duminică, 13 februarie 2011

Jurnal sentimental - Patriciu face şi desface useleul

Patriciu înlocuit?

Pentru că cel alt motiv l-ar face pe suporterul şi artizanul apropierii şi cooperării liberalo-pesediste, pe campionul ei, am putea spune, să se manifeste doctrinar şi să îşi declare neîncrederea în social-liberalism?
Când USL-ul, zice P&A, e doar o alianţă social-liberală construită din motive pragmatrice şi nu de doctrină, adică, domnule Patriciu, o alianţă între socialişti (!?) şi liberali (!?), după cum pretind ei că sunt?
Şi când social-liberalismul, zice marx-engels-lenin- voiculescu, era doctrina partidului conservator înainte de a fi conservator, dar pe care şi-au păstrat-o şi acum după ce nu mai sunt umanişti - adică social liberali!?! - pentru că ordinul era să devină conservatori ca să ocupe numele şi locul de pe piaţă?
Apropo, domnu' Patriciu, că tot v-am prins în vorbă, BMWu ăla fiţos a lu' Antonescu, despre care scriam zilele trecute, este de la dumneata? Sau e de la Vântu, că de la zgârcitu de Voiculescu nu prea cred?
Şi ca să închei, în câteva cuvinte: nu cred că greaţa lui Patriciu e de la doctrine, nici de la alianţe; ci
1 - ori că se face că e împotrivă pentru prostime, ca aceasta să zică că nu mai este cu peneleul şi nici cu psd-ul; (totul e când mai vine cu casete să nu uite că nu vin de la el şi să nu se uite vorbind)
2 - ori îi e fidel, alături de prietenul Năstase (care i-a dat Petromidia cam pe gratis), unei anumite cooperative şi joacă alături de acesta într-o altă schemă (asta e valabilă în orice moment şi situaţie);
3 - ori Vântu şi Voiculescu, mai fără fiţe intelectualisto - aristocratico- doctrinare au pus mâna pe puterea USL-ului.

Patriciu știe că se rupe PNL?

Căci de unde altundeva să apară un partid pe care să îl aştepte cu nerăbdarea atât de citatului prieten Horia Rusu, care să-i placă şi pe care să-l voteze şi care probabil să ducă mai departe principiile libertariene pe care acest "simplu membru al pnl" le-a clamat cu orice prilej ? - în acest sens, ca un membru al onoratei Familii, a susţinut la greu pesedeul, primul partid care a aplicat libertarianismul în libertatea de orice constrângere morală a actului zis politic.
Sau că se rupe chiar pesedeul? - alături de care are deja o lungă tradiţie?
Căci cei care s-ar rupe de la pedele nu-l atrag, aşa cum nu-l atrag nici cei care prin zona civică se agită (să zicem, Alina Mungiu) în acest sens?
Sau e tot aşa, ca să vorbească lumea prin târg - că tot n-are ce face - şi să se sperie Antonescu de bau-bau?
Sau punctele 1, 2 şi 3 de mai sus?

sâmbătă, 12 februarie 2011

Conferinţele "MIRCEA VULCĂNESCU"

Joi, 17 Februarie, la ora 18 are loc la Clubul Ţăranului de la Muzeul Naţional al Ţăranului Român a doua conferinţă din această serie.

Invitat: Sorin Lavric care va vorbi despre: "Vulcănescu şi Noica, între cuvânt şi concept".

Am primit de la Fundaţia ARSENIE BOCA (2)

Dragi prieteni,
 
Luna aceasta dorim sa fiţi alături de noi la mai multe evenimente, dragi nouă şi anume:
 
După cum ştiţi marţi, 15.02.2011 se va lansa proiectul din care face parte şi filmul Demascarea. Pe data de 22.02.2011, ora 18.30 în schimb, vă invităm la o lansare a filmului  într-un cadru mai intim, la Librăria Sophia (Str. Bibescu Vodă nr. 19, lângă Facultatea de Teologie).
 
Vor participa, istoricul Alin Mureşan, regizorul Nicolae Mărgineanu, domnul Constantin Iulian, fost deţinut politic şi unul dintre supravieţuitorii Piteştiului. Vom avea ocazia astfel, de a asculta mărturia unur oameni care ne pot întări credinţa, acesta fiind şi scopul evenimentului.
 
Duminică seara, pe TVR Cultural, ora 21.00, domnul Cristian Filip şi Alin Mureşan sunt invitaţi la Jurnal Cultural pentru a discuta despre filmul/proiectul ce se va lansa în curând.
 
Mulţumim tuturor pentru ajutorul dat copiilor din Valea Plopului! Astăzi a plecat către ei un frigider şi o combină frigorifică, mai micuţe decât ceea ce le trebuie lor, însă cu siguranţă folositoare! De asemenea, a ajuns şi mobilă + două paturi în stare foarte bună. Pentru că nu s-au strâns suficienţi bani pentru a achiziţiona o combină nouă, vom duce ceea ce s-a donat până acum părintelui Tănase. Puteţi găsi lista cu suma dată, donatorii şi implicit semnătura de primire la sediul fundaţiei, începând de luni.
 
Să ne vedem cu bine şi să ne dea Domnul mult spor în lucrul bun!
 
Articolele de săptămâna aceasta sunt:
 
  1. Cuvât ţinut de ÎPS Bartolomeu Anania de Paşti 2005;
  2. Suferinţa ca binecuvântare – Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa.
 
Cu prietenie,
 
Irina Coşoveanu
 
Adresa: Str. Barbu Delavrancea Nr. 3, Et. 1, Ap. 2
Interfon 2, Sector 1, Bucureşti
Telefon: 021.223.24.96; 0724.029.150

vineri, 11 februarie 2011


Jurnal de filosofie creştină: Cu Nicolae Steinhardt despre OMUL POLITIC - DEMNITARUL şi ..

Omul politic – el poartă grija orânduirii pe cât se poate de mai bună a celor lumeşti – nu i se cere numai bunătate, ci şi multa inteligenţă şi priceperea menirii lui: aceea de a fi priceput.

Baltazar Grácian în Criticonul observă: „Bărbaţilor de seamă şi primejdiile le ştiu de frică sau le poartă respect: moartea uneori nu se-ncumetă să-i înfrunte, iar ursita se potriveşte după firea lor.”

Când o enthelie oarecare devine absolută (fie ea bună) şi dobândeşte caracter de monopol, demenţa e aproape. Oamenii politici în genul lui Calvin, Robespierre şi Hitler, care nu cunosc nici o altă satisfacţie şi preocupare decât punerea în practică pe calea politicii a ideii lor unice, uşor ajung la nebunie.

 Ar vedea oricine că  proştii şi canaliile nu trebuie lăsaţi să-şi facă de cap. Răii trebuie împiedicaţi de a face răul, iar proştilor nu trebuie să li se permită să facă prostii în locuri de conducere.


Acţiunea stârneşte întotdeauna noi serii de posibilităţi: eşti dator să dai hazardului o şansă, timpul şi probabilitatea nu sunt perfect previzibile - şi nici reacţiunea poporului faţă de conducători care nu se lasă călcaţi în picioare. Şi-apoi mai e şi cuvântul acela hulit: onoarea. Nu le şade bine oamenilor de stat să facă pe mironosiţele sub cuvânt de strictă respectare a legalităţii (tocmai că n-o respectau, îngăduiau să fie terfelită) şi de resemnare în faţa forţei (aşa-zisei forţe) – teza lui Severing; ori sub cuvânt de creştinism, (foarte greşit înţeles) – teza lordului Halifax. Oamenilor de stat le şade bine să apere instituţiile obşteşti şi ordinea publică încredinţată lor de naţiuni. Religia creştină nu poare fi confundată cu imbecilitatea şi vinovata slăbiciune.

Omul, dacă raţionează în calitate de creştin şi vrea să se poarte conform cu doctrina creştina, poate – şi trebuie - să nu ţină seama de nedreptăţile săvârşite împotrivă-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. Dar dacă ocupa o funcţie de răspundere ori se află în fruntea treburilor publice nu are dreptul să invoce principiul iertării spre a ramâne distant şi rece în faţa răului şi a lăsa pe nevinovaţi pradă ticălosilor….Eroarea tragică a lordului Halifax aceasta a fost, de a fi confundat două situaţii distincte. Şi nu numai a lui, a numeroşilor zăpăciţi care cred că „nu judeca” şi „cine-s eu ca să judec?” se referă şi la interesele comunităţii, ale omenirii. Acolo e altfel, invers: vigilenţă, apărarea binelui, păstorul e iubit de turmă pentru că o pazeşte şi-şi pune viaţa pentru ea.
            
         (Când nu poţi îndrepta nedreptatea îţi rămâne în orice caz soluţia demisiei de nu a intrării în mânăstire sau a sinuciderii.)

Virtutea personală a tiranului, oricât de incontestabilă, nu justifică tirania. Calităţile personale n-au la oameni de felul acesta nici o valoare, sunt anihilate de păcatul strigător la cer al desfiinţării libertăţii omului, de groaznicul păcat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace desigur de vreme ce li se răpeste principala însuşire a duhului: libertatea.
 
În plan profan există, paralel, formula regelui Frederic al II-lea al Prusiei: „Nu sunt decât primul slujitor al statului.” Osanalelor şi temenelelor le răspundea cu dispreţ: n-avea ce face cu ele. Nu suferea să fie preamărit. Îşi făcuse despre slujirea Statului o idee înaltă, socotind-o a-i fi datorie absolută care se cere a fi pusă în practică zi de zi. Urma aşadar, în domeniul activităţii statale, învăţătura lui Hristos. Cel ce n-a pregetat să  spele picioarele ucenicilor spre a statornici  principiul că mai marele unei obşti va fi să fie în primul rând slujitorul ei.

... din nou despre SUBOAMENI 


Vrem să fim iertaţi, dar nu suntem dispuşi să iertăm şi noi. Vrem să ni se acorde atenţie şi să ne fie luate în seamă toate drepturile, dorinţele, de nu şi capriciile, luăm însă foarte grăbit şi împrăştiat aminte la  nevoile, doleanţele şi solicitările celorlalţi. Ceilalţi! Ei ne apar undeva, departe, ca un soi de fantome pierdute în ceaţă.
            Ni se pare, de fapt, că toţi cei din jurul nostru au oblligaţii faţă de noi, iar noi faţă de nimeni, niciodată. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun şi îndreptăţit, numai noi să avem întotdeauna dreptate. Nici cu gândul nu gândim că s-ar putea întâmpla să fi greşit, să fi năpăstuit sau insultat pe careva; parcă purtăm, temeinic încrustată în ţesuturile adânci ale sinei, o balanţă cu talerul dreptăţii neclintit îndreptat în favoarea noastră, ca şi acul busolei mereu orientat către miazănoapte. Echivalentul unui peacemaker menit a nu reglementa bătăile inimii ci a ne întări în convingerea că tot ce facem este bun şi infailibil.
            Mai mult: pe toţi cei care nu sunt aidoma nouă ori nu fac toate cele întocmai ca noi îi socotim, fără şovăială şi din toată inima nebuni. Adeverindu-se astfel vorba Sfântului Anonie cel Mare: va veni vremea când oamenii vor înnebuni: fiecare va crede că toţi ceilalţi sunt nebuni. Vremea aceea a şi venit dar mai bine zis a fost dintru început, omul purtând în firea sa convingerea că numai în el coexistă armonia, buna cuviinţă, înţelepciunea, raţiunea, dreptatea şi că el este modelul tuturor obiceiurilor, deprinderilor şi gândirilor normale….
            Fiecare eu se crede a fi centrul lumii. Cel mai greu ne este a săvârşi povaţa  lui Hristos, a da viaţă imboldului capital: nu putem ieşi din noi adică, nu suntem în stare a ieşi din noi şi a ne privi din afară. Şi totuşi cerinţa aceasta e de neînlăturat şi de neocolit: trebuie să fim capabili a ne privi pe noi înşine din afară, a ne aprecia şi judeca pe noi înşine aşa cum – neîntrerupt, necruţător, netulburaţi – îi urmărim şi îi judecăm pe cei din jurul nostru…..
            Ne este congenital egocentrismul, a cărui tălmăcire în limbaj vernacular ne-o dă expresia vulgară dar şi exactă: a te crede buricul pământului. Consecintele concepţiei acesteia sunt simple şi logice: eu am toate drepturile, mie mi se cuvine totul, eu nu am nici un soi de obligaţie faţă de nimeni, eu nu sunt cu nimic dator nimănui; scurt spus: eu am numai drepturi, iar ceilalţi au faţă de mine numai datorii. Epitalamul acesta luciferic, imnul acesta de sine stătător al trufiei deşănţate e ritmat de un singur şi foarte scurt refren: eu, eu, eu…
            Sfatul stăruitor al Mântuitorului e cu totul diferit: a ieşi din sine înseamnă a ne putea privi cu ochi străini, din afară, obiectiv, la rece; înseamnă capacitatea de a ne putea vedea şi considera (fizic şi axiologic) ca pe unul dintre cei foarte mulţi care ne înconjoară. Nu ne putem socoti „ieşiţi din noi” decât în momentul când fiecare „eu” îşi va fi dat seama că nu este decât o biată oarecare vietate (asemănătoare celor vreo cinci miliarde de altele care şi ele roiesc pe această modestă planetă) şi va fi renunţat cu desăvărşire de a se socoti singurul Stapânitor  şi Domn al ei.
            De ne e specifică şi ne uneşte nediscriminatoriu o însuşire, apoi este chiar această atât de vivace tendinţă a centrării lumii şi universului asupră-ne. Germanii o numesc cu un termen foarte potrivit: Ichhaftigkeit (atotindividualizare), deosebind în fiecare dintre noi neastâmpărata vrere de a ne lua drept un Cezar, de a juca în tot locul şi în orice împrejurare rolul de vedetă. Cezarism, vedetism.

Dacă ne închidem şi ne ferecăm în noi şi ne acordăm numai nouă drepturi şi ne scutim de orice datorii, suntem pierduţi şi vrednici de pedeapsa menită egocentrismului: singurătatea absolută. Căci în zadar şi-n pustiu vom rosti şi striga: Eu, eu eu….Chemarea aceasta disperată, nimeni nu o va auzi şi nimeni, aşadar, nu-i va răspunde. Întrutotul degeaba cere milă şi ajutor însinguratul de bunăvoie, nemilosul împrumutător, straşnicul ştiutor numai de lege şi neîndurare când îi iese în cale datornicul său…..


joi, 10 februarie 2011

Jurnal sentimental - Cade Blaga sau se face băiat cuminte?

Căci chiar dacă nu ne ducem cu gândul că o astfel de curăţenie tip promoţie de iarnă spre primăvară a fost montată împotriva lui - e prea groasă, zău aşa - nu putem să nu constatăm că ministrul miliţienilor supăraţi pe chipie este pe punctul de deveni victimă colaterală.
Și chiar dacă "regele" se va dovedi că este altcineva, o ceaţă năclăită tot va pluti pentru eternitate deasupra celui alintat "buldogul". Pentru că, după cum remarcă chiar şi mediile sau analiştii relativ neutri, toţi cei arestaţi au fost acolo pe timpul lui. Şi, aş mai adăuga eu, capii ministerului demişi de curând pentru fraude de angajare erau acolo de pe vremea lui, chiar şi prostănacul fudul de la Piatra Neamţ şi şefii lui erau acolo de pe vreamea lui. Ba mai mult, ne spun ştirile care vin avalanşă peste noi, diverse personaje implicate în mânării la Oradea dar şi pe frontiera cu sârbii erau chiar dintre foşti colegi -subordonaţi - prieteni, colaboratori.
Şi încă nu e totul. Sunt pe ţeavă mai multe alte întâmplări care îi vor durea rău pe mulţi şi, colateral, nu îi vor cădea de loc bine nici numitului fost ministru. Şi atunci, merită să mai mârâi în front şi să dai să muşti mâna care te-a îngrijit? Poţi să mai candidezi cu un aer de frondă la preşedinţia unui partid, când chiar dacă nu ai nicio legătură, sau nu se dovedeşte nimic, ca în vorba cu calomnia, tot rămâne ceva care îţi poate fi amintit oricând?

miercuri, 9 februarie 2011

Jurnal sentimental

SĂPUNARU DIXIT - Sau gura păcătosului

În legătură cu iureşul şi arestările din vămile româneşti, a simţit nevoia să se bage în seamă şi Nini Săpunaru cu o zicere de o noutate absolută: adică, cum că banii ajungeau şi la factorul politic: Chiar dacă pare complet neverosimil, totuşi, vă rog să-l credem. Doar a fost şeful vămilor în guvernul CDR-PD-UDMR şi presupun că ştie omul ce vorbeşte. Propun deci DNA să-l întrebe cum ajung banii de la vamă la partid.

PDL vs. BĂSESCU

Tare îi mai încurcă Băsescu pe o mulţime de pedelişti; mai ales pe cei orientaţi, pe cei din Familie, din Cooperativă, din Organizaţie. Le cere să facă reforma statului , să lupte cu corupţia, să reformeze partidul, să se lase anchetaţi... Procentele scad, punţile către tovarăşii lor din celelate partide se rup, dacă pierd s-ar putea să fie oarece răzbunări (nu prea multe, căci comunarzii lui P&A n-au niciun chef să dea ghes justiţiei să funcţioneze altfel de cum vor ai)...
Nu-i aşa că Băsescu pare copt numai bine ca să cadă?
Ce te faci însă, dacă după aia se întâmplă din cele neîntâmplate: adică USL-ului i se rupe repede oiştea celor 68 de procente cu care se laudă acum- după cum este de prevăzut dat fiind faptul că perioada în care oamenii te citesc şi se nemulţumesc a scăzut de la ani la luni -  iar lui Băse îi cresc acţiunile (dacă e cineva curios cum se pot întâmpla cele două să mă întrebe, îl pot lămuri) şi ai nevoie de el aşa cum nu mai credeai să ai? Iar el, ca marinaru supărat, sprijină pe alţii?

INCREDIBIL, DAR ADEVĂRAT

Tot despre vămi, dar şi despre alte, tot mai multe, arestări.
Ceea ce mi se pare absolut incredibil şi de o valoare extraordinară este că în acţiuni de o amploare neobişnuită până acum, cu zice-se peste o mie de procurori, poliţişti, jandarmi, sri-işti şi cine o mai fi pe acolo, nu a transpirat nimic; nu s-a scurs către interlopi nici o informaţie care să-i ajute să distrugă dovezile şi să şteargă urmele sau chiar să fugă. Deci, se poate.
Şi, se pare, se pot obţine (mare minune!) probe incriminante clare.
Pe piaţă, orătăniile şi jivinele aruncă tot felul de interpretări horor, care nu merită însă nicio atenţie, ele venind de la nişte lighioane cu spume şi sânge la gură.
Dar e posibil, cred şi sper eu, să putem citi aceste evenimente astfel: cumva, încet şi chinuit, însă mai în linişte şi siguranţă în aceşti ultimi ani, s-a închegat un nucleu important, decis şi pregătit să atace cu mafia în toate cele patru sectoare ale ei: politic, adminsitrativ, economic, crimă organizată.
E posibil să se fi depăşit un punct o masă critică de la care bulgărele să se rostogolească mai repede şi după cum pare, tot mai repede. D-aia e şi atât de multă agitaţie.
Până unde? Ei nu, pentru că-mi cunosc semenii, de aici şi de aiurea, nu am chiar aşa iluzii. Doar satisfacţia că  nişte ticăloşi o iau peste bot şi că alţii se vor gândi în viitor de două ori înainte să ne fure.
Şi mai ales că mai avem şi noi dreptate din când în când.


L-AU ÎNECAT PE VÂNTU

Ceva mă deranjează totuşi la vânzoleala de acum: Nu mai ştiu ce face domnu Vântu? De ce mai suferă? Ce şi-a mai rupt? Ce medic veterinar a mai găsit ca să-i dea scutire sau motivare? Unde se mai află? Cum îi mai pune el la punct pe ziariştii care fac presupuneri despre cum fiind tot mai bolnav n-o să prea poată să ajungă la trebonal? Da' poate se mai calmează agitaţia (Doamne fereşte!) şi mai apare şi el.
Pe de altă parte, io ştiu? O mierlă care stătea pe viţa de la mine din curte zicea că vom mai avea totuşi nişte suprize în ceea ce priveşte inculparea lui SOV.

marți, 8 februarie 2011

Însemnări despre om - cu Charles Peguy şi Leon Bloy
(Jurnal de filosofie creştină)

Toate doctrinele sunt frumoase în mistica lor şi urâte în politica lor.

Creştinismul nu este făcut pentru cei care vor să aibă dovezi, ci pentru cei care vor să aibă încercări.
 
Automatismul intelectual are o forţă incredibilă. Îmbătrânite înainte de vreme în cultura falsă, spiritele automatice nu mai răspund...


Duşmăniile intelectuale moderne au adoptat, au împrumutat întregul arsenal ale duşmăniilor politice, vechi şi moderne, şi mai ales ale duşmăniilor politice moderne, care sunt deosebit de bine utilate.
Lumea modernă se grozăveşte cu faptul de a fi introdus în lume metodele, ceea ce ea a numit metodele stiinţifice, şi mai general, metoda.
Ea nu a minţit de loc în ceea ce priveşte această metodă care pretinde o organizare metodică, generală a urii, şi în special a urii şi boicotului intelectual.
De acolo vine în mare parte această mare sărăcie intelectuală a timpurilor moderne.
Cel puţin vechile sancţiuni nu erau ipocrite.
Ele îl desemnau pe cel pe care voiau să-l lovească.             Charles Peguy

Oare de ce, un om care a trăit ca un porc îşi doreşte să nu moară ca un câine?
 

Înfricoşătoarea tranziţie de "la uter la groapă" pe care am convenit să o numim viaţa. 

Să ne ferească Dumnezeu de foc, de cuţit şi de literatura contemporană.   



DUMNEZEU NU CERE ATÂT! .. Nu e oare o ocazie de uimire să te gândeşti că acest lucru este spus, de mai multe milioane de ori pe zi, în faţa hulită a unui Dumnezeu care "cere" mai ales să fie mâncat! Această permanentă tocmeală implicată prin acest loc comun are acest lucru tulburător de a face evidentă lipsa de poftă de mâncare a unei lumi...

Nu e deci o îndrăzneală să conchidem că imprecisa "cerere" a lui Dumnezeu este echivalentă cu nimic, şi acest Dumnezeu nemaiavând nimic de cerut, la urma urmei,  unor adoratori care pot să-şi micşoreze la nesfârşit zelul lor...
Dacă Dumnezeu nu cere atât, El este forţat, ca o consecinţă de neînvins, să ceară din ce în ce mai puţin... şi în final să refuze totul....         Leon Bloy

(Traducere: Paul Ghiţiu)

 

Jurnal sentimental

Tot marţi, da' 8

Toată ziua am scris - şi probabil am şi crezut că suntem în 7 februarie, deşi chiar deasupa postării mele, acum am văzut, scria mare 8. Prima pornire a fost aceea de a edita textele din nou şi de modifica cifra. De ce? Ca să ies bine. Să nu se zică despre mine una sau alta. Să nu trezesc zâmbete ironice. Sau alte d-astea... Adică să mistific, să ascund, să lustruiesc, să fiu şmecher, ca băieţii aia de mai jos. Ca mulţi alţi băieţi.
Ei bine, nu! Mi-am venit în fire şi am ales repede să mărturisesc şi să scriu un text în care să arăt cum: Toată ziua am scris - şi probabil am şi crezut....
Ca să nu mai spun că (asta mi-a venit în timp ce o scriam) cunoscute fiind virtuţile cifrei 7, cred că pentru un jurnal sentimental - şi de ce nu? pentru orice fel de jurnal sau de nouă întreprindere făcută cu sufletul - e de bine.
Si iată, prima minune: nici nu am început şi deja am o zi, în aceeaşi zi. Să-mi fie de bine.

Jurnal sentimental - IN ATENŢIA: PONTA ŞI ANTONESCU

Tot marti 7



Aflu că a ieşit din puşcărie celebrul luptător pentru drepturile omului: Severin Tcaciuc. Prieten cu celebrul frate al românului Hrebenciuc - tot un "ciuc", adică ceva ucrainean. Omul e bine şi bine (sau bune) îi sunt şi afacerile. A stat jumătate dintr-o pedeapsă mică şi nimeni nu s-a gândit să recupereze prejudiciul din averea care, zice-se s-a înmulţit sub privirea atentă a prietenilor săi. Dar despre asta ştie nea' Hrebe mai bine.
Aşa că îmi vine ideea: Măi băieţi, măi Ponta, măi Antonescule luaţi-l repede până nu-l iau pdl-iştii. E o comoară la casa omului, exact profilul vostru. Şi pe urmă, Familia trebuie reîntregită.

Jurnal sentimental

Tot marţi 7

CU "GENERALUL" VOSGANIAN DESPRE CUM SE TRATEAZĂ GREAŢA

       Mă tot batea de un timp gândul să scriu un text despre "generalul" Vosganian - o să mă explic altă dată ce e cu chestia asta. Şi mai ales de când pnl-ul a luat-o pe arătură. M-a oprit însă mişcarea lui în front de la unirea cu voiculeştii şi am aşteptat cu ceva speranţă ca mârâiala să continue şi să înceapă să şi latre la golani. Dar a trecut şi unirea cu iliesceniştii şi nimic; la vot a lătrat doar Orban.
       Şi Vosganian? - m-am întrebat, dezamăgit din nou de cum nivelează viaţa aspiraţiile noastre către dreptate şi adevăr.  Aşa că plin de mâhnire eram gata să mă aşez la scris când mi-am dat seama că, totuşi, înainte de a-l expune în piaţa publică pe vechiul meu prieten de literatură şi politică, trebuia să-l sun ca să aflu de la el ce s-a întîmplat, ce se întâmplă..
       Aşa că l-am sunat astăzi, pe la două şi jumătate
       - Aaa, Paul...
       - Ce faci?
       - Uite sunt la Ierusalim...
       - Şi ce-ai făcut la vot la unirea cu iliescu
       - A, păi n-am votat, că nu eram. D-aia am şi plecat. De greaţă.
       - Bină măi, vorbim când te întorci.
       Am răsuflat uşurat: Vosganian nu m-a dezamăgit, el nu s-a opus pentru că nu a votat şi nu a spus nimic pentru că, în definitiv, cui să spună şi cine să-l audă la Ierusalim unde s-a dus ca să se trateze de greaţă. E, totuşi, băiat bun, de-al nostru, din Cartier.

Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin

Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...