decis de ceea ce se
va întâmpla în PNL după 25 mai şi, în patru din cinci variante, numele lui este
Klaus Werner Iohannis, singurul, dintre anunţaţii şi potenţialii candidaţi ai
Opoziţiei, care poate să-l învingă pe Ponta în turul doi. Iohannis are, faţă de oricare alt
contracandidat al preşedintelui PSD,
câteva avantaje clare:
- Este
neamţ, iar stereotipul popular cel mai
des întâlnit în legătură cu nemţii este „ordine şi disciplină”. Adică,
seriozitate, cumpătare, corectitudine şi, în plus, responsabilitate. Asta
poate, pentru mulţi, să bată şi simpatia pentru un partid.
- Este
singurul care are o experienţă, şi încă una reuşită, ca manager: 14 ani de
administrare a Sibiului.
- Chiar
dacă a fost în echipa loviturii de stat nu s-a manifestat zgomozos şi virulent,
astfel încât ar putea să fie acceptat chiar şi de cei mai fundamentalişti
susţinători ai lui Băsescu, de exemplu. Ieşirile
sale fiind rare, laconice şi mult mai civilizate, nu şi-a antagonizat, fără
posibilitate de frevenire, susţinătorii celorlalte partide.
- E
adevărat că nu e „băiat de gaşcă”, nu foloseşte expresii mârlăneşti, nu are
umor de mahala, nu mângâie cu o limbă dulce fudulia-prostia alegătorului, ceea
ce, zic unii, ar putea să fie un dezavantaj. Dar, atât timp cât:
1. Cei care au nevoie de un astfel de candidat sunt deja arondaţi la susţinerea lui VV Ponta (adică a PSD-UNPR-PC).
2. Avem un precedent – Stolojan – care, într-o epocă de iubire neţărmurită pentru Iliescu şi Roman, a câştigat şi a păstrat mult timp după aceea simpatia publică, în ciuda stilului său bolovănos, direct şi zgârcit în metafore şi comparaţii, acest comportament public nu este un pericol, ci chiar un avantaj în a-i aduce la vot pe cei scârbiţi de spiritul golănesc tot mai prezent în politica românească.
1. Cei care au nevoie de un astfel de candidat sunt deja arondaţi la susţinerea lui VV Ponta (adică a PSD-UNPR-PC).
2. Avem un precedent – Stolojan – care, într-o epocă de iubire neţărmurită pentru Iliescu şi Roman, a câştigat şi a păstrat mult timp după aceea simpatia publică, în ciuda stilului său bolovănos, direct şi zgârcit în metafore şi comparaţii, acest comportament public nu este un pericol, ci chiar un avantaj în a-i aduce la vot pe cei scârbiţi de spiritul golănesc tot mai prezent în politica românească.
- În
marea masă este mai puţin conştientizat ca liberal, cât ca „neamţu de la
Sibiu”, „primaru de la Sibiu”, „neamţu de la liberali” sau pur şi simplu „neamţu ăla”, eventual un
liberal soft, în niciun caz un fundamentalist.
- Va
fi acceptat şi de Băsescu, conştient că altă formulă mai bună pentru a-i răpune
pe Ponta, Voiculescu şi compania, pentru a-şi securiza viitorul şi, eventual,
pentru a ajunge prim-ministru, nu are. De fapt, semnalele de bunăvoinţă ale
preşedintelui au şi fost date public.
- „Va
aduce Germania în România” , „Angela Merkel ar putea să-şi ia jumătate de normă
pentru România, firmele germane vor da buluc.” Dincolo de imaginţia bogată a
românului, este evident că relaţiile dintre cele două state ar putea evolua în
sensul unui plus de flux financiar (investiţii, programe, proiecte comune)
pentru România în măsura în care şi guvernul va fi capabil să treacă de
literele A (luarea puterii), B („să ne simtem bine”, „să mănâncă şi copilaşii
mei”) şi C (să ne organizăm ca să jefuim împreună bugetul statului), ale
alfabetului guvernării în România. Şi
odată co inestiţiile germane ar veni şi altele.
- O primire
internaţională favorabilă.
- Poate
să rupă şi din votanţii actuali ai lui Ponta atât datorită perspectivelor
economice mai roze (vezi Germania) cât şi faptului că nu e dintre cei
diabolizaţi în ultimii 3-4 ani, ba din contră, e „de-al lor”. Mai ales că cei 40% nu sunt cu toţii "hard core-ul" susâinătorilor acestuia.
- Singurul,
dintre anunţaţii şi potenţialii candidaţi care ar putea să aducă la vot un
procent, poate chiar semnificativ, dintre cei în jur de 50% (în medie pe toate
tipurile de alegeri), care nu mai votează pentru că nu cred în niciun candidat
sau partid.
- În
timp ce Ponta şi-a atins plafonul de susţinere, Johannis, date fiind cele de
mai sus, şi nu singurele, are un cel mai mare potenţial de creştere. Iar cele 6
luni, chiar dacă par puţine, folosite cu inteligenţă şi cu multă muncă pot duce
la rezultate incredibile în acest moment.
Cu congres, fără congres
Dar, pentru ca Iohannis
să ajungă candidat, el trebuie să fie propus şi acceptat de partid. Ceea ce ne
întoarce la formularea de la începutul acestei analize: numele viitorului preşedinte va fi decis de
ceea ce se va întmpla în PNL după alegerile parlamentare.
1.
După
25 mai nu va fi congres. Asta înseamnă că PNL va scoate un scor mai bun decât
arată sondajele actuale (?). Dacă se
merge pe actuala formulă – Antonescu pentru Cotroceni, Iohannis pentru Victoria
– avantajat va fi VV Ponta, căci Antonescu, care are probleme , după estimări,
chiar de a intra în turul 2, nu-l va bate cu siguranţă pe „antifascist”. Iar
asta chiar şi în cazul în care ar fi susţinut în finală de toate celelalte
formaţiuni de pe aşa-zisă parte de dreapta. Nici îndemnul, nici rugăminţile lui
Băsescu, de exemplu, nu-i vor face pe unii dintre cei care îl „refuză” astăzi
pe Antonescu să voteze pentru el. Este însă cea mai puţin probabilă situaţie,
deci ea nu poate să avută mai departe în vedere.
2.
Va
fi congres, fie pentru a se face rocada Antonescu - Iohannis, din cauza
rezultatelor, sau atât pentru a se alege un nou preşedinte al partidului cât şi
un nou candidat pentru Cotroceni.
2.1 Rezultatele sunt cele promise, sau pe aproape, şi cei doi
hotărăsc rocada. Este nevoie de un congres în perspectiva căruia s-ar putea
încerca şi forţarea unor alegeri pentru funcţia de preşedinte PNL, dar, în
măsura în care parteneriatul dintre Antonescu şi Iohannis este unul solid –
adică Klaus îi este loial lui Crin – cel de-al doilea rămâne pe funcţie.
2.2 Rezultatele sunt slabe, Antonescu este contestat şi
demisionează. În această cea mai posibilă desfăşurare a evenimentelor situaţia
devine extrem de încâlcită, căci pentru prima dată de la înfiinţarea PNL-ului
în bătălia pentru alegerea unui nou preşedinte vor fi implicate, la vedere,
grupuri din interiorul partidului şi din exteriorul lui, chiar alte partide
care vor dori să-şi impună marionetele.
Din informaţiile de până acum există patru posibili
candidaţi: Tăriceanu, Orban, Iohannis şi însuşi Antonescu. Grupările externe
implicate în aceste alegeri vor fi cele dinspre PSD pentru susţinerea lui
Tăriceanu şi dinspre PNŢCD (Chiliman, Moisescu) pentru: posibil, Orban; posibil,
Iohannis; nu Tăriceanu; sigur împotriva lui Antonescu. Din cauza fluidităţii
situaţiei din PNL (adică arestărilor la vârf, epurărilor şi plecărilor) şi a tăcerii
precaute, este destul de greu de evaluat acum cam care ar fi componenţa la vârf
şi susţinerea în teritoriu a fiecărui grup. Cert este însă că, în cazul lui
Iohannis şi Antonescu, s-ar putea să vorbim mai curând de o cooperare, decât de
o luptă, fie pentru unul, fie pentru celălalt (susţinerea din partea lui
Iohannis coroborată cu rocada l-ar putea ajuta pe Crin să-şi păstreze, la
limită funcţia; preluarea partidului şi a candidaturii de către Iohannis, l-ar
feri pe actualul preşedinte de linşajul actualilor săi subordonaţi, ba chiar
i-ar oferi o soluţie de viitor).
Consecinţe
În mod evident, cea mai proastă situaţie pentru PNL, dar mai ales pentru
România, ar fi să câştige Tăriceanu. Indiferent de promisiunile actuale, PSD-ul
nu-l va susţine pentru Cotroceni din postura de preşedinte al PNL (cum i-ar
aduna semnături şi i-ar da nişte bani pentru a candida ca independent, pentru
a-i încurca pe liberali şi nu numai). Cum CPT ar dori să fie şi candidatul partidului,
varianta aceasta ar fi asigurarea pentru Ponta că va câştiga.
În celelalte trei situaţii de preşedinte al PNL candidatul ar fi Iohannis, singura şansă reală de a-l învinge
pe Ponta şi de a relansa partidul, inclusiv de a avea oameni într-o viitoare
guvernare de alianţă de dreapta.