă Republica Ungară, care se declară de
partea Antantei în speranţa că viitoarea conferinţă de pace va consfinţi o
„Ungarie mare şi puternică”, singura capabilă să menţină ordinea într-o zonă
atât de fărâmiţată şi de zbuciumată. Conferinţa de pace de la Paris respinge
aceste pretenţii şi statuează dreptul la autodeterminare al tuturor popoarelor
din fostul imperiu, astfel că, la 21 martie 1919 guvernul Karoly demisionează
şi puterea este preluată de bolşevicii lui Garbai Sandor. Puterea efectivă este
însă deţinută de Bela Kun, ministrul de război, fost prizonier la ruşi. Este
instaurată Republica Sfaturilor din Ungaria – denumită şi Republica bolşevică. Refuzată
de puterile europene, Ungaria găseşte o noua speranţă de păstrare a vechilor
posesiuni în alianţa cu Rusia bolşevică. Un prim obiectiv este Cehoslovacia, dar,
din cauza izbucnirii războiului civil din Rusia, nu se reuşeşete decât o
efemeră Republică a Sfaturilor în Slovacia. Cele două aliate continuă cu
încercarea de desfiinţare a statului român prin atacarea concomitentă a
acestuia dinspre est şi vest. Noua graniţă dintre cele ele ar urma să devină
Carpaţii. Rezistenţa trupelor române pe Nistru, conjugată cu ofensiva ruşilor
albi ai lui Denikin în sudul Ucrainei , au dat României răgazul să contra-atace
în vest şi să înfrângă trupele ungureşti. La 3 august 1919 trupele române intră
în Budapesta. Regimul bolşevic este desfiinţat după numai 133 de zile.
Anexarea de teritorii în de-al doilea război mondial. A doua împărţire a
României.
Nu după mult timp, în perioada
celui de-al doilea război mondial, Ungaria reia politica expansionistă, din
umbra Germaniei şi a Italiei. Refuzând prevederile Tratatului de la Trianon,
Ungaria primeşte ca urmare a Primului arbitraj de la Viena, din 2 noiembrie
1939, teritorii din sudul Slovaciei şi Ruteniei. În martie 1939, după ocuparea
Cehiei, Ungaria ocupă restul Ruteniei şi încă o fâşie din sudul Slovaciei în
urma „Micului război”. În septembrie, ca urmare a celui de-al doilea arbitraj
de la Viena, cunoscut ca Dictatul de la Viena, Ungaria primeşte jumătatea
nordică a Transilvaniei. În aprilie 1941, ca urmare a invadării Iugoslaviei de
către Germania, Ungaria ocupă Voivodina.
1989-2014. Dezvoltarea parteneriatului
În tr-un interviu
din octombrie 2013, Dan Dungaciu, Director al Institutului de Stiinte
Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane si Presedinte al Fundatiei Universitare a Marii Negre spunea
că, “dupa 1989, parteneriatul a capatat o formă tacita, nu directă, care pe
noi ne-a afectat cel mai puternic în relaţia cu R. Moldova. Atunci când vorbim
despre spaţiul estic, coincidenţele ar trebui cel puţin privite cu circumspecţie.
Semnalul interesului ca Budapesta să devină jucator în stânga Prutului a apărut
de la începutul anilor '90. După integrarea în UE a Ungariei, toate poziţiile
importante ale reprezentării europene a Bruxellesului au revenit Ungarei -
reprezentantul UE pentru R. Moldova, generalul care conducea misiunea europeană
de la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM), Ambasada Ungariei devine centrul
Schenghen în R.Moldova, şeful misiunii parlamentare care verifica alegerile
parlamentare decisive din 2005 este ungur etc. Or, e clar ca toate aceste
lucruri nu se puteau face fără acordul tacit al Moscovei, chiar fără încurajările
ei. Pe vremea când României i se expulzau diplomaţii, ambasadorii unguri ieşeau
cu Voronin la vânătoare, iar astazi sunt extrem de preocupaţi de situaţia
minorităţii ruse şi a drepturilor ei din R. Moldova.
Interesant e că politica Budapestei faţă de R.Moldova nu ţine de culoarea politică a guvernării.
După instalarea la putere a regimului Orban, oficialii maghiari de la Budapesta
au sistematic luări de poziţie pe problematica transnistreană, cerând autonomie
pentru regiune - evident cu gândul la Transilvania. Şi trebuie să reamintesc
aici un caz recent: ambasadorul Ungariei în R.Moldova face o vizita în ianuarie
2013 în UTA Găgăuzia, regiune rusofonă şi autonomă, se întâlneşte cu baskanul
Mihail Formuzal, iar în septembrie, preşedintele Consiliului judeţean Harghita îi trimite lui Formuzal
proiectul unui acord de colaborare între judeţul Harghita şi regiunea Găgăuza!”
Orban s-a întâlnit cu Putin la Moscova la începutul acestui an şi au pus
bazele parteneriatului strategic, adica "strategia deschiderii către
Est", cum îi spun ungurii. Aceasta include chestiuni serioase, grele,
grave.
Nu e vorba despre schimb de mesaje politicoase sau acorduri culturale -
nivelul la care suntem noi acum. E pe agendă chestiunea conductei South Stream,
comerţul agricol - Rusia a fost luna trecuta oaspete de onoare la Târgul
agricol de la Budapesta, unde s-a anunţat un reviriment comercial între cele
doua state, care oricum e undeva la 12 miliarde -, Rusia este partenerul
economic principal al Ungariei din afara UE, se anunţă deschiderea camerelor de
comerţ ruso-maghiare din Moscova până la Rostov, Krasnoyarsk, Irkuţk sau
Novorosisk. Toate puncte strategice! Ungaria, la rândul ei, a fost invitatul de
onoare la marele Targ de carte de la Moscova din septembrie.
Deci, un joc diplomatic extrem de consistent şi un parteneriat strategic
care începe să funcţioneze pe toate nivelele.” (Va urma)
