După cum am
promis, voi continua cu prezentarea ideilor, planurilor şi programelor revoluţionarilor
socialişti sexuali. Chiar dacă unele dintre opiniile sau sentinţele acestora, în legătură cu lumea în care se trăiau, sau
trăiesc, pot părea a fi legate de alt subiect decât cel al sexualităţii fără
limite, aveţi răbdare: în următoarele episoade, după ce vom ajunge la timpul
prezent cu ideile lor şi vom parcurge şi opinii ale celor consideraţi astăzi
„fundamentalişti”, veţi putea închide cercul acestei dispute. Voi interveni din când în când pentru a
clarifica unele aspecte istorice, ideologice, sau filozofice.
Vom porni, aşa cum
este firesc, cu începuturile şi anume cu socialiştii secolului 19, precursorii
marxiştilor de toate genurile, fie ei economici fie culturali.Un element de bază şi în acelaşi timp o
valoare fundamentală a societăţii îl constituie familia. Conştienţi de acest
lucru, revoluţionarii o atacă încă de la începutul socialismului.
Socialiştii utopici
Charles Fourier (Teoria celor patru
mişcări şi a destinelor generale) şi
Robert Owen au fost primii care au respins relaţiile familiale tradiţionale şi
au prevăzut “dragostea liberă” dintr-o viitoare societate socialistă. I-au
urmat mulţi dintre stângiştii secolului 19, printre care şi cel mai faimos
lider politic al socialiştilor germani, August Bebel, a cărui carte Femeia şi socialismul fost extrem de
populară la vremea apariţiei sale mai ales pentru că ea
trata, înainte de orice altceva, tema amorului liber. Dat fiind faptul că considera
căsătoria monogamă ca fiind contrară naturii omului, care din această cauza
nu-şi poate găsi fericirea, Fourier a venit cu ideea înlocuirii acesteia cu un
sistem mult mai elastic care să lase loc de desfăşurare pasiunilor sexuale.
Marx şi Engels au
preluat ideile şi le-au dus mai departe, pentru ei familia nefiind decât un
teren restrâns în care se manifestă racilele sociale; sclavia, asuprirea de
clasă, folosirea femeii şi a copiilor de către bărbatul proprietar în scopul
păstrării şi amplificării proprietăţii sale. Interesant de remarcat este faptul
că, alături de proletariat, căruia au părut a i se dedica pentru a-l scoate din
sclavie, intenţionând de fapt să-l folosească pentru a-şi atinge planurile de transformarea
a lumii vechi într-una în care ei să deţină puterea, ideologii marxişti au
găsit un al doilea personaj colectiv, prin intermediul căruia să-şi ducă la
capăt planurile de transformare a lumii, în femeie; prin proletariat dădeau
lovitura la nivel macrosocial, prin femeie la nivelul micro al familiei. Este
o temă care revine în mai multe dintre lucrările lui Engels, printre care, în
primul rând în Originea familiei, a
proprietăţii şi a statului.
Singurele
scopuri exclusive ale căsătoriei monogame au fost acelea de face ca bărbatul,
căruia îi aparţine proprietatea privată, să fie conducătorul familiei şi să se
asigure transmiterea proprietăţii către
copiii să naturali.
Femeia
a fost degradată şi redusă la înrobire; ea a devenit sclavul poftelor sexuale
ale acestuia şi numai un instrument pentru producerea de copii.
Într-un
manuscris vechi, netipărit, întocmit de Marx şi de mine în 1846, găsesc
următoarele cuvinte: „Cea dintîi diviziune a muncii este aceea dintre bărbat şi femeie în vederea procreării. Iar astăzi mai pot adăuga:
cea dintîi contradicţie de clasă care apare în istorie coincide cu dezvoltarea
antagonismului dintre soţ şi soţie în cadrul căsătoriei monogame, iar cea
dintîi asuprire de clasă coincide cu asuprirea sexului feminin de către cel
masculin. Căsătoria monogamă a constituit un mare progres istoric, dar în
acelaşi timp, alături de sclavie şi de avuţia privată, ea a inaugurat acea
epocă, care dăinuieşte pînă în ziua de astăzi şi în care orice progres este
totodată un regres relativ, în care bunăstarea şi dezvoltarea unora se
înfăptuiesc cu preţul suferinţelor şi oprimării celorlalţi. Căsătoria monogamă
este celula societăţii civilizate, care ne permite să studiem natura
antagonismelor şi contradicţiilor ce se dezvoltă din plin în această societate.
Tot Engels este cel care susţine, că necesitatea de a crea o
deplină egalitate socială între femei şi bărbaţi va fi înţeleasă atunci când ambii vor poseda în mod legal o completă
egalitate a drepturilor. Atunci va fi limpede că o prima condiţie pentru
eliberarea nevestei este aceea de a aduce toate femeile înapoi în activitatea
publică, iar acest lucru, la rândul său, necesită ca caracteristica familiei monogame,
de unitate economică a societăţii, să fie abolită.
Se va ajunge ca
relaţiile dintre sexe să fie o afacere pur particulară, care priveşte numai pe
cele două persoane implicate; o relaţie care nu mai este în niciun fel o
problemă a societăţii. Acest lucru va fi posibil pentru că proprietatea private
va fi desfiinţată, iar copii vor fi educaţi în comun”
Nu va fi astfel
suficient pentru a promova dezvoltarea graduală a relaţiilor sexuale
neîngrădite şi odată cu acesta o mult mai tolerantă opinie publică în ceea ce
priveşte onoarea unei fecioare şi ruşinea unei femei?
Eliberarea
femeii şi distrugerea familiei burgheze este o parte integrantă din gândirea
lui Marx despre revoluţia socialistă. În lucrarea sa Ideologia germană
el scrie despre:
.. proprietate: nucleul, prima formă, pe care este
aşezată familia, în care femeia şi copiii sunt sclavii soţului. Această sclavie
latentă din familie, chiar dacă încă foarte neprelucrată, este prima
proprietate, dar chiar şi în acest stadiu de început corespunde perfect
definiţiei economiştilor zilelor noastre care o denumesc puterea de a dispune
de puterea de muncă a altora.
Această creştere în comun a
copiilor înlătură îngrijorarea legată de “consecinţe” care formează astăzi cel
mai important factor social – atât moral cât şi economic – care o împiedică pe
o fată de a se dărui complet bărbatului pe care îl iubeşte. Nu va fi aceasta de
ajuns pentru naşterea de relaţii sexuale mai libere şi mai facile şi odată cu
ele a unei mult mai tolerante opinii publice referitoare la onoarea fecioarei
şi ruşinea femeii?
Marx în alt
text: Religia, familia, statul, legea,
moralitatea, ştiinţa, arta etc. sunt numai moduri particulare de producţie şi
ele intră sub legea general a acesteia. Eliminarea pozitivă a proprietăţii
private ca scop al vieţii umane este deci eliminarea pozitivă oricărei alienări şi, astfel, eliberarea
omului de religie, familie, stat etc. şi revenirea în umanitataea lui, adică în
existenţa socială.
În Manifestul
comunist, Marx şi Engels vorbesc despre faptul că familia proletară, spre deosebire
de cea burgheză, prin lipsa proprietăţii, nu constituie o bază pentru oprimarea
femeii şi că oricum industrializarea va crea condiţiile pentru independenţa
economică a femeii chiar şi în familia proletară, împiedicând oprimarea
acesteia.
Burghezia
a îndepărtat din relaţiile familiale latura lor sentimentală şi le-a redus
numai la o relaţie bănească.
Proletarul
nu are proprietate; relaţia sa cu soţia şi copiii săi nu mai au nimic în comun
cu relaţiile din familia burgheză.
Desfiinţarea
familiei!... Familia burgheză va dispărea, pe parcursul istoriei pe măsură ce
proprietatea privată va dispărea şi ambele vor dispărea odată cu distrugerea
capitalului.
Creşterea
copiilor împreună, în instituţii naţionale şi pe cheltuiala statului, de la
acel moment în care ei se pot lipsi de
îngrijirea maternă iniţială.
Pentru a
concluziona, iată o sinteză asupra temei noastre făcută de Ludwig von Mises ( Socialismul. O analiză economică şi
sociologică. Partea întâi: Liberalism şi socialism (sursa:
http://mises.ro/182/)):
Socialismul promite nu numai
bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei
părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o
are.
(….)
Practicarea liberă a activităţilor sexuale
este soluţia radicală a socialismului pentru problemele din această sferă.
Societatea socialistă desfiinţează dependenţa economică a femeii, care rezultă
din faptul că este dependentă de venitul soţului. Bărbatul şi femeia au
aceleaşi drepturi economice şi aceleaşi îndatoriri, în măsura în care
maternitatea nu cere consideraţii speciale pentru ea. Fondurile publice au
grijă de subzistenţa şi educarea copiilor, care nu mai sunt obligaţii ale
părinţilor, ci ale societăţii. În felul acesta, raporturile dintre sexe nu mai
sunt influenţate de condiţiile sociale şi economice. Împerecherea încetează de
a mai sta la baza celei mai simple forme de uniune interpersonală: căsnicia şi
familia. În consecinţă, familia dispare şi societatea este confruntată numai cu
indivizi separaţi. Alegerea în dragoste devine complet liberă. Bărbaţii şi
femeile se împerechează şi se despart întocmai după cum îi mână dorinţele.
(Va urma)