Valeriu Gafencu

Să ne rugăm pentru părinţii Arsenie Papacioc şi Adrian Făgeţeanu

Părintele Arsenie Papacioc a fost internat în Spitalul din Constanţa pentru o problemă urologică, iar părintele Adrian Fageţeanu a fost internat în Spitalul Militar Central din Bucureşti. În vârstă de 96 şi 98 de ani, ambii foşti deţinuţi politici  care au petrecut zeci de ani în închisorile comuniste, cei doi părinţi ai neamului românesc nu au încetat nicio clipă să se roage şi să lucreze pentru cei în nevoie, pentru români şi pentru România. Să ne rugăm şi noi acum pentru sănătatea lor, căci avem nevoie de ei mai mult ca niciodată

Cu părintele Arsenie Papacioc despre: POST

...... Tu, nu numai ca nu ai iubit pe cel cu care stateai, ca o necesitate mantuitoare ca sa comunici cu el, sa te incununezi, sau ca sa nu te simti singur in lume. Ne-a asortat Dumnezeu cu multi, sa stam impreuna multi. Sa ne simtim foarte bine, adica usurati. Ca un fel de baza este cel de langa mine, si tu il impungi…

Doi rusi au injunghiat un om. Si dupa ce au terminat crima au plecat mai incolo sa manance, si aveau numai sunca. Zice: "Nu mancam sunca ca-i vineri!"

..

Slăbiciunea puterii lui Traian Băsescu

Am primit de la bun prieten și vechi colaborator, Cristi Pantelimon, un text pe care a încercat să-l trimită ca comentariu la discuţiile despre prim-miniştri şi în general despre situaţia din ţară. După cum vă veţi da seama, el vine şi în continuarea unor schimburi de opinii legate de Traian Băsescu şi de politica românească. Pentru că textul era prea lung şi nu a fost acceptat la comentarii, Cristi mi l-a trimis pe mail, iar eu am considerat că el trebuie să apară chiar pe blog. Cândva astăzi, după ce-mi voi  fi terminat alte treburi şi după ce voi digera mai bine textul primit îi voi şi răspunde. Aştept însă şi alte păreri, pentru că, trebuie să recunoaşteţi, este un  text incitant.

Să nu vă imaginaţi că Traian Băsescu sporeşte ordinea în ţară prin măsurile pe care le ia – constrângătoare. Dimpotrivă. El sporeşte dezordinea. Şi aceasta pentru că în jurul lui sunt oameni fără principii. Sunt oameni de acţiune, pragmatici, poate oameni „de ordine”. Intoleranţi cu dezordinea din exterior, cu dezordinea „sistemului ticăloşit”, ei sunt, din păcate, foarte toleranţi cu propriile slăbiciuni: tolerează incultura, minciuna, chiar mârlănia, graba, răzbunarea. Sunt permisivi cu cei care luptă de partea lor, pentru că ei cred că luptă de partea binelui. Şi, chiar dacă îşi doresc ordinea, ei se scufundă cu această permisivitate cu tot la un etaj inferior al societăţii, se rup de restul lumii şi cad.

Băsescu este iubit de popor, sau, mai curând, de o parte a poporului. Ba chiar, pentru a preciza, de o parte organică a poporului întreg. Visceral, el este iubit de partea noastră viscerală, ceea ce nu e puţin lucru. Dar el va pieri de mână românească. Ceauşescu a fost urât de români şi a pierit de mână străină. Băsescu are trăsăturile inversate. Iubit de ai lui, ca şi Vladimirescu, ca şi Mihai Viteazu, va pieri de ai lui.

Emil Constantinescu a fost slab, dar slăbiciunea (sau sacrificiul) lui a permis creşterea României de după el. Băsescu e puternic. Dar puterea lui va închide România pentru multă vreme. Cum să-i spui că un conducător ar trebui să se sacrifice pentru a fi tare şi nu să fie tare, pentru că va fi sacrificat? Că puterea lui stă în „slăbiciunea” cu care îi lasă pe ceilalţi să-şi vadă limitele? Că, finalmente şi cu totul paradoxal, puterea unui om politic nu este decât o formă de slăbiciune superioară, acea slăbiciune care se pliază organic pe corpul social, pentru a-l cunoaşte, pentru a-l repera, pentru a-i determina boala? A pune diagnosticul este suficient pentru un om politic, vindecarea nu va veni niciodată de la el, ci de la alte instanţe. Omul politic care crede că, punând diagnosticul corect, are şi forţa de a opera şi a extirpa răul, face pasul decisiv spre luciferism, spre puterea care nu are temei transcendent. El se aşază înaintea puterilor reale ale lui Dumnezeu, de la care emană puterea sa. Înaintemergător al acestor puteri, el intră în conflict cu ele şi nu le mai lasă să se manifeste. De aceea, dictatorul ajunge invariabil să blocheze mersul istoriei, pentru că nu ştie că, de fapt, el trebuie să se retragă ori de câte ori este tentat să acţioneze decisiv pentru „salvarea” ţării.

Dar cum să te retragi când tocmai ai pus diagnosticul, când tocmai ai localizat tumoarea, când ai şi instrumentul de a o extirpa? Tentaţia chirurgicală este prea mare şi e foarte greu ca cineva să-i reziste. Aceasta este capcana acţiunii politice prin excelenţă, pragul aproape invizibil între puterea spirituală şi cea lumească. Pragul la care puterea lumească îşi eradichează singură temeiul spiritul şi devine autonomă. Cu preţul descompunerii ei certe, viitoare.

Cum ar trebui să acţioneze omul politic pentru a nu cădea în această capcană? Ar trebui să „lase” lucrurile de la sine, să se mulţumească a privi la desfăşurarea lor, a fi spectator? Dilema om politic spectator – om politic jucător este cea mai grea dintre toate. Băsescu a ales să fie jucător. Doar că aici, în această dilemă, termenii nu sunt bine definiţi, sau, mai bine zis, definiţia lor comună sporeşte confuzia. Când spui om politic spectator, nu spui om politic pasiv. A privi nu este chiar cea mai neimplicantă acţiune. Un om politic superior „rezolvă” cele mai multe conflicte doar privindu-le. A nu vorbi e uneori mai eficient decât a spune multe lucruri inutile. Tăcerea apasă mai mult decât cuvântul când lucrurile sunt „spuse” în alt registru, când semnificaţiile lor sunt evidente. La fel, omul politic ce se abţine de la acţiune poate avea rezultate mai trainice pe termen lung decât cel care acţionează permanent, agită permanent sabia şi face mereu act de curajul acţiunii. De multe ori, acţiunea nu e semn de curaj, ci de slăbiciune. Un preşedinte extrem de activ e un preşedinte care se teme de linişte, de liniştea lui sau de liniştea celorlalţi. Controlul liniştii este mai greu de împlinit decât controlul zgomotului. La fel, între acţiunea de dragul acţiunii şi abţinerea superioară de la acţiune, orice teorie politică de tip clasic va recomanda a doua variantă. Proba este că, în ciuda tuturor eforturilor sale şi ale oamenilor care au pus umărul la acţiunea de înlăturare a acţiunilor negative ale „sistemului ticăloşit”, preşedintele Băsescu şi ceilalţi „acţionari” ai efortului de curăţare a României sunt, de fapt, învinşi de situaţie. Nu învinşi electoral sau politic, ci epuizaţi şi fără speranţă. Fără rezultate reale, ei au acţionat adesea inutil, când puteau să se abţină pragmatic de la orice act exterior vizibil.

Acum este, desigur, târziu, pentru a schimba ceva. Va veni un alt preşedinte şi va trebui să lase lucrurile libere, pentru a recăpăta aura charismatică a celui care acţionează puţin, dar face mult. Băsescu a fost, din păcate şi, în ciuda foarte probabilelor sale bune intenţii, un preşedinte de tipar opus: a acţionat mult, dar a făcut puţin.

Filme ruseşti (2)

Am mai completat lista.
Pregătesc şi o listă a site-urilor de unde pot fi descărcate unele dintre ele.
Lista la pagina de Filme .

Cu parintele Arsenie Boca - Despre post

Mareste imaginea.

Cand protivnicul mantuirii noastre se vede batut la prima piedica - cea mai usoara - ce o ridica in calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mandria nu-l lasa sa se dea batut, ci le starneste a doua piedica prin viciile trupului, sau o iubire trupeasca de sine. La o atare inaintare a luptei pentru mantuire se tanguie trupul, ca sa te milostivesti de el; e tanguirea vicleana a stricaciunii, care nu trebuie ascultata, ci scoasa din radacina si firea facuta iarasi curata. De aceea Parintii i-au zis trupului: vrajmas milostiv si prieten viclean.   (Mai multe în pagina Ortodoxie)

Filme ruseşti

Pentru că sunt un admirator al filmului rusesc - care stă pe primul loc al topului personal - voi încerca să completez cât mai repede posibil o listă de filme ruseşti din toate timpurile care merită să fie văzute.  În mare parte le-am văzut, sunt însă şi unele pe care nu le-am văzut dar pentru care mă bazez pe referinţe de încredere. Pentru început am să le pun într-o ordine cam dezorganizată, dar pentru viitor voi încerca să le aranjez pe autori, tematic, cronologic. De asemenea, voi încerca să aduc toate numele la varianta românească, una deja folosită sau una pe care o voi propune, şi să dau şi titlul original cât şi cel din engleză.  (Mai multe în pagina Filme)

Jos liderii de sindicat!

O veste foarte bună: aceste căpușe, acești șerpi veninoși, acești moguli sindicalisto-economico-politico-mafioţi, în care s-au transformat în 21 de ani o mare parte dintre liderii de sindicat centrali și locali, sunt luaţi la întrebări.

După cum am mai spus-o, sectorul cel mai agresiv-conservator al statului român şi, implicit al populaţiei, îl reprezintă funcţionărimea, care a făcut tot posibilul pentru a statua şi a desăvârşi starea de fapt: "Noi ne facem că muncim şi voi vă jupuim!" (voi reveni).

Iar în fruntea acestora, la fel de vinovaţi ca şi politicienii acestor 21 de ani, sunt liderii de sindicat. În cazul lor situaţia este mai complexă pentru că ei au acaparat nu numai puterea sindicală a funcţionărimii dar şi a celor din  toate celelalte sectoare de stat. Şi tot ei au luat parte activă la distrugerea economiei naţionale - rar s-a ales praful de o fabrică sau de o unitate agricolă de, fără ca acolo să se fi împletit, alături de celelalte, şi interesele liderilor de sindicat.

În ceea ce priveşte îndemnul din titlu, evident el trebuie luat în sensul: "la munca de jos". Si dacă e cazul de foarte jos. Prin wc - urile din puşcării oare cine mai face curat?

Cu părintele Rafail Noica despre:

Postul şi iertarea, destin şi vocaţie a omului în ortodoxie

De cand omul s-a despartit de Dumnezeu, in Rai - imi vine sa zic: de cand "a divortat" de Facatorul lui - omul deci, ramanand fara de Dumnezeu, nu a incetat sa isi caute Dumnezeul pierdut si sa isi caute adevarata sa fiinta pe care nu si-o inchegase inca. Fiindca Adam, ca sa devina ce trebuia sa devina, ar fi trebuit sa urmeze o cale pe fcare Dumnezeu, Facatorul, avea sa i-o dezvaluie.

Dumnezeu a inceput intr-un fel paradoxal, cu o porunca ce parea sa fie restrictiva: "...iar din acel pom sa nu mananci, pentru ca atunci cand vei manca, vei muri!" Restrictiva nu este, fiindca a manca spre a muri nu e o implinire; dar restrictiva in sensul de a nu manca; fiindca zic Parintii ca Adam nu s-ar fi oprit acolo, ci din aproape in aproape s-ar fi dus acolo unde dorea sa ajunga, unde era vocatia lui, destinul lui, adica sa i se deschida ochii si sa devina ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul, si mult mai multe. Dar iata ca sarpele l-a inselat.   (Mai multe în pagina Ortodoxie)

Jurnal sentimental - Jeffrey Franks, prim-ministru!

Un vechi prieten, care bloguieşte la Braşov, şi al cărui blog îl găsiţi în blog roll, Ioan Avram, are astăzi un text despre cum a ajuns Jeffrey Franks - de fapt, FMI-ul - prim-ministru, şi chiar guvern al României. Un lucru, dacă nu bun, măcar necesar până la un moment dat - reducerea risipei -, prost în continuare - lipsa unei viziuni a relansării. (Pentru cine nu a citit, şi sunt sigur ca sunt destui, recomand minunata carte a lui Michael Ende, MOMO, în care veţi regăsi o imagine extraordinară a FMI-ului şi a zonei pe care acesta o reprezintă - nu, nu este o carte de economie, ci o poveste despre zilele noastre). M-am apucat să comentez si în loc de câteva rânduri au ieşit mai multe. Şi în loc să vorbesc despre dl. Franks, am vorbit despre noi. Nu sunt noutăţi dar poate foloseşte să ni le amintim. Mereu. Iată comentariul (s-ar putea să-l mai împănez):

Problema, cu adevarăt, nu este la dl. cenușiu, ci la noi care nu reuşim de atât amar de ani să avem o viziune către unde să meargă ţara asta. De ce nu o avem: pentru că nu ne interesează, pentru că e prea complicat, pentru că nu avem atâta minte, pentru că chiar dacă o avem, e ocupată cu bunăstarea personală, pentru ca suntem mici, mici de tot, răi si urâţi. Nişte lighioane scârboase şi dizgraţioase, asta a populat, majoritar, spaţiul politic românesc. 

Este tot atât de adevărat ca ei s-au extras dintre ceilalţi, adică din ceilalţi 99,9999%. Nu vreau să zic ca suntem aşa cu toţii, dar vreo 75-80% cred că tot suntem. De aceea, în nişte texte mai vechi de pe blog am şi scris despre posibila "dispariţie a românilor ca neam, ca popor". 
Cred ca aceasta teribilă situaţie se trage în primul rând de la descreştinarea noastră, de la îndepărtarea de Dumnezeu. 
Şi nu numai o cred, sunt sigur - o ştiu de la mine, de la schimbările pe care le-am suferit pe măsură ce încercam sa păşesc pe acest drum: nu mai poţi face ce vrei tu cel pornit pe "să-mi fie mie bine, aici şi acum", sau numai ce vrei tu, începi, încet-încet, să faci ceea ce trebuie pentru a trăi, a "funcţiona", a exista armonios alături şi faţă de ceilalţi. Ceea ce a lipsit şi lipseşte de la politicienii noştri.
Din nefericire,  aceasta transformare e rar peste noapte; de fapt e lungă, e continuă, e grea, e cu suişuri şi coborâşuri.
Şi tot din nefericire, cei mai mulţi nu au nicio apetenţă pentru această cale, chiar daca se declară creştini.
Din fericire, văd mult mai mulţi tineri care au plecat cu hotărâre pe acest drum, cu o deschidere adevarată - nu mimată, nu superstiţioasă şi de fapt, tot egoistă, cum e adesea la cei mai în vârstă, sau în vârstă - cu sete de adevăr, cu prea plin de dragoste şi cu o simplitate fireascsă, nu jucată.

Am încredere în ei, nu că vor ajunge în guverne viitoare - sunt încă prea puţini, nu vor putea de ceilalţi -, ci că vor reuşi să păstreze legătura cu trecutul şi că vor duce mai departe o "marcă originală" românească. De fapt singura care merită branduită în toată această lume.
Şi poate că într-o zi vor constitui şi o masă critică care să aducă cu adevărat schimbarea. O schimbare mult mai profundă.

Iar în ceea ce-l priveşte pe domnul din titlu şi instituţia cămătăreasco-politică pe care o reprezintă, ei nu fac decât ceea ce noi le permitem să facă: am putea să le alegem doar pe cele bune, dar e greu, e atât de greu să ştii şi să ai voinţă politică să faci pentru ceilalţi!