Diavolul ştie şi tremură

Recent, într-o seară, m-am uitat la un film, ceva ce se întâmplă foarte rar. Am văzut „O viață ascunsă”, regizat de Terrence Malick, care prezintă povestea unui catolic și a familie sale care au refuzat să jure credință lui Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. El are o moarte martirică iar povestea se bazează pe fapte reale. Trăind într-o vale mică din munții Austriei, viața sa era oricum ceva ascuns. Când refuzul său de a se plia pe cererile Statului a ieșit la iveală, el a început să audă mantra „Nimeni nu va ști ce faci”. O aude de la vecini, de la Biserică, de la familie și în cele din urmă chiar de la autoritățile înseși. Este cel mai modern sentiment prezent în film. Că el se comportă ca și cum toate acestea nu contează îl arată ca fiind printre cele mai creștine personaje apărute pe ecran vreodată.

Ce contează în viața ta?

„Fă o schimbare”

„Fă ca viața ta să conteze”

„Este ceva important”

„Am votat”

Un lung pomelnic de lozinci întăresc ideea că „a schimba” lucrurile, chiar și în cel mai mic mod cu putință, reprezintă criteriul după care trebuie măsurată viața. Este tocmai esența minciunii care poartă numele de modernitate. Pur și simplu nu noi suntem conducătorii istoriei. Chiar și aceia care se imaginează (sau pe care noi ni-i imaginăm) a fi mari schimbători ai evenimentelor istorice nu sunt conducătorii istoriei. Hitler și Mussolini nu conduceau istoria. Churchill și FDR nu conduceau istoria. Nimeni cu o funcție politică (nici măcar toți adunați la un lor) nu conduc istoria.

Dumnezeu singur conduce istoria.

“De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? ” (Matei 6:25–30)

Din experiența mea o astfel de declarație produce imediat un efect de „ripostă”, în care oamenii se întreabă dacă eu cred că deciziile și faptele noastre contează sau nu. Subscriu rapid ideii că deciziile și faptele noastre contează, dar nu din motivul pe care îl propune modernitatea. Ce contează este cum Îi răspundem lui Dumnezeu și poruncilor Sale (care sunt o icoană verbală a lui Dumnezeu). Lumea nu este o zonă neutră, un aranjament secular în care acțiunea umană este realitatea definitorie și determinantă. Noi nu am fost lăsați să creăm lumea, ci să trăim în ea.

Anumite aspecte ale acestei distincții le pot părea multora a fi o chestiune de semantică. Noi luăm într-adevăr decizii, iar deciziile noastre au consecințe. Totuși, când aceasta este calea principală prin care ne vedem relațiile noastre, apare o distorsiune subtilă care ne conduce la consecinţe idolatre și dezastruoase.

Lumea modernă este dominată de cultul politicii. Nu există o cale mai bună de a descrie cum ne imaginăm noi că funcționează lucrurile. Indiferent de protestele noastre că nu e aşa, oamenii contemporani cred într-o lume seculară – o lume care operează conform propriilor legi și principii (cauză și efect) – și unde cei care au putere sunt cei capabili „să facă să se întâmple lucrurile”. Puterea este înțeleasă ca fiind egală cu coerciția (sau cu „autoritatea” coercitivă) și bogăția (abilitatea de a plăti oamenii să facă ceea ce vrei). Apogeul acestei puteri este identificat cu statul. Din acest punct de vedere, noi înțelegem „politica” a fi mijlocul principal de control și modelare a lumii. Aceasta este viața trăită ca un cult. Ni se spune (și suntem de acord cu acest lucru) că ceea ce numim „stat” controlează și modelează lumea, iar acest rol este cel legitim. Orice contestare este primită fie cu vreo două versete din Scriptură (dacă ești creștin) sau cu o respingere disprețuitoare ca și cum ai fi un nebun (poate un nebun de tip Amish).

Mare parte din acest cult a fost creat în creuzetul modernității. În inima sa, modernitea și toate formele sale politice învață că modelarea și controlul istoriei reprezintă tocmai rolul statului. El este agentul schimbării. Dacă există cineva care rezistă acestei pretenții sau refuză să participe, atunci el este învinuit de eșec în a-şi asuma responsabilitatea. Este un cult care cere participarea noastră (iar în asta constă esența unui cult).

Filmul lui Malick se încheie cu un citat din „Middlemarch” al lui George Eliot: „ …mare parte din binele lumii se sprijină parțial pe acte neistorice; iar că lucrurile nu stau atât de rău cu mine și cu tine, cum ar fi putut să stea, se datorează în parte celor care au trăit în credință o viață ascunsă și care se odihnesc în morminte părăsite.”

Aș merge chiar mai departe decât Eliot. Viața ascunsă este singura viața adevărată, iar ceea ce se numește „viață istorică” este puțin mai mult decât propagandă. Propaganda nu slujește realității de zi cu zi în care trăim fiecare dintre noi. Mai degrabă le dă putere celor care vor să agreseze fără mustrarea conștiinței.

Cu ani în urmă, într-o conversație cu fratele meu mai mare, am ajuns la subiectul călugărilor și pustnicilor. Fratele meu admira nevoința și credința lor, dar adăuga îngrijorarea modernă. „Cine știe că ei sunt acolo?” Răspunsul meu a fost atunci: „diavolul știe și tremură”.

Dar chiar și asta pare o concesie prea mare făcută „istoriei”. Existența noastră nu are nevoie să fie justificată sau măsurată de luptele ei. Viața noastră este un dar și este făcută pentru a fi trăită. Trăirea este înțeleasă a fi o trăire a plinătății divine, descoperită fără întrerupere în fiecare moment.

Viețile noastre nu sunt cu adevărat „ascunse”. Mai degrabă, ele sunt văzute de Dumnezeu. Marea ironie prezentă în film, ca de altfel în fiecare viață modernă, este că protagonistul trăiește în conștiința faptului că este văzut de Dumnezeu. Doar ignorând această realitate modernitatea poate acționa cu importanța pe care și-o dă.

Sursa:  http://contramundum.ro/2020/01/16/o-viata-ascunsa/

Pinguinul politic: distrugerea identităților sexuale tradiționale la copii în perioada lor de formare prin normalizarea sexualității deviante

Povestea puiului de pinguin Gentoo de gen neutru de la acvariul din Londra este tipul de rahat progresist toxic ce este cu totul caracteristic vremurilor noastre. Țicniții promotori ai emancipării aflați la conducerea unei instituții științifice au decis să folosească biologia animală pentru a face o declarație despre ingineria socială. Ieri, în timp ce mă aflam în trecere pe aeroportul Heathrow, am citit într-o publicație engleză – cred că era Times, deși văd că acum știrea lor este contra cost – declarația unei persoane care spunea că instituția dorește ca puiul de pinguin, care încă nu a fost botezat, să îi ajute pe copiii ce vizitează acvariul să realizeze că nu trebuie să se limiteze la oricare ar fi genul „atribuit” de societate.

Întâmplător, pinguinul presupus de gen neutru este crescut de un “cuplu lesbian” de pinguini („Vino cu mineee, pinguin lesbian. – referință la un episod din serialul de animație Beavis și Butt-Head și parodierea unei melodii a lui Engelbert Humperdink – n.n.). Precum puteți vedea dacă accesați videoclipul și urmăriți interviul cât se poate de serios realizat de Sky-News cu un angajat al acvariului, această manevră este o șmecherie pusă la cale de instituție pentru a promova politici culturale de stânga, în special în rândul copiilor. Cu toții râdem la vederea unei tâmpenii stupide ca aceasta… ei bine, nu chiar toți: un actor englez l-a calificat pe Piers Morgan drept terorist „transfobic” pentru că a glumit pe seama știrii:

Nu este amuzant, este transfobic. Putem să nu ne mai batem joc de identitățile de gen și să ajutăm la normalizarea lor? Trebuie să acceptăm și să eliminăm stigmatul. Oamenii vor fi terorizați pentru a se ascunde și nu se vor simți confortabil din cauza unor comentarii ca acestea. https://t.co/lQJ1QGGBNm

— James Moore (@jamesmooreactor) Septembrie

În fine. În orice caz, chestia de mai sus este un punchline (într-o confruntare rap este de obicei versul de final, în care îl ataci pe adversar – n.n.), dar sunt de acord într-un punct cu James Moore. Este poate o prostie, dar nu este amuzantă, deoarece acesta este încă un pas într-o nesfârșită campanie progresistă de a deconstrui personalitatea umană în jurul ideii de sex.

Oamenii – inclusiv conservatori precum David French – adoră să se distreze pe seama lui Sohrab Ahmari pentru enervarea lui legată de Drag Queen Story Hour (Ora de povești Drag Queen – o inițiativă a activiștilor LGBT în care persoane travestite citesc pentru copii, în biblioteci publice, povești ce conțin subiecte LGBT – n.n.), dar este, de fapt, același lucru: o instituție promovează politici culturale progresiste distructive social în moduri aparent banale, dar care în realitate nu sunt deloc banale.

Este adevărat că Orele de povești Drag Queen nu sunt sfârșitul lumii. Atunci de ce este Ahmari atât de enervat de ele? (Și, între noi fie vorba, îi împărtășesc vederile.) Pentru că sunt un simbol condensat al aspectului totalitarist al politicii culturale progresiste. Iată la ce mă refer: în Uniunea Sovietică, în perioada stalinistă timpurie, unii membri ai comunității șahiste sovietice s-au plâns că șahul devenea politizat. Nemulțumiții susțineau că șahul ar trebui lăsat în pace, că regula ar trebui să fie „șahul de dragul șahului”. Șeful federației de șah a răspuns că este naiv să crezi că șahul poate fi apolitic. Totul este politizat, totul este parte a luptei.

În clasica sa lucrare „Originile totalitarismului”, Hannah Arendt spune că problema „șahului de dragul șahului” este un semn al totalitarismului. De ce? Pentru că este un semn că societatea devine atât de politizată încât nici măcar șahul nu poate scăpa de ideologizarea forțată săvârșită de autorități.

Nici măcar animalele de la gradina zoologică.

Nici măcar bibliotecile pentru copii.

Așadar, care este ideologia în cazul de față? Din pagina „Despre noi” a site-ului Orei de povești Drag Queen:

„DQSH (Ora de povești Drag Queen) este, în mod explicit nu doar despre divertisment. Este intenționat proiectată să îi inspire pe copii să se identifice de gen fluid sau queer și să se „prezinte precum doresc”.

În mod similar, conținutul ideologic al acestei manevre stupide cu pinguini este să îi provoace în mod intenționat pe copii să aibă dubii referitoare la identitatea lor de gen. Asociația Bibliotecilor din America, organizația profesională a bibliotecarilor, este un militant activîn spatele acestei acțiuni.

Nu mai poți merge cu copiii la grădina zoologică sau la bibliotecă fără a fi confruntați cu această ideologie de gen radicală. David French are un punct de vedere consistent atunci când arată că Sohrab Ahmari nu poate răspunde clar ce anume dorește, concret, să facă autoritățile cu privire la Ora de povești Drag Queen. French, un avocat experimentat în acțiuni legate de libertatea religioasă, scrie că abandonarea principiului „neutralității punctului de vedere” pentru a opri DQSH ar însemna un dezastru pentru creștini, care au în continuare acces la spațiul public, în ciuda faptului că sunt detestați de mulți administratori, tocmai din cauza principiului constituțional al neutralității punctului de vedere, cuprins în Primul Amendament. Aceasta este cauza pentru care, deși inima mea este complet de partea lui Ahmari în disputa sa cu French, nu îl pot susține în dauna acestuia, fiindu-mi teamă că abandonarea jurisprudenței Primului Amendament într-o cultură din ce în ce mai puternic anti-creștină ar transforma orice victorii locale asupra unor acțiuni precum DQSH, în victorii à la Pirus.

Voi scrie despre aceasta într-un alt articol. În cel prezent, vreau doar să arăt că Ahmari nu greșește deloc în a atrage atenția asupra unor acțiuni precum DQSH – și, dacă ar dori, și asupra eliminării abordării “pinguini-de-dragul-pinguinilor” de către acvariul din Londra – ca fiind un pericol mai serios la adresa ordinii morale decât ar crede oamenii.

Ați observat vreodată că progresiștii nu sunt niciodată satisfăcuți cu status quo-ul legat de politica sexuală? Cum găsesc mereu lucruri noi de ideologizat? Ei bine, dacă ați crezut că Ahmari este o persoană isterică pe subiectul DQSH, am vești proaste pentru dumneavoastră. Hannah Arendt arată că un alt element al totalitarismului – un lucru comun naziștilor și bolșevicilor – este să țină totul într-o continuă mișcare. Regimurile autoritare vor doar un monopol asupra puterii de stat. Regimurile totalitare vor să controleze totul – și aceasta nu se poate realiza doar prin puterea de stat. Aceasta se poate realiza doar prin intimidarea persoanelor din mijlocul lor, „de către un curent care este ținut în continuă mișcare: adică dominarea permanentă a fiecărui individ în toate aspectele vieții”. În contextul DQSH, asta înseamnă includerea politicii sexuale radicale chiar și în cadrul orelor de povești din bibliotecile publice și atragerea oprobriului asupra celor care critică acest lucru.

Nu evenimentele din biblioteci sunt problema. Problema este distrugerea identităților sexuale tradiționale la copii în perioada lor de formare prin normalizarea sexualității deviante. Primul Amendament este o cale; mass media și cultura populară sunt alta. Întrebați-vă: cum am ajuns în punctul în care, în bibliotecile publice din toată America, travestiții vin să citească în fața copiilor cărți ce îi încurajează să adopte identități queer – iar asta să fie considerat perfect normal, chiar benefic (iar cei care nu sunt de acord își țin gura pentru a nu fi considerați bigoți)?

Încă o dată, Hannah Arendt, în Originile totalitarismului:

„Există o mare ispită de a explica incredibilul intrinsec prin mijloacele raționalizărilor liberale. În fiecare dintre noi stă ascuns un astfel de liberal, lingușindu-ne cu lucruri de bun simț. Calea către domnia totalitară trece prin multe etape intermediare pentru care putem găsi numeroase analogii și precedente. … Ceea ce bunul simț și „oamenii normali” refuză să creadă este că totul este posibil.”

Pentru a o adapta pe Arendt la situația noastră: ceea ce oamenii normali refuză să creadă este că lucruri caraghioase precum Ora de povești Drag Queen și animalele de gen neutru de la grădina zoologică sunt pași intermediari către o societate de un totalitarism mai diluat în care normalitatea este stigmatizată, sau chiar interzisă. Săptămâna trecută, în Europa, am auzit despre un seminar teologic în care seminariștii pot nega în public existența lui Dumnezeu, iar asta nu ar fi niciun impediment pentru hirotonire, dar criticarea în public a homosexualității sau a transsexualității ar cauza exmatricularea imediată. Pare o nebunie, dar este adevărat. Bunul simț și „oamenii normali” refuză să creadă că acest lucru este posibil, așa că stau ca niște mase inerte în timp ce imposibilul devine o realitate.

În concluzie: lucruri precum DQSH și puii de pinguin de gen neutru sunt ceea ce antropoloaga Mary Douglas numea „simboluri condensate” – practici care țin locul unei întregi viziuni asupra lumii. Un cititor al site-ului, Raskolnik, a publicat un comentariu excelent acum câțiva ani, folosind termenul lui Douglas pentru a explica de ce creștinii conservatori tind să fie foarte enervați de astfel de lucruri și nu de alte lucruri cu un impact mai serios asupra sănătății morale a acestei societăți, precum pornografia (despre care și Raskolnik spune că este mai îngrijorat). Scrie, citez:

„[Douglas] a folosit exemplul postului în zilele de vineri, pe care persoanele Bog Irish (termen folosit în general în sens peiorativ, pentru irlandezii catolici, în general membri ai clasei sociale inferioare, ce locuiesc în Anglia – n.t.) au insistat să îl practice, în ciuda clericilor mai bine educați, în general dintr-o clasă superioară, ce le spuneau că ar fi mai bine să îi ajute pe săraci sau să facă altceva ce se potrivea mai bine moravurilor umaniste seculare. Ideea ei era că acești irlandezi au continuat să postească nu din cauza vreunui tradiționalism îndărătnic, sau a vreunei credințe greșite în efectele „magice” ale acestei practici, ci pentru că funcționa ca un „simbol condensat”: postul în zilele de vineri era un mod simbolic de a reprezenta conexiunea cu trecutul, cu identitatea de irlandez, precum și o viziune mai puțin secularizată (sau complet nesecularizată) asupra ceea ce reprezintă, de fapt, practica religioasă. A dobândit o importanță supradimensionată deoarece conecta sisteme de înțelesuri. 

Menționez noțiunea de „simbol condensat” deoarece cred că acesta este cel mai bun mod de a înțelege ceea ce se întâmplă (ceea ce percepi a fi) „panica” legată de homosexualitate. Panica nu este legată, de fapt, de homosexualitate, este legată de modul în care lumea secularizată bagă pe gâtul creștinilor ortodocși ideea ei de moralitate sexuală. Dacă nu ai citit articolul lui Rod, Sexul după creștinism, ar trebui să îl citești, iar dacă l-ai citi, cred că ai putea face legătura între cosmologia creștină a sexului și opoziția creștinilor la căsătoriile persoanelor de același sex ca un „simbol condensat” al rezistenței creștine explicite la secularism.”

Atât Ora de povești Drag Queen, cât și pinguinul Gentoo de gen neutru sunt simboluri condensate ale unei viziuni asupra lumii ce consideră identitatea sexuală a fi situată în esența persoanei umane și spune că identitatea trebuie să fie fluidă, guvernată doar de voia personală; în plus, spune că acest extremism sexual ar trebui predat copiilor în instituții publice.

Este o întrebare separată dacă este cumva practic sau înțelept de a folosi mecanismele statului pentru a combate aceasta. Dar sensul acestui asalt cultural asupra normalității ar trebui să fie complet clar fiecărei persoane, creștine sau nu, ce are o conștiință morală. Nu pot să cred că am scris un întreg articol ce o citează pe Hannah Arendt pentru a explica de ce oamenilor ar trebui să le pese de vreo manevră ridicolă lansată de woke-sterii („woke” – cei care sunt foarte pretențioși în a demonstra implicarea lor în cauze sociale; termenul este folosit atât de persoanele în cauză în sensul propriu, cât și de alte persoane în sens peiorativ, n.t.) ce conduc un acvariu. Dar acestea sunt timpurile în care trăim. Totul este posibil. Liberalul din oameni (chiar și din mulți conservatori) gândește că este vorba doar despre cărți de povești și pui de animale, deci care e marea problemă? „Haha, tipii aceia de dreapta cred că acel pui de pinguin îi va transforma pe copii în drag queen!” V-am spus care este marea problemă. Progresiştii știu că este o mare problemă și aceasta este cauza pentru care întotdeauna fac astfel de lucruri, pretinzând în același timp că aceste lucruri sunt, practic, inofensive. Progresiştii înțeleg cum funcționează politica culturală; conservatorii sunt practic lași și fraieri atunci când vine vorba de aceste lucruri.

Traducere după https://www.theamericanconservative.com/dreher/gentoo-penguin-for-penguins-sake-totalitarian

Sursă foto: aici

Sursă traducere:  https://reactionarii.home.blog/2020/01/14/pinguini-de-dragul-pinguinilor/#more-721

Barna şi Orban, uniţi în cuget şi-n nesimţiri

Liderul USR, Dan Barna, anunță, într-o postare pe Facebook, că a avut o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și că au constatat că nici jumătate din acordul politic semnat cu PNL la învestirea guvernului nu a fost respectat. Barna a reamintit în postare câteva dintre prevederile acordului politic cu PNL, întocmit pentru învestirea Guvernului Orban.

„M-am întâlnit în după amiaza zilei de ieri cu premierul Ludovic Orban pentru o analiză de etapă a stadiului respectării angajamentelor pe care PNL și le-a luat față de USR cu ocazia votului de investitură a guvernului și o discuție pe contextul politic generat de anunțul angajării răspunderii pe primari în două tururi și perspectivele de anticipate. 

 După cum știți, USR și PNL au semnat înaintea învestirii guvernului un acord politic cu mai multe puncte care vizau rezolvarea unor probleme urgente pe care românii ni le-au reclamat. Amintesc câteva dintre ele: recursul compensatoriu, desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, alegerea primarilor în două tururi, o corectă reprezentare a diasporei în Parlamentul național, abrogarea unor prevederi nocive ale Ordonanței 114, reducerea impozitării pe salariul minim, prioritizarea proiectelor de infrastructură, demararea proiectului de reparare și de extindere a rețelei naționale de monitorizare a calității aerului, monitorizarea reală a taierilor de lemn.

Am constatat împreună că doar o parte dintre prevederile acordului au putut fi realizate până acum. Nu suntem deocamdată nici la jumătate cu lista obiectivelor îndeplinite. I-am spus asta premierului Orban.

USR și-a respectat și își va respecta întotdeauna cuvântul dat și ne așteptăm ca partenerii noștri de dialog vor face la fel. În cadrul discuției, premierul Orban mi-a confirmat că și celelalte obiective restante sunt avute în vedere.

Așa cum am făcut-o în toți acești ani vom continua să fim partizanii reformelor făcute în interesul populației și vom critica ori de câte ori va fi cazul abandonarea sau ezitările care ne abat de la drumul către țara pe care ne-o dorim.

Voi continua să mă întâlnesc cu premierul ori de câte ori va fi nevoie, vom dialoga oricât va fi nevoie, vom face în cadrul Alianței USR PLUS ce este necesar, astfel încât cei trei ani de derivă sub guvernări PSD să nu se mai repete”, a scris Barna pe Facebook.

Sursa: https://www.cotidianul.ro/barna-si-orban-isi-plang-pe-umar-nu-suntem-deocamdata-nici-la-jumatate/