"Rusia a remarcat o noua
serie de declaratii antirusesti ale presedintelui Traian Basescu".
"Un alt val de retorica anti-ruseasca din partea conducerii de la
Bucuresti - intr-o etapa in care dialogul Bucuresti-Moscova a inceput sa ia o
dinamica pozitiva -, nu corespunde interesului niciuneia dintre parti si nu
poate sa nu genereze dezamagire", din comunicatul
MAE rus de vineri 4 aprilie 2014.
Unii cu retorica, alţii cu tancurile. Şi răii, în această strâmbă
dreptate a celui mai puternic, sunt tot cei cu vorbele. Dar să ne aplecăm puţin
asupra comunicatului. Conform acestuia:
-
Băsescu face declaraţii
antiruseşti şi la Bucureşti se manifestă o retorică antirusească. De
ce? Pentru că dacă se vorbeşte pe şleau despre
politica externă a Rusiei – caz concret, anexarea Crimeei - asta înseamnă, în
logica îngustă a Moscovei că eşti anti-Rusia. Eşti duşmanul. O logică, evident
strâmbă, de repetent la aritmetică, la scriere şi la citire.
-
Dialogul Bucureşti – Moscova tocmai
avea o dinamică pozitivă De când, că noi n-o
văzurăm? Cum se manifestă ea? În ce constă?
Pentru că nu au apărut, de exemplu, de acum un an, detalii semnificative. Ba
chiar nimic nou pe această relaţie. Sau guvernul Ponta tocmai ce ne-a vândut şi
nu ştim noi?
De ce fac referire
la acum un an? Păi pentru că atunci lucrurile stăteau pe dos după cum scriam în
articolul Federaţia Rusă, un imperiu în
metastază, din care voi relua mai jos şi alte pasaje:
21.03.2013 – Vocea Rusiei, trompeta de stradă a Moscovei în România (mai corect
Răcnetul Rusiei la România),
reia tema dragă acesteia (de fapt un îndemn făţiş la rebeliune de stradă care
ar trebui privit mai serios de organele în drept) a „războiului civil”. Dacă în vara trecută erau îndemnaţi
la luptă „cetăţenii” nemulţumiţi de slăbiciunea USL-ului în a termina lovitura
de stat, acum ni se anunţă o Revoluţie
anti Ponta, titlul articolului, după care, exact prima frază a acestuia ne
spune că România se află în război civil.
Toată însăilarea de poveşti de groază pe care Moscova le-ar dori desfăşurate
aici pleacă de la o insinuare perversă şi departe de a fi adevărată – dar pe
care mulţi dintre cei spălaţi pe creier de antene, s-ar putea să o creadă -
despre cum şi-a luat Washingtonul mâna de pe România; adică „Măi băieţi, predaţi
armele că sunteţi mâncaţi, aţi ajuns acum la pulanul rus!”
Mai amintesc, din exact această perioadă, „războiului
contra SRI” condus pe faţă de oameni, care, printre alte păcate, îl au şi pe
acela că sunt legaţi de Moscova.
Dacă,
în urmă cu exact un an, Ponta era duşmanul poporului, între timp, ca prin
minune, toate sunt pe dos, dinamica e pozitivă şi doar „cozile de topor” ale Occidentului,
mai stau în calea unirii fericite dintre poporul rus şi cel român.
Golanul din curtea şcolii
De
fapt, de la nivelul imperial în care a adormit (ce poveste tristă, să încerci
să-ţi ţii rangul imperial doar cu biciul, nu şi cu vorba şi fapta bună, ceva
cam ca bătăuşii din curtea şcolii, care îi chinuie pe cei mai mici) Rusia
practică în permanenţă stilul agresiv al acuzării celuilalt: acuză, dar nu se
scuză, pentru că cel mai tare, imperiul, are întotdeauna dreptate. Genul
ţâfnos, pus mereu pe harţă, care nu suferă ideea de a fi contestat şi de aceea
cum te prinde cum te bate, chit că are sau nu motiv. Doar aşa, să ţii minte şi
să fii în continuare supus. Sistemul e construit pe un principiu exponenţial:
orice răspuns palid al incriminatului, orice sugrumat protest provoacă o
adevărată canonadă. Doamne fereşte de un glonţ real rătăcit dincolo de graniţă,
adesea tras chiar de o un agent rus: tunurile, tancurile, aviaţia rad tot ceea
ce întâlnesc pe teren, în timp ce înalţii demnitari şi presa oficială rusă
spulberă orice contra-argumentaţie. Mistificare,
aroganţă, bădărănie. Un adevărat” comportament imperial.
În acest tablou al
impertialismului rusesc, România se bucură din partea Moscovei de un „răsfăţ
special”. România este, în viziunea acesteia, nedreaptă, dispreţuitoare,
agresivă, nerecunoscătoare, slugă a imperialismului occidental (american), ea
însăşi cu ambiţii şi acţiuni imperialiste, idioata satului, (după cum se
înţelege în subtext din declaraţiile demnitarilor ruşi, şi destul de direct din
materialele propagandistice ale trompetei oficiale mai sus amintite), care
refuză visul siberian în favoarea celui american. Şi Siberia e atât de goală!
(De fapt, nu mai e chiar aşa de goală: câteva milioane de chinezi refac aici,
cu migală vechile posesiuni ale imperiului chinez. Aşa că, nu peste mult timp,
un referendum, sau o serie de referendumuri ar putea da mari dureri de cap
Maicii Rusia.)
Nemulţumirea faţă
de România este permanentă, ţâfna mai intensă decât în raport cu oricare alt
fost stat comunist prieten, agresivitatea şi agresiunea verbală mai paranoice,
dispreţul mai evident. Cei care ne ceartă, în numele marelui stat rus, nu sunt numai
înalţii demnitari; acum suntem biciuiţi apoi împachetaţi în varza murată a
revoltelor anti-europene şi antiamericane de slujbaşii mărunţi şi de ziariştii
oficiali, care execută această sarcină cu meticulozitatea şi cu
satisfacţia perversă a torţionarului în raport cu deţinutul care trebuie
reabilitat.
Rusia deplânge
complexele, fobiile, ostilitatea românilor şi ale statului românesc în raport
cu ea, refuzul acestora de a le fi mai bine în braţele ei puternice (în care
mulţi şi-au pierdut răsuflarea). Glasului ei i se alătură şi destui români, fie
plătiţi, fie vuvuzele voluntare în aşteptarea recunoştinţei, sau pur şi simplu
persoane simple în gândire care preiau această retorică. Criticile acestora:
noi nu ştim să ne orientăm spre Rusia şi să profităm de Rusia, relaţiile
economice sunt la pământ, cele politice sub nivelul solului, nu speculăm
potenţialul mare al pieţei ruseşti, nu ştim să culegem din relaţia cu Rusia şi
alte fructe decât cele ale unei mânii nejustificate. Noi greşim, am greşit şi,
precis, vom greşi. Pentru că, ajungi să înţelegi la un moment dat (numai să nu
ajungi să o şi crezi) noi suntem greşiţi întru totul. (Eistă o parte de adevăr
în ceea ce priveşte relaţiile economice, dar acelaşi adevăr este valabil şi acasă:
politicienii acestor 25 de ani s-au ocupat de sufocarea şi nu cu dezvoltarea
economiei)
Conform reţetei imperial-comuniste (adică, rezultat al ambelor surse)
adevărul se găseşte depozitat întotdeauna la Kremlin, aşa că tezaurul e o minciună, ocuparea
Basarabiei şi Bucovinei de nord e o minciună, românitatea basarabenilor e o
minciună, limba română e o minciună, execuţiile în masă a mai multor zeci de
mii de militari români e o minciună, deportarea a sute de mii de basarabeni şi
bucovineni e o minciună, istoria României e o minciună, însăşi România e o
minciună. De fapt: România e marea agresoare a poporului rus/sovietic, a
teritoriului, limbii, istoriei, avuţiei naţionale.
Şi violată şi scuipată
Într-un simpozion
internaţional pe tema relaţiilor dintre Rusia şi România, desfăşurat cu ceva
vreme în urmă la
Academia Română, am pus următoarea întrebare (a cărei idee a
fost preluată ulterior de Dan Dungaciu într-un interviu):
- Dacă Rusia chiar
ne doreşte prietenia şi colaborarea, dacă ea chiar e o mamă bună şi noi nişte
berbeci încăpăţânaţi, de ce nu a mers şi pe latura sentimentală, de ce nu a
încercat niciodată să ne seducă, să ne cucerească fără armate, comisari,
presiuni şi represiuni economice şi politice, aşa cum a făcut cu unii dintre
vecinii noştri? De ce nu a venit să ofere ceva, ci numai să impună, să ceară şi
să ia după care, la final, ne-a mai tras şi un şut în gură şi ne-a înjurat?
Mai nou, pentru
răceala dintre România şi Rusia de vină sunt Băsescu şi guvernele ultimilor 10
ani. Dar, de ce nu a venit în timpul lui Iliescu şi Năstase (1990-1996;
2000-2004) să ne ofere măcar nişte mărgeluţe, oglinjoare, alămuri ieftine? De
ce, de exemplu, Gazpromul, braţul economic al puterii moscovite, nu ne-a oferit
nişte gaz mai ieftin, cu care ne ambalau şi ne făceau apoi scrumbii sărate pe
care să le mănânce ruşii cu votcă? De ce, după cum inspirat a completat
Dungaciu ideea de mai sus, în loc să ne seducă, Rusia a ales şi alege să ne
violeze în mod repetat? Şi dacă coana România nu consimte la viol, să o mai şi
scuipe?
Poate fi la mijloc,
aşa cum s-a mai spus, atitudinea imperială (arogantă, distantă, dispreţuitoare,
agresivă, politica pumnului şi a manipulării prin propagandă dar şi prin
acţiuni subversive) a conducătorilor Rusiei, care folosesc în continuare
această pistă pentru a-i controla politic pe ruşi: dacă nu ai ce să le dai
injectează-i cu visul lui Petru cel Mare în varianta Putin. Poate fi realitatea
încercării de a reface imperiul cu toată complexitatea ei. Poate fi dezamăgirea
că România a ales Vestul. Dar ceva nu merge, parcă nu ajunge.
Adică, Ion vrea să
o ia de nevastă pe Maricica dar în loc să-i facă curte, să-i cumpere mărgele,
parfum, flori, să o ducă, dacă nu la teatru, măcar la film, sau la un concert
gratuit în piaţă, alege să o ia de păr, să o târască pe maidan, să o violeze
după care să o înjure că e o târfă. Dar pe care, afirmă el, ar lua-o la
curăţenie, la spălat izmene şi vase, dacă Maricica ar fi ceva mai cooperantă,
ar avea acolo un orgasm-două şi i-ar declara iubire în timpul violului. Cineva
e sigur bolnav în povestea asta.
De aceea cred că pe
lângă cele de mai sus, motivul real al acestei atitudini faţă de România (fără
precedent în cadrul relaţiilor Rusiei cu
state din afara fostului imperiu comunist) este faptul că România este
considerată, de facto, parte a imperiului
(vezi anexarea Basarabiei în 1812 şi protectoratul Rusiei asupra
principatelor române după pacea de la Adrianopol din 1829, de fapt o ocupaţie
militară în toată regula începută cu cca 3 ani înaintea încheierii lui. Tot de
atunci, şi nu la Băsescu vodă, s-a stins şi rusofilia temporară a populaţiei declanşată
de speranţa eliberării de sub turci.). România e considerată o slugă-rob
obraznică, proprietate a Rusiei, scăpată temporar de sub biciul vechilului. Iar
cu o slugă-rob nu discuţi; nu-i dai de mâncare, o baţi, o pui în fiare, o ridici în furci; poţi chiar să o
elimini fără repercursiuni. Cu atât mai mult cu cât românii, nefiind slavi,
formează o populaţie de rang inferior.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu